10,156 matches
-
Câțiva pași mai încolo, în sala dedicată familiei Medici, bustul lui Piero di Lorenzo, modelat în teracotă de Andrea del Verrocchio, este mai „prezent” și sugerează mai bine aerul de trufie al familiei decât celebrul portret al unchiului său Giuliano pictat în multiple variante de Botticelli... Una dintre culmile expoziției este perechea de busturi reprezentându-l pe Filippo Strozzi, ieșite în 1475 din atelierul lui Benedetto da Maiano. În versiunea modelată în teracotă, probabil în prezența modelului, sculptorul a surprins privirea
Chipuri ale Renașterii by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4954_a_6279]
-
și, încă mai devreme, asupra picturii florentine din vremea lui Domenico Ghirlandaio. Atunci când expoziția a fost prezentată, în vara anului 2011, la Bode Museum din Berlin, una dintre principalele puncte de atracție a fost „Doamna cu hermină”, portretul Ceciliei Gallerani pictat de Leonardo da Vinci în perioada în care a fost în serviciul lui Ludovico Sforza, ducele Milanului și iubitul Ceciliei. Faimoasa pictură în ulei din colecția poloneză Czartoryski nu a fost adus la New York, în pofida faptului că ar fi reprezentat
Chipuri ale Renașterii by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4954_a_6279]
-
considerată un eveniment nerepetabil, include mai mult de jumătate din producția picturală a artistului, oferind vizitatorilor ocazia să compare cele două variante ale „Fecioarei dintre stânci” sau portretul Ceciliei Gallerani cu cel al unei tinere femei supranumit „La belle ferronière”, pictat de maestru la sfârșitul secolului. „Doamna cu hermină”, una dintre puținele creații ale lui Leonardo da Vinci care poate fi considerată terminată, este mai mult decât suma dintre atracția exercitată de un chip luminos, misterul simbolului reprezentat de mica rozătoare
Chipuri ale Renașterii by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4954_a_6279]
-
poate fi privit ca un răspuns simetric la bustul sfântului Rossore văzut la începutul periplului printre portretele renascentiste. Dacă Donatello transformă relicvariul medieval conferind chipului caracteristicile unui model din Quattrocento, la Bellini un personaj a cărui identitate este cunoscută este pictat sub semnul unui personaj idealizat cu care dorește să se identifice. Luați împreună, acești doi piloni care mărginesc expoziția sunt o emblemă a temelor contradictorii ce dau viață istoriei portretului în Renaștere, așa cum este ea prezentată în manifestarea de la Metropolitan
Chipuri ale Renașterii by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4954_a_6279]
-
dintre culmile melodicității verdiene și o extraordinară desfășurare a bogăției și expresivității orchestrei. Aceasta însoțește pregnant cu o neabătută energie teatrală personajele în momentele lor maxime, ca de exemplu cornul englez și violoncelul în cele două arii ale Ameliei, sau pictează scena vrăjitoarei într-o paletă de culori sumbre cu o imaginație debordantă. În privința structurii, Verdi recurge la vechiul sistem de numere închise (arii, coruri etc.) cu impact psihologic. Energia muzicii împinge personajele spre destinul lor fatal cu un suflu epic
Un Bal mascat fără stil by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/4410_a_5735]
-
univers incipient, crud la rîndul său, însă posedînd o forță de care am mai avea nevoie în continuare. E un univers obiectiv, care ar putea spulbera egocentrismul conștiințelor contemporane, lumea aceasta „în care toți se cîntă pe ei înșiși/ se pictează unul pe altul se spionează și chiar/ putrezind în cădere nu uită nimic din orgoliosul/ moment al nașterii” (... Și femeia a creat bărbatul). Barbaria începuturilor include o salutară sănătate chiar în secvențele sîngeroase ale devenirilor. Aerul e o rană, soarele
