3,246 matches
-
contopesc. Obiectul se transformă în receptacol, interiorul în microunivers, detaliul umil sau glosa pe marginea kitschului în semne ale unei inteligente ironii și ale unei irezistibile duioșii. Scoase în exterior, rătăcite în peisaj și afundate în vegetație, aceste cutii perturbă polemic inerțiile spațiului, după cum aduse în interior, integrate în corpul unei cutii mai mari, ele reduc la scară ampla respirație a lumii elementare și invocă patetic un paradis pierdut. În interiorul lor, alături de culori și de imagini construite, natura însăși se insinuează
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
alimentează din tensiunea produsă la întâlnirea dintre entuziasm și scepticism, dintre vitalitate și oboseală. Criticul este un afectiv, dar și un ironic, iar ironia o îndreaptă spre sine ca și spre alții, textul critic fiind, nu de puține ori, subiacent polemic. Toate aceste trăsături se exprimă nespectaculos, într-o frază aparent ternă, prin mici inflexiuni, prin străluciri mărunte care pot încânta. Ele sunt reunite sub arcul unei inteligențe remarcabile și al unei adânci sensibilități. Din păcate, după plecarea din țară, frecvența
RAICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289117_a_290446]
-
dintre textele epice mai ample (În plină zi, Nopți fără somn, Pământ amar), care vor constitui, cu mici modificări, nucleul romanului Casa (1962), izbânda certă a scriitorului. Conceput ca o replică orgolioasă la Ion de Liviu Rebreanu, romanul se constituie polemic și nu mimetic. Eroul, fiul unor țărani săraci, se însoară cu fata chiaburului din sat, sperând că astfel își va astâmpăra setea de pământ. Până aici similitudinea cu Ion al Glanetașului e frapantă: aceeași obsesie a pământului dusă până la fetișizare
REBREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
exercițiul diversității metodelor de interpretare - de la decriptarea, în linia Bachelard - Durand, a simbolurilor imaginarului până la fenomenologie, fără să omită referiri la alchimie, cosmologie, ontologie etc. -, și nu o nouă lectură de ansamblu a operei. Pe de altă parte, criticul dialoghează polemic cu detractorii lui Nichita Stănescu, încearcă să explice mecanismele „clasicizării premature” și ale „mitizării” poetului ori deplânge aviditatea acestuia în a-și irosi timpul în singura politică profesată, aceea a amicițiilor. SCRIERI: Cuprinderi, București, 1993; Nichita Stănescu, Brașov, 2003; Viziunile
SPIRIDON-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289832_a_291161]
-
Stați. Proza publică Alexandru Pogonat și Adrian Păscu, acesta din urmă semnând și un fragment din piesă de teatru Tândală și Păcală. Articolele de critică literară aparțin lui Alexandru Pogonat și Linettei David. Din „Universul literar” este reprodus un articol polemic al lui Ionel Teodoreanu la adresa lui G. Călinescu. În sumar intra și George Lesnea cu traducerea unui poem din Serghei Esenin. Revista mai cuprinde diferite materiale cu caracter umoristic și satiric, parodii, epigrame. Alți colaboratori: Constantin Nonea, Aurel Leon, V. I.
STATU PALMA BARBA COT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289888_a_291217]
-
al Istoriei ieroglifice este o replică literară, nu un exercițiu erudit, un semn al neconcordanței spirituale cu realitatea, dar și al nepotrivirii universului fictiv creat cu superioritatea ideală a Inorogului. În consecință, Istoria ieroglifică poate fi considerat un roman autobiografic polemic, „născut din fantezia unui om care gustase puterea, era frustrat de ea și o dorea încă”. Se evidențiază, de asemenea, spiritul și ideile iluministe în textul scris de Cantemir în 1705, cât și inovațiile în plan literar, de la artificiile manieriste
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
Jacques Lacan. În această etapă „autorul”, aparent „recuperat”, rămâne încă prizonierul altor determinări. Abia cu Roland Barthes și cu „școala geneveză” (îndeosebi cu Jean Starobinski) S. stabilește o afinitate de concepție. Secvențele comentariilor nu se rezumă la simpla descripție: tonul polemic, dialogarea liberă de orice complexe tutelare sporesc calitățile acestei panorame istorice a problemei. Intenția nu e însă „o critică a metodelor”, ci mai degrabă relevarea modului cum diverse curente ale criticii contemporane au înțeles prezența (rolul, funcția) sau absența autorului
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
bătaie lungă”; „Acolo unde nu există artă nu poate exista nici adevăr”. Asemenea luări de poziție, în contextul socio-istoric dat, justifică ideea - pe care o va apăra după 1989 - a „rezistenței prin cultură”, care a făcut să curgă multă cerneală polemică în presa literară. În Moartea lui Mercutio (1993), ca și în Fragmente critice, S. răspunde diverșilor preopinenți, încercând să își expliciteze (consecvent ponderat) idei și opțiuni relativ la „autonomia esteticului”, „rezistența prin cultură”, apărarea figurilor de vârf din literatura anilor 1944-1989
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
