1,728 matches
-
se păruse acum la întoarcerea de la Adrianopol un supliciu și-i venea să răsufle ușurat la ideea că asta este ultima zi de drum, deși tot el socotise că motivul pentru care se găsea în luxoasa caleașcă trebuia să fie perfid. Ieri încă mai spera ca neica Dinu sau beizadeaua Constantin să fie cei care se vor bucura de privilegiul de a călători în butca domnească. Ah, deci așa, marele dragoman a turnat vrute și nevrute în urechile măriei sale Constandinul Stancăi, ca să ne
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
trece ea însăși la fapte, luîndu-și-o ca model pe Regina shakespeariană, și-și va ucide bărbatul, într-un perpetuum mobile dramatic, în complicitate fie cu un Toreador, fie cu Mefisto, fie cu un Hoț. Sub masca unei Carmen voluntare și perfide îi șantajează apoi pe aventurierii complici sub amenințarea că le va dezvălui crima, exultînd în culmea euforiei perverse: Ce credeți voi? Că doamna Bovary sunt eu? Voi sunteți doamna Bovary, nemernicilor! Osândiților!" E limpede că în obscuritatea frustrărilor bovarice mocnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
cochet de bucle castanii, arată vârsta nedefinită a femeilor obișnuite să viziteze de timpuriu saloanele cosmetice. Linia severă a costumului taior bleumarin completează perfect privirea albastră în spatele căreia se ghicește inteligența rece, lucidă, care o ajutase să supraviețuiască în mlaștina perfidă și necruțătoare a marilor afaceri. Domnule Rădulescu! Vocea un pic îngroșată trădează o veche fumătoare. Ce surpriză plăcută! Mă bucur să vă văd, spune aceasta cu un zâmbet afectat, întinzându-i o mâna albă ca laptele, cu degete subțiri, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lângă biserica masivă ce se detașează ca o uriașă pată neagră în fulguiala deasă. Cu patul bine sprijinit în umăr, continuă să urmărească cu luneta armei cele trei siluete abia sesizabile care se mișcă furișat printre dărâmături. Ajuns aproape de stadiul perfid când extenuarea poate să devină mai puternică decât conștientizarea pericolelor, sublocotenentul Darie Novăceanu pășește cu greutate printre dărâmături, mânat doar de un singur gând să-și îndeplinească misiunea încredințată ca apoi să se întindă undeva jos, chiar și pe zăpadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
adormită. O unghie de lumină se zărește la etaj, din spatele unui stor, acolo unde o fereastră se închide și se deschide bătută de vânt. Marius își mușcă buzele, preocupat. Și totuși, ce este dincolo de tăcerea asta aproape anormală? O cursă perfidă? Sau șansa lor de reușită? Și unde sunt santinelele? S-au retras la căldură? Așa cum îi cunoaște el pe nemți, puțin probabil. Sigur trebuie să fie pe aici pe undeva. Mintea lui alcătuiește, cu înfrigurare, scenarii după scenarii, dar nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
făceau spirit, toți, cu atâta emulație, de parcă ar fi concurat la un premiu. În sfârșit, am plecat. Înnopta. Apele Ozanei erau acum ca dosul de cositor al sticlelor de oglindă. Din sus, de pe valea largă a râului, venea un vânt perfid, abia simțit, dar tăios. Adela era în pardesiul ei de soie écrue peste bluza de vară și, împotriva oricărei intemperii, nu avea altă pavăză decât un șal subțire, împletit. I-am propus pardesiul meu, dar l-a refuzat cu indignare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
e semnul unei pudori excesive, datorită unei excesive feminități, care trimite mereu în conștiință ecoul ei puternic, dar, în același timp - și în contra instinctului de apărare care-l dictează - el solicită și pune problema.) Cerîndu-mi apoi voie cu un ton perfid de rugător să închidă cartea - căci "s-a isprăvit capitolul" -, mă întrebă dacă îmi place prințul Andrei, adăugând că din toate tipurile romanului ea preferă pe acest prinț. Nu sufăr de mania contradicției, mai ales față de ea. Din contra, abundez
