KorAP: Find »[drukola/base=pisc & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...83 >

2,058 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

o înălțare cu iuțeala sunetului, în unghi ascuțit în așa fel ca la coborâre să nu venim în locul de unde am plecat ținând seamă de răstimpul urcării și coborârii și de rotirea pământului în același răstimp, ajungem înapoi anume în locul din pisc pe care l-am ales. Hor îl privi atent și îi ceru socotelile făcute. Intrară amândoi în luntrea mare și după câteva ceasuri, când începea să înnopteze, ieșiră amândoi obosiți. - Nu e primejdios? întrebă femeia din planeta îndepărtată. Cârmaciul zîmbi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se întinse puțin ca să și-l dezmorțească. După aceea se duse cu ceilalți, spre ușă. Înăuntru era lumină, iar în ușă îl întîmpină cerul înstelat. - Unde suntem? întrebă Auta cu uimire. - Tot tu mă întrebi! râse cârmaciul. Ți-ai uitat Piscul Sfânt unde mi-ai spus că ai învățat întîia oară că nu sunt zei? Uite, n-ai învățat bine: zeii au venit aici. Fostul rob al Marelui Preot se așeză pe o piatră și privi în sus. Abia acum își

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în neorânduială, unii aruncîndu-și armele la pământ. Acum, Auta era încredințat că robii vor ajunge în Marele Oraș. Și numai după ce văzu armata atlantă cu desăvârșire risipită, cârmaciul, fără a scoate o vorbă, întoarse luntrea spre miazănoapte și zbură către Piscul Sfânt. Zborul se petrecu în tăcere. CAPITOLUL XXIII Străinii se aflau pe Piscul Sfânt de aproape două luni. În acest răstimp se petrecuseră mai multe întîmplări, dintre care unele l-au făcut pe Auta să se întristeze, altele să se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vor ajunge în Marele Oraș. Și numai după ce văzu armata atlantă cu desăvârșire risipită, cârmaciul, fără a scoate o vorbă, întoarse luntrea spre miazănoapte și zbură către Piscul Sfânt. Zborul se petrecu în tăcere. CAPITOLUL XXIII Străinii se aflau pe Piscul Sfânt de aproape două luni. În acest răstimp se petrecuseră mai multe întîmplări, dintre care unele l-au făcut pe Auta să se întristeze, altele să se bucure. Într-o zi, pe când ședea de vorbă cu Hor, pe o stâncă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
numere douăzeci. Toți aveau arme. I se strânse inima. Nu mai primise de mult nici o veste de la Mai-Baka. Să se fi întors oare Mpunzi? Cu Mpunzi lucrurile s-au petrecut așa. Într-o zi, zburând în luntrea cea ușoară în jurul piscului, cârmaciul a așezat-o într-un loc deschis, între un șir de tufe și un pâlc de copaci, la obârșia izvorului fierbinte din care se face, mai către vale, Râul Cald. Unul dintre străini cerceta copacii, Hor și altul luau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de un slujitor al Marelui Preot. Îndată ce îl zări pe Auta, știind pesemne că va primi o răsplată, slujitorul chemă robii și le porunci să se îndepărteze de acel loc, iar el se strecură printre copaci către latura cealaltă a piscului. Auta pricepu unde se duce. Atunci alergă spre robi și luîndu-i unuia securea din mână le desfăcu tuturor lanțurile de la picioare, sfătuindu-i să se ducă spre Muntele de Foc și învățîndu-i cum să găsească drumul. Robii îl cunoșteau și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
rob porni să plece spre tabăra lui Mai-Baka, dar după câțiva pași se întoarse și-i mai istorisi o întîmplare de care uitase. De câtăva vreme se vorbea în casa robilor cum că zeii străini împreună cu fostul rob al stăpânului Piscului Sfânt s-au așezat dincolo de palat, chiar în pisc. De mai multe zile se afla în palat și preotul Tefnaht, venit cu fiul și cu fiica sa și cu toată casa. Soldații care-i păzeau pe robi vorbeau tot felul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
după câțiva pași se întoarse și-i mai istorisi o întîmplare de care uitase. De câtăva vreme se vorbea în casa robilor cum că zeii străini împreună cu fostul rob al stăpânului Piscului Sfânt s-au așezat dincolo de palat, chiar în pisc. De mai multe zile se afla în palat și preotul Tefnaht, venit cu fiul și cu fiica sa și cu toată casa. Soldații care-i păzeau pe robi vorbeau tot felul de lucruri; unii spuneau că lui Tefnaht i-ar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
avea de unde să știe, dar mi s-a părut că ghicise acum în urmă. Hor îi atinse brațul: - Fata n-are nici o vină, n-o bănui! Dar să mergem cât nu e prea târziu. Cine știe ce se poate întîmpla. Drumul spre pisc pentru Auta nu era lung: ar fi ajuns curând. Pe Nefert la nevoie ar fi purtat-o în brațe. Dar străinii se istoveau mergând. De multe ori erau nevoiți să se oprească, pentru a se odihni puțin. Alte dăți Auta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un grătar de nourași lungi și subțiri sau de raze lăptoase și încet începu să se ridice sus, tot mai sus, o uriașă ciupercă de fum sau de țărână spulberată. Hor se duse în partea cealaltă a micului podiș din pisc. Ceilalți veniră după el. Jos, pe țărmul mării, mergea un convoi de asini și de robi spre liman. Auta și Nefert amuțiră. Auta alergă după ocheane și se întoarse să privească, apoi strigă uluit: - E Marele Preot!... Marele Preot cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Tefnaht prăbușise luntrea în gura Muntelui de Foc. Dar ce putea fi în toate acestea atât de cumplit încît să-l înspăimînte până și pe Hor?! Parcă auzindu-i gândurile, Hor îi făcu semn să vină în partea cealaltă a piscului, de unde priviseră adineauri. Dar zarea de la miazăzi se întunecase. Nu se mai vedea nimic. Hor și ceilalți străini intrară în luntrea lor. Nefert nu-și dădea seama ce se petrece, dar era neliniștită. Auta nu apucase să afle nimic și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
afle nimic și, văzîndu-i pe străini atât de îngîndurați și grăbiți, nu mai îndrăzni să-i tulbure. Șezu cu Nefert pe o bucată de stâncă. Tăceau. După un răstimp destul de lung se stârni un vânt puternic de la miazăzi. Sub ei, piscul începu să se clatine. După aceea plouă. Văzduhul atârna greu. Deși era amiază, piscul fu cuprins de amurg. Apoi totul se liniști. Hor și ai săi ieșiră din turn. - Plecăm, Auta! zise el. Acum chiar dacă ai vrea să rămâi nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să-i tulbure. Șezu cu Nefert pe o bucată de stâncă. Tăceau. După un răstimp destul de lung se stârni un vânt puternic de la miazăzi. Sub ei, piscul începu să se clatine. După aceea plouă. Văzduhul atârna greu. Deși era amiază, piscul fu cuprins de amurg. Apoi totul se liniști. Hor și ai săi ieșiră din turn. - Plecăm, Auta! zise el. Acum chiar dacă ai vrea să rămâi nu te putem lăsa. - Unde plecăm, Hor? Străinul arătă în sus. Nefert nu părea să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vrea să rămâi nu te putem lăsa. - Unde plecăm, Hor? Străinul arătă în sus. Nefert nu părea să înțeleagă, dar se strânse la pieptul lui Auta și urmări îngrijorată mâna lui Hor. - De ce? făcu Auta. Ca răspuns la întrebarea lui, piscul fu zgâlțâit scurt de alt cutremur. Ploaia începu din nou. - Acum nu mai putem ști nimic, decât după ce se va sfârși. Dar aici nu putem aștepta sfîrșitul! - Care sfârșit, Hor? Nu înțeleg nimic! Hor nu mai putea vorbi legat. Zise

