1,560 matches
-
dacă mă gândeam la ce-am ajuns să fac în loc să-mi scriu doctoratul despre Dimitrie Cantemir și cartea cu amazoanele, mi se punea un nod de plâns în gât. Treceam prin parc gârbovită, cu ochii-n pământ și bolboroseam cu patos unde-am ajuns Doamne unde-am ajuns. Până prin ’88 însă, m-am bătătorit și nu-mi mai venea nimic: nici să râd, nici să plâng, nici să cânt, nici să boscorodesc. Dar despre circuitul cărnii în și prin cultură din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
participarea la diverse sindrofii de familie sau reuniuni mondene. Curiozitatea gazdelor și a musafirilor de a afla „cum este acolo“ și „de ce am plecat“ se stingea de îndată ce experiențele cotidiene, greutățile prin care am trecut, relatate cu resemnare și cu un patos abia reținut depășeau forța comună de imaginație a unui locuitor al „lumii libere“, devenind stânjenitoare, neverosimile: alimente raționalizate, întreruperi de curent electric, lipsă de medicamente, cozi la ulei, la zahăr, făină și lapte, la picioare de pui congelați, doar câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
ceva, ca să n-o jignesc printr-un cuvânt nelalocul lui. ― Acum când știi totul, nu-i așa că ai să fii bun cu mine? Cuprins de un avânt de generozitate, i-am luat mâinile într-ale mele și-am rostit cu patos: ― Mihaela, te voi iubi toată viața și voi răscumpăra tot ce ai suferit până acum! S-a uitat adânc în ochii mei, m-a mângâiat cu mâna pe păr și n-a scos un cuvânt. De obicei biografiile fostelor mele
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
aruncase națiunea în haos. Își încheie cuvântarea, recitând o poezie compusă de el însuși: Fie ca omul care nu înțelege Să pună ce-o vrea; Nu voi regreta nici Rangul, și nici faima. În timp ce recita poemul, Mitsuhide începea să simtă patosul propriei sale situații și lacrimile începură să-i curgă pe obraji. Vasalii superiori începură și ei să plângă. Unii chiar își mușcau munecile armurilor sau cădeau cu fața la pământ. Un singur om nu lăcrima - veteranul Saito Toshimitsu. În scopul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe un fotoliu cu umplutură moale. O mână mare se ridicase la o sprânceană de culoarea ghimbirului — Am luat câteva de dimineață, dar am amețit de la ele, așa că n-am mai luat după aceea. Postura lui Bull era plină de patos. Își strângea genunchii inocent, de parcă ar fi vrut să-și ascundă și mai bine comoara de ochii celorlalți. Alan știa că trebuie să-i spună pe loc despre ce e vorba. — John, ți-am dat pastilele acelea cu un scop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
să-i tamponez poala cu șervetul și cum recupera jucăușă cuburile de gheață care continuau să-mi scape în decolteul ei. Fiu! Ce scotea bucățica asta din ea, totul rimând de la sine cu pornografia care îmi rămăsese proaspătă în cap. Patos, bani, sex, agitație - asta e, ăsta e New York-ul, e clasa întâi, e trăsnet. Eu eram mârlanul fericit din Sala Pluto, apoi a mai venit o sticlă, nările mi s-au umplut de foșnetul licorii, după care m-am trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
făcui eu. E perfect. Deci ai putea să-mi spui? De ce o femeie de vârsta ei se dezbracă și vrea să facă sex tot timpul? Am rămas cu ceașca de cafea în poală, pe jumătate asfixiat de ce putea să însemne patosul napolitan. Locul fojgăia de copii - bebeluși și țângăi, sugari, tineri șleampeți. Mai erau cel puțin trei tipi cu figură de tată în bucătăria de alături, îmbrăcați în maieuri sau halate, aplecați peste sticlele de vin fără etichetă și pastele aburinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ni se pare că suntem în stare să protejăm ființa iubită pe care o urmărim când ea nu știe că e privită? De ce ne doare inima când vedem pantofii stingheri? Sau iubita adormită? Poate că trupul mort al iubitei exprimă patosul absenței, neputința în fața faptului de a fi privit și de a nu ști... Actorii sunt plătiți pentru a se preface că nu știu că sunt urmăriți, dar ei se sprijină exact pe convenția cu spectatorul, și aproape că reușesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
limpezi ațintiți asupra mea. Probabil că bețivii sunt și ei în aceeași situație, am spus eu. Adică, nu știu că sunt urmăriți. Ei nu știu nimic. Eu nu știu nimic. — Și totodată nu sunt ei înșiși, spuse ea, ceea ce reduce patosul. — Da, sunt convins că așa e. Cel mai bine ar fi să-mi spui -ce s-a întâmplat aseară. Suspansul mă omoară. — Chiar nu-ți mai amintești? Sau doar te prefaci? M-am gândit la chestia asta și am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Martina Twain. Pe ea o am în cap. Cum a pătruns acolo? Pe ea o am în cap, alături de trosniturile și toată circulația. Ea mă urmărește. Uite-i fața, chiar aici, cum mă urmărește. Urmăritorul urmărit, urmăritul urmăritor - și acest patos secund, în care eu sunt urmărit de ea și, totuși, ea mă urmărește fără să o știe. Îi place oare ceea ce vede? Bah! O, trebuie să mă lupt, trebuie să rezist, indiferent ce-ar fi. Nu mă simt deloc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
