1,267 matches
-
Și atunci care-i mai nebun, ăla care caută sau ăla care găsește ? Iadeș se lăsă pe spate, ca să vadă cerul. Deasupra muntelui de gunoaie se proțăpise luna, încât, privit de jos, aducea mai degrabă a moschee. Stelele porniseră să pâlpâie, erau bune de răscolit, ca jarul. Păi, atuncea io zic că sunt cel mai fericit, zise Iadeș. Că io ce caut nu găsesc, iar ce găsesc nu căutasem. Dacă zici că să fii nebun e totuna cu să fii la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de lumini ! Parcă a luat foc orașu’... Se ridicară, unul câte unul, și se uitară. Nu înțelegeau, așa că își trecură sticla de la unul la altul, ceea ce nu-i ajută cu nimic, decât doar să le împăienjenească ochii. Luminile continuau să pâlpâie nestingherite. Era și timpul, șopti Bunelu. Mormanu’ a ajuns până aproape de cer. Mă gândeam io că tre’ să se întâmple ceva... — Nu e foc... observă Chisăliță, mutându-și privirile de colo colo, cu mâna streașină. Când e foc mare, se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-n gât. Calu îl apucă de guler și-l scutură, încât Mierlă renunță la gândul sinuciderii, spre care îl împingeau numeroasele luminițe ce-i jucau prin fața ochilor. Iadeș începu să le numere, dar zadarnic, erau multe ca stelele de pe cer, pâlpâiau la fel și asta îl înduioșă. Marchizei îi plăcu cel mai mult. Orașul părea o sală imensă de bal în care luminițele umblau în spirală, precum puzderiile Căii Lactee. — Epitafu’... reluă Isaia, cu buzele umezite în spirtul îndulcit. Cum scrie la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
obște. Faraon trase un vaiet resemnat din burduf și porni după ei, păstrându-și, pentru orice prilej, acordeonul la piept. Isaia gâlgâi ultima dușcă, aruncă sticla cu dispreț, laolaltă cu celelalte lumești, și făcu semn spre înainte. Orașul continua să pâlpâie, purtătorii de torțe le ridicară pe-ale lor și preotul răspunse măsurând drumul de la altar la ieșirea din biserică, precum calea de la răsărit la apus. — Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, acum și pururea și-n vecii vecilor ! Amin ! Isaia avea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
școală, o să termine cu bastonașele. O să treacă la scris și citit. Atunci or să afle și alții cum e cu boala ei, a cititului... Noaptea era senină. Vântul sufla doar atât cât să clatine felinarele și să agite frunzele. Luminile pâlpâiau, așa că stelele păreau că se mișcă pe cer. În aer plutea o limpezime de parcă până atunci nu fusese nimic. — Poate că nici n-a fost, spuse Tili. Poate ceea ce ne amintim e, de fapt, viitorul. Nu suntem așezați cum trebuie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu mă simt înfrântă. La ce mi-ar folosi dacă mi-aș da voie să cedez? Împăratul nu ar fi decât mâniat. Mâhnirea mă scufundă în tăcere. Inima îmi plutește pe un ocean strangulat de alge. Lumânarea din ultimul lampion pâlpâie și se stinge: în cameră se face întuneric. N-am băgat de seamă până acum că norii au acoperit complet luna. Cântecul din yoo-hoo-loos e însoțit de acela al altor insecte. Simfonia acestei nopți este minunată. Stau în întuneric și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
lui Reich conform căreia "fascismul trebuie considerat drept o problemă ce ține de psihologia maselor, nicidecum de personalitatea lui Hitler sau de politica partidului național-socialist"366, a rămas întipărită în spiritul mai multor generații, pînă în zilele noastre. Parcă mai pîlpîie încă flăcările rugurilor și se mai aude zgomotul sumbrelor ceremonii la care autorul nostru a asistat. De fapt, majoritatea elevilor apropiați ai lui Freud considerau represiunea sexuală ca unul dintre principalele mecanisme ale dominării politice. Ei vedeau în familie uzina
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ca pe un vechi și drag prieten, ospătându-l cu o bucurie pe care Tommaso o observase doar pe fața lui Mario del Tufo. Cei doi filosofi au vorbit fără întrerupere până ce îi luară somnul în fotoliu, în fața unui foc pâlpâind mereu prin grija cameristului, ce avea grijă să pună când și când peste el ceva lemne. Tânărul acela părea a fi un demon, cunoștea lumea italiană, știa de toate; în științele matematicii, de pildă, era deosebit de avansat, punându-l aproape
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
risipă de sine pentru a face cunoscute lumii valorile concentraționare ale romanității. Foarte interesantă și oportună este deci, în acest context, atenția interpretei acordată poeziei interzise a Anei Blandiana, care a avut un impact extraordinar în epocă: o nobilă lumină pâlpâind în negura lipsei absolute de speranță. Este, de fapt, ultimul avatar al unei creații apărute sub egida ideii de ingenuitate, a copilăriei, a purității și a unui sentiment adânc al naturii ocrotitoare, cu punți de o vibrație caldă, țintind spre
