1,576 matches
-
1992 intră în redacție la „Contrapunct”, din 1994 fiind director al revistei și președinte al Fundației pentru Literatură și Arte Vizuale Contrapunct. Neîndoios un poet inclasabil generaționist și estetic (nici optzecist, nici nouăzecist, nici modernist propriu-zis, cu atât mai puțin postmodernist), V. se distinge printr-o viziune și o rostire demne de luare-aminte. Retorica lirică fiind una minimală, arsenalul figurativ, ornamentul și emfaza sunt practic absente, hotărâtoare devenind cadrajul, decupajul, succesiunea secvențelor - procedee mai degrabă proprii exprimării vizuale, cinematografice -, lucru firesc
VIERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
1998 cu placheta Drumul până la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate (Premiul Uniunii Scriitorilor), după ce în 1994 fusese inclus în antologia Sfâșierea lui Morfeu. Literatura generației ’90, alcătuită de Dan Silviu Boerescu. Înainte de a fi situat în etichetări de tipul „neoavangardist”, „postmodernist de nuanță ironică”, V. interpretează epigonic rolul lui Virgil Mazilescu. Frecventarea boemei asigură clișeul, băutura spirtoasă dă revelatorul, iar versurile confirmă poza. Manieriste, poemele se construiesc pe canavaua acelorași teme (iubire, alcool, prieteni) și linii stilistice (metaforizare onirică, discursivitate, tehnică
VINICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290577_a_291906]
-
care posedă capacitatea de a fi receptivă la influențele educative ale mediului realizând acumulări progresive concretizate În structuri de personalitate. Concepția despre om și educație a evoluat necontenit odată cu progresul societății, În prezent, teoria și practica educațională fiind tributară paradigmei postmoderniste dezvoltată În filozofie, arhitectură, muzică, dans, În arta și teoria literară. Din perspectivă postmodernistă, cunoașterea este un produs al interacțiunii dintre ideile și experiențele despre lume și viață. Este necesară apropierea elevului de lumea reală, de complexitatea, contradicțiile și deezechilibrele
Ad-Studium Nr. 1 2. In: Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
progresive concretizate În structuri de personalitate. Concepția despre om și educație a evoluat necontenit odată cu progresul societății, În prezent, teoria și practica educațională fiind tributară paradigmei postmoderniste dezvoltată În filozofie, arhitectură, muzică, dans, În arta și teoria literară. Din perspectivă postmodernistă, cunoașterea este un produs al interacțiunii dintre ideile și experiențele despre lume și viață. Este necesară apropierea elevului de lumea reală, de complexitatea, contradicțiile și deezechilibrele ei. Cum se realizează această apropiere? Prin educația nonformală (activități educative școlare și extrașcolare
Ad-Studium Nr. 1 2. In: Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
o serie de „jocuri de limbaj” sau „jocuri de sens”, care se dovedesc a fi doar pure „speculații lingvistice”, „licențe lingvistice” fără vreo legătură solidă cu realitatea, dar cu efecte notabile asupra receptorului. În acest cadru intră: unele încercări poetice postmoderniste, unele producții literare, unele încercări retorice, fenomenul „limba de lemn” și poate multe altele. Minciuna, ca stratagemă discursivă manipulatorie, prezintă atât sens cât și referință, valoarea ei referențială fiind însă falsul. Este cu atât mai greu de depistat și de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
care posedă capacitatea de a fi receptivă la influențele educative ale mediului realizând acumulări progresive concretizate în structuri de personalitate. Concepția despre om și educație a evoluat necontenit odată cu progresul societății, în prezent, teoria și practica educațională fiind tributară paradigmei postmoderniste dezvoltată în filozofie, arhitectură, muzică, dans, în arta și teoria literară. Din perspectivă postmodernistă, cunoașterea este un produs al interacțiunii dintre ideile și experiențele despre lume și viață. Este necesară apropierea elevului de lumea reală, de complexitatea, contradicțiile și deezechilibrele
Integrarea socio- cultural? a elevilor hipoacuzici prin activit??i educative ?colare ?i extra?colare by Ana Irina Imbir [Corola-publishinghouse/Science/83941_a_85266]
-
progresive concretizate în structuri de personalitate. Concepția despre om și educație a evoluat necontenit odată cu progresul societății, în prezent, teoria și practica educațională fiind tributară paradigmei postmoderniste dezvoltată în filozofie, arhitectură, muzică, dans, în arta și teoria literară. Din perspectivă postmodernistă, cunoașterea este un produs al interacțiunii dintre ideile și experiențele despre lume și viață. Este necesară apropierea elevului de lumea reală, de complexitatea, contradicțiile și deezechilibrele ei. Cum se realizează această apropiere? Prin educația nonformală (activități educative școlare și extrașcolare
Integrarea socio- cultural? a elevilor hipoacuzici prin activit??i educative ?colare ?i extra?colare by Ana Irina Imbir [Corola-publishinghouse/Science/83941_a_85266]
-
de orientare În paginile care conțin informații prin folosirea unei diversități de metode și procedee active În transmiterea cunoștințelor. Activismul elevului implicat de strategiile folosite de către cadrul didactic În desfășurarea activității de predare-Învățare se constituie ca un imperativ al orientării postmoderniste În educație,rolul profesorului fiind de a-i arăta ce trebuie să facă cu ceea ce a asimilat. Învățarea prin cooperare(În grup) Înseamnă că elevii lucrează Împreună la atingerea unor scopuri comune. Ei sunt Încurajați să caute răspunsuri care le
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Rodica Focşa () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93546]
