1,854 matches
-
otrăvit, și cum venea februarie, dădea strechea în ei... Întâi le apuca un pârjol pe pisici, că sosise săptămâna brânzei. Nunțile pe acoperiș se țineau lanț, și dulăii, să rupă burlanele, nu alta. Tabla cîrciumaruhii duduia de bătăile cotoilor. Începeau pândele. Luna răsărea pe la opt, ruginită și mâncată. Peste tinicheaua caselor cădea o zăpadă de lumină subțire. Din găurile podurilor, se înălțau sforăielile motanilor. Pe luminatoare, săltau gheme șerpuitoare. Răspunsul era prelung, un mieunat adânc. 211 Jos, în umbră, lângă butoaiele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tălăzuiesc în preajma tâmplelor obosite sau răstoarnă peste vine adormite leacuri de vis și de pieire. Răbufnirile morții împestrițează peisajul gramatical al existenței, așa cum ni-l prezintă excesul de sistem al plictiselii, și-n locul lipsei de surprize ne așază la pândă, cu postul instalat în neliniștea noastră. Din plictiseală, printr-un lung proces, putem ancora în Dumnezeu. În sine, ea nu e decât o lipsă de religie. Gîndindu-ne la stil uităm viața; străduințele spre expresie acoperă greutățile respirației; pasiunea formei înăbușă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
forța și triumful ca finalitate, în afară de restricțiile eticii; dorința de primat și de unicitate; cultul pentru organizație și formele obiective. Instinctul politic, devenit artă, canalizează toate energiile în vederea obținerii unui câștig maxim. Națiunile cu mare spirit politic sânt veșnic la pândă. Și mărirea lor o constituie o distribuție egală de luciditate și de agresiune. Fiecare națiune urmărește ridicarea nivelului ei istoric (forță, misiune, imperialism), pentru ca la momentul oportun să-și valorifice puterea. Și puterea nu poate fi valorificată decât în detrimentul celorlalte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poetul o face sub același impuls către universala deschidere a ființei, solicitată de toate orizonturile: Iată: avîntați-vă acum ochiul asemeni uliului peste șesurile Europei Rătăciți pe drumurile somptuoase ale Babilonului Scăldați-vă În fluviile galbene ale cerescului imperiu Stați la pîndă cu haiducii bronzați de pietrele pleșuve ale Abisiniei Legănați-vă pașii În dansul cu pene și măști de groază ale Congoului Primiți În auz evantaiul languros al vocilor havaiene Buciumul prevestitor al vulcanilor din insulele Japoniei... Tot așa, Incantații-le
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
măsura lui: satanicul hoț Grui-SÎnger. Stăpîn peste Codrul-Fără-Viață - regat al crimei și al nopții - Grui este un monstru ieșit din unirea puterilor infernale: „Soția lui e groaza și noaptea-a lui complice! Ca tigru fără sațiu, sub un stejar la pîndă, El face zi și noapte o crîncenă izbîndă, Găsind În agonie un vaiet care-i place Ș-o viață desfrînată În morțile ce face. Monstru cumplit cu fața ca sufletu-i de slută, În trame sîngeroase gîndirea-i e perdută. Orcine-l
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de pustietate Dătător de liniștire inimilor Întristate. Copacii cei cu mărime, apele răsunătoare La vaiete, la suspinuri, cu jele răspunzătoare, Acei stîlpi de foc cu pară prin verdeață mișcătoare Închipuind focul nostru din dragoste cu-nfocare, Cărările cele strîmpte de pîndă și de tîlnirc, Unde-ți furam cîte-o gură supt a crengilor dosîre, În sfîrșit, locul cel tainic, de fericirea cea mare, Unde, În genunchi, la poale-ți, spre asfințitul de soare, CÎștigînd prin rugăminte scumpa ta făgăduință, Ți-am dat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poale-ți, spre asfințitul de soare, CÎștigînd prin rugăminte scumpa ta făgăduință, Ți-am dat ceriul chezășie de o vecinică credință.” Spațiul liric conachian iese mai limpede din această evocare: loc tainic Într-un decor grandios; cărări strimte, locuri de pîndă și, În fine, sacralizarea amorului: Îndrăgostitul stă În genunchi la poalele ibovnicei și depune jurămîntul de vasalitate. Primește În schimb făgăduita, investitura (Iată-mă-s lipsit de tine). Aceleași elemente le aflăm În Scrisoare către Zulnia, și tot Într-o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
leagă mai bine obielele pe picioare și strânge șireturile bocancilor plini de unsoare și de praf. IV Mânăstirea era ca o pasăre mare cocoțată deasupra unui deal: odată cu primele umbre ale apusului, capătă înfățișarea sinistră a unui monstru stând la pândă. Giandomenico a fost condus la Stareț. Acesta, cu un aer deloc primitor, îi porunci să meargă în chilia pe care i-o va arăta un călugăr, să-și lase acolo traista și să se întoarcă la el: Grăbește-te, căci
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
