9,079 matches
-
Toate Articolele Autorului DISCUTÂND DESPRE NARCISE Primește dragostea promisă Prea frumoasa mea narcisă. Trecătoare dar precise, Sunt florile de narcise. Viața mea plină de vise, Este prin câmpul de narcise. E vremea narciselor, Primăvara viselor. Florile toate-s deschise, În Poiana cu narcise. Acestea fiind acuma zise, Primește buchete de narcise. Moldova Veche Aprilie 2017 Referință Bibliografică: DISCUTÂND DESPRE NARCISE / Mihai Leonte : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2303, Anul VII, 21 aprilie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Mihai Leonte
DISCUTÂND DESPRE NARCISE de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 2303 din 21 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383236_a_384565]
-
și promisiuni tacit acceptate, până când ajungem în vârful plăpând , întrecem măsura și culegem primul fruct ivit din întâiul sărut. Apoi, apa dragostei începe să curgă firesc, ca un izvor ce alearga să întâlnească marea cea mare. În zbaterea ei străbate poieni parfumate ,dealuri și munți plini de pietre , strecurându-se să ajungă la timp afluenții ce îi vor ține constant cursul firesc al dorințelor. Afluentul prieteniei, al toleranței, al afecțiunii, al încrederii, al sexului și în final al iubirii ce vine
EXTRAS DIN IZVOARELE DRAGOSTEI de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383215_a_384544]
-
pe la mine unii plini de bune ... IV. ÎNTOARCEREA LUI ȚEPEȘ, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2343 din 31 mai 2017. Mai cade cîte-o șuncă din sfoară, și-atunci prinții dezmoșteniți de soartă cu foc înalță veste, dar din poieni tot țipă că nu e voie sfinții, o foame fără margini coboară în poveste. Ce port mîncat de molii, ce țuică puturoasă?!, prin liniști, ciori suspecte ne croncăne aleanul, și nu mai simți sub unghii rodindu-ți iarba grasă, spre
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
-i de jale, pe sub muzeu, prin ladă, mai bîntuie blesteme și-o să se-ntoarcă Țepeș, cît încă fierb sarmale. Citește mai mult Mai cade cîte-o șuncă din sfoară, și-atunci prinții dezmoșteniți de soartă cu foc înalță veste,dar din poieni tot țipă că nu e voie sfinții,o foame fără margini coboară în poveste.Ce port mîncat de molii, ce țuică puturoasă?!,prin liniști, ciori suspecte ne croncăne aleanul,și nu mai simți sub unghii rodindu-ți iarba grasă,spre
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Duc băiatul la Virgil, apoi vin la București, să petrecem acest timp împreună. Îmi este dor de noi, Ștefane! Bucuria lui Ștefan era pe măsura veștii. Se grăbi să i-a legătura cu amicul său, patron la un hotel în Poiană, acolo își dorea să petreacă frumoasele zile de vacanță. Nu sperase să aibă parte de această bucurie, dar iată că, se poate. Știa că Virgil nu este amator de cabane sau localuri cu animație, va pleca probabil la o cabană
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1906 din 20 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383263_a_384592]
-
ea trebuie să știe. O sună. — Delia, eu aștept să sosească peste câteva ore, Ludmila. Da, e în continuare cea mai dragă. A sosit în țară, merge să-și ducă fiul la Virgil. Voi petrece această vacanță de iarnă la Poiana Brașov. Am făcut rezervarea, dar voi veni cu două zile mai devreme la Brașov și ne putem vedea dacă nu pleci și tu din oraș. — Nu voi pleca, Ștefan, am de descâlcit câteva procese, așa că rămân în Brașov și te
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383265_a_384594]
-
cameră! Sărutându-i buzele fierbinți, Ștefan primi răspunsul mult așteptat, acea iubire ce leagă doi oameni și care nu dispare în timp. O dovadă clară de iubire stabilă. În acea noapte au hotărât. Se vor căsători acum de sărbători, în Poiană. Zăpada ce căzu peste zona Brașovului nu era chiar atât de bogată ca în alte ierni. — O să vină ea, zăpada, nu scăpăm fără belșugul cerului, ziceau localnicii. Orașul, pătruns de frigul uscat lua căldură de la aglomerația străzii. Înfofoliți, turiștii rămâneau
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383265_a_384594]
-
la femeia despre care Ștefan îi povestise că trăiește o dramă. S-au plăcut imediat cele două frumoase femei. Poate în alte situații, ar fi fost prietene. — Mă bucur că veți fi aici de Crăciun! Revelionul îl faceți sus în Poiană ? — Da! Sărbătorile acestea sunt pentru noi de o importanță aparte, nu-ți dezvălui încă, dar curând vei afla și sper din toată inima să fii alături de noi. Delia sesiză seriozitatea cu care Ștefan îi relata despre niște viitoare evenimente dar