luminarea poporului moldovean din sânul căruia ieșise ca simplu fecior de țăran. Prin toate aceste daruri sufletești se conturează armonios dorul său neîntrecut de slujire creștinească și românească. Nici un cărturar sau ierarh român de până atunci nu a arătat atât patos în slujirea cu cuvântul și cu fapta, atât a crezului creștin, cât și a celui românesc. Astfel, de acum înainte, Sfântul Ierarh Varlaam devine un rugător în ceruri și mijlocitor pentru poporul român pe care 1-a păstorit cu dragoste
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
se ascundea imperialismul, capitalismul, iar privirea lui trebuia să fie oțelită, ca să Îl sfărâme, să-i dovedească inanitatea... Dar „acestea“... Licența poetică era prea căutată; În fine, se potrivea cu ce se recita la televizor seara, de către actori plini de patos, care să nu lase muncitorul să dormiteze cu paharul În mână, să Îi amintească măcar că viața lui sub comuniști e o „necesitate Înțeleasă“ - o necesitate a tovarășilor secretari și prim-secretari, de care țineau cu dinții, pentru că fără această necesitate
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
praf și stofă umedă, am încercat să mă vizualizez în momentul coliziunii, eșecul relației tehnice dintre propriu-mi corp, aroganța pielii, și structura inginerească ce-l susținea. Îmi aminteam când vizitasem Muzeul Imperial al Războiului cu un prieten apropiat, și patosul care împrejmuia segmentul de carlingă a unei aeronave japoneze de luptă Zero din al Doilea Război Mondial. Amalgamul de fire electrice și pânză ruptă întins pe podea exprima toată izolarea războiului. Plexiglasul fumuriu al bolții carlingii conținea un mic fragment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mare, lucru la care trebuie să mă gândesc acum. A fi materialist are o anumită virtute morală. - Laboratorul de Cercetări Rutiere... am repetat. Documentarele televizate arătau deseori filmări ale unor accidente rutiere simulate; mașinile acelea mutilate erau dominate de un patos ciudat. - Aduce puțin cam mult aminte... - Asta-i ideea. Pe deasupra, acum știu că pot da ceva de care înainte nu eram nici măcar de departe conștientă. E o chestiune nu atât de datorie, cât de implicare. Cincisprezece minute mai târziu, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
largă - inclusiv în provincie - a ideilor marinettiste, autorul articolului sus-amintit face cîteva precizări importante privind epicentrul lor informal din România - Terasa Oteteleșanu: „cugetători și poeți români de la Terasă jură în numele lor, le știu pe dinafară și le practică cu mult patos”, pentru ca în final să își exprime sațietatea cu privire la noul curent: „Viitorismul nu mai este șic. A ajuns paseism, paseism și ajunge” (N. Davidescu, Aspecte și direcții literare I, Ediție și prefață de Margareta Feraru, Editura Minerva, București, 1975, pp. 23-24
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
conține însă și un ferm, explicit angajament politic: apărarea valorilor europene ale Antantei împotriva „barbariei” Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Italia). Dacă avangardiștii români se vor delimita, consecvent, de ideologia fascistă a lui Marinetti - asimilînd doar componenta estetică a mișcării și patosul antiburghez -, „revoluționarii de dreapta” din România deceniilor trei și patru o vor prelua pe coordonate politice (inclusiv prin filtrul fascizant). Cazului complicat al lui Nae Ionescu - avînd, mutatis mutandis, un corespondent în evoluția ideologică a italianului Giulio Evola, pictor dadaist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
