3,882 matches
-
Acolo, spuse ofițerul de serviciu cu fața ascuțită. Colin Miller, noul băiat de aur din Glasgow al „Press and Journal“, aștepta În preajma posterelor cu persoane căutate. Purta o pelerină lungă și neagră, bine croită, din care picura apă constant pe pardoseala de gresie, În timp ce el Își nota amănunte Într-un minicomputer. Miller se Întoarse cu fața și rânji la apropierea lui Logan. — Laz! spuse el, Întinzându-i o mână. Mă bucur să te văd. Îmi place cum v-ați amenajat aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
găsit la toalete. Era tatăl lui. — Isuse, bietul micuț. Logan nu-i răspunse. Lăsară mașina pe un loc marcat cu „DOAR PENTRU PERSONALUL SPITALULUI“ și merseră spre zona recepției principale. Holul era larg, spațios și deschis, cu emblema spitalului pe pardoseală. O tejghea de recepție din lemn, curbată și largă, acoperea unul dintre colțuri. Logan Întrebă politicos unde Îl putea găsi pe domnul Douglas MacDuff și, două minute mai târziu, pășeau pe un coridor lung, cu linoleum. Doug Disperatul era Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
neînsuflețit să se prăbușească pe podea. Priviră ultimele zvâcniri ale mâinilor, buzele întredeschise, ochii care dispăreau în spatele pleoapelor, sângele care forma o baltă pe marmura lucioasă. — Hai să plecăm, spuse Chereas. Vine cineva, hai să plecăm! Ieșiră în fugă. Pe pardoseală era atâta sânge, încât mâinile Împăratului în agonie erau scufundate în el. Și în timp ce zăcea cu fața în jos, ochii i se fixară o clipă asupra unei ultime imagini: veneau mulți oameni alergând, iar în fața lui văzu încălțările greoaie ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nimeni. Cum a murit? — Ca un animal, răspunse curierul. Aruncă o privire în jur și continuă în șoaptă, mânios: — La Rhegium au omorât-o și pe Julia, ca pe-o cerșetoare. De pe haina udă se prelingeau picături care cădeau pe pardoseală. Ofițerul se uită la rândul lui în spate și, pe când îl conducea pe curier spre ieșire, îl întrebă furios: — Și cei de la Roma ce spun? — Nimic, răspunse scurt curierul și se îndepărtă, dezgustat de amintirea lașității colective. Micuțul înțelese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Gajus. — Ce greșeală... Nici un soldat nu va crede așa ceva. Drusus conchise: — Se spune că un centurion, îndată ce a văzut sabia pe jos, a împins-o cu piciorul mai aproape de corp. Dar era plină de sânge și a rămas urma pe pardoseală... Agrippina se uită la cei doi fii mai mici, mai ales la cel mai tânăr, care surâdeau în felul acela, pe când cel mai mare tot nu înțelegea. — Și Plancina? întrebă Gajus. Drusus râse furios. — Plancina dormea în alte încăperi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
stăpânul tuturor acelor lucruri era poporul roman. În timp ce întreprindea această operațiune imobiliară publică, Augustus, un sublim artist al politicii, se arăta modest și discret în ce privea reședința sa privată: încăperi puține, nu foarte mari, care îi aparținuseră senatorului Ortensius, pardoseli austere cu mozaic alb și negru, fresce simple, cu structuri geometrice. Încăperile acestea se învecinau cu ceea ce arheologii numesc astăzi „casa Liviei“ și care în realitate a fost casa lui Claudius, primul ei soț, pe care l-a părăsit. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lămâi. Părea că se află într-o grădină nesfârșită. În casa femeii aceleia era ceva uimitor. Dar Gajus aproape că nu reușea să înainteze spre locul unde aștepta ea; ura făcea ca picioarele să nu i se poată desprinde de pardoseală. — Pui de leu, murmură ofițerul. El tresări. — Am luptat sub comanda tatălui tău, adăugă militarul. Nu-i răspunse - îi aruncă o privire, dar nu întoarse capul. Și ofițerul se uita înainte, abia mișcându-și buzele. Intrară într-un portic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în termeni ambigui. Nu se mai vedea mișcarea de la nivelurile inferioare; încăperile erau tot mai mari și mai somptuoase, străluceau de statui din bronz, de mozaicuri imense, de marchetării policrome, însă erau tăcute; numai Augustinienii, mereu de gardă. Pe nesfârșitele pardoseli de marmură treceau repede, fără zgomot, câțiva liberți, câte un funcționar. Tribunul zise: — De aici se conduce imperiul. Se deschise aula pentru audiențele imperiale: un maiestuos hemiciclu, în care dădeau cinci săli somptuoase; punctul central al întregii structuri era fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oricine să iasă sau să intre“, comanda dur către praepositus militum. Deși mortul se afla în cameră, își striga ordinele. Și nimeni nu obiecta. Gajus se apropie. Puterea planetară a lui Tiberius se făcuse țăndări, asemenea unui vas căzut pe pardoseală. Intendentului familiei Caesaris Macro îi strigă să-și îndeplinească obligațiile legate de funeralii. „Cheamă liberții, îmbracă în purpură leșul.