5,154 matches
-
dă seamă de atributele genitorilor. Ce nu arată Diotima este legătura dintre un intermediar (Eros) și un carent (omul); în continuarea acestei suspendări avem și un ciudat transfer de la esență la funcție, transfer în virtutea căruia Eros mijlocește între două tipuri ontologice: zeii și oamenii. Regăsesc problema aceasta în persoana lui Cristos, dar aici chiar este cu putință dacă avem în vedere dubla natură a lui Isus. Nu este cazul în ceea ce-l privește pe Eros: natura lui nu e dublă, chiar dacă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ironist în sensul prim al termenului, un disimulant! Aici văd contribuția lui Vlastos, în diferența operată între erosul socratic și cel platonician. Vreau să dezvolt cele patru diferențe plecând de la Vlastos, și numesc diferențele în felul în care urmează: diferența ontologică: în mod implicit, erosul dă seamă unei atât de mari încărcături ontologice încât Platon nu se sfiește să sfârșească întregul proces și procedeu erotic în cer, în transcendent, în lumea Formelor. Acolo, numai Frumuseții îi este sortit să se înfățișeze
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Vlastos, în diferența operată între erosul socratic și cel platonician. Vreau să dezvolt cele patru diferențe plecând de la Vlastos, și numesc diferențele în felul în care urmează: diferența ontologică: în mod implicit, erosul dă seamă unei atât de mari încărcături ontologice încât Platon nu se sfiește să sfârșească întregul proces și procedeu erotic în cer, în transcendent, în lumea Formelor. Acolo, numai Frumuseții îi este sortit să se înfățișeze limpede privirii. Ontologia lui Platon nu conține decât Forme, spre deosebire de „ontologia lui
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
să rămână el pe pământ. Esențial felului de a iubi practicat de Socrate este faptul că el face lucrul acesta nedespărțit și nedespărțind: el iubește la un băiat frumos nu frumusețea băiatului, ci băiatul frumos. Din această perspectivă a diferenței ontologice găsesc că în Parmenide se dă o luptă pentru a legitima o diferență. Lupta între Platon și Socrate și care continuă de fapt disputa Parmenide-Heraclit, aceștia din urmă devenind aliații protagoniștilor direcți (Socrate) și indirecți (Platon). Socrate e de partea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
partea lui Heraclit, și Platon recunoaște că doar repausul este divin, ceea ce e deja expresia unei opțiuni definitive (la fel cu simptomatologia societății închise/deschise); diferența de contact: dacă Diotima este mască a lui Platon și-i legitimează acestuia diferența ontologică, atunci pe Alcibiade încearcă Platon să și-l facă aliat în ceea ce numesc „diferență de contact” (îi va reuși numai pe jumătate și tot în defavoarea lui). În Banchetul, Alcibiade doarme cu Socrate, îl acoperă cu haina lui, se vâră sub
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
să se vadă și, asemenea îndrăgitorului, îndrăgitul vrea (chiar dacă nu la fel de aprig) să îl atingă pe celălalt, să îl sărute, să împartă același pat cu el. Intimitatea fizică este în „diferența de contact” exact ceea ce este ontologia socratică în „diferența ontologică”. În privința „diferenței de contact”, căci aici i-am aflat și numele, Socrate preferă intimității platoniciene intimitatea limitată la contactul mental și vizual. Este de sesizat, de asemenea, o diferență între Socratele lui Xenofon și cel al lui Platon. Primul se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
epistemică (e de recunoscut un lucru prin ceea ce este în el repetabil, permanent, fie acest lucru un eu sau un obiect, fie eu ca obiect sau ca subiect; toate acestea cad sub ceea ce adunăm sub codul - „teoria științei”) sau reducția ontologică (ea conservă din lucru exclusiv statutul de ființare al lucrului, sub rezerva unei anume intenționalități, e adevărat). Reducția erotică, lui Alcibiade, îi este străină. E, cred, deja un construct cristic așezat sub semnul unei fenomenologii a donației în clipa în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un instrument moral-politic. (Metaforic vorbind, imaginea e un instrument de fasonare, o veritabilă „daltă” a ființei și a istoriei.) De aici importanța conceptului de eikôn în filosofia lui Platon. Eikôn-ul are în filosofia lui Platon menirea de a expune sensuri ontologice. Imaginea nu este doar un derivat al unei poziționări mentalitare, ci mai ales un vector determinant al acțiunilor umane. De aceea a devenit foarte important în ansamblul preocupărilor noastre, nu doar să aflăm ce este imaginea, ci în egală măsură
