24,603 matches
-
după ea. Ridicolă. De domeniul unui trecut bărbierit și cu cămăși curate. Post it-ul abandonat pe covor. Amintirea turmalinei. Alex, Alex depevremeacânderaufrați. Gândul că pe ei doi îi mai avea pe lume. O senzație de amar, culcușită în capul pieptului și-n cerul gurii. Țigara numărul x. — 11, Coates Garden. Aici e. Am ajuns! Alexandre se grăbise să-i deschidă, curtenitor, ușa. O sim țea obosită după călătoria cu trenul și puțin absentă, ca de obicei. Camera lor de la Lairg
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
atârnânde. Nu cerșea și nu era în zdrențe, deși veșmintele lui nu aveau nimic de luptător în ele. Erau negre și simple, fără podoabe. El însuși era semeț și slab și adevărul e că, atunci când și-a dus mâna la piept, nimeni nu a bănuit că inima lui exploda în cascade de sânge vinețiu, că inunda văi lăuntrice ale memoriei, că zăgăzuia amintiri, că pecetluia soarta unei minți prin care se zbăteau mâini de copil și se revărsau șolduri de sclave
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pentru ceva în plus: supraviețuirea. Pădurea trebuia să devină și casa lor acum o casă pentru toți. Nu umblaseră atîta vreme după adăpost pentru ca odată găsit, să-l părăsească. Și, pentru viitorul lor și al copiilor lor, animalele au ținut piept lupilor. Și au cîștigat. Au supraviețuit doar lupii bătrîni, incapabili să intre în luptă cu animalele furioase, și puii de lup cu mamele lor. Au scăpat nevătămați, căci animalele pădurii nu le doreau răul; căutaseră doar să trăiască cu toții sub
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nu se lovească în joacă, să nu ia luptele dintre ei prea în serios; îi învăța tot ceea ce știa el, cu responsabilitatea și răbdarea unui adult. În scurt timp se simți stăpîn pe sine și capabil, tînăr puiandru, să dea piept cu viața. Poate nu era Lupino chiar pregătit pentru toate, dar, de cînd lumea, copiii încercați de soartă se maturizează mai curînd decît ceilalți. De aceea își lăsau lupoaicele urmașii sub supravegherea lui Lupino știau că intrusul și-ar da
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Mergi sănătos, Lupino. Gîndurile noastre bune te vor însoți, oriunde-ți vei purta pașii. Am încredere în tine. Mergi sănătos; o să fie bine, ai să vezi, îl încurajă Arus. Ce va fi, va fi", își zise Lupino, gata să dea piept cu necunoscutul; și, grăbit, se pierdu în noapte, printre copaci. CAPITOLUL 5 Istoria se repet\. P\rin]ii C u mult înainte ca toate acestea să se întîmple, într-o vreme în care Lupino nici nu era născut, un alt
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pentru cîteva clipe, vocile pădurii. Nici ramurile nu se clătinau, nici vîntul nu susura; picior de animal nu călca, aripă de pasăre nu zbura; nimic nu părea să fi tulburat vreodată neclintirea ireală. Dacă nu i-ar fi bătut în piept o inimă de viteaz, pe Lupino l-ar fi trecut, poate, fiori de frică. Să umbli de unul singur printr-o pădure împietrită, să nu vezi nimic la doi pași în fața ta, să ai sentimentul că ești prins într-o
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
clipe măcar, să relaxeze mușchii, gîtul, capul... O secundă de liniște îi trebuia... Relaxare... Liniște... Tresări speriată. Ațipise. Sări, confuză, în picioare. Puiul. Lupino! Unde era copilul? Lupino! Lupino! Chemarea repetată se risipi printre copaci. Inima îi bătea nebunește în piept. Un gînd negru, o presimțire îngrozitoare o făcu să tremure ca scuturată de friguri. Lupinoooo! Era un urlet sinistru, de animal rănit. Alergă nebunește spre stînga, apoi spre dreapta, apoi reveni de unde plecase. Trebuia să-și găsească puiul. Trebuia să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
la ce avea de făcut. Și, cu toată strîngerea de inimă, trebuia să mai ia în calcul o variantă: aceea ca părinții să nu mai fie în viață. Nimic nu-l îndreptățea să elimine această amară posibilitate. Trase aer în piept și se strădui să-și golească mintea. Se scutură, ca și cum ar fi aruncat de pe spate o greutate, apoi reluă înaintarea. "Va fi bine!", gîndi, amintindu-și spusele lui Arus și încurajările Hanei. Dacă i-ar fi fost alături, Hana i-
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