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383265_a_384594]
-
într-o noapte la stână la Dumesnicu. Eu dormeam, dar m-au trezit câinii. Am crezut întâi c-a intrat lupu, că prea hămăiau dobitoacele. Am luat ciomagul, am ieșit din colibă și peste gard, cam la zece pași, în poiană, i-am văzut. Eu m-am uitat la ei, ei s-au uitat la mine, așa cum vă uitați acuma și dumneavoastră. Și n-ați vorbit nimic? - zise încet Metodiu. — Eu n-am vorbit, că vorbeau între ei, nu puteam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
făcut un semn cu mâna și p-aci ți-e drumul. Mai stau eu ce mai stau, potolesc câinii și când dau să mă culc, fraților, aud un vuiet și văd o lumină mai ceva ca la apocalipsă, suind dinspre Poiana lui Buzatu, știți, unde-au prins-o atunci pe stareță cu Buzatu. Era cum ai vedea o casă arzând și când să te repezi s-o stingi, hop! ea se smulge din pământ și suie la ceruri... — Și șase de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nimicul de paie rămas și privea. Fie privirea lui Broanteș privirea noastră. în cazul în care urmărim traiectoria dreaptă a privirii rapsodului, constatăm că vedem la 2,5 cm spatele mătăhălos, greu încercat în 1623 (octombrie - Podul Negruî, 1627 (februarie - Poiana Surăî și 1631 (tot octombrie, dar la Ilișeștiî al spătarului Vulture. Admițând cazul particular când privirea se face tot una cu ochiul minții și având capacitatea de a imagina a lui Broanteș drept condiție necesară și deocamdată suficientă, să presupunem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
păsul, o trecură iar pe politichie, vorbind, cum se și cuvine în asemenea împrejurări, cu glas mai scăzut: — Dacă eu scot atâtea barabule câte-am socotit că scot, zic că-l putem răsturna - spuse Radu Stoenescu-Balcâzu. Cu ce iese din Poiana Morii, aș face vreo 50 de saci, să-l năimim pe armașul Curții, care e cutră și pentru atâta l-ar vinde și pe tat-su, cum a și făcut în 1621. Din Dealul Negru aș scoate vreo 100 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
puțin domnul Farney, dar asta era altceva. Oamenii începuseră să pândească pe lângă casă, până am pus un semn cu „intrarea interzisă“. Asta i-a făcut și mai curioși, dar i-a ținut departe. Când veneam de la drogherie, mă duceam în poiana din spatele casei, s-o văd pe mama. Puieții de pin erau mai mari acum, și n-ai fi zis că poiana fusese vreodată curățată. Câteodată pe sub pini țopăiau iepuri și veverițele alergau în sus și în jos pe trunchiurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Asta i-a făcut și mai curioși, dar i-a ținut departe. Când veneam de la drogherie, mă duceam în poiana din spatele casei, s-o văd pe mama. Puieții de pin erau mai mari acum, și n-ai fi zis că poiana fusese vreodată curățată. Câteodată pe sub pini țopăiau iepuri și veverițele alergau în sus și în jos pe trunchiurile lor. Mama stătea pe pământ sub pini și se uita în sus la crengile lor. Stăteam puțin de vorbă cu ea, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
spre dealuri. — Vezi cum cresc? M-am uitat la miile de pini din toată valea. Dintr-o sămânță pe care a plantat-o tăticul tău, cresc acum peste tot, dar eu i-am văzut crescând mai întâi la el în poiană. Eu i-am văzut prima. Îmi plăcea să lucrez la drogherie. Domnul Williams, proprietarul, îmi dăduse slujba pentru că auzise de mama. Asta era părerea mea. Era amabil, întotdeauna încerca să ajute oamenii care aveau nevoie. Avea prețuri mari pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cu ochii ei compătimitori. Când a auzit că încep să urc scările, m-a mai strigat o dată: — Vino aici, dragule. În bucătărie. Am mers și am găsit-o cu o privire pierdută. Se uita afară pe ușa din spate, spre poiană, unde probabil că era mama printre pini, care erau suficient de mari acum cât să se compare cu oricare alții de pe deal. — Stai jos. Aici, la masă. Mama e acolo, în spate. Mi-a împins un scaun de sub masă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
