2,403 matches
-
Dimisianu, „Poetica lui Dostoievski”, TRB, 1988, 360; Cornelia Cârstea, „Poetica lui Dostoievski”, R, 1988, 5; Constantin Crișan, Visul hermeneutic, VR, 1988, 8; Kozma Dezső, Művek, műfajok, „Látó”, 1990, 3; Cornelia Cârstea, Dostoievski la cumpăna veacurilor, ALA, 2001, 2; Ioan Holban, Posteritatea lui Dostoievski, RL, 2001, 48. E.M.
KOVÁCS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287723_a_289052]
-
1940; E. Lovinescu, Titu Maiorescu, I-II, București, 1940; I. Petrovici, T. Maiorescu, București, 1940; Călinescu, Ist. lit. (1941), 343-365, Ist. lit. (1982), 397-419; E. Lovinescu, T. Maiorescu și contemporanii lui, I-II, București, 1943-1944; E. Lovinescu, T. Maiorescu și posteritatea lui critică, București, 1943; Cioculescu-Streinu-Vianu, Ist. lit., 149-178; Zaciu, Masca, 57-68; Nicolae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu, București, 1970; George Ivașcu, Titu Maiorescu, București, 1972; Domnica Filimon, Tânărul Maiorescu, București, 1974; Gafița, Fața lunii, 65-147; Simion Ghiță, Titu Maiorescu filosof și
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
vom da naștere decât unui scris traumatic, recalcitrant, cacofonic și infantil. Să fie oare trăncăneala, și nu mirarea originară a filozofiei antidotul pentru nevroza unei umanități postistorice? Eseistica postmodernă pare un aspirator fără filtru al celei mai vulgare cotidianități. Când posteritatea devine o banală posterioritate, dispare și harul nostalgiei. Dar nici nostalgia nu mai este ce era odinioară... În plină boemă futuristă, trădarea lui Socrate continuă. Memoria adolescenței sub comunismtc "Memoria adolescenței sub comunism" Sous l’histoire, la mémoire et l
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și nu neapărat ca instituție. Nimic nu știrbește adevărul cuvintelor părintelui Benedict Ghiuș (1904-1990), care spunea cândva: „Cea mai mare persecuție împotriva Bisericii este nevrednicia slujitorilor ei”. Dacă ne întrebăm în care parte a lumii nevăzute dorim să ne gestionăm posteritatea, atunci vom putea găsi răspunsul în revitalizarea substanței liturgice a vieții creștine, printr-o depășire noetică a ritualismului decorativ. Vom ajunge curând, așa cum avertizează Teodor Baconsky, în situația occidentalilor de a percepe urmele lui Dumnezeu în lume „mai curând ca
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pe care Biserica le considera urme ale unei descoperiri dumnezeiești, iar nu surse documentare pentru epoci ascunse în nisipul uitării. Lumea romană târzie a avut o pleiadă de cronografi talentați. Meseria lor depășește rareori competența arhivisticii. Chemați să asigure o posteritate glorioasă bazileului sau teologilor implicați în disputele dogmatice ale Bisericii, cronicari romani precum Socrate, Sozomenos, Evagrie sau Filostorgius erau departe de scrupulele științifice de astăzi și complet imuni față de dilemele metodologice ale istoricului modern. Unii critici contemporani cred că fac
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
astfel Socrate și Platon au ajuns să fie pictați pe frescele mănăstirilor bizantine ca profeți ai Cuvântului întrupat. Păstrând textele tradiției creștine alături de importante monumente ale înțelepciunii greco-romane, copiștii medievali din școlile mănăstirești erau, evident, marcați mai ales de ideea posterității. Mult mai târziu, primele arhive istorice se găsesc în pomelnicile bisericești medievale ale unor parohii din Țările Române. Deși încurajau un crucial proces de translatio studii, oamenii Bisericii nu conceptualizau totuși istoria umanității ca un domeniu aparte al Revelației. De
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
secol am constatat că „barbaria este mai efectivă decât civilizația” (Eric Hobsbawm), putem spune împreună cu H.-G. Gadamer: „Speranța mea este frica”. În fața mondializării violenței, liturghia memoriei devine o sarcină plină de riscuri, răspunzând mai ales amneziei contemporane, pentru care posteritatea a devenit o banală, dar ilogică posterioritate. Dacă multiplele rețele mediatice ne oferă astăzi o imagine panoramică despre drama văzută și nevăzută a populației de pe glob, fascinația morbidă pentru teatrul violenței coabitează straniu cu cinica indiferență față de soarta victimelor și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
crizei, cuprinși de voluptățile negației. Sub umbra tradiției, parcă nu mai e chip să scrutăm clipa: glisăm pe certitudini vagi, lamentații defetiste, refuzând cu un aer sapiențial existența, hic et nunc, a excepționalului. Ca români, am știut întotdeauna să proslăvim posteritatea. În perimetrul nostru, moartea convertește atâtea figuri triste ale istoriei în efigii perene. Doar pentru că nu ne angajează, discursul funebru devine encomiastic. Poarta admirației noastre este deschisă, aproape grotesc, spre cimitir. La noi, orice demers etic pare a fi compensator