altfel, ipoteza lumilor posibile, cu o străveche tradiție speculativă, este prizată astăzi de discipline diverse, ca filosofia analitică sau logica modală. Semantica lumilor posibile și rolul ei în limpezirea statutului lunecător al ficțiunii au atras atenția și teoreticienilor literaturii. Interesul polemic al lui S. merge însă mai curând spre implicațiile esențialiste atribuite relației real - posibil de filosofia europeană. Și, mai ales, spre evaluarea ei tradițională într-un sistem având ca antipozi centralul și perifericul. Tipologia flexibilă proiectată în carte demonstrează că
SPARIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
română, renumit în anii ’30, tradus în numeroase limbi, prieten al lui Ernst Jünger, după ce mai înainte activase în mișcarea comunistă, la început sub directa îndrumare a lui V. I. Lenin. Eseurile sunt scrise cu nerv, unele cu o vervă polemică de calitate, fină, cu punctări ironice, cartea transmițând pulsația emotivă a unei inteligențe distinse. Virtuțile discursului critic cultivat de Ș. își dau măsura în Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga. Debutând cu aserțiunea că, indiferent de natura
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
particular al fiecărui document luat în discuție. El evită sistematic expresia „mitul Anticristului” (a cărei utilizare o consideră legitimă doar din momentul marcat de Irineu), făcând totdeauna referire la „tradițiile despre adversarul eshatologic”. Lucrarea lui Jenks are o puternică rezonanță polemică - având ca țintă „consensul Bousset‑Charles”. Nu este însă și cazul lui Peerbolte. Dacă cercetătorul australian încearcă să demonstreze prin contrast, să convingă, să se impună în fața unui concurent, olandezul procedează metodic, respingând, pe parcursul analizei, unele ipoteze sau acceptând altele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
plauzibilă întârzierii parusiei. În Epistola întâi către Tesaloniceni, Apostolul Pavel vorbise deja de caracterul imprevizibil al venirii Domnului (ca și Marcu în cap. 13) și îi asigurase pe credincioșii din Tesalonic de iminența acesteia. 2Tes. apare ca un răspuns indirect, polemic. În cuprinsul epistolei se remarcă trei momente semnificative: 1) primul capitol dezvoltă temele complementare ale persecuției și răsplății. Cristos îi va pedepsi la a doua sa venire pe toți persecutorii, fără nici o excepție, iar pe toți cei credincioși îi va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
compusă din două secțiuni, numite convențional: „Martiriul lui Isaia” (cap. 1-5) și „Vedenia lui Isaia” (cap. 6-11). Așa cum arată Norelli, cele două secțiuni au „orientări teologice” diferite, nu însă contradictorii. În opinia cercetătorului italian, prima este o prefață cu caracter polemic, revendicator, atașată ulterior „Vedeniei lui Isaia”. La originea apocrifei, în forma în care ea a ajuns la noi, se află un grup de profeți creștini - harismatici - care trăia în Siria, în împrejurimile Antiohiei, în prima jumătate a secolului al II
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apus, voi veni pe norii cerului, întru putere mare și slavă, iar crucea mea va merge înainte‑mi” (1, 5‑6). Cristos va veni pe norii cerului înconjurat de îngeri. Insistența cu care acest mesaj este repetat sugerează un context polemic: autorul ține să ofere cititorilor câteva elemente care să‑i ajute să identifice și să demaște eventualii pseudo‑cristoși și pseudo‑mesia. Capitolul al II‑lea este concentrat în jurul „parabolei smochinului”, prezentată în Evanghelii în două variante complet diferite. La
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de aici funcția esențială, indispensabilă chiar, a exegetului. Drept urmare, tradițiile mitologice, exegeza Scripturilor și istoria sunt elemente absolut necesare pentru înțelegerea nașterii anticristologiei „sistematice”. Expunerea lui Irineu despre Anticrist ocupă capitolele 25-31 ale cărții a V‑a a amplului tratat polemic Aduersus haereses; singurele versiuni integrale ale acestuia se păstrează în latină și armeană. Antonio Orbe a consacrat un întreg volum de mai multe sute de pagini traducerii și comentării capitolelor amintite, volum care a constituit pentru noi principala sursă de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
referitor la dezlănțuirea furiei diavolului post incarnationem Christi nu a ajuns până la noi. Trebuie deci să presupunem că această teorie a fost dezvoltată într‑unul dintre tratatele sale pierdute. Antonio Orbe crede că ar fi vorba de Syntagma, amplă lucrare polemică, cuprinzând, de asemenea, o luare de poziție împotriva lui Marcion (întrucât Irineu, în Adu. haer. IV, 6, 2, 27, vorbește despre o lucrare intitulată Împotriva lui Marcion). Nimic nu este totuși sigur. Tot ceea ce putem spune este că aceeași teorie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de „simbol hiperbolic”, dacă putem spune astfel, a tot ceea ce reprezintă erezia în ochii lui Irineu. Nota profund antieretică ce caracterizează teologia ireneică se regăsește, de asemenea, în concepția sa anticristologică. Pe lângă aceasta, se impune remarcată o foarte