Un manifest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4589_a_5914]
-
pentru acest subiect care poate provoca un scandal în lumea actorilor. " S-au făcut niște discriminări, de fapt. Actorii ar trebui lăsați să își trăiască viața în teatru. Ei sunt făcuți pentru treaba asta! Un pictor nu se oprește din pictat la vârsta pensionării. Tot artist e. Scoaterea la pensie este, de fapt, o dare afară din teatru. De exemplu, pensia pe care o primesc este una de vagabond - atât este de mică. Actorii nu trebuie să mai iasă la pensie
Excepția pentru directorii-actori îi revoltă pe unii dintre actorii-pensionari. Arșinel a avut, din nou, noroc () [Corola-journal/Journalistic/46292_a_47617]
-
organizată de Colecția Phillips din Washington în jurul Dansatoarei la bară, ar fi putut avea drept motto cuvintele rostite de artist într-un dialog cu Ambroise Vollard, negustorul de tablouri: „Pentru mine, balerinele n-au fost decât un pretext pentru a picta țesături frumoase și a reda mișcarea”. Pornind de aici, manifestarea explorează unul dintre subiectele favorite ale lui Edgar Degas prin prisma eforturilor sale de a prelungi în ochii privitorului gesturi aparent „înghețate” în timp. Ca și alți pictori ai celei
Edgar Degas și iluzia mișcării by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4635_a_5960]
-
Vasile Trăistariu este talentat! Vorbește puțin, își cântărește fiecare cuvânt, dar când vine vorba de pictat lucrurile se schimbă radical. De sub mâna lui ies lucruri mărețe și o dovedesc și picturile realizate de-a lungul timpului. Și la muzică are talent, dar nu va cânta niciodată. Artistul a povestit pentru ce pregătește în viitorul apropiat, dar
EXCLUSIV. De ce nu va cânta fratele lui Trăistariu niciodată. Răspunsul este uimitor () [Corola-journal/Journalistic/45550_a_46875]
-
nouă. Am ales ca temă orașul Piatra Neamț. Voi prezenta în jur de 20 de tablouri cu străzi, case, peisaje montane și locuri frumoase. Intenționez să fac o expoziție și la București, dar deocamdată va fi aici, în Piatra Neamț. În prezent, pictez icoane, compoziții cu personaje, flori, portrete - tot ce primesc comandă de la oameni”, ne-a spus Vasile. Fratele lui Mihai Trăistariu a zis că nu ar pleca niciodată din România. Nu vede viața în afara meleagurilor noastre și crede că talentul nu
EXCLUSIV. De ce nu va cânta fratele lui Trăistariu niciodată. Răspunsul este uimitor () [Corola-journal/Journalistic/45550_a_46875]
-
de causeur iubitor de savori viagere. Că pentru acești artiști pictura nu e tabiet și nici ifos, ci mod de viață, reiese din constatarea că nu ți-i poți închipui făcînd altceva. Dacă Paștina ar fi constrîns să nu mai picteze, probabil că ar începe să vorbească, precum pietrele care își desfac gura atunci cînd nu mai are cine să depună mărturie. Și încă o nuanță speculativă desprinsă din Dosarul Prolog : o pictură se încheie acolo unde începe exegeza în marginea
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
tratament pentru hemoroizi și fisuri anale. Totul protestând că e prea vast și prost făcut pentru ca bieții oameni să știe ce să facă, cum să-l păstreze sau să-l stăpânească. Arăta ca unul dintre acele tablouri de secol XIX, pictate de englezi și francezi în Orientul Mijlociu, cu băștinași care și-au ridicat colibele murdare și bazarele haotice pe ruinele palatelor antice romane sau grecești, pe forumuri și agore, între pilaștrii și arcadele unde viața cotidiană se încăpățânează să meargă mai
