1,756 matches
-
-lea, Grigorie al VIII-lea, Clement al VII-lea - toți au rezistat atacurilor laicilor chemînd la ordine o armată sau alta, dar în 1869 nu mai rămăsese nimeni care să sară în ajutorul papei, nici o armată care să salveze instituția papala. În capitalele Europei se luase o hotărîre de facto: papali¬tatea era terminată. Times din Londra vorbea despre "sfîrșitul venerabilei instituții". Niciodată, în secolele care trecuseră de la viziunea lui Con¬stantin, lucrurile nu fuseseră atît de grave, dar Pius mai
Victor Emanuel al II-lea al Italiei () [Corola-website/Science/314713_a_316042]
-
au rezistat atacurilor laicilor chemînd la ordine o armată sau alta, dar în 1869 nu mai rămăsese nimeni care să sară în ajutorul papei, nici o armată care să salveze instituția papala. În capitalele Europei se luase o hotărîre de facto: papali¬tatea era terminată. Times din Londra vorbea despre "sfîrșitul venerabilei instituții". Niciodată, în secolele care trecuseră de la viziunea lui Con¬stantin, lucrurile nu fuseseră atît de grave, dar Pius mai avea un as în mîneca și se vedea obligat să
Victor Emanuel al II-lea al Italiei () [Corola-website/Science/314713_a_316042]
-
fie capitala întregii Italii. În ziua de douăzeci, la răsăritul soarelui, artileria italiană a pornit focul. După mai puțin de cinci ore, steagul alb a fluturat pe domul Sfintului Petru. În octombrie a avut loc un plebiscit în toate statele papale. Au fost 132 681 de voturi în favoarea unirii cu Republică Ita¬liana și numai 1 505 împotriva. În primăvara anului 1871, par¬lamentul italian a acordat suveranitatea papei asupra unei lumi reduse, alcătuită din Vatican, Laterano și reședința de vară
Victor Emanuel al II-lea al Italiei () [Corola-website/Science/314713_a_316042]
-
puterii, finanțelor și politicii. Cu puțin timp înainte de moartea sa, în 1861, Cavour vorbise despre “o biserică liberă într-un stat liber”. Ideea sa era să separe biserică și statul. Puterile patrimoniale ale Papei ar fi încetat și restul ținuturilor papale absorbite de statul italian, dar Papă ar fi rămas un suveran independent, cu propriul său corp diplomatic, iar bisericii i s-ar fi garantat deplină libertate față de orice amestec al statului. Pius IX păruse la început pregătit să ia în
Victor Emanuel al II-lea al Italiei () [Corola-website/Science/314713_a_316042]
-
încheierea unor acorduri cu foștii săi inamici. La moartea sa, el a lăsat fiilor săi o țară cu un teritoriu foarte mare, având o poziție bine stabilită în Europa. Mieszko I, de asemenea, a apărut ca "Dagome" într-un document papal întocmit la cca. 1085 și numit "Dagome iudex". Documentul menționează un cadou sau acordarea unui pământ Papei (act care a avut loc cu aproape o sută de ani mai devreme). Nu există nici o informație exactă cu privire la viața lui Mieszko înainte
Mieszko I al Poloniei () [Corola-website/Science/313582_a_314911]
-
de asemenea, alte discuții politice. Otto al III-lea a decis că Polonia nu va mai fi obligată să plătească tribut Imperiului. Gniezno a fost confirmat ca Arhiepiscopie și Mitropolie a Poloniei. Trei episcopii noi au fost create cu consimțământul papal. Acestea au fost plasate la Cracovia, Wrocław și Kolobrzeg. Episcopia misionară de la Poznań a fost confirmată ca subiect direct al Vaticanului. Boleslav I și moștenitorii săi au câștigat dreptul de numire al episcopilor. Este posibil ca viitoarea căsătorie a fiului
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]
-
în mănăstirea să, în anul 1059 și 1060. Farfa se gaseste din nou în plină splendoare , având chiar și locuitori de seamă : Abate Desiderio di Montecassino, Sfanțul Pier Damiani , călugărul Ildebrando di Șoana ce mai târziu a urcat la catedră papala cu numele de Papă Grigore al VII-lea. În anul 1072 împărăteasa Agnese, mama lui Henric al IV-lea împăratul sfanțului imperiu român, a vizitat Farfa, oferind multe daruri prețioase. Berardo I moare în anul 1089. A fost un cronist
Abația din Farfa () [Corola-website/Science/313711_a_315040]
-
42 de articole ale acesteia și renumită Carte de rugăciuni. Eduard este urmat la tron de sora să mai mare, Maria, fiica de religie catolică a lui Henric VIII și a primei soții, Caterina de Aragon. În 1554 restabilește autoritatea papală în Anglia și se căsătorește cu vărul ei, Filip al II-lea al Spaniei. Protestanții sunt persecutați brutal, iar arhiepiscopul Cranmer este ars pe rug în 1556. Maria primește porecla de "cea sângeroasă". În 1558, sora vitregă protestantă a Mariei
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
Alighieri în formarea unei limbi italiene unitare, literare, prin celebra sa capodoperă "Divina Comedie", scrisă în 1320. Influența germană asupra orașelor din centrul și nordul Italiei devine tot mai scăzută, astfel că acestea devin complet autonome. Singura influență era cea papală. Una dintre cele mai celebre familii a fost de Medici, care i-a redat Florenței strălucire, grandoare, dar și prosperitate, toate acestea manifestate într-un sistem bancar puternic (cu influențe internaționale), comerț, cultură renascentistă. Cel mai celebru exponent al acestei
