KorAP: Find »[drukola/base=pantalon & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...388 >

9,678 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

hotelului, și în stradă se aude cineva cântând „O, Amherst, brav Amherst”. Pe stradă, Frances Dunlop Colgate Nelson, sau „Frizzi”, împreună cu Schuster „Pantoful” Frasier și Weaver „Ciolănosul” Pullman beau din dozele uriașe de bere, stând tustrei în picioarele goale, cu pantalonii murdari suflecați, într-o fântână arteziană. Hainele sărăcăcioase, spune Inky, sunt noile haine pretențioase. Acasă, Evelyn încearcă o duzină de saci menajeri, saci de plastic verzi și negri îndeajuns de mari pentru deșeurile din construcții, dar toți o fac să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
în patru labe de mașină. Îngropați în casa lor de zdrențe vechi și pături umede, Packer și Evelyn își dau seama că fata se târăște spre ei. În spatele ei, pantoful negru al unui bărbat coboară din mașină. Urmează cracul unui pantalon de culoare închisă. Un bărbat cu mănuși negre de piele iese din mașină, în timp ce fata se ridică în picioare, țipând. Urlând „Vă rog”. Țipând după ajutor. Atât de aproape încât zărești unu, două, trei inele de aur care-i străpung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
din mână. Și după asta n-am mai putut spăla haine, un alt punct în povestea care avea să fie vaca noastră de muls. În clipa aceea domnul Whittier a gemut și și-a vârât degetele unei mâini în turul pantalonilor. A spus: — Dnă Clark? Apăsând cu degetele un punct de sub curea, a spus: — Au, ce doare... Privindu-l, rotind cablu tăiat, Bucătarul Asasin a spus: — Sper să fie cancer. Cu degetele încă în pantaloni, cufundat în pernele arabe, domnul Whittier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
vârât degetele unei mâini în turul pantalonilor. A spus: — Dnă Clark? Apăsând cu degetele un punct de sub curea, a spus: — Au, ce doare... Privindu-l, rotind cablu tăiat, Bucătarul Asasin a spus: — Sper să fie cancer. Cu degetele încă în pantaloni, cufundat în pernele arabe, domnul Whittier se chircește cu capul între genunchi. Doamna Clark face un pas înainte, și zice: — Brandon? Și domnul Whittier alunecă pe podea, cu genunchii la piept, horcăind. Notăm cu toții în minte: „Brandon!”, pentru scena din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
o gaură într-un ciorap de nailon. Sângele roșu țâșnește precum jetul unei balene. O fântână de sânge care face publicul să țipe. În realitate, cămașa pare să-i fie puțin strâmtă. Își desface cureaua. Își deschide primul nasture al pantalonilor. Trage o bășină. Doamna Clark îi întinde un pahar cu apă, spunând: — Uite, Brandon. Bea o gură. Și Sfântul Fără-Mațe spune: — Nu-i da apă. O să se umfle și mai tare. Pe covorul roșu cu albastru, domnul Whittier se răsucește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
camera lui... Și nimeni nu mișcă. Avem nevoie ca el să moară. Încă mai putem s-o transformăm pe doamna Clark în personaj negativ. Apoi Miss America o spune. Se apropie de omul culcat pe burtă, cu cămașa scoasă din pantaloni, cu elasticul chiloților ițindu-se de sub turul lăsat. Miss America se apropie de stomacul lui umflat și - buf! - pantoful ei îi lovește pielea întinsă a burții. Atunci o spune: — Așa, și unde-i cheia aia nenorocită? Și doamna Clark își îndoaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
a milogit de Papa Iuliu să-i dea de lucru. Ducele pe scenă, cu falca lui țepoasă, o perie aspră cu peri palizi maxilarul i se rotește, măcinând și frământând un cocoloș de gumă cu nicotină. Tricoul lui gri și pantalonii de pânză sunt presărați cu fulgi de vopsea uscată: roșu, roșu închis galben, albastru și verde, maro, negru și alb. Părul i se revarsă pe spate, o claie sârmoasă, năclăită, întunecată de ulei plină de fulgi lipicioși de mătreață. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
margini, însă de sub guler îi ies smocuri de păr negru. Poartă o perucă pudomnișoarată care îi face barba neîngrijită și capul pătrat să pară de două ori mai mari. Pe lângă coada lui de cal, Ducele Vandalilor mai poartă cămașă și pantaloni de piele cu franjuri lungi, fluturându-i din fiecare cusătură. Își mestecă guma cu nicotină. Mama Natură șchioapătă în sandale cu toc care îi arată degetele retezate de la picioare, iar colierul cu clopoței scoate clinchete la fiecare pas. Ronțăie o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