Acolo „unde viața cotidiană se încăpățânează să meargă mai departe“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4376_a_5701]
-
că pentru a doua generație de imigranți desțărarea, integrarea, identificarea, pot fi uneori la fel de dificile ca și pentru prima generație. O știu din proprie experiență, fiul meu, Zbigniew! Merele Merele sunt roșii, de un roșu aprins, ca în Pomul Cunoașterii, pictat de Lucas Cranach, pomul sub care Adam și Eva se mai întreabă încă dacă să primească sau nu darul Șarpelui. Prin grădinile din cartier frunzele au căzut, dar merele au mai rămas prinse de crengi sfidând frigul, vântul și ploaia
Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/4386_a_5711]
-
clare și necontroversate, se țes detalii oricât de mincinoase din punctul strict de vedere al realității, dar perfect valabile fiindcă țin de un omenesc mai adânc și mai puțin schimbător. Pe canavaua unor semne memorative, simpli relansatori ai poveștii, se pictează cu pensule fine și decadente lumea mică și lucrurile ei mărunte și fundamentale. Vezi Zilele regelui, cartea lui Filip Florian, dar și „întoarcerile” Ioanei Pârvulescu. În scrisul lor intră și o componentă „magică”. Scoțând la iveală vremuri înșelător mai bune
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
Artă și Design, care și-a început anul cu o expoziție la Galeria Helios a Uniunii Artiștilor Plastici. Într-un interviu recent, acesta declara că prima sa lucrare plastică i s-a întâmplat la vârsta de trei ani, când a pictat un automobil pe circumferința soarelui! Lucrările sale impresionează, în primul rând, printr-o debordantă explozie de imaginație, constant fabulatorie, aproape suprarealiste. Stăpânește cu o vivacitate nebună culorile, exersând teme pe care le denumește poetic, așa încât nu ai cum să nu
Trei artiști din Vest by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5786_a_7111]
-
lui Hemingway. Găsește că el folosește un limbaj trivial de hoți, de criminali și de alte profesiuni neonorabile. Degeaba spune romancierul că așa e viața... Miss Stein, în capitolul intitulat că îi dă lecții, pomenește de cazul unui pictor ce pictează tablouri care nu-și pot găsi un loc pentru a fi agățate în perete și despre care critica afirmă că ar fi inaccrochables, de neagățat, de nepus pe perete, iar Hemingway lasă cuvântul, îl repetă numai în limba franceză, cuvânt
Madame Stein by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5655_a_6980]
-
secolul 19, pe o insulă de lângă țărmul Tasmaniei. Nu e un loc oarecare, ci o spațiu al izolării forțate, o insulă a condamnaților în care se impun alte reguli și autorități. Gould, un deținut privilegiat datorită talentului său de a picta, spune povestea acestei societăți miniaturale, dar cu un ritm de viață coșmaresc. Tot ce într-o comunitate normală e considerat beneficiu al științei și se folosește în favoarea locuitorilor ei, pe insula lui Flanagan devine instrument de control diabolic. Cartea cu
RICHARD FLANAGAN - Cartea cu pești a lui Gould () [Corola-journal/Journalistic/5659_a_6984]
-
de calcul mintal. Plutind așa în neștire în apa rece, îmbiat și scuturat de frisoane de parcă aș fi deja în repetiții pentru ce mă așteaptă - străvechiul pas în spate pe sub furci - mintea mi-o ia razna și iarăși mă pomenesc pictând pești, fericit. Puteți să-mi ziceți oricum, că doar și alții o fac, iar eu nu mă supăr, dar eu nu sunt ceea ce sunt. Povestea vieții unui om nu e așa de importantă pentru viața lui, e doar o carapace
RICHARD FLANAGAN - Cartea cu pești a lui Gould () [Corola-journal/Journalistic/5659_a_6984]
-