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nu Înțelegea pentru ce se băteau atâta. În Smirna japonezii fuseseră singura țară care trimisese nave pentru a-i salva pe refugiați. Bunica mea le-a păstrat pe tot parcursul vieții un sentiment de recunoștință. Când lumea pomenea de atacul perfid de la Pearl Harbor, ea spunea: ― Nu-mi spuneți de o insulă din mijlocul oceanului! Țara asta nu-i destul de mare și-așa? Trebuie să aibă și toate insulele? Sexul Statuii Libertății nu schimba lucrurile. Era și aici la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de oameni În diferite condiții maritime. Când nu cobora bărcile, se afla el Însuși Într-una. În trei sau patru nopți pe săptămână trebuia să exerseze debarcări pe timp de noapte. Aceasta era extrem de dificilă. Coasta din jurul bazei Coronado era perfidă. Piloții lipsiți de experiență reușeau cu greu să cârmească bărcile către luminile de orientare care marcau plajele și adesea aduceau bărcile la țărm printre stânci. Deși În prezent casca militară Îi obtura vizibilitatea lui Milton, Îi oferea o perspectivă destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Franța (helas!) Victor Hugo. Probabil că sânt căci nu-mi închipui că belferii de acolo sânt mai grozavi decât dascălii autohtoni. La noi însă și mulți universitari sau academicieni îmbracă odăjdiile de mari preoți, întinînd și batjocorind cu cea mai perfidă batjocură: adulația (opusul admirației), paginile albe pe care bieții oameni, poeți mai buni sau mai răi, și-au scris versurile. Pe cadavrele lor 114 se celebrează liturghii pe dos, în care un poet ca Nichita Stănescu nu mai este un
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
o haită de coioți invizibili. „Mațele soldaților nu au nici un gust“, mai apucă să spună o voce, de undeva din înaltul universului, și, după toată chestia asta, nimic. Dacă n-ar exista blestemăția asta de certitudine care să-mi șoptească perfid la ureche că nimic, chiar și urmat de punct, nu poate însemna altceva decât nimic atât timp cât mai ai o groază de chestii de zgândărit, de povestit, de dat în vileag, totul ar fi în regulă, aș trage un somn bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
fată șatenă și grăsăncioacă, Monica, practica un fel de pedagogie a sărutului; Matei, aflat la grădiniță în ipostaza aceea uluitoare, de legendă vie, era ocupat și el cu „o grămadă de îndatoriri și probleme“), nu ne stătea mintea la strategii perfide, cu bătaie pe termen lung. Fratele meu a făcut pipi în cascheta ofițerului (ajungând la neasemuita concluzie că Patria e o oliță), iar eu m-am limitat la mărunțișuri. Când telefona, mă prefăceam că n-aud nimic sau, schimbându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
poezia lui Emil Botta. În loc să-l bucure frumusețea mirajului, îl cutremură pericolul nebuniei, adică al glisării într-un absolut al gesturilor fără consistență. Și atunci, din spirit de conservare, își creează un metalimbaj ce îl oglindește pe primul, cu dorința perfidă de a-l anula; un joc de-a capul și pajura, când ambele fețe ale medaliei aduc nenorocul. De fapt, cele două discursuri primul auster și încărcat de suferință, al doilea încercând să îl ia cu preșul pe cel dintâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pronunță. Ar putea fi o "coborâre printre oglinzi", plină de fast și strălucire: Printre oglinzi, la ora cinci, am să cobor, În haine negre, cu ochii stinși, zâmbind ușor..." (Domnul Amărăciune) Tanatos-ul poate fi asimilat unui ceremonial mioritic. Sărbătoarea este perfidă, li-niștea aparentă: Dansați în cete un joc galant, cântați, lăute, arcușuri seci, viori pustii, de ce stați mute? Apar șoapte insidioase: Amărăciune, urând viața, mi-a spus în șoaptă: Să te ferești!" Totul ține de o anume regie a coborârii printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
aude din arest...?” „Apsolut tot. Dacă doriți vă spun cine a fost bătăușul..!!” „Chiar, cine a fost...??” „Tânărul ofițer care m’a arestat pe mine.” „Bănuiam eu. Acest mitocan e atât de periculos fiind instruit la școala de pardid a perfidei Securități de o așa manieră ce ne face și pe noi ne ferim de el.” Maiorul se ridică de pe scaun presupunând sfârșitul vizitei, monologând. „Trăim timpuri grele, domnul meu. E o fericire să fi-i milițian...? Nicidecum. Fără odihnă muncim
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o generație care prin suferințe inimaginabile a Încercat să pună stavilă celor mai crude și celor mai sângeroase hoarde dintre cele care s-au tot năpustit peste biata noastră țară. Mult Încercata generație 1948 a trebuit să Îndure cel mai perfid experiment ce s-a exercitat pe ființa umană, cu atât mai perfid cu cât călăii neamului românesc veneau ca prieteni, ca eliberatori. Îmi amintesc că pe Valea Frumoasei (defileul râului Sebeș), oierii, obișnuiți din vremuri străvechi să citească În natură
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
mai crude și celor mai sângeroase hoarde dintre cele care s-au tot năpustit peste biata noastră țară. Mult Încercata generație 1948 a trebuit să Îndure cel mai perfid experiment ce s-a exercitat pe ființa umană, cu atât mai perfid cu cât călăii neamului românesc veneau ca prieteni, ca eliberatori. Îmi amintesc că pe Valea Frumoasei (defileul râului Sebeș), oierii, obișnuiți din vremuri străvechi să citească În natură semnele unui nou an, primiseră Începutul lui 1948 clătinând din cap cu
