1,838 matches
-
a aflat că era Însărcinată și că avea să devină mamă, de parcă nu ar fi fost ea Însăși Încă un copil. Moașa cercheză i-a dezvăluit sexul copilului cu multe luni Înainte ca acesta să se nască, observându-i forma pântecului și felurile de mâncare după care tânjea. Cremă de zahăr ars de la patiseriile simandicoase și ștrudel cu mere de la brutăria deschisă de rușii albi care fugiseră din Rusia, baclava făcută În casă, bomboane și tot felul de dulciuri... Niciodată În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mi-a plăcut foarte mult! Am cea mai mare colecție de artă aborigenă din Australia. Și cel mai mare lanț de cluburi de fitness din Melbourne. Noroc! zise el, ciocnind paharul de paharul ei. — Serios? Întrebă, uitându-se absentă la pântecul lui voluminos. 16 Exploziatc "16 Explozia" Dar norocul lovi de două ori. Ziua următoare, la prânz. Când deschise Kitty ușa rulotei, mult după miezul nopții, Desert Rose se tot plimba prin cameră, plângând. Fața i se umflase, machiajul Îi cursese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Cipriano Algor, nu știu ce nume purtai înainte, de acum numele tău va fi Găsit. Doar în clipa aceea observă că animalul nu avea zgardă iar blana nu era cenușie, ci plină de noroi și de resturi vegetale, mai ales labele și pântecele, semn mai mult decât probabil al unor aspre traversări de câmpuri cultivate și de pustietăți, nu al unuia care ar fi călătorit comod pe șosea. Marta se apropiase, aducea o farfurie cu puțină mâncare pentru câine, nimic prea substanțial, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
toată noaptea și era tot acolo, așteptând. Probabil atinsă de aerul rece care se mișcase odată cu cearșafurile, Marta suspină și își schimbă poziția. Ca o pasăre pipăind delicat locul primului ei cuib, mâna stângă a lui Marçal, ușoară, îi atinse pântecele. Marta deschise ochii și zâmbi, apoi spuse glumind, Bună ziua, domnule tată, dar expresia ei se schimbă brusc, își dăduse seama că nu erau singuri în cameră. Momentul mângâierilor se insinuase între ei, intrase sub cearșafuri, nu știa să spună explicit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
noastră este exactă, Sfântul Graal... era stirpea și descendenții lui Isus, acel „Sang real“ ai cărui păzitori erau Templierii... Totodată, Sfântul Graal trebuia să fie, literalmente, receptaculul care primise și conținuse sângele lui Isus. Cu alte cuvinte, trebuia să fie pântecul Magdalenei. (M. Baigent, R. Leigh, H. Lincoln, The Holy Blood and the Holy Grail, 1982, London, Cape, XIV) „Mde“, zise Diotallevi, „nimeni nu te-ar lua În serios“. „Dimpotrivă, ar vinde câteva sute de mii de exemplare“, am spus eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o mătușică foarte bătrână și universală. Probabil continuam să mă mișc strâns lipit de trupul tău, dar simțeam și că erai gata să te Înalți În zbor, te transformai În aur, deschideai porți Închise, mișcai obiectele prin aer. Pătrundeam În pântecul tău Întunecos, Megale Apophasis. Prizonieră a Îngerilor. Poate că nu pe tine te căutam? Poate că sunt aici numai ca să te aștept mereu pe tine. Oare de fiecare dată te-am pierdut pentru că te-am recunoscut și nu am Îndrăznit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să nu se apropie de apa de dedesubt cu două degete, ci să rămână suspendat În aer, și În același timp fă focul sub baie. Atunci, și numai atunci, deși materia argintului-viu nu atinge apa, dar găsindu-se În acest pântec cald și umed, se va transmuta În apă. — Maestre, zise Khunrath căzând În genunchi și sărutând mâna descărnată și străvezie a doctorului Dee. Maestre, așa o să fac. Iar tu vei avea ce dorești. Amintește-ți vorbele astea, Roza și Crucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nașterea fără dureri și eu Încercam să-i urmăresc exercițiile. Lia refuzase ajutorul pe care știința i-l punea la dispoziție ca să ne facă să aflăm cu anticipație sexul noului născut. Voia surpriza. Acceptasem ciudățenia aceea a ei. Îi pipăiam pântecul, nu mă Întrebam ce avea să iasă din el, hotărâsem să-l numim acel Ceva. Întrebam numai cum puteam să particip și eu la naștere. „Acel Ceva e și al meu“, ziceam eu. „Nu vreau să fac ca tații pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
