KorAP: Find »[drukola/base=peșteră & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...364 >

9,077 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

de tot când ochii i se închiseră, însă când râsul unei hiene îl trezi, se afla din nou la orizont, imensă. Socoti cât mai era până la răsăritul soarelui și de cât timp aveau nevoie ceilalți ca să ajungă la intrarea în peștera pe care cu multă vreme în urmă o botezaseră Peștera Gazelei. Ziua următoare avea să fie fără îndoială foarte grea. Când o geană de lumină se ivi spre răsărit, Gacel se ridică cu greu în picioare, se îndreptă spre un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
unei hiene îl trezi, se afla din nou la orizont, imensă. Socoti cât mai era până la răsăritul soarelui și de cât timp aveau nevoie ceilalți ca să ajungă la intrarea în peștera pe care cu multă vreme în urmă o botezaseră Peștera Gazelei. Ziua următoare avea să fie fără îndoială foarte grea. Când o geană de lumină se ivi spre răsărit, Gacel se ridică cu greu în picioare, se îndreptă spre un tufiș de pe marginea vechii albii a râului și dispăru dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
foarte bine unde se află oamenii ăștia. O știu la fel de bine ca tine. — A, da? Și cine ți-a spus? N-am nevoie să-mi spună nimeni, răspunse liniștit Nené Dupré, arătând cu bărbia spre nord. Sunt acolo, în vreo peșteră din prăpastia de pe partea de răsărit a munților. De data asta, Gacel Sayah păru cu adevărat uimit, căci se întoarse să privească spre locul pe care i-l arăta celălalt și, după câteva clipe, îl întrebă: — De când știi? — De ieri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
prin labirintul complicat de stânci ascuțite care pătrundea în munți. O oră mai târziu, silueta robustă a lui Suleiman apăru în depărtare, agitându-și turbanul; după puțin timp se îmbrățișară cu afecțiune și merseră împreună spre intrarea îngustă a unei peșteri, atât de bine ascunsă, încât chiar și lui Gacel îi fu greu s-o descopere, deși o știa de multă vreme. Ați camuflat-o foarte bine, spuse surâzând. Poți trece la un metru de ea fără s-o vezi, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
știa de multă vreme. Ați camuflat-o foarte bine, spuse surâzând. Poți trece la un metru de ea fără s-o vezi, dar cămilele care pasc în viroagă ne dau de gol. Mâine am să le duc de-aici. Imensa Peșteră a Gazelei era un loc sigur și primitor, a cărui penumbră răcoroasă contrasta cu lumina intensă și zăpușeala de afară, și atât Laila, cât și Aisha erau fericite după atâția ani de soare, nisip și vânt, deși nu-și ascundeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
făcut în situația asta? — Bănuiesc că la fel ca noi. Era un adevărat amenokal din Kel-Talgimus și cred că nici un membru al Poporului Vălului nu ar fi reacționat altfel în fața... Se opri văzând-o pe mama sa, care ieșise din peșteră cu un mic ceainic și trei pahare și spuse, în timp ce le umplea: — Unul dintre prizonieri insistă să vorbească cu tine. — Ți-a spus ce vrea? Nu, dar susține că este singurul care poate să rezolve această încurcătură. — Și tu ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
pretinde tot mai mult, și nimeni nu poate prezice unde va ajunge... Când se lumină de ziuă, Gacel și Suleiman adunară cămilele, ca să le ducă la locul unde aterizase elicopterul și să transporte apa și alimentele la loc sigur, în peșteră. Legară bine fiecare pachet, fiindcă știau că mânarea micii caravane prin munții sălbatici le va pricinui nenumărate probleme și neplăceri, apoi se așezară în același loc unde tuaregul și Nené Dupré stătuseră cu o zi înainte și, după ce-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
nu va ajunge la capăt...“ - spuse Gacel, citând o cunoscută maximă sahariană. Să ne concentrăm asupra a ceea ce avem de făcut și să lăsăm viitorul în mâinile lui Allah. La puțin timp după aceea, porniră pe drumul de întoarcere spre peșteră, dar de data asta se văzură obligați să facă un ocol, pentru ca animalele să meargă mereu pe teren pietros, evitând locurile nisipoase sau pământoase, unde ar fi putut lăsa urme. Beduinii știau din experiență că o piatră răsturnată, un salcâm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
