3,630 matches
-
indică apariția, alături de ierahia verticală, a unei ierrhii orizontale: cea a stărilor. Acestea vor urmări ca drepturile să fie sancționate și fixate în scris și să le dezvolte libertățile (libertates) în detrimentul autorității suveranului (auctoritas). Este însă vorba de "libertăți la plural", care sunt tot atâtea privilegii 108. Această intenție se transformă pentru stări într-o adevărată mișcare de emancipare, ce-și are începuturile în regatele Spaniei, în Anglia și Franța. Îndreptată inițial spre conservarea drepturilor și libertăților (iura et libertates) cucerite
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
ca pe niște epifanii" din Naștere vinovată sau scurtă introducere la lecția despre om sau "lună cerșetoare prințesă/ plutindă pe râu/ târfă a poeților romantici" din Zeii ficși. După cum atribuirea unei condiții de paria genial și adresarea la persoana întâia plural amintește inevitabil de Noaptea geniului Dimitrie Stelaru: "te întreb cine suntem noi Daniel Corbu stăpân/ peste care popoare stelare/ și cărei încrâncenări vom plăti astă-seară tribut?". Sau: "Ce-am ajuns noi, Daniel Corbu?/ Biet călător prin bărăcile visului" etc. În
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din opera prima. Înfrângerea somnului promite de altfel a pune în pagină un program construit după regulile liricii moderniste, vizionare, aplecate asupra marilor interogații și dileme existențiale, contrase în cunoscuta formulă a identității plurale: "Vorbind despre mine, învăț să folosesc pluralul/. Duplicitatea pătrunde în chiar temnița umbrei" povero pagliaccio. Foarte rar, poetul Valeriu Stancu scrie și va scrie despre efemeridele noastre socio-politice, spre deosebire de romancierul Valeriu Stancu, mult mai atras (după cum o arată în special trilogia compusă din Pelerinul de cenușă 2000
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
au subjugat în asemenea măsură, încât aceștia nu mai gândesc și nu mai simt decât așa cum le dictează ele" [apud Beauvoir 1998, I, p.136]. Pe timpul Revoluției, Manon Roland este, alături de soțul ei, ministru de Interne și semnează scrisorile la plural: "Leș mesures que nous prenons...". Ea rezumă în Mémoires marginalizarea femeii în viața publică: "Je ne crois pas que nos mœurs permettent encore aux femmes de se montrer; elles doivent inspirer le bien, le nourrir, enflammer leș sentiments, très utiles
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
două de prezente, egal cu rata frecventei de apariție a substantivelor affetto, errore, mare, luce și via.340 Învăluit în tonul declamativ al versurilor cu tentă patriotică, regăsim termenul amintit în La monumentul lui Dante, unde autorul alege formă de plural: venti. Pluralul, folosit de Leopardi și în alte poezii (epitetele interminati spazi și sovrumani silenzi din Infinitul) este un procedeu al poeticii cuvântului vag, formulate în Zibaldone și aplicate în versuri. Venti prin impresia nedefinita și vastă pe care o
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
prezente, egal cu rata frecventei de apariție a substantivelor affetto, errore, mare, luce și via.340 Învăluit în tonul declamativ al versurilor cu tentă patriotică, regăsim termenul amintit în La monumentul lui Dante, unde autorul alege formă de plural: venti. Pluralul, folosit de Leopardi și în alte poezii (epitetele interminati spazi și sovrumani silenzi din Infinitul) este un procedeu al poeticii cuvântului vag, formulate în Zibaldone și aplicate în versuri. Venti prin impresia nedefinita și vastă pe care o trezește în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aici, anvergură deviației, adâncimea rupturii de model? Lectură atentă a contextelor de apariție demonstrează co-ocurența termenului vânt cu două elemente imagologice tipic quasimodiene: corde și chitarre, ambele contribuind la trasarea unor viziuni impregnate de tristețe, în care apare formă de plural că într-un ecou al poeticii leopardiene a cuvântului vag. În alte versuri vântul și coardele de chitare adâncesc starea de depresie amplificata și de peisajele autumnale întunecate dominate de epitetul grigio. Aceste motive caracteristice pentru sicilian fac parte dintr-
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
se află în cantul Unui câștigător în jocul cu mingea, în cuprinsul unei exhortațio intru regasirea idealurilor antice: spadă și-a-nfipt și-nsemnul de izbândă (v. 22); se remarcă în același vers și o ocurenta la feminin plural: greche. Formă de masculin plural mai este prezentă de două ori în cantona Italiei (v. 180, v. 115); ambele adjective sunt plasate în poziție tonica: greci petti, greci eroi în contexte ce preamăresc virtutea războinica a poporului grec. În comparație cu primele două, antico înregistrează un număr
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