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se închinaseră neamurile pământului, începu să tremure. Un vuiet surd se auzi dedesubtul ei, apoi luntrea țâșni în adâncimile de sus, ducând cu sine doi copii ai gliei, întîia oară desprinși de țărâna care-i născuse. Puțin mai târziu, din Piscul Sfânt, mai sus de podișul de unde zburase, fumul subțire și plăcut de altădată se îngroșă, apoi cu un bubuit asurzitor se năpusti spre cer un stâlp de pulbere aprinsă, și în câteva clipe tot piscul se nărui. Muntele Vulturilor rămase

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
născuse. Puțin mai târziu, din Piscul Sfânt, mai sus de podișul de unde zburase, fumul subțire și plăcut de altădată se îngroșă, apoi cu un bubuit asurzitor se năpusti spre cer un stâlp de pulbere aprinsă, și în câteva clipe tot piscul se nărui. Muntele Vulturilor rămase fără piscul său sfânt. Cărțile și zidurile și lespezile din palatul Marelui Preot erau acum praf de scântei. Apoi se lăsă seara. Cu oarecare timp înainte de aceste două întîmplări, cele unsprezece corăbii lungi ale Marelui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mai sus de podișul de unde zburase, fumul subțire și plăcut de altădată se îngroșă, apoi cu un bubuit asurzitor se năpusti spre cer un stâlp de pulbere aprinsă, și în câteva clipe tot piscul se nărui. Muntele Vulturilor rămase fără piscul său sfânt. Cărțile și zidurile și lespezile din palatul Marelui Preot erau acum praf de scântei. Apoi se lăsă seara. Cu oarecare timp înainte de aceste două întîmplări, cele unsprezece corăbii lungi ale Marelui Preot ieșiseră în larg. Tăcut, pe punte