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
privilegiată sau după o curentă expresie plastică ce se impune tot mai mult, casta nomenclaturii de partid și de stat). Adevărul e că acest cezar (În accepția de regim stalinist) n-a meritat nicicând, nici În vremea așazisei liberarizări (denominație perfidă, vicleană și falsă) asentimentul nostru, darmite acum după o atât de mare și sterilă longevitate politică. Ziceam nu să-l Înlocuim dintr-o dată, ci să-l mai umanizăm, liberalizându-l de pe o zi pe alta sau, cum Îndeobște se procedează
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
fiecare deget în parte. Mă cocoloșeau, mă ghemuiau, mă fixau cu minusculii lor ochi, mă manevrau cu extremitățile păroase ale labelor. Și când, paralizat de vis și de firele rezistente, abia dacă mai puteam roti doar ochii în orbite, păianjenii, perfizi și tăcuți, mi-au atacat inima, ca pe o muscă mare și neagră, ca pe un bărzăune înnebunit. Se repezeau brusc la ea, cu chelicerii transparenți șiroind de venin. Inoculau acolo aminoacizii fatali și se retrăgeau fulgerător. Urmau aritmii și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pe umeri, m-am întrebat deodată unde abandonase Savin, acum inginer chimist la Quadrat, întreaga lui nebunie. Ce făcuse cu uriașul său IQ? în ce strat spongios al minții lui, acum dizolvată probabil de bucuria vieții ca de-o otravă perfidă, se resorbise marele vis de evadare? Ochii lui, deveniți senini ca ai Clarei, ca ai unui amnezic, mi-au readus 167 în minte ceea ce ruminasem de-atîția ani: că nu există supliciu mai mare și infern mai adânc decât fericirea. Că
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
încerca să trăiesc mai depane în aceste condiții pare o absurditate. Mi-am apărat conștiința de vederea trupului ei acoperind oglinzile cu textura înșelătoare a pânzei. Dar nu mă pot apăra de sinele ei, care mă agresează pe mult mai perfidele cărări psihice. Monstrul mă are, s-a cățărat pe mine cu labele lui și mă ține strâns. Mă contopesc cu el clipă de clipă, ca damnații din bolgia hoților. Chiar și gândurile astea, mă întreb, sânt ale mele sau ale
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
iar Zizi parcă se chircea, cu părul măciucă. Prima a ieșit în față Balena, care arătînd-o cu degetul pe Zizi a strigat la ea: "Ești mică, ești o aschimodie, nu meriți să mai trăiești!" Ada i-a vorbit alunecos, și perfid: Nu știi să scrii și să citești. Nu știi să socotești. Abia dacă știi cum te cheamă. La moarte!" Carmina i-a rînjit: "Ești plină de tărâțe și lână. Rușine să-ți fie! Să terminăm odată cu ea!" Puia, de pe locul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care îți intra în rezonanță structura osoasă. Ajunsă în creier, la porțile sufletului, ca o doză de mescalină sau ca un dulce păianjen care-și injectează în corpul victimei enzimele dizolvante, această muzică se substituia sufletului și, asemenea unui homuncul perfid, prelua în mâini ferme hățurile trupului. Apoi muzica, asemenea unor unde peristaltice de azur, cobora de-a lungul jugularelor, invada canalele limfatice, se iriza în pachetele fusiforme ale mușchilor, cuprindea, în lungul nervilor spinali, organele interne, celulele hexagonale ale ficatului
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
încadrat într-un tipar, o carte a unor nostalgice și vibrante rememorări, a unui remarcabil curaj civic, o carte document și semnal de alarmă, o carte adevărată, de care și autorul și cititorul aveau nevoie, spre a nu cădea în perfida capcană a uitării, o carte din care se pot zămisli alte opere, o carte avertisment care ne reamintește că monstrul comunismului e doar adormit și se poate trezi în orice clipă în căutare de noi victime, o carte-nucleu, o carte
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
ultimele cumpărături în Piața „Timișoara 700“, m-am trezit luată peste picior de amicul arhitect deconstrucționist. Când a aflat că dau Tenerifele, Mauritiusul, Singaporele, ba chiar Grecia pe zimbrii baștinali, mai întâi a râs mânzește și după aia a susurat perfid ca un șarpe ceva despre partidul dacilor unde-s așteptată cu brațele deschise și despre cât la sută din apartament o să trambalez în marea aventură. N-am zis nimic și mi-am văzut de bagaje cu zel nesmintit. Aici se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]