scris o carte albă, un bun grimoire, pentru toți adepții lui Isis Dezvăluită, ca să le explic faptul că taina tainelor nu mai trebuia să fie căutată, că lectura vieții nu ascundea nici un sens subteran și că totul era acolo, În pântecul tuturor Liilor din lume, În camerele clinicilor, pe saltelele de paie, pe prundurile râurilor și că pietrele care ies din exil și sfântul Graal nu-s altceva decât niște mici maimuțe care țipă cu cordonul ombilical atârnându-le și doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
care provenea de la niște lămpi vechi puse să lumineze În fâșii unele zone. Prima impresie a fost că intrasem În laboratorul unui lutier din care meșterul dispăruse Încă de pe vremea lui Stradivarius, iar praful se acumulase puțin câte puțin pe pântecele dungate ale teorbelor. Apoi, după ce ochii mi s-au obișnuit treptat, am priceput că mă găseam, cum ar fi trebuit să mă și aștept, Într-o grădină zoologică pietrificată. Colo un ursuleț cu ochi lucioși și sticloși se cățăra pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
șerpuitoare și sclipitoare. „Dacă Kircher avea dreptate, mai multe cărări sunt În inima pământului decât la suprafața lui. Dacă ceva se petrece În natură, asta vine din căldura ce fumegă acolo, dedesubt...“ Eu mă gândeam la opera la negru, la pântecul Liei, la acel Ceva care Încerca să erupă din blândul ei vulcan. „...și dacă se petrece ceva În lumea oamenilor, asta se pune la cale acolo, dedesubt.“ „Așa zice părintele Kircher?“ „Nu, el se ocupă de natură, atât... Dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
stăpânească. Iar Dante, Dante? Ce vrea să ne spună prin istoria coborârii lui În adânc? Mă Înțelegeți, dragă prietene?“ Nu-mi plăcea să fiu dragul lui prieten, dar continuam să-l ascult. Giulio-Giulia, Rebisul meu Împlântat ca Lucifer În centrul pântecului Liei, dar el-ea, acel Ceva avea să se dea peste cap, să se repeadă către Înalt, Într-un fel oarecare avea să iasă. Acel Ceva e făcut să iasă din viscere, ca să se dezvăluie În taina-i limpede, nu ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
care sufletul omenesc, de secole, nu are nici un ungher neviolat. — Privește-mă, Îi spun, și eu sunt un Tigru. Dintr-o singură mișcare te Împing pe tine În mijlocul Încăperii, și Îți smulg tricoul, rup cingătoarea acelei cuirase ce ascunde farmecele pântecului tău de ambră. Acum tu, În palida lumină a lunii ce pătrunde prin ușa Întredeschisă, te ridici, mai frumoasă decât șarpele care-l seduse pe Adam, trufașă și fără rușine, fecioară și prostituată, Îmbrăcată doar În puterea-ți carnală, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Păi sigur, Îl cunoșteam, trecusem pe lângă el În după-amiaza aceea. Centrul Beaubourg! Sub ochii noștri. Și, Într-adevăr, la ce anume ar fi putut servi ditamai lădoiul În centrul Luteției (Luteția, bocaportul mării de nămol subteran), acolo unde odinioară era Pântecul Parisului, cu trompele alea captatoare de curenți aerieni, cu sminteala aia de țevi, de conducte, cu urechea aia a lui Dionisie căscată asupra golului exterior ca să emită sunete, mesaje, semnale până În centrul globului și să le restituie vomând informații din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Într-un tablou de Dufy. Era deasupra mea, Îmi cădea În spate. Îi ghiceam vârful, dar mă mișcam mai Întâi În jurul lui și apoi Înăuntrul arcelor de la baza lui. strivit Între un picior și altul, Îi măsuram cu privirea gleznele, pântecul, părțile rușinoase, Îi ghiceam vertiginosul intestin, totuna cu esofagul din gâtul acela al lui de girafă politehnică. Deși ciuruit ca o sită, avea puterea de a Întuneca lumina ce-l Înconjura, iar pe măsură ce mă mișcam, Îmi oferea, din perspective diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ușor, nu?“ Foarte ușor. Numai că Belbo nu mai sunase niciodată nici drepți, nici pe loc repaus. Ținea trompeta cu brațul drept Îndoit, pe lângă coaste, cu capătul ușor Îndreptat În jos, cum ții o carabină, și așteptase, cu capul sus, pântecul supt și pieptul În afară. Terzi tocmai rostea un discurs sec, cu fraze foarte scurte. Jacopo credea că pentru a emite sunetul trebuia să Înalțe ochii la cer și soarele avea să-l orbească. Dar așa moare un trompetist și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