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
lovită de o epidemie devastatoare care a produs multe victime, "Moartea neagră", flagel care lovește o mare parte a Europei. Orașele-stat renascentiste se aflau într-o competiție acerbă, care adesea cauza conflicte militare. Cele dominante erau: Milano, Veneția, Florența, Statul Papal și Regatul Neapolelui. Constantinopolul, capitala Imperiului Roman de Răsărit căzuse în 1453 sub influența Imperiului Otoman care de asemenea învinsese și Veneția. În 1454, aceste cinci orașe-stat dominante reușesc să obțina stabilitatea politică printr-un acord încheiat, în urma căruia își
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
în 1797. Napoleon inițiază reforme organizatorice în cadrul peninsulei, impunând un regim puternic centralizat, ajungând chiar până la exilul papei. După înfrângerea lui Napoleon, Metternich, ministrul de externe al Austriei habsburgice, reorganizează Europa, reinstalând monarhia, preluând controlul asupra Italiei și restaurând puterea papală. Numeroase revolte au izbucnit în Italia în anii 1820' și 1830' împotriva stăpânirii austriece, dar au fost înăbușite de trupele habsburgice. Problema unificării Italiei a intrat în atenția opiniei publice de la 1848. La Milano se declanșează o revoltă în nord
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
internațional, iar statul italian a propus un pachet de legi-Legea Garanțiilor, votată în mai 1871, prin care era recunoscută extrastatalitatea Papei. Statul italian se angajase să-i plătească o suma de bani și să nu se amestece în problemele statului papal. Papa a respins legea această și practic, nu avea un statut legalizat, fiind tolerat timp de 60 de ani până când va fi creat oficial Statul Papal. Statul Papal era recunoscut fiind multe state europene care își aveau ambasadele în acesta
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
-i plătească o suma de bani și să nu se amestece în problemele statului papal. Papa a respins legea această și practic, nu avea un statut legalizat, fiind tolerat timp de 60 de ani până când va fi creat oficial Statul Papal. Statul Papal era recunoscut fiind multe state europene care își aveau ambasadele în acesta. Deși politică oficială a Piemontului și a Italiei a fost anticlericală, forță clericală nu era neglijată. S-a adoptat Legea Copino în 1877 a învățământului prin
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
o suma de bani și să nu se amestece în problemele statului papal. Papa a respins legea această și practic, nu avea un statut legalizat, fiind tolerat timp de 60 de ani până când va fi creat oficial Statul Papal. Statul Papal era recunoscut fiind multe state europene care își aveau ambasadele în acesta. Deși politică oficială a Piemontului și a Italiei a fost anticlericală, forță clericală nu era neglijată. S-a adoptat Legea Copino în 1877 a învățământului prin care devenea
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
un Cod Penal în care erau prevăzute pedepse împotriva clerului care încurcă viața politică. Preoții erau sancționați dacă îi sfătuiau pe italieni să nu participe la viață politică. Ziua națională a Italiei era 20 septembrie. Pentru papalitate însemna pierderea Statului Papal. Relațiile Italiei cu Germania s-au intensificat financiar și economic în timp ce relațiile cu Austro-Ungaria erau tensionante din cauza teritoriilor italiene aflate sub stăpânirea austroungara, ca Trieste. Crispi, fiind francofob, relațiile franco-italiene s-au deteriorat. Economia italiană și sistemul de credit au
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
nu a putut fi cucerit), Italia se declară imperiu. În 1929, Mussolini încheie o înțelegere cu Vaticanul ("Acordul Lateran"). Bisericii Romano-Catolice i se garantează autonomia Vaticanului Pentru prima dată putem vorbi de o normalizare a relațiilor dintre Italia și Statul Papal, bineînțeles în scopul satisfacerii unui interes comun: menținerea puterii. În 1933, Hitler ajunge la putere în Germania. Italia, îngrijorata de ambițiile naziștilor, se îndreaptă către Franța și Marea Britanie. Totuși, după invazia din Etiopia din 1935, Liga Națiunilor impune sancțiuni împotriva
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
și cu multă vărsare de sânge. Ca înlocuitor, unii au proclamat cultul rațiunii, care nu a durat prea mult; alții au proclamat cultul ființei supreme, care însă nu a durat. Armata revoluționară a intrat și în Roma, a desființat Statul Papal în 1798 și toată lumea a înțeles că se născuse o eră nouă, în care biserica nu mai putea avea rol dominant în societate. În secolul următor au apărut teoreticienii ateismului modern: Schopenhauer, Feuerbach, Karl Marx, etc. S-a lansat Manifestul
