1,760 matches
-
bătrân dintre copiii munților. Bolovanii în șir, copii! Într-un moment bolovanii erau puși în două șiruri, în ordine de bătălie, asemenea unui mur. Când inamicii începură a urca dealul, șirul întîi de bolovani se rostogoli în ei, astfel încît, pocnind, rumpând, lovindu-se de colțuri de piatră ce răsăreau prin iarbă și prin tufișe, bolovanii în urma urmelor rumpeau șirurile de oameni din vale {EminescuOpVII 216} sau, repezindu-se de pre câte - un vârf de stâncă, cădeau în întreaga lor greutate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
oameni din vale {EminescuOpVII 216} sau, repezindu-se de pre câte - un vârf de stâncă, cădeau în întreaga lor greutate pe capetele semeților. De după șirul al doilea de bolovani se-ntinsese puștele și unde vedeau ființe de oameni, într-acolo pocneau. - Tomo! zise bătrânul ce luase comanda asupră-i, scuturând sabia lui cea bătrână pe care-o atârnase la coapsă. Tomo! Tu fugi cât poți cu Ion, fugi mereu înainte, ca să fii cu mult înaintea noastră... noi vom fugi mai târziu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în nisipul de pe marginea râului. Niță ne făcu semn și înaintarăm. Pântecele cânelui se înflase ca o tobă și el suferea cumplit. Unui fecior i se făcu milă și-i înfipse lancea-n inimă. Ne apropiarăm de moară. Începurăm a pocni în ușă și auzirăm vocea speriată a morarului: - Care-i acolo? - Eu mi-s, baciule, răspunse Niță cu vocea lui țigănită. - Da ce vrei tu acu noaptea? zise el. - Am să-ți [dau] o veste rea, baciule; vin mocanii... i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
galben ca moartea, cu capul pleșuv și-ncoronat de vo câteva fire de argint, cu lanțuri grele de mâni și de picioare. Era companionul durerilor mele. Șezui alături de el, dinaintea noastră ședeau soldați, dinapoia trăsurei - cazaci călări. Bătrânul plângea. Cnutu cocișului pocni în aer și carul cel negru zbura, zdrobindu-și roțile de pietrele înghețate ale pavagiului. Luna fugea prin nori, noi fugeam duși de-o soarte de fier. Mă bucuram c-o să mor în curând, dar, vai, decepțiune! Ieșirăm afară de barieră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fulger pe dinaintea ochilor și nu rămăsese decât un întuneric asemenea celuia din somnul fără de vis, un întuneric fără spațiu și fără timp. *** Nu-l lasa! Sfrrr! După el, băieți!... Hahaha... Și copiii desculți, cu pălăriile lor mari, fugeau de le pocneau călcâiele după un cerșitor bătrân și trențăros, cu fața speriată și cu barba zburlită. Azvârleau pietre după el... și el plângea sărmanul și striga din toate puterile: - Cucurigu!... Un franciscan tânăr și palid trecu pe lângă el... el s-aruncă la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
putea fi și de o mie de ori altfel... - Ce ciudată idee despre viață! - Închipuiește-ți un manuscript vechi, cu filele unse, într-un colț de sertar... o comedie, de exemplu. Directorul de teatru, în încurcatură, dă de el, citește... citește... pocnește din degete... Da știi că asta-i bună! Și iată că te pomenești deodată pe scenă c-o icoană vie a vieții... publicul râde, actorii se strâmbă și toate acestea ca-nainte... de o sută de ani. Atuncea-ți vine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
știe dacă n-o putea fi și de o mie de ori altfel. Dar închipuiască-și cineva un manuscript vechi cu foile unse, într-un colț de sertar... o comedie de esemplu. Directorul teatrului, în încurcătură, dă de el, cetește, cetește... pocnește din degete: Da știi că asta-i bună! Și iată că te pomenești deodată pe scenă c-un tablou viu de viață, publicul râde, actorii se strâmbă și toate astea ca-nainte de... 200 de ani. Atuncea-ți vine-a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca într-un joc de cuburi. Ca niște matrioști, criptă peste criptă... — Cine știe... poate că o să se îndrepte... Sigur. Când lucrurile or să se îndrepte, eu o să fiu cocârjat de-a binelea. Suntem încă foarte tineri, încercă fata. Efrem pocni din degete. — Tu nu te-ai săturat să aștepți ? Sau, îngropată în cărțile alea, nici nu-ți dai seama cum trece timpul ? Mai bine te-ai gândi să vii și tu în Anglia... Nu, eu nu vreau. Nici nu m-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