transgenerică și organicitatea operei eminesciene, pentru unificare, precum și subcapitolul referitor la intratextu alitate transauctorială, pentru ruptură). Un studiu interesant este oferit și de Leyla Perrone-Moisés: "L'intertextualité critique"17. Autoarea consideră că orientarea producției literare către polifonie, dialogism, polisemie și pluralul textului nu putea să nu înregistreze efecte asupra criticii. După pierderea unității dintre operă și lectura ei, critica s-a văzut nevoită să își reconsidere atitudinea față de literatură și față de propriul demers. Paginile articolului care încheie numărul 27/1976 al
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
el inițiază umbra și-i descrie tot scenariul ascensiunii selenar-para disiace. În hipertext remarcăm gradarea ascendentă a ideii de posesie asupra lămpii, dublată de încărcarea semantică de la obiect decorativ, fie și util, însă aparținând tuturor, poate de aceea exprimat la plural ("ardeau lămpi"), la simbol al cunoașterii, sursă de luminare, nu doar de lumină ("îmi voi aprinde lampa"). Termenul-cheie al secvenței intratextuale invocate se încarcă semantic inclusiv prin trecerea treptată de la substantiv nearticulat la unul articulat cu articol hotărât, în plus
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lirismului, descinzând din patosul etic al lui Nicolae Labiș, în care elanurile temperamentale se structurează în ritmuri ample. Frenezia proliferantă a imaginii sugerând o consubstanțialitate senzorială cu lumea corespunde stării de perpetuă exaltare pasională, care caracterizează primul volum Persoana I plural (1964)"112. În completare, Dicționarul general al literaturii române subliniază, preluând cuvintele criticului Nicolae Manolescu, "jubilația intensă a descoperirii lumii"113, care patronează primul volum, în care "structura discursivă încorpora senzațiile cele mai fruste, gesticulația, nu lipsită de retorism"114
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cealaltă, ele conținând, totodată, metaforele deschise și metaforele opace, realizând, astfel, acea continuitate a toposurilor poetice despre care vorbeam anterior. * Marcate de vârsta asemănării cu aproapele, dar și de începutul unei lungi și infinite căutări a propriei identități, Persoana întâia plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969; 50 de poeme, 1970, devin toate volume programatice, laitmotive ale începutului de creație artistică al autoarei. Ele sunt marcate, astfel, de vitalismul și de entuziasmul tinereții, urmând ca, apoi, treptat, aceste stări
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fabricare a unei noi realități. Dincolo de feminin sau de amprenta neomodernistă, se stabilește o nouă voce, aceea care face din aceste elemente constantele propriei vieți, deconstrucția funcționând prin demolarea vechilor sensuri universal valabile ale ecestor elemente poetice. Volumul Persoana I plural deschide creația poetică a Anei Blandiana, fiind publicat în 1964. Ca de altminteri toate celelalte volume care îi vor succeda acestuia, Persoana I plural este un volum autobiografic, autoarea trasând, în fiecare literă, frânturi ale propriei realități care, inițial, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vieți, deconstrucția funcționând prin demolarea vechilor sensuri universal valabile ale ecestor elemente poetice. Volumul Persoana I plural deschide creația poetică a Anei Blandiana, fiind publicat în 1964. Ca de altminteri toate celelalte volume care îi vor succeda acestuia, Persoana I plural este un volum autobiografic, autoarea trasând, în fiecare literă, frânturi ale propriei realități care, inițial, fiind o realitate exterioară, devine interioară prin intermediul filtrării personale și a transpunerii obiectivului în subiectiv. Totodată, acest volum devine premisă pentru celelalte, fiind cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
affectus est, răsturnare de perspectivă evidentă, dacă ne gândim la îndelungata tradiție raționalistă, în definirea esenței umane, cu atâtea consecințe pentru științele antropologcie"44. Plămădit din adâncurile existenței sale, la fel ca într-un adevărat laborator de creație, Persoana I plural creează un nou Univers, în centrul căruia este pusă condiția poetului. Exuberanța unei vârste originare, care este vârsta copilăriei, este împletită cu o înțelegere rațională a lumii. Pretutindeni, deși fire contemplativă, autoarea îmbină cunoașterea senzorială cu o cunoaștere rațională, înțelegerea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rezolvarea aflându-se în identificarea sinelui cu ceilalți. Raportarea la alteritate nu se suspendă definitiv, ci doar parțial, relația eu-ceilalți devenind o relație de identitate, de identificare (eu = tu = ceilalți). De altfel, această echivalență transpare încă din titlu, Persoana I plural fiind un noi, care conține, de fapt, o mulțime de eu. "E foarte probabil ca titlul plachetei din 1964 să fi urmărit inițial (la sugestia poate a editurii) să indice "identificarea eului poetic cu destinul colectiv", cum apreciază prefațatorul de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