te-ai distrat destul. Acum dă-mi informațiile despre zbor. În timp ce se Încarcă fișierul În computerul ei, Wakefield Îi ascultă respirația. Își imaginează aerul coborîndu-i În jos pe gît, Încercuindu-i sînii, umplîndu-i inima cea Înflăcărat catolică, bulucindu-se către pîntecul plat, coborînd În pîlnie către pubis. Aude vocea asistentei ei celei roșcate, care vorbește la un alt telefon. „Crossroads Travel. Cu ce va pot fi de folos?“ și se simte confortabil Învăluit de un fel de domesticitate ciudată, creată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
face să mărturisesc prin tortură, o necăjește Wakefield. Dintr-un salt este În spatele lui, Îl apucă de păr și trage. Au. — Tortură o să fie dacă nu-mi spui. Sau moarte. Dacă Îmi povestești, Îți cruț viața, Șeherezada. Întinde mîna sub pîntec și Îl apucă de interesul treaz din nou, lipicios la pipăit. În regulă, o să-i spună. Copilul Wakefield știa să se ascundă. CÎnd era foarte mic, se pitea după un dulap sau se făcea covrig sub masa din bucătărie sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și trage. Undița se Încovoaie; ceva din apă se luptă pe viață și pe moarte. Wakefield vede la capătul celălalt al undiței pielea albă și netedă și branhiile unui mic rechin. Centimetru cu centimetru, cei doi trag creatura spre balcon. PÎntecul bărbatului se strivește de balustrada balconului ca un balon păros, gata să explodeze. Nevasta geme, cele patru mîini ale lor stau Încleștate pe undiță, apoi firul cedează, plesnind prin aer la doar cîțiva centimetri de capul lui Wakefield, iar rechinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de ziua lui Sean, joi la șase. Nu vreau să stai să-ți plângi de milă. Nici un bărbat nu merită asta. Nici măcar taică-tău. — Bine. Promit. Joi la șase. A doua zi, Fran revenise la normal. Redacția era ca un pântec, vibrând de viață. Țârâitul telefoanelor, întrebările urlate de la un capăt al camerei la celălalt, reporterii care înjurau filtrul de cafea ce fierbea în gol, pentru că le era de fapt prea lene să-l umple din nou, deciziile care îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ar fi izbucnit de râs. Îi amintea de tatăl unei fecioare neprihănite care îl întreba pe un tânăr ce intenții are. — Sigur că sunt. Altfel ce alt motiv aș avea să mă mărit cu el? Privirea lui Jack coborî spre pântecul ei. Ce naiba făcea? se întrebă. Dacă Francesca îl iubea într-adevăr pe Laurence Westcott, atunci n-avea nici un drept să intervină și s-o facă să se răzgândească. Privind în ochii ei verzi și mari ațintiți cu inocență asupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
lui. Tot ce știa Fran despre Carrie era că îl părăsise pe Jack acum șapte ani, revoltată să descopere că avea o aventură, atât de afectată de veste încât își luase și fiica cu ea. Își duse instinctiv mâna la pântecele ce începea să se rotunjească. Nici măcar nu reușea să-și închipuie ce lucru cumplit trebuia să fie să-ți pierzi copilul. Simți un fior de panică, la fel de dureros ca un cuțit înfipt între coaste. Dacă să-ți pierzi copilul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ochi se caută de-aici pe țărmul celălalt. Ins pierdut în ceasul rar mă uit prin spinii de la ușă, oameni goi zac în nisip tăcuți, ca-n propria lor cenușă. În joc cu piatra cîte-un val și-arată solzii de pe pântec. Între slavă și veninuri mă-ncearcă boală ca un cântec. [1929] * SEARĂ MEDITERANEANĂ Faruri ghicite pe mare dau semn. Viespii se-nchid în cristale de lemn. Se strânge în țărnă de nu știu ce chin, ca o mână crispată, amarnicul spin. Adie
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
să-mi iau un sendviș, Îmi dau cu ruj În fața oglinzii de la serviciu sau sînt Întinsă pe canapea Încercînd să citesc, iar Dan se uită la preaiubitele lui meciuri de fotbal sau de rugby. De fiecare dată cînd Îmi ating pîntecele, nu mă pot abține să nu fac legătura cu viața care crește În interiorul său. Dar nu le pot spune fetelor. Nu Încă. Doar după ce ne Întoarcem din luna de miere. Amîndoi ne dorim o familie, spun eu, dar nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vomitam mai tot timpul și mă simțeam ca dracu’. După cum arăți, probabil că o să ai un băiat. Nu se zice În general că femeile care urmează să nască băieți arată fantastic, În vreme ce fetele te storc de energie? Mi-am mîngîiat pîntecele, care vădea cele 27 de săptămîni de sarcină, și i-am replicat cu toată seriozitatea: — Soacra mea jură că voi naște o fetiță și, aparent, ea nu greșește niciodată. — Ei bine, cînd eram Însărcinată cu gemenele, lumea zicea că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]