“ Intendentul, care într-o clipă se trezise prizonier împreună cu întreaga curte, încuviința pierdut. Gajus se îndrepta spre ei; îl văzură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se întipărise în minte încurajarea ironică, jignitoare a lui Sertorius Macro: „Ai deja cu patru ani mai mult decât avea Augustus când a luat puterea“. Poate că și Macro începea să-și amintească. Apropiindu-se de hartă, se împiedică pe pardoseala strălucitoare de marmură și mozaicuri. Se miră, pentru că nu era nimic în care i s-ar fi putut agăța piciorul. „Zeii anunță destinul prin semne infime“, spusese într-o zi Zaleucos. Împăratul declară: — În loc să înarmăm mereu noi legiuni, mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
război, ci în încăierări - în stomac, și Împăratul se chirci; Chereas îl lovi la rându-i în spate, foarte puternic, pentru că genunchii îi cedară. Gajus Caesar, cel de-al treilea Împărat al Romei, se prăbuși cu fața în jos pe pardoseală. Nu se mai atinseră de el. În cădere, inelul sigillarius se izbise de marmură, iar ochiul lui Horus de pe el se spărsese. Deodată, un șuvoi de sânge îl năpădi pe gură și se revărsă pe podea. Cei doi îl priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Văzuse mulți oameni venind astfel spre el și știa că, dacă ținea cuțitul în poziția aceea, moartea era sigură. Așteptă ca Helikon să se năpustească asupra lui, dar Helikon nu se uita la el, ci vedea doar veșmintele Împăratului pe pardoseală, trupul prăbușit al acestuia și balta de sânge de un roșu întunecat pe marmură. Chereas nu trebui decât să întindă pumnalul; băiatul se înfipse în el cu brațele desfăcute, fără să scoată un sunet. Chereas trase lama în sus cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rostogoli pe jos. Julius Lupus se oprise să privească. Acum chiar trebuie să mergem, zise Chereas. Atriul rămase pustiu. Se auzeau însă mulți oameni venind în goană; erau soldații germani, Germani Corporis Custodes. Îl găsiră pe Împărat mort, prăbușit pe pardoseală într-o baltă de sânge, și porniră în căutarea ucigașilor; îi omorau cu sălbăticie pe toți cei pe care-i întâlneau, însă conjurații se ascunseseră în cele mai îndepărtate încăperi ale palatului. Reușiră să ucidă trei senatori implicați în complot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de gunoaie și pietre. Să așteptăm să treacă noaptea, le sugeră Valerius Asiaticus colegilor săi, adăugând că n-ar fi fost prudent să coboare de pe Capitolium și să se ducă acasă. În tot acest timp, trupurile celor uciși zăcuseră pe pardoseala atriului din Domus Gaj, fără ca nimeni să se îngrijească de ele. La căderea nopții, un singur om în toată Roma, un prieten care asistase la tragedie pentru că se afla în sala isiacă, găsi curajul de a se duce pe Capitolium
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cea atât de urâtă de toți, a căzut în părăsire. După optsprezece secole, în 1793, Ferdinand de Bourbon a autorizat „săpăturile“. Oameni lacomi au căutat, au distrus și au vândut obiectele pe care le-au găsit. Au desprins până și pardoseala din opus sectile, iar regele din Napoli a cumpărat la metru cele mai prețioase marchetării pentru reședința de la Capodimonte. În 1860, ruinele devastate - cuibul orgiilor lui Tiberius, potrivit povestirilor unor personaje ca Svetonius și Dio Cassius, reluate cu pasiune pornografică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
descoperit un bloc de o grosime excepțională, un solid amestec de calx - var de piatră calcaroasă arsă - și harena fossitia, din rocile eruptive din Pozzuoli. Pe el se afla o grămadă de pavele, cărămizi de diferite forme, conglomerate, fragmente de pardoseală din marmură. Aceasta demonstra că, într-adevăr, pe o corabie de lemn se construise un edificiu cu ziduri. Cineva a scris că semăna cu un templu: „...o bisericuță cu nicchia“. Majoritatea cercetătorilor nu i-au acordat atenție. Însă în zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înveșmântat astfel oferea zeiței cu o mie de nume, Isis Mirionima, corabia sacră. Dar basorelieful nu era terminat; chipul nu putea fi recunoscut, iar numele imperial roman nu fusese gravat în cartușe. Girolamo Segato a cercetat imensele ruine. Nisipul acoperise pardoseala, scările, soclurile pilaștrilor și coloanelor, se adunase în mici dune la baza zidurilor și în porticuri. Templul nu era foarte înalt, dar avea o lungime colosală. În Egiptul antic, dacă - în semn de devoțiune sau de mulțumire în cazul victoriilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