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
putuseră fi prinși n-au venit la corăbii, dorind mai degrabă să moară lângă neveste și copii, decât lângă Puarem. Târziu, când potopul se liniști, rămaseră întregi, în chip de ostroave mărunte, munții din lanțul de miazănoapte, unde fusese odată Piscul Sfânt, și cele trei lanțuri de munți de pe fostul țărm răsăritean, prefăcute în trei grămezi de insule mai mari și mai mici. Rămăsese chiar și o parte din Muntele de Foc, care mai fumega și acum, însă neputincios. În aceste

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
după un veac urma lor pieri. Omul care-i adusese acolo se numea Hu Hadarna. Din partea de miazănoapte a Atlantidei scăpă de urgie numai lanțul celor nouă munți, între care cel mai înalt rămase tot Muntele Vulturilor, scurtat doar de piscul său sfânt. Puținii oameni însă muriră curând de foame, căci pădurile de la poale arseseră, iar sus nu mai creșteau decât niște tufe nefolositoare și mușchiul de pe stânci. Numai cel din urmă ostrov de la răsărit, dintre cele nouă care păstrau amintirea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
plină. Și atunci nepăsarea încetă. - Ce-am văzut eu din pământul pe care numai de-aici, de departe, l-am zărit întreg? zise ea. N-am văzut nimic decât palatul regelui, templul cel mare, câțiva preoți și palatul din grădinile Piscului Sfânt. N-am putut iubi viața, pentru că n-am cunoscut-o. Mult timp după plecarea lor de pe pământ, nemaiputînd-o minți, Auta i-a spus adevărul despre Tefnaht. Atunci, câteva clipe, Nefert plânse și se simți zdrobită. Apoi intrară în ea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
munții de care întrebi... - Cum sunt munții din țara Haru? - Buni, destul de înalți, au un podiș larg, sus de tot... Dar cum o să nimerim acolo? Cred că ar fi bine să nu mai faceți ce ați făcut cu ridicarea pe Piscul Sfânt. Hor începu să rîdă: - Acum te avem pe tine călăuză. Auta se miră: - Cum vă pot călăuzi eu de-aici? - Mai ales de-aici! zise Hor. Se duseră amândoi într-o încăpere în care Auta mai intrase, ca să privească

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
altceva. Zise pe neașteptate: - Spune-mi, Mai-Baka, cine-i Mener? La auzul acestui nume, Mai-Baka se cutremură înfricoșat și-i făcu semn să tacă. Scăzând puțin vocea, Auta urmă: - Țin minte că a venit de câteva ori la palatul din Piscul Sfânt un prințișor nătâng... tot Mener. Mai-Baka dădu speriat din mâini și se uită împrejur. Câteva dosuri de case, fără ferestre, și câțiva copaci înconjurau maidanul retras. Numai în capătul lui se jucau niște băieți. Apoi, robul urmă în șoaptă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
grijă în jur: - Aici începe povestea mea. - Am bănuit ceva, zise Auta, când am întîlnit un copil care zicea că e fiul scribului Ameno. Era un scrib Ameno în Marele Oraș. Îl chema uneori bătrânul în sala cu cărți de pe Piscul Sfânt. Ai auzit de el? - Nu, de el n-am auzit; răspunse Mai-Baka și se aplecă la urechea lui Auta - dar să-ți spun despre Marele Preot. Lumea zice că nici nu e om, ci e zeu. Marele zeu Tot

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
l-am tras pe corabie. Era negru, dar nu din neamul nostru. Nu știu de unde era: ne-am înțeles numai în graiul atlanților. Mi-a vorbit de tine, zeule Auta; era bucuros că te-a văzut cu ceilalți zei în Piscul Sfânt lângă un turn de argint. - Nu era Mpunzi? întrebă Auta. - Nu! Mpunzi cred că a pierit. Au fost împreună pe două corăbii. Corabia unde era Mpunzi s-a făcut nevăzută. Cealaltă s-a spart și numai omul de care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
știa, dar acela era atunci cum ești tu acum, și o fi murit sau dacă trăiește nu mai e tânăr. Cum te cheamă pe tine, omule? Dar Auta îl ajută să-și aducă aminte: - M-ai văzut în Atlantida, pe Piscul Sfânt... Erai cu Mahukutah, cu Mpunzi, cu Valukaga și cu alții... Ai uitat? - Tu nu poți fi Auta, fratele zeilor! strigă înspăimîntat omul, dîndu-se câțiva pași îndărăt. - Dacă tu ești Utnapiștim, eu sunt Auta și omul de lângă mine este Mai-Baka

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]