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de eficiență persuasivă. În acest sens, mitul se dovedește a fi „organul” indispensabil oricărei gândiri care urmărește să acceadă la esențe. De aceea pentru Platon, mitul nu ține de imaginar (înțeles în calitate de construct ficțional), ci de imaginal (definit drept construct ontologic). Textele platoniciene justifică această apreciere în condițiile în care ele conțin în diverse ocurențe argumente potrivit cărora la intelect participă și facultățile de cunoaștere ale sufletului irațional. Mitul este locul unde Ființa devine accesibilă ca „acțiune”. Platon se servește de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lumina limpede a libertății sau întunericul absolut al sclavizării. Când o interpretare anume a lumii se uzează complet, moare o ideologie. Amurgul unui ev (social și istoric) înfricoșează actorii istoriei și transformă oamenii în fiare. Sistemul nu poate supraviețui „spaimei” ontologice a mulțimilor și atunci când ține cu tot dinadinsul să o facă, se expune constant riscului de a agoniza în mijlocul unor „băi de sânge”. Echilibrul precar dintre bine și dreptate se prefigurează cu regularitate în orizontul privirii. Și arta este gata
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
său (al lui Platon) de a înscrie utopia într-o istorie (într-o istorie imaginară, e drept, dar o istorie), ca și întreaga cosmologie din acest dialog reprezintă în fond o încercare de a reda lumii devenirii mai multă demnitate ontologică”. (p. 115). Timaios, 27b. Timaios, 23b-c. Critias, 109b-c. Cf. Legile, 713b-714b. Paul Natorp, Platos Ideenlehre, Eine Einfühnung in den Idealismus, Verlag der Zürrschen Buchhandlung, Leipzig, 1903, p. III. Cf. Scrisoarea a VII-a, 324b. Cf. W. Jaeger, Paideia. La formazione
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Iar dacă reușește să-i persuadeze pe ceilalți, sigur că îi va fi recunoscută creativitatea. Prin urmare, este imposibil să separăm creativitatea de persuasiune; ele ori înving, ori eșuează împreună. Imposibilitatea nu este doar metodologică, ci și epistemologică și, probabil, ontologică. Cu alte cuvinte, dacă prin creativitate înțelegem capacitatea de a adăuga culturii un lucru nou, nu putem nici măcar să ne gândim să o separăm de persuasiune. Desigur, putem să nu fim de acord cu această definiție a creativității. Unii preferă
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Dacă așa ceva poate fi admis pentru a înlocui obișnuința religioasă a rugăciunii, ceilalți oameni vor găsi schimbarea ca fiind de bun augur. Nietzsche, Uman, prea uman, I, 589 PRIMUL TEMPO îMPĂRTĂȘANIA SFINȚILOR ERETICI I Talmeș-balmeș sectar. Climatul intelectual și ambianța ontologică în care se constituie creștinismul ține de cea mai absolută harababură... E greu de imaginat mulțimea comunităților extravagante, a profeților care se cred inspirați, a prorocilor iluminați, a gânditorilor ezoterici, a filosofilor deliranți care ocupă scena spirituală a primului secol
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
noroi, maculată de mâzgă, o frumusețe rămâne tot frumoasă. împotriva acestei evidențe nu se poate face nimic. Carne în ființa lui? Nicio problemă pentru că el i-a dat sufletul său - această părticică smulsă din Focul divin și principial, această legătură ontologică permanentă cu lumea celestă a Pleromului - rolul principal: să-i conducă ființa în afara lumii, acolo unde generație și corupție, bine și rău, viață și moarte încetează să mai însemne ceva. Pneumaticii dispun din acest moment de un statut de extrateritorialitate
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nevoie de o serie de incarnări în timpurile următoare. Una singură e de-ajuns! Ea nu va mai avea nevoie să împlinească un nou ciclu într-o lume în care răul domnește în toate și pretutindeni. Plata tuturor datoriilor sale ontologice într-o singură tranșă șterge obligația unei lungi asceze. Mântuirii îi trebuie așadar un timp proporțional cu determinarea subiectului. 2. Iubirile în grup filosofice. Ce anume aduce mântuirea? Iubirea. Evident, nu iubirea de aproape ca la creștini, care presupune agapă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ceremonial cu femeile? Nu cu sperma feminină - o invenție a lui Aristotel - ci cu sângele menstrual? într-adevăr, lichidul seminal corespunde emisiunilor fluxurilor menstruale. Astfel, discipolii se împărtășesc asociind utilul cu plăcutul, desigur, dar și masculinul cu femininul, o găselniță ontologică de primă importanță, întrucât ea asigură reconstituirea unității pierdute. Nicolae pare a fi inventatorul acestei împărtășanii a sfinților de un gen particular. 2 Pateul de fetuși. Pentru a-și justifica teoriile, Nicolae se sprijină pe o divinitate - Prounikos, sau Barbelo
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
piper și cu uleiuri parfumate pentru a face astfel un fel de pateu. Evident, în cursul ceremoniilor în care sperma și sângele menstrual curg în valuri, dacă e să-l credem pe sfântul Epifanie, credincioșii gustă din acest preparat culinar ontologic. Pentru cel mai mare bine al ascezei lor, bineînțeles... 3 Gnosticismul intră într-un con de umbră. Odată ajuns împărat, Constantin îi cere lui Eusebiu din Cezareea, cărturar în serviciul monarhului prin excelență, să transcrie textele în vederea unificării creștinismului. Din