căptușite cu satin roșu. În cizme grele de Frankenstein. Tot cam prin perioada asta, Sfântul Fără Mațe ne întreabă dacă poate fi el ăla care se îndrăgostește. Orice poveste are nevoie de un subiect secundar romantic, spune el, ținându-și pantalonii cu o mână. Ca să acoperim toate segmentele de marketing, avem nevoie de doi tineri prinși într-o domnișoaragoste adâncă și deznădăjduită, ținuți departe unul de altul de un personaj crud și rău. Sfântul Fără-Mațe stă de vorbă cu domnișoara Hapciu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
cele cinci lame au dispărut. După asta, Cora a trebuit să discute cu cineva de la o clinică. Nimeni nu știe cum a intrat în posesia specimenului ăluia biologic din laborator. După asta, fiecare bărbat din departament își scarpină scrotul prin pantaloni. Își ridică brațul ca o maimuță, să-și scarpine părul de la subsuoară. Din câte știu n-au făcut sex cu nimeni. În nici un caz nu poate fi vorba de lăței. Tot cam pe atunci, nevasta unuia dintre detectivi vine la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
pe Cora la întrebări: — Cu cine și-o trage bărbatu-meu în pauza de prânz? Ajunge să arunce o singură privire înspre Cora, cu freza ei dată cu șprei, cu perlele, ciorapii de nailon până la genunchi și costumele ei cu pantaloni, și nici o nevastă n-o să dea vina pe ea. Cora, cu șervețele vechi de hârtie dosite în mânecile cardiganului. Cora, având pe birou o farfurie cu bomboane decorative de zahăr ars în formă de fundițe. Cu bucăți din benzile desenate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
aproape și-a pierdut auzul, spune, prea tare, aproape strigând: — Unde suntem? Sunt într-un Gulfstream G550, cel mai tare avion privat cu reacție pe care-l poți închiria, spune Flint. După care Flint își vâră două degete în buzunarul pantalonilor și-i întinde ceva lui Webber, așezat de partea cealaltă a culoarului. O pastilă albă. — Înghite-o, spune Flint. Și bea odată aia, aproape am ajuns. — Unde-am ajuns? spune Webber și bea pastila. A rămas răsucit, uitându-se la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
lipsă. Ne spunem Comitetul Popular pentru Conservarea Luminii Zilei. Pețitorul culege o „piersică”, învelită în catifea ca să-și protejeze mâna, și o coboară până la țârul de Sfânt Fără-Mațe, care o dă Bucătarului Asasin, cu burta lui mare stând în turul pantalonilor ca într-un hamac. Agentul Ciripel, cu videocamera lipită de ochi, filmează trecerea piersicii din mână în mână. Te poți vedea reflectat în piersicile mai vechi, care s-au înnegrit. Pețitorul spune că din cauza filamentului de tungsten. Care devine incandescent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
sticlă. Atomii se „condensează”, spune Pețitorul. Formând un strat de metal în interiorul sticlei, transformând exteriorul într-o oglindă. Glazura întunecată din interior face din becuri niște oglinzi sferice care te arată gras. Chiar și pe slăbănogul de Sfânt Fără-Mațe, cu pantalonii și mânecile cămășilor mereu fluturând în jurul lujerelor subțiri ale picioarelor și brațelor. Nu, crimele și chinurile nu ne umpleau chiar toate zilele. Unele zile erau așa: Tovarășa Lătrău se privește într-o piersică, întorcându-și fața ca s-o vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

Sandei se așezase tatăl unei alte fetițe. Femeia strâmba din nas și se foia în bancă pentru că bărbatul mirosea a băutură. Se abținea cu greu să nu-i facă observație. Luana îl privea cu milă pentru că era prost îmbrăcat, avea pantalonii rupți și cămașa arăta ca o cârpă de șters vasele. Era însă vesel și făcea tot felul de glume la care copiii râdeau cu toată gura. Învățătoarea îl atenționă să fie mai serios, dar bărbatul îi dădu o replică plină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
suflet revoltă. Într-o zi nu mai rezistă. De dimineață, femeia se enervase teribil. Într-un moment anume, fără un motiv deosebit, îl înhăță pe Vându de-o mânecă și-l târî în fața clasei. Acolo, lipsită de jenă, îi dădu pantalonii jos și cu bățul îl lovi peste fundul gol până când băiatului i se înmuiară genunchii. Luana țâșni în picioare și strigă: Nu-l mai bateți! Realizând că sărise calul se înmuie: Vă rog, nu-l mai bateți... Niciodată învățătoarea nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
astfel. Ce se întâmpla, îmbătrânea? Nu se mai pricepea să-i cunoască pe copiii din clasă? Deși se aștepta să se repeadă la ea, Luana o văzu pe tovarășa așezându-se. Mută ca o stană de piatră. Vându își ridică pantalonii și reveni în bancă, icnind de durere. Se lăsă o liniște de mormânt. Bobocii clasei I, cu abecedarele deschise, așteptau. Prezența masivei învățătoare, în spatele catedrei, devenise și mai însemnată. Când o auziră vorbind parcă nu era glasul ei: Luana Leon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