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care își disputau întâietatea, din dorința de a face să predomine ideile aduse din țările în care își făcuseră educația. Din acest motiv, duelul, de cele mai multe ori provocat pueril, era la ordinea zilei” (D. Ivănescu, Alexandru Ioan Cuza în conștiința posterității, Junimea, Iași, 2001, p. 25). Fapt la fel de interesant, aceste dueluri au încetat destul de repede. Vasile Alecsandri însuși ne explică de ce: la reconcilierea dintre „francezi” și „nemți” au contribuit „timpul, relațiile sociale din zi în zi mai strânse, comunitatea de aspirări
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mai încerca încă, în perioada interbelică, o abordare teologico-politică, sub inspirația unor Ludwig Klages, Alois Riegl și mai ales Carl Schmitt, gânditori pe care Stânga postmodernă îi consideră pur și simplu fasciști. Schmitt are însă și astăzi parte de o posteritate în Stânga radicală vest-europeană, aflată încă în orizontul 1968: prin Michel Foucault, s-a putut trece de la școala de la Frankfurt la Schmitt într-o manieră extrem de interesantă, așa cum se vede la autori ca Chantal Mouffe sau fostul maoist Joachim Schickel. Inclasabilul
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
politică juvenilă a lui Mircea Eliade, cel puțin așa cum este ea văzută în mediile intelectuale americane 11. Cum societatea americană, ca laborator și vector al globalizării, nu poate fi indiferentă nimănui, iar Mircea Eliade continuă să aibă în România o posteritate semnificativă, ultimul roman al lui Saul Bellow nu e pentru români tocmai, sau numai, literatură. Ca și „Kogon”, „Grielescu” este prezentat în culori negative în special de bietul „Ravelstein”, ceea ce mi se pare o combinație de lașitate și răutate auctoriale
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
nouă identitate: savantul puțin distrat, oarecum passé; omul afabil, chiar generos, poate ușor ridicol; esticul genial, care putea în fond avea unele bizarerii, chiar unele idei suspecte. Dosarul politic al lui Eliade rămâne deschis, încă mai așteaptă judecata dreaptă a posterității. Toate acestea fiind spuse, mă întorc la ceea ce le reproșez lui „Chick” și lui Bellow: diabolizarea lui Eliade. „Grielescu”, aflăm când de la „Abe”, când de la „Chick”, a fost „nazist”, „fascist”, „hitlerist”, a fost cineva (nu e clar ce anume) la
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Apoi, când În concluzii, Un fraged autor, Ușor autocritic, Ușor sforăitor, Ar arăta cum omul I-un foc de nestemate, Dar «vai, la mine-n cântec, E palid, din păcate», Înaltul oaspe-ar spune, Privind discret la ceas: «E timp, posteritate, E timp de bun rămas. Mă-ntorc, ducând cu mine Un car de-nvățătură. Îți mulțumesc»Ă Ce zâmbet Îi joacă pe la gură? Îmi știu poetul bine Și spusele-i nu-mi plac. Prea grav când e și liric, Aștept
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cel de cadru constitutiv al unei forme de viață științifică - iată istoria pe care a parcurs-o conceptul cunoașterii a priori în epoci științifice și climate filosofice distincte. Este de presupus că ne aflăm încă departe de capătul unei îndelungate posterități. NOTE 1. Vezi E. Mach, Die Mechanik in ihrer Entwicklung historisch-kritisch dargestellt, Brockhaus, Leipzig, 1921, îndeosebi „Cuvântul înainte” al ediției a VII-a din 1912, p. IX. 2. Vezi R. Carnap, Einführung in die Philosophie der Naturwissenschaft, Nymphenburger Verlagsdhandlung, München
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și conștient personalitatea potrivit teoriei sale”32. Acesta este un punct de vedere care nu a rămas necontestat. Nu puțini i-au imputat omului Kant inconsecvențe în raport cu acel mod de viață pe care scrierile sale l-au propus contemporanilor și posterității. Există temeiuri pentru a privi cu scepticism posibilitatea de a produce argumente convingătoare într-o dispută de acest gen. Se poate spune că, principiile unei filosofii morale fiind destul de generale și abstracte, a arăta că autorul care le-a formulat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ediție din 1781 a CRP: Potrivit ideilor pe care le vom expune despre ea aici, metafizica este singura știință care își poate permite o astfel de executare completă, și anume în scurtă vreme și cu eforturi reduse, dar unite, astfel încât posterității să nu-i rămână decât să întocmească pentru scopuri didactice totul după intențiile ei, fără a-i putea mări câtuși de puțin conținutul. Căci nu este decât inventarul, tematic ordonat, a tot ceea ce posedăm prin rațiunea pură. Nimic nu ne
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mult, ca o știință încheiată. În unul din pasajele finale ale prefeței sale se spune că „metafizica este singura știință, care își poate permite o asemenea executare completă, și anume în scurtă vreme și cu eforturi reduse, dar unite, astfel încât posterității să nu-i mai rămână decât să întocmească pentru scopuri didactice totul după intențiile ei, fără a-i putea mări câtuși de puțin conținutul. Căci nu este decât inventarul, sistematic ordonat, a tot ceea ce posedă prin rațiunea pură.” (Ibidem, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