auzea câte un câine lătrând. Mergeau tăcuți în această îmbrățișare piezișă, oarecum grăbindu-se să lase restul lumii în urmă. Ajunseră aproape de lizieră, unde, dincolo de copaci, începea câmpia. Iar acolo, în țarcul lor de sârmă împletită, ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii cu capetele lăsate într-o rână, cu cozile strânse dedesubt, alții cu elitrele căzute, zăceau cu dinții tociți, cu ghearele trase în teacă, cu articulațiile înțepenite, monștrii de odinioară. Petrache scutură lacătul, care se deschise numaidecât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gând. Unu, doi, trei, patru, cinci. Apoi ușa se încuia la loc, cu un zgomot asurzitor de parcă s-ar fi descărcat Dumnezeul puștilor. Pe urmă, trântindu-se, grilajul metalic. Și iarăși, țăcănind, lacătul care îl prindea în belciug. Deținuții, la pândă, respirau ușurați, când auzeau repetându-se ritualul ușilor. Era așadar un control de rutină. Dacă însă numărătoarea dura mai mult, nu se mai știa. Se putea întâmpla orice, unii erau scoși spre a fi duși în alte camere de tortură
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Nu se face ziuă, ba mai mult, întunericul se întoarce pe dos, ca o sferă căreia îi scoți centrul în afară. — Și acum între noi doi, sâsâi Vocea, cu limba despicată. Nu trebuia să mă chemi, știai că stau la pândă. Trebuia să te macini, în amintirile tale, până ajungeai un pumn de țărână... Ai călcat legământul... N-am jurat... gemu bătrânul. Eu nu... — Pentru că nu era nimic sfânt pe care să juri. Nu mai era nimic al tău. Vocea se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în piatră pe sarcofage. Firele groase care le porneau din gâtlejuri arătau că, pe vremuri, unele dintre ele funcționaseră cu curent electric, altele, precum strungurile vechi, de lăcătușerie, își purtau însingurarea cu demnitate. Dar nu muriseră. Păreau, mai degrabă, la pândă. Jenică înghiți în sec și se trase mai aproape de ceilalți. Ușa metalică se deschise din prima. Încăperea avea vreo douăzeci de metri pătrați. O cameră obișnuită, cu birouri de lemn, șase la număr, rânduite câte trei, cu scaune așezate astfel încât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care îl lipea pe ele, retrimițîndu-le astfel la cunoscuți, având totodată grijă a publica și un articol explicativ într-un jurnal, din care apoi de asemenea scotea extrase. Gonzalv cheltuia energie și bani cu specialitatea lui, fiind într-o veșnică pândă bibliografică. La nevoie, se împrumuta, își întocmea un buget rectificat în minus pe câteva luni, spre a putea merge în străinătate să se pună la curent cu publicațiile. O critică a lucrărilor lui însemna pentru el un cataclism. Imediat tipărea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dublu regret. Pe de-o parte, el anticipează regretul pe care l-ar cunoaște acționând și care în fapt, el tocmai, îl face să nu acționeze. De vreme ce riscul ascunde în el perspectiva eșecului, deci iremediabila mea răsturnare, regretul stă la pândă în preliminariile oricărui act. Fiecare gest poartă în sine negativul consecinței sale, și astfel nostalgia unui alt deznodământ. Pentru că nu este pregătit să transfigureze eșecul, pentru că nu este dispus să piardă nimic (cînd de fapt doar în felul acesta el
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a hotărî în privința multora să se petreacă altfel decât după scenariul legii. Orice dictatură, ca formă a puterii pervertite și ca maladie supremă a libertății, își află rădăcina în frica de destin și în excesul de libertate care stau la pândă în noi. Dacă toți oamenii sânt "liberi de la natură", dacă nimeni nu s-a născut sclav, nu înseamnă că toate exemplarele speciei umane sânt traversate de același elan al libertății. În fiecare dintre noi există un dozaj de elemente care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la rând în lumea cărților lor, ei nu și-au dat seama cât de adânci sânt sechelele maladiilor spiritului colectiv. Ceea ce probează ei acum este neputința verbului direct, drama medicului ucis de pacienți. În mințile noastre stă din nou la pândă gândul că istoria se face pe deasupra capetelor noastre. Din nou apare, neliniștitoare, întrebarea: ce-i de făcut? Cei mai mulți dintre noi, prinși în caruselul evenimentelor sau deveniți funcționari culturali, n-au mai găsit timp, de opt luni de zile, să citească