sub o coroniță din pietre sclipitoare. Luana interpretează rolul principal, reprezintă România și are în mână un toiag aurit. Intră prima în scenă și celelalte fetițe o înconjoară. Apariția băieților face sala să izbucnească în râs. Sunt toți îmbrăcați în pantaloni mulați, scurți până la genunchi. Poartă șosete trei sferturi, cu canafi. Bluzele au gulerul rotund și creponat. Pe cap le stau cocoțate pălării enorme, cu boruri din catifea, garnisite cu pene. Nu li se mai văd nici sprâncenele, nici ochii, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Sanda o smulse din visare și aranjându-i fustița o împinse spre ceilalți. Elevii se aliniară pe clase, sub directa îndrumare a învățătorilor și așteptară, emoționați, să înceapă ceremonia. Erau cu toții îmbrăcați în cămăși albe. Fetele purtau fustițe bleumarin, plisate, băieții pantaloni de aceeași culoare. Trompetele răsunară, armata de însoțitori amuți și toate privirile se îndreptară spre grupurile de copii. Salutul tineresc înflăcără inimile școlarilor. Rând pe rând, cu o infinită mândrie, învățătoarea atârnă fiecăruia, la gât, cravata roșie de pionier. Tivită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mai aproape de personaj. Ema întruchipează un Charlot rotofei și nostim care-și învârte cu sârg bastonul, gata să-i pocnească pe ceilalți. Toți cântă fals dar asta nu mai are nici o importanță, atât sunt de frumoși, de reali, de fermecători. Pantalonii negri sunt prinși cu bretele. Hainele de la costum au mânecile întoarse de câteva ori. În picioare, câte o pereche de șosete cu vârfurile întoarse, în care se sufocă, înghesuite, ghemotoace de hârtie. Dan rămâne în mijlocul "scenei" strâmbându-se, în timp ce fetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
fi strâns cu mare plăcere de gât, dacă nu s-ar fi temut că strică plimbarea și se duce, naibii, distracția lor. Era evident că Renar își compara colegele cu vara lui. Ea râdea cu gura până la urechi, umbla în pantaloni și se agita frenetic atunci când vorbea. Avea șaisprezece ani și niciodată nu se îndoise că felul ei de a fi este perfect normal. De ce făcea Renar asta? Cu ce îl supărase? Era de acord, de cele mai multe ori aveau păreri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
casă. Trânti ușa de la cameră iar Sanda dădu fuga la Bica să se sfătuiască ce e de făcut. Intuind cam despre ce era vorba Luana se simți îngrozită și rușinată. Chiar trecuse copilăria, vremurile de amiciție deplină cu purtătorii de pantaloni, timpurile de joacă febrilă departe de orice intrigă și teamă? Nu era pregătită pentru asta, nu știa la ce să se aștepte. Închisă în camera ei, așa cum promisese, căută răspunsurile la întrebări în cărți. Citi câteva pagini și apoi le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să te bucuri de el necondiționat". Se afla întâmplător de față la o astfel de discuție. Marian venise cu bomba zilei: mama colegei îi prinsese pe cei doi în flagrant. Prietenul fetei o zbughise afară, uitând să se încheie la pantaloni. Râdeau toți de se prăpădeau și Luana se uita la ei fără să fi priceput mare lucru. Se trezi întrebând cu seninătate: De ce sunteți răi și faceți haz de bietul băiat? E firesc, dacă locuiesc împreună, să i se întâmple

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Fetele de la cămin, lumea de pe stradă. Nebunia sărutărilor pătimașe, furate sub clar de lună, dispăruse. Luana îi admira trupul frumos, în intimitatea celor patru pereți, simțind o dorință copleșitoare să-i cadă în brațe. El deretica, îmbrăcat în tricou și pantaloni scurți, în timp ce ea se trezea privind pierdută unduirile brune și fine de pe mâinile și picioarele lui. Altele și-ar fi dat viața să fie singure în aceeași cameră cu el. Ea fugea repede, întrebându-se dacă era sănătos să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
atâtea pârtii, pe tot felul de sănii improvizate, de-au crezut că nu vor mai ajunge acasă în bună stare. Noul an i-a găsit strâns îmbrățișați, dorindu-și, unul altuia, ca nimic, niciodată, să nu-i despartă. Luana purta pantalon negru de mătase transparentă. Pielea ei albă, copilaș năzdrăvan jucându-se de-a v-ați ascunselea pe sub materialul părtaș la joc, nu lăsă nici un bărbat să mănânce în tihnă bucatele de pe masă. Ștefan, îmbrăcat la costum, amuțise la intrarea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]