nu se mi oprea la nici un gând. M-am gândit la o mulțime de lucruri diferite cât timp am stat acolo, dar numai unul a devenit clar. Aveam lopata pe care o cumpărase tata când a început să lucreze în poiană. Era sub casă, ruginită toată și cu pânze de păianjen pe coadă, așa că am șters-o cu o bucată de hârtie înainte de a o folosi. În poiană, nu am reușit să mă decid unde să încep să sap. Erau multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Aveam lopata pe care o cumpărase tata când a început să lucreze în poiană. Era sub casă, ruginită toată și cu pânze de păianjen pe coadă, așa că am șters-o cu o bucată de hârtie înainte de a o folosi. În poiană, nu am reușit să mă decid unde să încep să sap. Erau multe locuri care păreau potrivite. M-am decis, într-un final, asupra unui loc între doi pini frumoși, unde era întunecat și vântul adia numai puțin. Pământul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mi-am zis că arată cât de bine îmi stătea mie în putință s-o fac să arate. Am mers și am aruncat lopata undeva adânc sub casă și eram pe punctul de a pleca, dar m-am întors în poiană și m-am pus în genunchi acolo unde împrăștiasem crengi și am început să mă rog. Pinii începeau să facă umbre lungi peste tot locul acela. Am știut că nu mai pot sta mult. Plicul pe care mi-l dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
am început să mă rog. Pinii începeau să facă umbre lungi peste tot locul acela. Am știut că nu mai pot sta mult. Plicul pe care mi-l dăduse domnul Williams era în buzunarul de la palton, așa că am ieșit din poiană, m-am mai uitat înapoi o dată și am început să cobor pe cărare. Am mers prin orășel și i-am salutat pe oamenii pe care-i știam dar nu m-am mai uitat înapoi spre deal, sau spre casa noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
vrea să se angajeze să lucreze undeva, însă el continua să bată munții cu piciorul, căutând nici el nu știa ce. Într-o zi, după amiază târziu, era pe o coastă abruptă, într-o răritură printre copaci. Ajunsese într-o poiană de mici dimensiuni, situată pe un mic platou ascuns printre copaci. Pe trei laturi, poiana era înconjurată de o râpă îngustă și destul de adâncă, o crăpătură în stânca muntelui. Ceva mai în vale curgea un pârâiaș printre bolovanii adunați de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
căutând nici el nu știa ce. Într-o zi, după amiază târziu, era pe o coastă abruptă, într-o răritură printre copaci. Ajunsese într-o poiană de mici dimensiuni, situată pe un mic platou ascuns printre copaci. Pe trei laturi, poiana era înconjurată de o râpă îngustă și destul de adâncă, o crăpătură în stânca muntelui. Ceva mai în vale curgea un pârâiaș printre bolovanii adunați de-a valma în lungul lui. Ostenit, Iuliu se așezase pe o buturugă acoperită de mușchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aceasta și scormoni cu piciorul. Sub stratul subțire de vegetație era numai pietriș mărunt și nisip. Ocoli grămada de pietriș pornind voinicește în sus spre marginea luminișului. Muntele se ridica de aici aproape vertical, într-un arc semicircular ce înconjura poiana. Molizi groși acopereau peretele de stâncă scufundat în umbră. Călcă pe ceva și, coborându-și privirea descoperi două șine ruginite așezate pe traverse improvizate de lemn. Simți cum îl cuprinde bucuria și, exaltat, începu să meargă în lungul lor. Găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Starostele se întoarse într-acolo și rumoarea încetă imediat. No, ce să vă spun, dom' șef? începu el să vorbească. Nu putem să ne aducem căruțele până aici. Nu există drum prin pădure. Le-am lăsat mai încolo, într-o poiană, unde au și caii ce paște. Este treaba puradeilor să aibă grijă de animale și să le păzească. Nu-i foarte departe, continuă țiganul, scoțând încă un nor de fum, cam la un sfert de ceas de mers întins. Pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să meargă mai departe. Se auzea un fâșâit neplăcut de la ierburile peste care treceau și care se frecau de burta mașinii. Inspectorul conducea încet, atent să nu nimerească în vreo groapă ascunsă de vegetație. Apoi, în fața lor se deschise o poiană largă, aproape circulară. Soarele strălucea intens, deasupra muntelui, aruncând o lumină crudă peste pădure. Sânzienele crescuseră în pâlcuri înalte până la nivelul capotei, iar printre ele se vedeau smocuri de mierea ursului. De sub umbra copacilor, tijele lungi ale ferigilor se aplecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]