următoare. În doar cîteva zile se transformase într-atît încît să nu-și poată controla pornirile ucigașe? Nu pentru asta se apropiase de turmă! Ratase din nou. Căprioarele dispăruseră fără urmă și putea să jure că acum erau deja departe. Înălță pieptul și scoase un urlet prelung, de ciudă și de deznădejde, care-l ajută să se calmeze. "Lupino, pleci iarăși de la zero. Mai ai de învățat, băiete, mai ai multe de învățat!" Singur în fața propriei conștiințe, puiandrul oftă dezamăgit. Un scîncet
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
scenă. În cele din urmă, căprioara reuși să articuleze: Nu știu cum să spun asta. Îți mulțumesc pentru că l-ai cruțat. Îți mulțumesc pentru că ne lași în viață. Nu înțeleg, dar nu asta contează acum. Important e că ai o inimă în piept de care ai ținut seama, și mîndră trebuie să fie mama ta de un asemenea urmaș! Mama mea? Aș vrea să fie așa cum spui. Aș vrea să ajung seara acasă și să-i povestesc ce-am făcut peste zi, și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
tine? Lupino simți cum i se ridică blana pe spate. Ce vroia să spună înțeleptul? Acesta continuă, agitat: De ce nu-mi răspunzi? De ce nu te-apropii? Ah, cît am visat clipa în care voi putea să-mi sprijin fruntea de pieptul tău, să-mi odihnesc trupul la picioarele tale, să-mi îmbăt urechile cu muzica glasului tău! Spune ceva, iubito; sau ai îngropat, poate, povestea noastră de iubire? Rostind aceste ultime cuvinte, glasul lupului se stinse și chipul i se întunecă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
văzut... Niciodată, pe nici unul dintre voi! M-au așteptat la granița teritoriului nostru. Erau mulți. Îi cunoșteam pe toți. Pe unii îi înfruntasem în trecut, în luptă dreaptă, și-i învinsesem. Alții nu avuseseră curaj să încerce măcar să-mi țină piept. Dar acum se uniseră toți. Din trei haite diferite se adunaseră, nemernicii. Pentru o cauză dreaptă nu s-ar fi putut pune de acord. Dar, ca să mă înfrunte pe mine, să mă atace mișelește, fără să-mi lase demnitatea de
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
avea nevoie să știe. Îi părea rău că nu-și recunoscuse tatăl din prima clipă. Regreta că nu-i sărise în întîmpinare, așa cum visase de multe ori că o va face, să-i atingă fața, să i se cuibărească la piept, întocmai cum proceda în copilărie... Ratase momentul și, deși își dorea cu adevărat apropierea, ezita să o facă. Dintr-o dată, Lupino își aminti străfulgerat: Dar, domnule, n-am înțeles nici atunci și, crede-mă, nici acum nu găsesc logica mișcării
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de-afară refuză să ni se alăture. Îmi va lua ceva timp să le pot înțelege opțiunea. Dar asta e voința lor, și eu mă-nclin. Vei rămîne și tu lîngă Oameni? Lupoaica avu nevoie să tragă zdravăn aer în piept înainte de-a răspunde. Îi făcu să creadă că ezită, dar răspunsul avea să nu lase loc de interpretări: Eu am încetat să exist în clipa în care am rămas fără tine, dragostea vieții mele, și fără tine, iubirea ochilor
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
calități sau oribilele defecte pe care, se știe, numai un om poate să le cumuleze. Oamenii au visuri, idealuri, au (dacă nu au, fac!) copii, case, proiecte de viitor. Unii râvnesc la posesiunea integrală a ideii, alții se iau de piept cu „absolutul”, se încontrează cu vecinul de la etaj, cu directorul întreprinderii, cu vânzătoarea de la aprozar și... iată drama! Deși nu l-am înscris în acest carusel, omul meu există, există cu adevărat! Dovada? Chiar a doua zi l-am reîntâlnit
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
roțile „lunahodului”? ... Povestea asta, cu tot dramatismul ei, mi se pare de-a dreptul caraghioasă. Mi-amintesc, eram prin ultima clasă de liceu, într-o bună zi (bună, vorba vine!) un coleg s-a aruncat înaintea trenului. În buzunarul de la piept i s-a găsit un petec de hârtie pe care scria: „ Am fost și nu mai sunt” . Era începutul unei poezii? Un mesaj banal pentru noi, proștii, care am fost nevoiți să-l culegem dintre șine, ca să-l depunem într-