povestea mea; dar și când l-oi lăsa să intre, sa zis cu el - de acolo nimeni nu mai scapă, nici eu, nici el. Știu că s-ar cuveni să explic dintru început cum se face că am ajuns să pictez pești și cum de au ajuns desenele astea să fie așa de importante pentru mine, necazul e că de fapt nici eu nu prea mai știu ce și cum și toată tărășenia pare acum de neînțeles și cu atât mai
RICHARD FLANAGAN - Cartea cu pești a lui Gould () [Corola-journal/Journalistic/5659_a_6984]
-
necazul e că de fapt nici eu nu prea mai știu ce și cum și toată tărășenia pare acum de neînțeles și cu atât mai imposibil de explicat. Ce pot vă pot spune însă e că nimeni niciodată n-a pictat deținuți în locul acesta și că simplul fapt de a desena este cu desăvârșire interzis, sub amenințarea celei mai severe pedepse. O treabă care este, dacă ar fi să ne gândim o clipă, destul de tulburătoare - faptul că nicio imagine nu va
RICHARD FLANAGAN - Cartea cu pești a lui Gould () [Corola-journal/Journalistic/5659_a_6984]
-
pute: să-i fie de pomană ocnașului acolo, că tot îi ouă zilnic câte-un Constable. Sau poate că pur și simplu n-are chef să dea cu gleava de tavan dacă-și ridică nasul. Dar de pictat știe că pictez pești, de asta sunt sigur. III Nici Regele, cu care îmi împart celula, nu se scapă defel către Pobjoy. De fapt, Regele nu suflă nimănui despre nimic, Regele parcă nici n-ar mai fi, veșnic preocupat cum e să își
RICHARD FLANAGAN - Cartea cu pești a lui Gould () [Corola-journal/Journalistic/5659_a_6984]
-
amăgesc în termeni de direcție - viața mea avea totuși traiectoria unei ghiulele slobozite în canal: săltând peste crestele de căcat, dar înaintând. Văd în ochii lui de câine prost că Pobjoy știe că pentru mine nu-i prima oară când pictez pești, că îi pictez din memorie după prima mea carte de pești care cu atâta cruzime mi-a fost luată. Dar ce nu știe Pobjoy este motivul pentru care îi pictez. După cum n-are habar nici de ceea ce urmează să
RICHARD FLANAGAN - Cartea cu pești a lui Gould () [Corola-journal/Journalistic/5659_a_6984]
-
direcție - viața mea avea totuși traiectoria unei ghiulele slobozite în canal: săltând peste crestele de căcat, dar înaintând. Văd în ochii lui de câine prost că Pobjoy știe că pentru mine nu-i prima oară când pictez pești, că îi pictez din memorie după prima mea carte de pești care cu atâta cruzime mi-a fost luată. Dar ce nu știe Pobjoy este motivul pentru care îi pictez. După cum n-are habar nici de ceea ce urmează să fac eu aici, cronica
RICHARD FLANAGAN - Cartea cu pești a lui Gould () [Corola-journal/Journalistic/5659_a_6984]
-
știe că pentru mine nu-i prima oară când pictez pești, că îi pictez din memorie după prima mea carte de pești care cu atâta cruzime mi-a fost luată. Dar ce nu știe Pobjoy este motivul pentru care îi pictez. După cum n-are habar nici de ceea ce urmează să fac eu aici, cronica unei vieți scrijelite cu sânge. Traducere de Constantin Husti-Răduleț (în curs de apariție la Ed. Paralela 45)
RICHARD FLANAGAN - Cartea cu pești a lui Gould () [Corola-journal/Journalistic/5659_a_6984]
-
o pictură scrisă. Sau, cu exemplul autoarei, eseurile lui Montaigne sunt echivalentul scriptic al autoportretelor lui Rembrandt. Adică unul face prin cuvinte ce face celălalt prin mijlocirea culorilor, ba mai mult, fiecare împrumută procedurile artei celuilalt: în Eseuri Montaigne își „pictează“ biografia, iar Rembrandt își căptușește cu subtext cele 60 de autoportrete. Eforturile celor doi sînt echivalente: mesajul autoreferențial e același, doar expresia diferă. Dacă ne mărginim la metafora ce răzbate din alura expresiilor paradoxale (imagine textuală și tablou scris), atunci
Tabloul scris by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5665_a_6990]