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Mașina de vînt Poveste populară în două stări, cîteva renunțări și trei avertismente Constantin Popa: O mașinărie de produs furtuni ale fricii, ale deznădejdii și de pierdere a identității Măștile absurdului După o "uvertură" în tonuri prețios-poematice (per parcurs mai pîlpîie inflexiuni de lirism oarecum artificios), sugerînd un eteric ceremonial al iubirii, în piesa " Mașina de vînt" sîntem conduși, printr-o suită de replici zvîcnite, surescitate în intimitatea unei căsnicii intrate, ireversibil, în derivă. Umbre grele atîrnă prin toate ungherele, platitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Constantin Popa Salonul nr. 6 Bis. O piesă în care pulsează o tematică, se vede bine, obsesivă, provocatoare și tămăduitoare deopotrivă, prefirînd vinovății ale trecutului, ale acelui trecut marcat de steaua roșie bolșevică, și răsfirînd nădejdi care se îndărătnicesc să pîlpîie. Un aer de nefiresc învăluie scena în care entități bizare se confruntă. Se confruntă și se înfruntă... De aici, nervozitatea lor crescîndă, răbufnind în violențe de limbaj. Suntem, parcă, martorii unui canon fără sfîrșit, un canon cu aparențele izbăvirii la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ieșeam în Piscul cu Bojii,/ Ni se lumina de atâta lărgime ("Piscul cu bojii"). Poetul retrăiește cu încântare peisajele de odinioară: " Când se văd munții" ei se văd rar, pentru că pădurile sunt în nori, și pentru că stelele sunt joase și pâlpâie "de-ți iau ochii/ Ca lumânările pe colaci/ când aerul se ridică în sus, ei odată țâșnesc pe-acolo/ Pe la geana orizontului, se văd foarte aproape,/ Ți se pare că te poți sui pe ei cu carul". Satul își are
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai bine de o jumătate de pagină: „Aș fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început tocmai un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. în legănarea lui molatecă, pîlpîia, nostalgică și sumbră fără sfîrșit, o patimă așa sfîșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință. De îndată ce coardele încălușate porniseră să îngîne amara destăinuire, sub vraja adîncă a melodiei, întreaga sală amuțise. Tot mai învăluită, mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sfâșie tare/ Și eu nu mai sunt/ Am rămas o durere/ Pe care plângându-mi/ Un altul s-o simtă/ Ca din coasta durerii o altă durere/ Mai nouă mai nouă/ Să nască/ Și vremea aceea/ De tăceri lunecoase/ Mă pâlpâie leneș/ Prin carne și oase// A treia strigare/ Soarele doamne noaptea nu e / Cine oare să se suie/ Sus să facă iarăși soare/ Mai aproape și mai mare// Luminii nu sunt nicidecum o ispită/ Doar ocolului urmă/ De ocol/ Să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
schimbam pieile între noi:/ una de guzgan una de șopârlă/ una de inorog una de dinozaur// Fiecare se simțea la fel de bine în/ pielea celuilalt./ Peste toți, divina Riama, sora/ amicului hindus, respira cu gura roșie/ incendiată de mierle/ Conversația noastră, pâlpâind la focul/ unei țuici autohtone,/ era o formă de a ne bandaja reciproc rănile./ Vulpea argintie se gudura/ la picioarele noastre/ Prudenți în a aborda temele majore,/ am ajuns să vorbim despre calul/ amicului nostru, cal botezat Ventonică./ Numele acestuia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
plutitoare?// (mai sângerez o stare acrobată)// un șpalt prolix citește miezul nopții/ cu l în loc de i schimbând fotonii/ bordei va deveni bordel și spațiul/ o stivă fumegândă de picioare/ sfârșitul propoziției în coapse/ "veniți ca să petrecem vasiliscul"// ca norul craniul pâlpâie ierboasa/ lăptoasa ceață spumă insomnie/ sfidarea de zăpezi și scoici golite/ de vorbăria perlei surdomute/ și chiciura de sulf certând ciracii/ ce vin la stupi de-albine prohibite.// mai lasă-mi turnul vechi și athanorul/ în care focul alt siliciu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de primăvară. Balzac, Crinul din vale, p. 25 (12) Cînd, ajuns în vîrful platoului, am privit valea pentru ultima oară, am fost izbit de contrastul dintre imaginea ei de acum, în comparație cu aceea din ziua în care venisem: nu înverzea, nu pîlpîia ea atunci așa cum pîlpîiau, cum înverzeau dorințele și speranțele mele? Cunoscător acum al misterelor întunecate și melancolice ale unei familii, împărtășind spaimele unei Niobe creștine, trist aidoma ei, cu sufletul întunecat, [urmează descrierea propriu-zisă] îmi părea în clipa aceea că