peste chipul proaspăt bărbierit și Înnebunit de vîltoarea iernilor care se succed cu repeziciune, spintecându-se În luciul oglinzii, o izbește cu violență, zdrobindu-i memoria ei viguroasă, implacabilă, În sute de cioburi care se aștern ca o grindină peste pardoseala de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire: din umbra ghișeului chipul acela de funcționar tîmp. „Da, domnule, ce te holbezi așa la mine? Așa scrie. Cum ai citit! Pierdut autobiografie, o declar nulă!” Și iese pe bulevard...” Între timp, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
peste chipul proaspăt bărbierit și Înnebunit de vâltoarea iernilor care se succed cu repeziciune spintecându-se În luciul oglinzii, o izbește cu violență, zdrobindu-i memoria ei viguroasă, implacabilă, În sute de cioburi care se aștern ca o grindină peste pardoseala de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire: din umbra ghișeului chipul acela de funcționar tâmp. „Da, domnule, ce te holbezi așa la mine? Așa scrie. Cum ai citit! Pierdut autobiografie, o declar nulă!” Și iese pe Bulevard. Începe să plouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
soarele tăia în aer o cărare transversală. A fost primul lucru care m-a izbit împreună cu mirosul de funingine, de casă țarănească, miros sufocat de un damf de clor și de otravă pentru șoareci. Era o cameră pătrată cu o pardoseală din gresie de culoarea cafelei, pe peretele din fund se găsea un șemineu, o gură mare neagră și tristă. Un interior demn, ordonat, doar puțin întunecat, pentru că nu avea decât o singură fereastră. Prin obloanele întredeschise se zărea un pilon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
lipită de intimitatea soției mele. Am dat colțul casei și am intrat în salonul cu marele colțar cu tapițeria din cânepă albastră. Nisipul scârțâia sub tălpi, mi-am scos pantofii, nu vroiam să mă audă Elsa. Am umblat desculț pe pardoseala de piatră întotdeauna rece. În timp ce coboram treapta care ducea în bucătărie, am desfăcut degetele și am destins tălpile să se lipească mai bine de răceala pardoselii. Robinetul rău închis picura pe o farfurie murdară. Pe masă se afla o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mi-am scos pantofii, nu vroiam să mă audă Elsa. Am umblat desculț pe pardoseala de piatră întotdeauna rece. În timp ce coboram treapta care ducea în bucătărie, am desfăcut degetele și am destins tălpile să se lipească mai bine de răceala pardoselii. Robinetul rău închis picura pe o farfurie murdară. Pe masă se afla o bucată de pâine abandonată printre fârâmituri, lângă un cuțit. Am luat pâinea și am început să o mănânc. Mama ta era în camera de sus, se odihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Dar acum râzi, și dansează, și distrează-te! Dansez și eu, Angela, în samba amintirilor. Și eu neștiutor, ca toți ceilalți. Ca mama ta. Își scosese pantofii și dansa ținându-i în mână. Tălpile i se arcuiau, degele îndrăcite apăsau pardoseala ca pe niște struguri din care iese mustul. Muzica era sub picioarele ei. Fii atentă, am spart un pahar. Și am fugit de pe ringul dansatorilor. Grădina, suspendată pe o amplă terasă, era plină de plante exotice cu un aspect înfricoșător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în care mi s-a revelat, pe când eram foarte micuț, misterul limbajului. În casa mea părintească din Bilbao era un salon de primire, sanctuar liturgic al căminului, unde noi, copiii, nu eram lăsați să intrăm, pentru ca nu cumva să pătăm pardoseala ceruită sau să mototolim husele jilțurilor. De tavan spânzura un soi de sferă în care te vedeai mititel și deformat, iar pe pereți atârnau litografii biblice, dintre care una îl înfățișa - parcă o văd și-acuma - pe Moise scoțând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dreptul ferestrei, cu hățișurile din grădină, cu vila ruinată din vecinătate și cu asfințiturile de soare primite pe gratis; atât de temeinic se cuibărise ea acolo. În timp ce dinspre vest lumina soarelui se strecura oblic pe fereastră, ea a măturat temeinic pardoseala, așa că am putut să spunem liniștiți: la mutarea noastră din Königsallee pe Uhlandstraße am lăsat văgăuna închiriată curată lună. Și pe urmă, și pe urmă? Pe urmă s-a-ntâmplat asta, pe urmă asta. Dar mai înainte, în noiembrie 1955
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]