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
acestei opțiuni metafizice: o ființă într-o lume mai mult amorală decât imorală - al cărei comportament, gândire și acțiune funcționează dincolo de bine și de rău. Jan din Brno - odinioară Brünn, un oraș din Cehia de azi - pune bazele unui solipsism ontologic, ale unui nihilism integral și ale unei temporalități scrise sub semnul absolut al inocenței care se va extinde până la Sade sau Stirner, radicalii gândirii hedoniste... 2. Tradiția Spiritului Liber. Cum trebuie să procedăm pentru a trăi în Spiritul Liber? Jan
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
valoare. Dumnezeul dintr-un loc nedeterminat - teist sau deist - care judecă, face viața imposibilă prin castrare, interdicție și lege, prezente pretutindeni; Dumnezeul de nicăieri, deci de peste tot - panteist - produce același tip de efect dar în virtutea altor așteptări: sub regimul său ontologic, în lipsa unor principii și legi în stare să determine regulile jocului pentru a edifica suportabilul, bântuie insuportabilul... Spiritul Liber furnizează o aporie rezolvată de Spinoza - bun și rău dincolo de bine și de rău - dar reactualizată de hedonismul feudal al marchizului
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nu știe, să nu poată, să nu vadă, să nu vrea totul îîn virtutea calităților sale: omniprezență, omnipotență, omniștiință) cu libertatea oamenilor? Dumnezeu vrea totul dar, înainte de a fi considerați vinovați, oamenii trebuie să dispună de liberul arbitru acest dat ontologic e necesar pentru a justifica arsenalul polițienesc al oricărei metafizici care ține cont de obligații, sancțiuni, responsabilitate și culpabilitate. Acesta e iudeo-creștinismul. Pe de altă parte, dacă oamenii sunt predeterminați, cum se poate crede în posibilitatea ca ei să devină
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mai făcut nimeni... 13. A miza pe Socrate contra lui Platon. Grecii nu-s preferații săi. Mai întâi pentru că a învățat limba lui Homer mult mai târziu decât latina, iar apoi pentru că are o memorie deficitară. Dar și pentru că tropismul ontologic și metafizic al filosofilor Eladei nu corespunde decât aproximativ dorinței sale de a gândi viața, iubirea, moartea, prietenia aici pe pământ. Cerul Ideilor lui Platon? Prea puțin pentru el... Numărul lui Pitagora? Nu crede în el, după cum nu crede nici
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cât o profesiune de credință nominalistă: anti-idealist, opus existenței unor entități universale dincolo de cuvânt, necredincios în materie de idei generale privitoare la existența autonomă necrezând în realitățile singulare, reducând cuvintele la o convenție utilă și necesară pentru a sparge singurătatea ontologică, Montaigne devansează filosofia contemporană preocupată să răstoarne platonismul. 23. Autobiografia lumii. De unde și religia imanenței. întreaga filosofie a lui Montaigne se rezumă la un elogiu adus lumii reale, concrete, terestre. Ea îndrăgește și celebrează pământul, aici-și-acum-ul, întruparea, carnea. Ea se
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxiu nu poate fi ortodox: nu dualism maniheist, nu ură față de trup dublată de o glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii senzuale, ci o poziție ontologică și metafizică cu totul diferită. Ceea ce se cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor două opțiuni filosofice a priori contradictorii constă în negarea de către Eudoxiu a separației dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ceva ce te transformă în zeu printre oameni - iată și un motiv de seninătate în perspectiva părăsirii acestui pământ. -9- Abilitarea esteticii. Philodemos păstrează epicurismul și, în același timp, îl depășește. El păstrează fondul, esențialul: materialismul hedonist, fizica etică, monismul ontologic, filosofia imanentă, înțelepciunea terapică, eshatologia ataraxică, practica comunitară, teologia soteriologică. Și precizează un anumit număr de chestiuni: astfel, Philodemos nuanțează dimensiunea austeră și ascetică de la început, ducând înțelepciunea Grădinii către un hedonism mai puțin riguros, mai puțin monahal, ca să folosim
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și de Cassius. Trecerea de la epicurismul grec la versiunea sa romană presupune și o translație de la asceza austeră a Grădinii la jubilarea voluptuoasă a Vilei, de la ordinea metafizică elenă la registrul pragmatic latin. De o parte, un rest de ideal ontologic, de gândire pură, de meditație aridă; de cealaltă, o preocupare utilitaristă, o tensiune realistă, un țel imanent. Trecând de la o lume la cealaltă, efectuând așadar traseul de la est la vest, epicurismul părăsește meleagurile aspre ale filosofiei care disprețuiește chestiunea cetății
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]