convins că mai devreme sau mai târziu cineva o să încerce să-i elibereze pe ostatici cu forța. Singurul lor atu pe care contau în momentul în care s-ar fi înfruntat cu niște dușmani puternici era să mențină perfect ascunsă „Peștera gazelei“. Din cauza asta, drumul de întoarcere a fost unul dintre cele mai lente, neplăcute și greoaie călătorii de care își aminteau cei doi frați. Se știa că un cal putea sfărâma pietrele cu copitele, lăsând urme de neșters, pe când copitele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
apropie. În asta se văd perfect puțul, palmierii, jaimele și mașinile - arătă. Dar se vede clar că nu e nici un loc unde-ar putea să-i ascundă pe ostatici, așa că cel mai probabil e că i-au dus în vreo peșteră din munții ăștia. — Nu cred că am avea nevoie mai mult de o zi ca să cercetăm toată zona asta metru cu metru... - spuse Julio, cel mai mare dintre frații Mendoza. - Pare mai cheală decât un cur de maimuță. — Văd că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
buni aliați. La revărsatul zorilor, două capre fuseseră deja sacrificate și sângele lor stropise nisipul deșertului și pietrele de la poalele munților, făcând ca în scurt timp primii vulturi să apară zburând la mare înălțime. Puțin mai târziu, Gacel intră în „Peștera gazelei“, își îmbrățișă mama și frații și, după ce acceptă cu plăcere un reconfortant pahar de ceai fierbinte, îi puse la curent cu ultimele întâmplări, precum și cu planul de acțiune pe care-l gândise. — Crezi că o să funcționeze? întrebă Suleiman. — Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
și abia atinse cu buzele obrazul maică-sii. - Nu te mai necăji - o rugă. O să trecem noi și peste asta, dar ca să reușim, va trebui să ne apucăm de treabă chiar acum. De îndată se îndreptă spre celălalt capăt al peșterii, unde se aflau ostaticii, și întrebă pe un ton imperativ: Cine e Maurizio Belli? Cel mai tânăr dintre ei abia șopti: — Eu! Vino cu mine! — Unde? — Nu pune întrebări! Tonul său era atât de sec și tăios, că sărmanul băiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
în cele din urmă. — O împușcătură. A trecut timpul stabilit și fratele meu a executat primul ostatic. În fiecare zi o să omorâm unul. — Sălbaticilor! — Până la venirea voastră niciodată n-am făcut rău nimănui - îi răspunse. Vrei să te întorci în peșteră? Băiatul, îngrozit, negă cu un gest hotărât din cap. — Bine!... - insistă tuaregul. În cazul ăsta, rămâi aici până când începe să apună soarele și apoi ia-o în direcția aia. Sfatul meu e să mergi la prima oră din zi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
înclin să cred că te-au folosit ca momeală și le-a reușit... Păduchioșii ăștia știu de toate. Câți sunt? — Doi bărbați și două femei. — Sigur n-au primit întăriri? — Din câte știu eu, nu. — Unde se ascund? — Într-o peșteră mare, cu o intrare foarte îngustă. — Ai fi în stare s-o găsești? Băiatul negă cu o mișcare hotărâtă din cap și răspunse sigur pe el: — Singura dată când m-au lăsat să ies fără să mă lege la ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
trei zile cu așa puțină apă? — Avem două soluție. — Prima...? — Să improvizăm niște corturi din parașute, să ne băgăm în ele și să rezistăm, bând cât mai puțină apă. — Și a doua? — Să înaintăm cât putem de repede, să găsim peștera și să luăm apa pe care-a adus-o elicopterul. Dacă au omorât prizonierii, le-a rămas destulă acestor lepădături. — Or să ne aștepte la fiecare cotitură. Bănuiesc că da. — Și s-au dovedit a fi niște trăgători grozavi, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
prizonierii, le-a rămas destulă acestor lepădături. — Or să ne aștepte la fiecare cotitură. Bănuiesc că da. — Și s-au dovedit a fi niște trăgători grozavi, iar după spusele lui Mendoza au și puști cu lunetă. — Așa se pare. — Câte peșteri ar putea fi aici ? — Cine știe, dar dacă munții ăștia s-au ridicat datorită unei erupții vulcanice cu mult timp în urmă, s-ar putea să fie multe. Când lava se răcește rămân goluri mari în care cu greu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