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
dori el ca Ziua Domnului să fie respectată astfel; și pentru că el va sili pe oameni să iudaizeze, ca să poată restaura formele exterioare ale Legii, și astfel să-și supună perfidia iudeilor”. Arnulf de Reims (c. 991), în mijlocul unei controverse papale, afirma: „Când îl vedeți șezând pe un tron magnific, strălucind în purpură și aur, cum socotiți voi aceasta, cinstiți părinți? Fără îndoială, dacă îi lipsește dragostea, și dacă este doar umflat și înălțat, oare nu acesta trebuie să fie Antihrist
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
de fapte meritorii, după exemplele unora care au fost declarați sfinți, în timp ce Biblia este menționată în treacăt, după Filocalia, Viețile Sfinților și altele asemenea. Poziția standard protestantă, din secolul al XVI-lea până la 1900, a fost că Antihristul este Oficiul Papal. Ca răspuns la această provocare foarte serioasă, iezuitul Francisco Ribera (1588) a dezvoltat o teorie catolică, pe care cardinalul Bellarmine a perfecționat-o, în acord cu părinții greci și latini: Antihrist, un personaj malefic, avea să vină chiar înainte de sfârșitul
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
secolul XXI este semnul lui Antihrist și al Falsului Profet. Dr. Samuele Bacchiocchi, s-a simțit, de asemenea, foarte tentat de acest scenariu, și înclină spre o dublă identificare a lui Antihrist: Papalitatea și Islamul. Contrastul dintre Christos și Antihristul Papal, așa cum era văzut de protestanți, se reflectă în cele două tablouri clasice ale lui Lucas Cranach (secolul al XVI-lea): „Christos.... și vicarul Său”. Nu era dificil de observat că, chiar titlul papal preferat, "Vicarivs Christi" (Vicarul lui Christos) și
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
și Islamul. Contrastul dintre Christos și Antihristul Papal, așa cum era văzut de protestanți, se reflectă în cele două tablouri clasice ale lui Lucas Cranach (secolul al XVI-lea): „Christos.... și vicarul Său”. Nu era dificil de observat că, chiar titlul papal preferat, "Vicarivs Christi" (Vicarul lui Christos) și varianta sa extinsă "Vicarivs Filii Dei" (Vicarul Fiului lui Dumnezeu) erau, practic, traduceri libere în latină ale cuvântului grecesc "αντίΧριστός" ("Antichristos" adică Vice-Christos). A doua variantă a titlului, "Vicarivs Filii Dei", folosit în
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
FILII DEI 5+1+100+1+5+ 1+50+1+1+ 500+1 = 666 Această observație a fost făcută pentru prima dată de Andreas Helwig (1612), rectorul Universității din Berlin, în scrierea sa, "Antichristus Romanus". Helwig a selectat acest titlu papal, pentru că el împlinea „toate condițiile cerute de Cardinalul Bellarmine.” Interpretarea lui Helwig a devenit populară abia pe timpul Revoluției Franceze. În zilele noastre, Biserica Romano-Catolică a depus eforturi apologetice speciale pentru a răspunde acestei provocări - între altele și unor scrieri adventiste
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
În zilele noastre, Biserica Romano-Catolică a depus eforturi apologetice speciale pentru a răspunde acestei provocări - între altele și unor scrieri adventiste din secolul al XIX-lea, care susțineau că acest titlu ar fi fost bătut în pietre scumpe pe tiara papală. Biserica Romano-Catolică repetă că acesta nu este un titlu oficial, și că Donația Constantiniană a fost dovedită ca fiind un fals. Dar folosirea timp de 800 de ani a acestui titlu într-un document care se pretindea oficial, nu poate
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
vie, fiind susținută de adventiștii de ziua a șaptea, care descoperă Papalitatea, direct sau indirect, în profețiile din Daniel și Apocalipsa, precum și în scrierile lui Pavel și ale lui Ioan. Numărul 666 este încă citit ca suma ghematrică a titlului papal din vechiul document fals ("Vicarivs Filii Dei"). Biblia sugerează că acesta este numărul bogăției și suzeranității, reprezentând totalitatea tributului perceput de imperiul lui Solomon fiul lui David (2 Cronici 9:13), tip al lui Christos și al lui Antihrist, în
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
considerat că modelul lui Galileo are sens, ca ipoteză, din cauza simplității sale matematice, și a spus: Astfel, el a susținut o interzicere a răspândirii acestei idei ca altceva decât o simplă ipoteză. În 1616 i-a transmis lui Galileo ordinul papal de a nu „apăra sau susține” ideea heliocentrismului. În discuțiile ce au condus la interdicție, el a fost un moderat, partea dominicană dorind să interzică răspândirea heliocentrismului în orice formă. Procesul lui Galileo pentru erezie, din 1633, a implicat realizarea
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]