evidentă atitudine polemică cu privire la iudei, a căror revoltă condusă de Bar Kokhba a făcut victime printre creștinii din Asia Mică. În consecință, înainte de a fi antiromană (este într‑o foarte mică măsură), anticristologia lui Irineu este antignostică și antiiudaică, operând un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ersten Hälfte des dritten Jahrhunderts, în 1835, creează ceea ce Simonetti numește opinio communis asupra quaestio hippolytana. În opinia cercetătorului german, Hipolit a fost un preot creștin provenit din înalta societate romană, autor al unui însemnat număr de scrieri filozofice și polemice. El s‑ar fi aflat, la un moment dat, în conflict deschis cu papa Calist, din motivele deja amintite, ajungând chiar la schismă și la a se autoproclama papă (ar fi deci vorba de primul caz de antipapalitate din istorie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exemple care susțin ideea că „antiimperialismul” lui Hipolit este puternic ancorat într‑o viziune de ordin metafizic, caracterizată, la rândul său, de un fel de dualism dinamic, presupunând coexistența pământescului și a cerescului. Nu este, așadar, vorba de o atitudine polemică de circumstanță a exegetului, legată de persecuțiile trăite de comunitatea din care face parte, ci, mai curând, de o atitudine teologică, favorizată de un anumit context, care își găsește temeiuri în cuvintele Scripturii. Succesiunea imperiilor „Împărăția pământească” va dura până la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dus la extrem, dogmatic și caricatural, de care va fi acuzat de‑a lungul timpului, ci este caracterizată de o extremă deschidere și de o reală „politropie”, redefinindu‑se în funcție de contextul ales și de auditoriul vizat. Astfel, în Contra Celsum, scriere polemică și apologetică, Anticristul apare ca vrăjitor cu pretenții mesianice și, în același timp, ca personaj eshatologic, scopul urmărit aici de Origen fiind cu totul altul decât în cazul Comentariului la Evanghelia după Matei de care ne vom ocupa în partea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ilegitim în Biblie. Dimensiunii ereziologice a lui Anticrist Origen îi adaugă deci dimensiunea exegetică (fără a ignora dimensiunea morală). Altfel spus, el nu respinge sub nici o formă anticristologia tradițională, de care se folosește în Contra lui Celsus, adică într‑o operă polemică. Viziunea sa despre Anticrist se schimbă în funcție de calitatea și de competența auditoriului. În CC, Origen este obligat să invoce à la lettre mărturiile scripturistice, pentru a demonstra ignoranța pretinsului „filozof” păgân. Anticristul apare aici ca un anumit tip de vrăjitor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
institutiones 7, 14‑19, și Epitoma 66, 1‑67, 3. În cazul primilor doi autori, mitul Anticristului se construiește în jurul nucleului reprezentat de legenda lui Nero rediuiuus sau Nero redux. Lactanțiu are o atitudine diferită, dar legată direct - în manieră polemică, așa cum vom vedea - de cea a confraților săi. În plus, el reprezintă un moment simptomatic, de trecere de la o teologie de rezistență și uneori defetistă la o teologie triumfală. Din acest motiv le vom comenta pe toate trei în același
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vv. 148‑248: subterfugiile lui Satan; apariția morții; 6) vv. 249‑578: amplă antologie de testimonia; 7) vv. 579‑616: vanitas vanitatum; îndemn la convertire; 8) vv. 617‑672: demonstrarea divinității lui Cristos prin invocarea miracolelor; 9) vv. 673‑790: polemică antiiudaică și antipăgână; 10) vv. 791‑804: cea dintâi înviere; 11) vv. 805‑940: cei „doi” anticriști; 12) vv. 941‑988: poporul ascuns; 13) vv. 989‑1038: Judecata; sfârșitul veacurilor. Versurile lui Commodian se adresează păgânilor atrași de iudaism. Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
timp. Poate că proiectul Epitomei își are originea chiar în apariția în concepția autorului nostru a unei alte viziunii asupra lumii - una katechonică, tolerantă, așa cum remarcam mai devreme - care o înlocuiește pe cea dintâi. Amplul tratat fusese conceput ca operă polemică, o operă de respingere a păgânismului și de demonstrare a superiorității indiscutabile a creștinismului. Epitoma este în primul rând o operă de popularizare. Ea vizează un număr mare de potențiali cititori, spre deosebire de amplul tratat destinat unui cerc restrâns de cititori
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristul devine astfel un simplu personaj de manipulare în folosul unei ideologii antipăgâne/antiimperiale. În acest context, absența legendei lui Nero rediuiuus pare încă și mai stranie. În debutul scrierii sale De mortibus persecutorum, redactată către 314‑315, Lactanțiu notează, polemic și irevocabil, în legătură cu Nero: „Tiranul nestăpânit, doborât din puterea lui absolută, prăbușit din înaltul grandorii sale, dispare neprevăzut: nici măcar mormântul fiarei nelegiuite nu este cunoscut. Acest lucru a făcut pe unii, nechibzuiți (quidam deliri), să creadă că a fost răpit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]