s-ar putea să fie multe. Când lava se răcește rămân goluri mari în care cu greu se poate intra. — Și, cu toate astea, crezi că ar fi o bună idee să atacăm direct, știind că în oricare dintre aceste peșteri ne-ar putea pândi un tip armat până-n dinți? — Eu n-am spus că ar fi o idee bună... - spuse Mecanicul, scrupulos. Eu am spus că e una din cele două idei care mi-au trecut prin cap. — Două căcaturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Dar ce altceva putem face? Suleiman ridică din umeri, ca și cum nici el n-ar fi fost convins de ceea ce voia să zică. — Să ne ascundem și să așteptăm. Ar avea nevoie de săptămâni întregi ca să cerceteze una câte una toate peșterile din zonă; și nu cred că ar găsi vreodată intrarea în peștera noastră. — În cazul ăsta, am fi noi cei care am muri de sete. Mai devreme sau mai târziu, va veni cineva după ei și, dacă le aduc apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
n-ar fi fost convins de ceea ce voia să zică. — Să ne ascundem și să așteptăm. Ar avea nevoie de săptămâni întregi ca să cerceteze una câte una toate peșterile din zonă; și nu cred că ar găsi vreodată intrarea în peștera noastră. — În cazul ăsta, am fi noi cei care am muri de sete. Mai devreme sau mai târziu, va veni cineva după ei și, dacă le aduc apă, pot să stea și să aștepte liniștiți să ieșim din vizuina noastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ne-a trebuit ca să-l cunoaștem ca acum? De șase sau șapte ani. — Asta-i cea mai bună armă a noastră - spuse cu hotărâre Gacel. Nevoia ne făcea să urmărim vânatul până în cel mai tăinuit ungher al celei mai îndepărtate peșteri; și îmi amintesc că de mai multe ori ne-am și rătăcit. Cunoaștem terenul ca-n palmă și trebuie să profităm de asta. Dar sunt mulți - și, cu cât am omorî mai mulți, cu atât le-am da celorlalți mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
obicei. Atât de împuțiți de deștepți că au reușit să ne aducă într-o situație fără ieșire. — Crezi, într-adevăr, că nu există nici o ieșire? întrebă cel mai mare dintre frații Mendoza, care ascultase cu atenție conversația așezat în fundul unei peșteri înalte, cu o intrare largă, unde se refugiase pentru moment grosul grupului. — Mă tem că nu - îi răspunse hotărât. Un om poate să facă față foamei, oboselii, fricii și chiar unui dușman net superior ca număr și armament. Cu îndrăzneală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
acum e momentul să arătăm că avem sânge în noi. — Eu știu foarte bine când trebuie să arăt că am sânge în mine - răspunse interlocutorul său, în timp ce arăta cu un gest amplu spre grupul de răniți întinși pe jos în peșteră. Mă mândresc cu asta, pentru că altfel m-aș fi lăsat de meserie - dar știu că niște oameni care sângerează și cărora peste două ore le va curge sudoarea șiroaie se vor deshidrata foarte repede. Aici nu este foarte cald - remarcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Așa încât se cufundară într-un soi de profundă letargie, la care contribuia în mare măsură o zăpușeală ce devenea tot mai intensă pe măsură ce înainta dimineața, până ce veni un moment când ar fi fost greu de închipuit că în interiorul acelei tăcute peșteri încerca să supraviețuiască o duzină de ființe umane deznădăjduite, ce transpirau din abundență. Sam Muller știa foarte bine că din acel moment transpirația o să fie cel mai rău dușman al lui, așa încât pătrunse în labirintul de piatră și stânci fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ce să se înece. Căzu din nou într-o stare de inconștiență și când, după câteva ore, își veni în simțiri, îl văzu, în sfârșit, în fața sa pe bărbatul pe care venise să-l distrugă. Sprijinit de peretele unei mici peșteri, acesta îl observa. Ce s-a întâmplat? întrebă. — Ai fost cât pe ce să mori. — M-ai salvat? Dacă un imohag permite ca un om să moară de sete, i se închid pentru totdeauna porțile raiului. — Chiar dacă este un dușman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
păduchios ar putea avea o influență atât de liniștitoare asupra subconștientului său. Orice s-ar fi întâmplat și orice pericol l-ar fi pândit, oamenii „Poporului Vălului“ stăteau de veghe să nu i se întâmple nimic. Îl trezi urletul vântului. Peștera se afla în întuneric, dar o timidă semilună, a cărei lumină se lupta să străbată milioanele de firișoare de nisip care zburătăceau în toate părțile, lăsa să se întrezărească silueta lui Gacel Sayah, așezat chiar la intrare ca o statuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]