venerat în rațiune și în știință cea mai înaltă putere a omului nu poate și nici nu are voie să fie pentru noi pur și simplu unul apus și pierdut.” Ernest Cassirer, Die Philosophie der Aufklärung, 1932 Câteva observații preliminare Posteritatea a fixat locul aparte pe care îl ocupă opera lui Immanuel Kant în istoria gândirii filosofice caracterizându-l pe profesorul Universității din Königsberg drept întemeietorul filosofiei critice. Kant a fost numit însă și filosoful luminării 1. Ar fi, poate, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
puternici. El vine de undeva de jos, din straturile umile ale societății, dar aspirațiile sale sunt cât se poate de înalte. Formula însăși a literaturii pulp e una a sărăciei, a modestiei, a scrisului „ce n-a visat niciodată la posteritate”, cum avea să spună Raymond Chandler. Și totuși, singuratic și aparent fără nici o șansă de a învinge, eroul atacă frontal putregaiul social și dă sens umanității și valorilor acesteia. În încăpățânarea sublimă a luptei sale, detectivul pare să fie ultimul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
o continuare a aventurilor și personajelor din The Big Sleep, roman care a inaugurat o strălucită formulă a prozei hard-boiled, revoluționând tehnicile, subiectele și - dacă nu e un cuvânt prea pretențios - filozofia romanului polițist. Însăși existența acestor cărți arată că posteritatea lui Raymond Chandler e cât se poate de vie. Am dorit, zăbovind în universul chandlerian, fie el și unul postum, să amân cât mai mult despărțirea de un scriitor și un personaj care mi-au marcat profund parcursul existențial. Final
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
familie: Dindelegan, Gabriela Pană. Această regulă se aplică și persoanelor care și-au păstrat la nume pe cel al localității de baștină: Fischer-Galați, Stephen; Snagov-Dumitru, Ion; Constantinescu-Iași, Petre; Mihăilescu-Brăila, Ștefan; Radu-Nandra, Ilie. • În cazul persoanelor care au rămas În memoria posterității cu un grad științific (dr.), trecerea În indicele de nume se face astfel: Groza, Petru, dr. Numele cu anumite particule sunt ordonate În funcție de numele de după particula respectivă: particule precum von, van sau de necesită folosirea tildei: Beethoven, Ludwig van ~; Gaulle
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
dezbat cărți ale autorilor români, de la Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, N. Iorga, G. Bacovia sau Al. A. Philippide până la Demostene Botez, Al. Cazaban, I. Al. Brătescu-Voinești, Natalia Negru sau Artur Gorovei. Verdictele pronunțate atunci nu au fost totdeauna confirmate ulterior, posteritatea critică apreciind drept inoperante principiile formulate de M. Dragomirescu în Știință literaturii. Conform acestora, „Blaga e o valoare că ideolog și literat, nu ca poet”, iar poezia lui Bacovia rămâne „un simplu neliniștitor document psihologic”. În 1927, aici se publică
BULETINUL INSTITUTULUI DE LITERATURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285939_a_287268]
-
folclorice sau argheziene și barbiene, dar B. încearcă să evite actul mimetic, chiar dacă uneori asumarea intelectivă nu e săvârșită. Un ultim poem, mărturie a unei conștiințe, iese din sfera ciclurilor și încheie o viață și o operă mult prea scurte (Posteritate). SCRIERI: Versuri pentru aer, I-II, îngr. și pref. Nicolae Manolescu, București, 1986-1989; ed. (Vers pour l’air), tr. și postfață Constantin Crișan, pref. Eugen Simion, București, 1996. Repere bibliografice: Cezar Ivănescu, „Trandafirul japonez”, LCF, 1983, 52; Gheorghe Grigurcu, Poezia
BUZINSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
și nu rareori inspirat modelul, asumând dificultățile ridicate de limbajul poetic, B. a transpus „sistematic”, printre primii la noi, poeme faimoase ca Les Plaintes d’un Icare, L’Horloge, L’Albatros, Harmonie du soir ș.a. Meritul i se recunoaște târziu, posteritatea plasându-l în compania bunilor interpreți din Baudelaire: Al. Hodoș, P. Cerna, Al. A. Philippide, I. Pillat, Perpessicius, I. I. Ciorănescu, B. Fundoianu, Șerban Bascovici ș.a., alături de care „rezistă”, prin meșteșug, siguranță prozodică, adecvarea expresiei la muzica fină a textului
BUZDUGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285972_a_287301]
-
încă o caracteristică indispensabilă a literaturii realismului socialist, nu poate fi găsit în egală măsură în operele pe care le-am citat. Dacă multe din ele constitue un incontestabil pas înainte, rămânând în literatură, altele dimpotrivă n-au rezistat examenului posterității și au dispărut, neputând fi întâlnite decât în arhivele bibliotecilor de documentare (...) Aceasta este situația, tovarășe profesor. Vă întreb deci, date fiind pe de o parte elementele noi, pozitive, pe care le-am descris, iar pe de altă parte numeroase
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]