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și chiar mai democratic, comunicând, adică, direct cu masele. Cum spuneam, bat în ușă și intru fără să mai aștept. Știam lecția! Fac vreo câțiva pași către biroul lui și mă opresc. Stă aplecat peste masă, revărsat cu totul, cu pieptul, cu umerii și mâinile. Citește mișcându-și ușor buzele, iar din când în când bate cu un capac de stilou în blatul de sticlă al mesei. Pentru orice eventualitate, mă înarmez cu răbdare. Am timp să studiez încăperea în cele
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
cu degetele noduroase. Pe partea ailaltă liniște. — Fă, Florico, să știi că nu-i a bună... Că când vine..., te ia pe neașteptate! — Ptiu, ptiu, scuipară babele la unison în sân și-și mai croșetară un set de cruci pe piept. — Io mă duc să-l aduc pe Marian, se hotărî brusc Flo rica. Să vie, că-i bărbat! În mai puțin de un sfert de oră, în suduielile lui nea Marian, ușa cedă din încheieturi. Babalele se repeziră grămadă în
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Vetuța noastră... Pe Florica o podidiră lacrimile. Caterina, fire sensibilă și ea, începu să bocească. Celelalte babe, văzând că-i rost de bocit, se puseră și ele pe hicăit și icnit. Polițistul intră în panică. Băgă pixul în buzunarul de la piept. — Ia lăsați smiorcăielile... eeee... — Da’ cum să lăsăm, domnu’ polițist, cum să lăsăm? Că Vetuța noastră..., așa o femeie... bună s-o pui la rană era! S-o pui la rană, nu alta! Auăleu, că bună eraaaaaa. Că ca ea
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
lume! Las’ că te-n vă țăm noi minte! Auzi, Vetuța noastră! Auzi, comerț ilicit! Păi nu te facem noi arșice? Las’ că vezi tu pe dracu’! Polițistul simți o arsură în spinare, printre coaste. Dădu să tragă aer în piept, dar văzu că nu-i mai ajunge. Totul pălea. Se înecă într-o lavă neagră și se prăvăli buf nind de podea cu bărbia. Babele se opriră trezite din război. Florica căscă prima gura: — Fa, să știi că l-am
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
scrii. Nu te mai holba, fă un efort! Știu, e supraomenesc ce-ți cer, dar, pentru numele lui Dumnezeu, uită-te în ochii ei!) Că parcă eu nu știu, scânci ea dintr-odată și o podidiră lacrimile. Trase aer în piept și, îmbărbă tânduse, reluă cu o voce stridentă: Tu așa crezi? că eu sunt vreo proastă? Am văzut eu cum te uitai. — Cum mă uitam? se îngrozi el și își înțepeni iar privirea pe șoldul ei drept. țStâng? Nu, e
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
o voce. Și-apoi, cum să întrebe? Nu vă supărați, nu cumva tinerii de lângă dumneavoastră au dat ortul popii? Se hotărî să se uite cu coada ochiului la ei, să le surprindă o mișcare, cât de mică, o ridicare a pieptului în respirație, o fluturare a genelor. Începu să-l doară spinarea și nervul sciatic îi aminti vârsta pe care o purta. Se ridică și îi veni ideea să iasă pe hol lovind ușor cu piciorul în tre cere pe unul
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
încât își scăpă ochelarii pe jos. Se repezi după ei, ca un liliac pălit în urechi, dar se dovedi un gest nepotrivit. Trenul scârțâi și frână brusc. Se trezi aruncat în brațele lui Che Guevara. Îl bufni cu putere în piept cu un umăr, după care i se scurse în brațe ca un copil coborând dintr-un corcoduș. Che Guevara îl privea fix, cu o demnitate vecină cu nebunia. Profesorul Leahu înțepeni de rușine. Stătea moale în brațele lui Che Guevara
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
care acum îi era mai dragă ca niciodată. — Așadar, de când m-ați aruncat sub roțile trenului, nu vă fie cu supărare, ați mai dat spre lumina tiparului încă alte multe rânduri. Nici unul, nici unul - Anna începu să ofteze cu mâna pe piept și cu privirea către cer - despre mine. Un cuvânt măcar, dragă conte, acolo, o vorbuliță prin care să mi redați tihna și odihna celor ce-au trecut în lumea drepților. Că multe mi-ați mai dat să pătimesc, zău așa
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
cum se produce, cum poate fi consumat, când și în ce doze e indicat să fie administrat. Cască ochii: sfinții, chiar și cei responsabili cu iubirea, n-au răbdare să te deștepte pe tine! Degeaba te bați cu pumnii în piept că occidentalii n-o: să dezlege în veci misterul Mioriței și al aferentului destin implacabil, că, prin urmare, n-au cum să înțeleagă romanțele și iubirile profunde, pe motiv că, vezi Doamne, ei nu s-au uitat niciodată pe bulgari
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]