titlul plachetei din 1964 să fi urmărit inițial (la sugestia poate a editurii) să indice "identificarea eului poetic cu destinul colectiv", cum apreciază prefațatorul de astăzi. După douazeci și cinci de ani, el capătă un înțeles întrucâtva diferit: persoana întâi plural o simțim, citind volumul, ca fiind aceea a poeților tineri, din deceniul șapte, cu biografia, cu imaginile, cu scriitura lor, în atâtea privințe, asemănătoare. Diferențierea literaturii care abia începuse, plătea încă prețul unor locuri comune, care dau poeziei și prozei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
acestui poem, un personaj, al cărui nume se pare ca poeta nu se mai plictisește să-l pronunțe. Îl șoptește, îl strigă și îl repetă sub toate formele posibile, înnobilându-l, de fiecare dată, cu sensuri noi. Ploile, la feminin, plural, nu sunt numai femeile deși ele par a fi obiectul de referință al poetei, care face un superb periplu de le general la individual, de la ele la ea, care este însăși Ana Blandiana. Funcția semnificativă a limbajului identificată de Eugeniu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
amplificată în strigăt, atunci când această generație e supusă vitregiilor ideologiei dominante. Raportarea la celălalt este, de fapt, o raportare la sine, așa cum raportarea la sine este, de fapt, o raportare la celălalt, autoarea folosind, în permanență pronumele de persoana I plural, noi, noi, plantele, noi suntem un popor vegetal fără teama de a da greș. Confundarea celor două tipuri identitare: eu și ceilalți, aduce cu sine confundarea a două tipuri de contexte: ideologic și estetic, dacă avem în vedere faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de a fugi de sine, în folosul celorlalți, sau de a fugi de ceilalți, pentru a se regăsi pe sine. Permanenta suprapunere a sinelui cu ceilalți, într-o identitate perfectă marcată la nivel lingvistic printr-o armonizare a vocilor de plural devine o formă de comunicare prin poezie, specifică întregii Generații șaizeciste. Am încercat, pe parcursul studiului nostru, să prezentăm o problemă de mare importanță, atât pentru modernitate, cât și pentru postmodernitate, și anume ideea de deconstrucție, văzută ca reconstrucție a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nou în presa literară, în special în "Contemporanul", unde i se încredințează rubrici săptămânale de însemnări (Antijurnal, Corespondențe), iar apoi trece la "România literară" cu rubrica Atlas. Tot în același an, i se publică prima carte de versuri, Persoana întâia plural, care o aduce în centrul atenției criticii liteare. În 1969, primește Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor (primul dintr-o lungă listă de premii, care îi vor aureola existența modestă, provocând, în același timp mari invidii: Premiul pentru Poezie al
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
succeda firesc, relevându-i un talent ieșit din comun, o încredere și o forță a cuvântului, cum puțini alți autori mai au. Făcând o trecere în revistă, le vom menționa pe fiecare, cu anul publicării: Cărți de poezie: Persoana întâia plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969; 50 de poeme, 1970; Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977; Întâmplări din grădina mea, 1980; Ochiul de greier, 1981; Revista "Amfiteatru" 1984; Ora de nisip, 1984; Stea de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sing. = singular; sl. = slavă; suf. = sufixul; ș. u. = și următoarele; ș. a. = și altele; tc. / turc. = turcă; tranz. = tranzitiv; ucr. = ucraineană; ung. = ungară; var. = variază; vb. = verb; vol. = volumul. Bibliografie I. Volume de poezie: a) Ana Blandiana: Ana Blandiana, Persoana întâia plural, București, Editura pentru Literatură, 1964. Ana Blandiana, Călcâiul vulnerabil, București, Editura pentru Literatură, 1966. Ana Blandiana, A treia taină, București, Editura Tineretului, 1969. Ana Blandiana, Octombrie, noiembrie, decembrie, București, Editura Cartea Românească, 1972. Ana Blandiana, Somnul din somn, București, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
face excepție de la genul proxim al poeticii generației, ci, mai mult decât atât, se impune ca diferență specifica. Iulian Boldea nu ignoră, de asemenea, vocea civica a Anei Blandiana prezenta încă de la primul volum de poezii al autoarei: Persoana I plural". 133Ibidem/accesat august 2012 134Ibidem/ accesat august 2012. 135Codruța-Oana Bușu, Ana Blandiana. Studiu monografic, teză de doctorat, Craiova, 2009, p. 1, Rezumat, în format electronic la: http://cis01.central.ucv.ro/lucrari dr/show domain.php?dom=12&p no=3/accesat august
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Poemele luminii ale lui Lucian Blaga li se grefează un foarte specific sentiment al generației, comun multor poeți care au debutat după N. Labiș: aliaj de candoare copilărească și luciditate matură a conștiinței, această nouă sensibilitate marchează și Persoana I plural (1964), schițând, dincolo de reportajele lirice sau poeziile pe temă dată, câteva constante particulare viziunii în curs de constituire". ***, Dicțíonarul general al literaturii române, p. 295. 51Luiza Bratu, op. cit., p. 46. 52Alex Ștefănescu, Istoria, p. 402. 53Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]