surprinse. Merg pe jos spre casă, e mai aproape pe-aici. Nu la asta mă gândeam, spuse Pantelimon, privind, cu ochi tulburi, pe deasupra ei. Am găsit combinații noi. Destinul e ca o fiară care se îmblânzește... Să-ți arăt ! Acum pocnesc din bici, adăugă și aruncă moneda. Iar acum, haleihap !, destinul se ghemuiește. Făcu o piruetă și prinse moneda cu palma întinsă, orbește, pe la spate. Câtă vreme ținem pumnul strâns, șopti, fiara e la cheremul nostru. Sare prin cerc, face tumbe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înainte noaptea avea să fie lumea lui. Îi plăcea să asculte sunetele care gemeau în grinzi, urechile începeau să audă tot felul de zgomote venind din sufletul acestei case mari care era spitalul, apoi din sufletul străzilor, al șinelor care pocnesc, răcindu-se ori înfierbântându-se, al felinarelor care zumzăie, al rădăcinilor care se încordează sub asfalt. Simțea că trebuie să-l caute pe cel asemenea lui. Îl va găsi, într-o noapte, probabil într-o odaie de subsol, ca să fie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bune, spunea și râdea. Mânca dulceața lingând lingurița, iar iarna nu se dădea înapoi de la un păhărel de țuică. Știa o grămadă de lucruri despre fiecare, asculta, lămurea și nu ducea vorba. „Sunt un popă dintre duminici“, râdea și-și pocnea palmele. Uneori se duceau amândoi în parc, la statuie, atunci povestea și poșta șul, care, altfel, era menit să asculte. Dar Coltuc nu îi spusese niciodată Melaniei ce îi mărturisea poștașul. Poate că făcuse rău, se gândea, privind-o cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se întoarse Pârnaie, trăgându-i una după ceafă. Iadeș ! spuse acela, mai iute chiar decât plesnitura de pe țeastă. — Nu te-a întrebat cum te cheamă, prostovane ! sări Chisăliță, cam de la înălțimea buricului lunganului de Pârnaie. — Așa zic io de câte ori mă pocnește careva... — Și ți se întâmplă des ? ! se minună piticul. — Păi, dacă așa mi-a rămas numele... Pârnaie abia dacă îl mai învrednici c-o privire, în timp ce Iadeș își culegea de pe jos fesul care sărise odată cu pleasna de pe țeasta cheală. Apoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rămase pironit locului, ridicându-și mâinile în căutarea unui perete imaginar, timp în care Magdalena trecu prin fața celorlalți cu castronul de tablă. Fiecare aruncă în el te miri ce, pietricele, bucățele culese de pe jos la întâmplare, orbul încuviința când pietricelele pocneau ori Magdalena își zornăia farfuria. Iadeș nu știu cum să facă, în dreptul lui castronul nu zornăi. Orbul îl privi cu găvanele goale, albul lor îl săgetă. Întinse arătătorul și-l împunse în piept, apoi îl ciocăni pe chelie cu arătătorul mâinii drepte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de piatră, cu litere chirilice, arătau că pe vremuri oamenii își țineau morții aproape, încă nu-i alungaseră în cimitirele de la marginea orașului. Maca intră în pronaos. Nu știa ce caută și se hotărî atunci să se caute pe sine. Pocni din degete și zgomotul se întoarse la el, venind din toate părțile. Era cât pe ce să fluiere, dar își aminti de necuviința unei astfel de intenții. Scoase un sunet pe o singură notă, îngroșându-l din gât. De sub cupolă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pată rubinie în care își muie mânecile largi ale anteriului. Ciocniră, Maca apropie paharul de buze, dar, simțind privirea neînduplecată a popii, trase o dușcă zdravănă. Atunci fața rumenă și nădușită se lumină. Își trecu degetele rariță prin barbă, apoi pocni din palme cu mulțumire. — Așa, fiule, acuma mai vii de-acasă. Mai că-mi vine să te afurisesc, de drag ce-mi ești, bată-te ăia trei sute optșpe sfinți ! Bătu-te-ar Dumnezeu cu toți îngerii, cu serafimii, cu arhanghelii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cavoului ca să-l înconjure complet, deși se vedea că aveau această intenție. Principalul era să fie ținuți pe loc până la înnoptare. Gavrilcea îndreptă revolverul spre geamul portocaliu al cavoului opus ușii și trase în el un număr de gloanțe. Sticla pocni și căzu sonor în cioburi pe pavajul circular din afara monumentului. Chiar și după aceasta, Gavrilcea continuă să tragă pe fereastră. Ținta lui era de a face să se creadă că sunt mai multe persoane care se apără în cavou și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
individul îl prinse de gât, Hangerliu apucă mâna ipochimenului și o desprinse, aruncînd-o cu atâta facilitate și comică strâmbătură de compătimire, încît lumea începu să râdă. Atins în onoarea lui de pungaș, individul se aruncă furios la Hangerliu. Acesta îl pocni cu dosul palmei fără nici o sforțare și îl lăsă lat lângă masă, după care ispravă ieși din local, nesupărat de nimeni. De atunci însă nu mai frecventă localurile suspecte și alese ca unic loc de întîlnire "Capșa". Fu descoperit atunci