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cultive în chip profesionist suspiciunea. El trebuie să fie în permanentă stare de alarmă și să vadă în orice autor un mic diavol care încearcă la tot pasul să-l păcălească cu ajutorul cuvintelor. Ridicolul este în aceste condiții asumat; orice pândă își creează propriile ei fantasme, și acest biet bolnav începe să semene teribil cu personajele acelea care țin mereu un ochi închis - paradoxalul ochi al pândei - într-o lume de suspecți instituită de propriul lui delir. Fenomenele de îmbolnăvire ale
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
tot pasul să-l păcălească cu ajutorul cuvintelor. Ridicolul este în aceste condiții asumat; orice pândă își creează propriile ei fantasme, și acest biet bolnav începe să semene teribil cu personajele acelea care țin mereu un ochi închis - paradoxalul ochi al pândei - într-o lume de suspecți instituită de propriul lui delir. Fenomenele de îmbolnăvire ale unei culturi trebuie explicate în principal prin anularea relativei autonomii de care are nevoie orice cultură pentru a fi sănătoasă. Patologia culturii este un caz particular
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
poate fi denunțată ca iluzie și "iluzia epidermei" poate fi astfel surpată tocmai pentru că viscerele unui trup, ascunse fiind, nu sânt și principial invizibile. Boala, suferința și moartea pot fi foarte bine, cel puțin în clipa asta, neexplicite, pliate, la pândă doar. Dar ele pot, în principiu, să apară, să fie văzute și să fie proclamate ca "adevăr ultim" al vieții. Ce importanță are că ele sânt camuflate sub stratul acesta de agitație, de vorbe, de bucurii, distracții și aspirații pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dozând întocmai cantitatea de ascuns care trebuie să corespundă fiecărei dezvăluiri, se dereglează. Depresia este insurecția nevăzutului. Suprafața, sediul splendorii, este constrânsă să abdice. Regula este acum a adâncului, a neantului, a prăpastiei, a tot ceea ce până atunci stătuse la pândă. 7 mai De ce oare orice lamentație pe față se instalează în kitsch? De ce a vorbi despre "lucrurile ultime" este impudic și stînjenitor? Există pesemne o intimitate a speciei umane și poate că pe teritoriul ei trebuie să intri cu precauția
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nesfârșit în ipostaza mea de părinte: când tandru și cald, podidit de o iubire care nu își atinsese până atunci niciodată obiectul, când sever cu măsură, demn chiar și în slăbiciune, lăsând să se înțeleagă că afecțiunea mea stă la pândă, dar că nu se poate manifesta decât cu temei și în momente privilegiate. Intuiam, oricum, că nu pe o cale discursivă urma să-mi dobândesc un chip: un scurt speech de întîmpinare care ar fi pus lucrurile la punct, o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
partenerii nu își ajută propria lor ieșire în întîmpinare. Ceea ce se livrează în cele din urmă este chiar ființa celor care intră în joc și pentru că riscul de a te pierde este astfel prea mare, orice iubire începe sub semnul pândei și al circumspecției. Cu cât mai mare este fragilitatea cuiva, cu atât mai mare va fi și precauția lui și cu atât mai crâncenă și de neclintit severitatea pe care o va arbora în fața avansurilor celuilalt. Pe de altă parte
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a explica inexplicabilul care a fost o perioadă din viața ta și pentru a suporta turpitudinea legată de ea. (Glucksmann a fost "maoist" în perioada '68-ului parizian.) Acest lucru vrea să spună că în fiecare dintre noi stă la pândă Răul, că în adâncurile fiecăruia dintre noi zace ― putând fi oricând activat ― Hitler, Stalin, Mao, criminalul, torționarul, violatorul. Lucrul mi se pare o enormitate. Cunosc o droaie de oameni care nu ar fi putut, nu pot și nu vor putea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
scena politică a României cu greu poate spune unde se termină mahalaua și unde începe istoria și, tot din cauza asta, ziaristul, și nu istoricul, este figura emblematică a lumii în care trăim. Sigur, pentru că în fiecare dintre noi stă la pândă un mahalagiu, poți oricând să vii câteva zile în România, să-ți faci cura de mahala și să te simți bine. De aici și o anumită încîntare pe care o resimt cei care vin din afara lumii noastre și plonjează pentru
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de el, pe scurt pentru că le refuză celorlalți autoritatea de-o clipă pe care le-ar da-o spectacolul neputinței sale, Socrate moare ca un maestru nepoliticos: otrava, băută, îl transformă direct în statuie. Să iubești copilul care stă la pândă în fiecare om bătrân. marți, 2 iulie I-am dat lui Andrei în urmă cu zece zile paginile de până acum ale acestui "jurnal de convalescent" și întrucît în curând va pleca în vacanță în Elveția (de unde promite să revină
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]