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
din vale, p. 25 (12) Cînd, ajuns în vîrful platoului, am privit valea pentru ultima oară, am fost izbit de contrastul dintre imaginea ei de acum, în comparație cu aceea din ziua în care venisem: nu înverzea, nu pîlpîia ea atunci așa cum pîlpîiau, cum înverzeau dorințele și speranțele mele? Cunoscător acum al misterelor întunecate și melancolice ale unei familii, împărtășind spaimele unei Niobe creștine, trist aidoma ei, cu sufletul întunecat, [urmează descrierea propriu-zisă] îmi părea în clipa aceea că valea are tonurile gîndurilor
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
să îmbrățișeze integral durata românească. Cartea albă a Revoluției, propusă la un moment dat, rămâne o pioasă dorință, ca și istoria acestei paranteze tragice care a fost pentru noi regimul comunist. Ne plângem deocamdată morții din Decembrie, lumânările gratitudinii mai pâlpâie pe altare improvizate, slujbe de pomenire se mai fac pentru cei dispăruți în încleștarea cu monstrul, dar e nevoie de mai mult încă. E nevoie de studiul sistematic al faptelor și împrejurărilor, pentru ca acestea să fie livrate istoriei în termeni
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
se elibera de obsesia tragediei care a produs Revoluția din Decembrie și i-a însoțit primii pași. Jertfele inocente, cutremurătoare inițial, se învăluie progresiv în ceața uitării, cursul evenimenteleor e revizuit drastic, până la nerecunoaștere. În piețele confruntării cu dictatura mai pâlpâie câte o candelă, presa mai evocă unele mărturii, adesea deconcertante, pe când discursul oficial asupra schimbărilor survenite e tot mai schematic și mai inconsistent. Se rescrie febril istoria. Atât de rapid se trece de la o pagină la alta? E așa de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ceea ce e elementar, stihial în Istorie și în Natură. De aceea, elanul său liric nu se reduce totuși la un simplu retorism: „Eu mă scăldam prin pâraie cu ochii deschiși- Era o apă de cleștar și de stele- Peștii aurii, pâlpâind ca-ntr-un vis, Lunecau lângă genele mele [...] Pe-atunci te-nvățam, țara mea, te-învățam Cu copaci și cu cer, cu pălmaș și cu vită, Cu luna lividă sclipind în spărtura de geam Și cu gura uscată de foame
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
lampant. De ce ar fi vorba, în sonetul ce-o privește pe ea, de lumânare? Un editor explică chiar astfel: „înăuntru, visătoarea, începând să se dezbrace, suflă în lumina lumânării și o stinge. Afară, ochii iubitorului în întuneric, sub stelele care pâlpâie prin ramurile arborilor, sub luna care scânteiază trist, în ferestrele întunecate, tristețea fiind a sufletului osândit să fie singur.” Nu știu cât de convins este dl. editor că acesta ar fi un poem al tristeții: mai degrabă dânsul reia un șablon, zicându
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
modestă cu mahala, cu ușa și fereastra ei, cu masa împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie, cu lampa cu gaz și globul lămpii prevăzut cu un abat-jour cusut cu canava, cu soba cu ușa deschisă și cu câțiva tăciuni pâlpâind. Această realitate, organizată și concepută politic, se completează prin continuarea povestirii: Când aude de libertate, sare și dumneei din pat... că era republicană! Îndemnul care urmează și care a făcut deliciul multor generații de cititori/spectatori ai teatrului lui Caragiale
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
se zice, stare. Nici o forță din interior și dinafară nu-l poate hotărî să-și înfrîngă inerția și să se apuce să scrie dacă nu există ambianța favorabilă: cabinetul de lucru bine încălzit, candelabrul aprins, ceaiul aburind pe masă, focul pîlpîind vesel în sobă... Numai atunci simte îndemnul de a pune mîna pe condei, numai sub apăsarea "despotismului îngrozitor al iernei" poetul își notează impresiile. O recluziune jumătate impusă, jumătate căutată precede, dar, hotărîrea lui Alecsandri de a scrie" (E.S.). Pofta
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
în secolul al XIX-lea, în perioadă cristalizărilor identitare naționale, poetul romantic își asumase glorios rolul de voce a interesului public. Desacralizată și împinsă într-o lume dominată de etica protestantă searbădă a acumulării și individualismului fiziocrat, poezia abia mai pâlpâie, abia se mai aude pe scena publică, acoperită de dezmățul asurzitor al vulgarității și violenței din mass-media. Poate că, din nefericire, acesta este drumul inexorabil al creației poetice în vremuri de restriște ("la ce bun poeții în timpuri nevrednice?" se
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]