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
femeie. Sunt vinovat. . - Tribunalul te condamnă la moarte imediată. Mașinal, unul din figuranți conduse pe Jack la zidul din fund, cagularzii ridicară revolverele cu gândul de a fugi cât mai repede, după spectacol, în căutarea de trăsură ori tramvai, armele pocniră (de fapt zgomotele erau produse din culise) și Jack căzu încet, molatic, cu un realism extraordinar, întinzîndu-se la pământ tardiv și într-o rână, altfel decât în modul teatral pe care îl uzase până atunci. - A studiat rolul grozav, șopti
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fenomen monstruos de amnezie a opiniei publice cu privire la persoana sa, pe de altă parte, aerul mut începea să-i cânte la ureche, geamurile, mobilele vibrau, zuruiau, încît Pomponescu nu mai putea distinge între zgomot și liniște. Ceasornicul din buzunarul vestei pocnea îngrozitor. Într-o zi, soneria telefonului zbârnâi cu putere, făcîndu-l să sară în picioare. Ex-ministrul se duse singur la aparat, plin de palpitații. . - Doctorul Fessler? fu întrebarea glasului necunoscut. . - Greșeală! răspunse Pomponescu demoralizat. Plictisit, începu să scotocească prin hârtiile sale
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lucra cu iglița. Cum ședeau astfel într-un colocviu mut, Conțescu făcu un semn din ochi către Erminia, arătând în direcția Gonzalv. Acesta, cu palmele pe servietă, moțăia, răzbit de oboseală, clătinîndu-se pe scaun de somn. Deodată servieta îi alunecă pocnind pe parchet și-și revărsă conținutul de broșuri. Speriat, Gonzalv se ridică în picioare, apoi își culese hârtiile de pe jos, pe care se citea deslușit: Gonzalv Ionescu, "Memoriu de lucrări însoțit de curriculum vitae". - Ești foarte obosit, domnule Gonzalv Ionescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și făcut. Monica a luat un vas de Jena, a pus în el stratul de macaroane, stratul de brânză și ou, stratul de macaroane... A venit ora mesei și musafirii, vădit încurcați, au încercat o vreme să mestece macaroanele care pocneau spărgîndu-se între dinți. Prietena socotise că este superfluu să precizeze că în prealabil macaroanele trebuie fierte. "N-a fost grav, a comentat Monica povestindu-mi, pentru că musafirii nu erau niște apropiați, așa că nu au putut să spună mare lucru." A
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un pas spre Kovacic): Tu... tu... tu, Kovaciciul tău!... Ce tot scoți la iveală din neamul tău de străini, dumneata, un fugit de-acolo? Ar trebui să bagi mai bine de seamă la intențiile tale zgomotoase, ca să n-o mai pocnești pe nevastă-ta toată noaptea cu capul de perete, când îți regulezi atât de zbuciumat scroafa... bumm, bumm... o jumătate de noapte! DOAMNA WURM (tare): Herrmann, tacă-ți gura aia spurcată! DOMNUL KOVACIC: Eu... eu sunt de două generații împământenit
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
nu îți plătesc ca să-mi arăți intimitățile tale, intimitățile aparțin corpului tău și în rest nu sunt ale nimănui. Doamnă cârciumărească, vă rog un cârnat cu sos pentru domnișoara Fotzi. (Fotzi se așază. Cârciumăreasa îi aduce un cârnat rece și pocnește farfuria de masă. Fotzi se joacă obscen cu el. Schweindi și Hasi clatină din cap indignați) HASI: Scroafă împuțită. JÜRGEN: Fotzi, nu de asta ți-am plătit eu cârnatul. Pentru dezgustătorul din existența omului nu vreau să aud că am
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
mereu la cretinul de bărbată-tău. Dar în viața comună cu mine nu mai faci asta, scumpa mea Herta, la mine s-a terminat aproape de tot cu pișatul, la mine te piși o dată pe zi, pentru că eu nu-ți mai pocnesc trupul așa des ca descreieratul tău bărbat. De când ești a mea, se vede din nou, că pe când erai o fată arătai ca lumea, erai aproape ca o adevărată actriță de frumoasă. SCHWEINDI: Capacitățile d-voastră pedagogice, domne Karli, în ceea ce privește un
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
foarte bine. Lămurește oamenii, că Karli are mereu o bucată de carne sănătoasă în pantaloni. (Herta îi dă o palmă) Vă rog, asta-i dovada. Doamna cârciumăreasă știe și ea, că pot să o trag foarte bine, și ea mă pocnește tot timpul. JÜRGEN: Se pocnește prea mult pe lumea asta. Peisajul plin de suflete omenești se rupe mereu în apusuri sângerii. Iubirea pentru oameni se urcă prea des într-un tren care merge către o țară falsă. Societatea omenească este
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]