opoziție cu cei care văd în Urmuz un precursor al suprarealismului, Nicolae Balotă îl consideră mai degrabă afin imaginarului expresionist: „Ironia și umorul urmuzian îl apropie pe acesta mai curînd de expresionismul formelor contrastante decît de avangarda suprarealistă. Ricanare, grotesc, patos degradat la schime, țipăt înăbușit, recunoști atîtea semne ale sensibilității expresioniste în prozele lui Urmuz. Nu vrem să subsumăm aceste proze categoriilor unei estetici expresioniste, dar între structurile expresioniste și cele suprarealiste ale imaginarului, primele sînt cele de care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din tagma ta. Desigur, încep să-mi dau seama și să te înțeleg: numai acela pe care nu l-au ars nedreptățile, până la faza de pârjol, numai acela, deci, nu poate suporta, nu poate iubi, nu poate venera, cu atâta patos, sclipirile de soare, ulterioare, din viața sa; numai acela nu poate mânji, cu derâdere și neâncredere, ce, viața,îi oferă, din când în când, sub formă de dar sfânt. De unde - robustețea; de unde - dârzenia și neânduplecarea ta,în fața a tot, ce
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
se desfășoare. O astfel de cunoaștere care exclude din sine ek-staza obiectivității, o cunoaștere care nu vede nimic și pentru care nu este nimic de văzut, care constă, dimpotrivă, în subiectivitatea imanentă a purei sale încercări de sine și în patosul acestei încercări este tocmai cunoașterea vieții. Or cunoașterea vieții (expresie care ni se prezintă din acest moment ca tautologică) nu este doar condiția externă a cunoașterii științifice, în sensul în care savantul trebuie să întoarcă paginile cărții pe care o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în sine, drept cogitatio, drept modalitate a vieții, a sufletului chiar de-ar fi să nu fie acolo nici un om, nici un triunghi sau nici un zeu. În măsura în care viziunea obiectului presupune cunoașterea viziunii înseși și în care cunoașterea viziunii este propriul său patos auto-afectarea subiectivității absolute în afectivitatea sa transcendentală (transcendentală înseamnă care o face posibilă în calitate de subiectivitate, în calitate de viață) -, atunci această viziune a obiectului nu este niciodată o simplă viziune, ci, deoarece ea se auto-afectează în mod constant și nu vede decât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care le-ar înnoda într-o istorie cu dorințele noastre sau cu jocul nesfârșit al propriilor noastre interese ci mai curând nu o fac și nu sunt susceptibile a o face decât pentru că sunt afective de la origine, pentru că există un patos al ajungerii lor la ființă ca ajungere a ființei la ea însăși în beția și în suferința vieții. Abstractizarea pe care o efectuează știința este așadar dublă. Este în primul rând abstractizarea care definește lumea științifică ca atare drept una
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ușurință ochiul grosolan de care vorbește Marx în Manuscrisele din 1844, incapabil de o percepție distinctă a ceea ce contemplă sau de vreo apreciere artistică cu privire la aceasta și, de cealaltă parte, ochiul cultivat al cărui exercițiu rafinat este, ca atare, în patosul său, plăcerea estetică. Dacă ne referim la potențialități subiective motrice, fiecare va face în mod asemănător diferența între trupul unui dansator capabil a-și stăpâni forța și, se pare, a o multiplica, și trupul individului neexperimentat și stângaci. Același lucru
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ce este ea însăși, ca ceea ce ea încearcă în mod constant ca fiind ea însăși. Atâta vreme cât viața este în esență ceea ce se suferă și se îndură pe sine într-o pătimire mai puternică decât libertatea sa, ea nu este doar patos, patimă de sine, ci este determinată de asemenea ca suferință, fiind acel a se suferi primar în care constă orice subiectivitate surprinsă în posibilitatea sa radicală ca viața însăși viața fenomenologică absolută care suntem noi. În suferința faptului de a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
tonalitate definită și fixă. Ea este istorialul Absolutului, maniera infinit de diversă și variată în care acesta vine către sine, se încearcă și se îmbrățișează el însuși în această îmbrățișare de sine care este esența vieții. Aceasta înfăptuindu-se ca patos al acestei îmbrățișări, îi revine să îmbrace apriori și în mod necesar formele ontologice fundamentale ale Suferinței și Bucuriei, nu ca pe niște tonalități factice și supuse hazardului ce se succed după bunul plac al unei istorii evenimențiale, ci ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
faptul de a se suferi pe sine furnizându-i materia sa fenomenologică bucuriei de sine, producându-se drept carnea din care este făcută Bucuria, care la rândul său nu este decât efectuarea fenomenologică a acestei suferințe și înfăptuirea sa în patosul Ființei, dovada, în sfârșit, pe care aceasta o face despre sine în certitudinea și beția de sine. Modul în care suferă și în care suferința sa se transformă în Bucurie, în așa fel încât, într-o atare transformare, fiecare termen
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]