-
elevi la elaborarea cunoștintelor; să servească drept model În legăturile interpersonale și să Încurajeze interacțiunile cooperante dintre elevi. Metodologia diversificată, Îmbinarea dintre activitățile de cooperare, de Învățare În grup, cu activitățile de muncă independentă reprezintă o cerință primordială În educația postmodernistă. Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o Învățare mai activă și cu rezultate evidente. Aceste metode interactive de grup se pot clasifica după funcția lor didactică În
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Rodica Focşa () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93546]
-
constructivismul neoclasic. Antipatia față de „omul de știință”, acceptarea importanței ideilor și accentul pus pe contextul istoric din operele lui Morgenthau (pentru o discuție a cauzalității sociale, vezi 1946, p. 130) sunt foarte compatibile cu epistemologia constructivistă, fie ea neoclasică sau postmodernistă. Iar ontologia realismului clasic, care acceptă o realitate separată de opinia subiectivă, fără să nege, în consecință, rolul elementelor ce nu pot fi observate, precum moralitatea, este departe de materialismul brut pe care uneori criticii constructiviști îl asociază cu realismul
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
fenomene face lumea mai bună. O altă evaluare recentă a constructivismului de către unii dintre creatorii săi, Nicholas Onuf (2001), îl identifică limpede din punct de vedere politic cu instituționalismul liberal (vezi și Sterling-Folker, 2000). Criticii constructivismului, din perspectivă neorealistă și postmodernistă, asociază curentul și cu un idealism liberal care nu cunoaște prea bine rolul puterii în relațiile internaționale. De pildă, într-un studiu recent al relației dintre postmodernism și feminism, Birgit Locher și Elisabeth Prügl (2001) laudă constructivismul pentru trăsăturile sale
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
o "apocalipsă fără viziune", adică o versiune a Apocalipsei care se ocupă obsesiv de sfârșit, fără niciun fel de așteptări legate de un proaspăt început.17 În locul ideologiilor moderne sau al "Marilor Narațiuni" rămâne un vid ideatic pe care frânturile postmoderniste viciate de relativism și scepticism nu-l pot umple. Chiar și istoricitatea existenței umane este relativizată, truism explicat de Derrida, pe urmele lui Jan Patocka, prin refuzul acceptării responsabilității, aceasta fiind acceptată numai de "acela care are credința că istoria
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
acest scriitor, pasionat căutător și reformator. El reușește să descopere o nouă bifurcație, scriind În dulcele stil clasic și oferind tensiunii și presiunii spre zero a modernismului o supapă postmodernă. În 1970, cu aproape un deceniu înainte ca primii noștri postmoderniști autorizați să-și fi făcut apariția. Poezia se întoarce, într-o buclă autoreferențială, către vârstele ei anterioare, recuperând, recondiționând și mixând limbaje, jucându-se cu parafraze și citate textuale, făcând cu ochiul cititorului cultivat și bucurându-se, împreună cu el, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
din proza mai recentă - la Ellison, Pynchon, Updike, Morrison, Silko și DeLillo - e puțin probabil că spațiul mai are în proza postmodernă același rol determinant pe care l-a avut de regulă în proza modernă. Se poate constata că globalizarea postmodernistă face ca detaliile de cadru să devină din ce în ce mai neînsemnate. Altfel spus, relațiile dintre mediul înconjurător, pe de o parte, și personaj și evenimente, pe de altă parte, pot fi cauzale sau analogice: caracteristicile cadrului constituie (măcar în parte) cauza sau
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
observa o analogie sugestivă între ceea ce Kuhn numește, în versiunea remaniată a tezei sale, "comunitate științifică" și ceea ce unii sociologi ai științei numesc "școală" (Almond, Merton, Smelser, Zuckerman). În istoria recentă a științelor sociale "școlile" s-au înmulțit (monetaristă, individualistă, postmodernistă, biosocială, raționalistă, elitistă, culturalistă, etc.). Încercările de a formula generalizări paradigmatice au fost acuzate de "păreri imperialiste". Soarta durkheimismului este exemplară: "Nimic nu pare mai surprinzător în istoria sociologiei din Franța decât destinul sociologiei durkheimiene după moartea lui Durkheim. O
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
un dublu aspect: doina românească și marea poezie universală de la Vedele indiene la lirica trubadurilor occidentali: "Ca și în cazul lui Brâncuși, această dublă sincronie... protocronică îi asigură operei lui Cezar Ivănescu o excepțională modernitate, care nefiind nici "neomodernistă", nici "postmodernistă", trebuie să convenim că neîncadrabilul poet urmează deja, în anii '70, un ethos transdisciplinar, urcând azi spre noua paradigmă culturală a transmodernismului, de unde și apropierea lui de un spirit ca Basarab Nicolescu, savant român de talie europeană. Și Petru Ursache
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ziși consacrați, Cezar Ivănescu este singurul care l-a citit integral pe inegalabilul predecesor ce se considera, conform unei însemnări dintr-un manuscris al său, "buddist, deci creștin la puterea a zecea". Ștefan Lupașcu afirmă că Dumnezeu e afectivitate. La postmoderniști iubirea e parodie. Nu și la Cezar Ivănescu care accede la izvoarele primordiale ale gândirii omenirii. Afectivitatea simulată duce la sentimentalism, precum, de pildă, în Levantul cărtărescian. Cezar Ivănescu crede, ca altădată Chateaubriand (care vorbea de géniesmères), că matricializarea canonului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și Nicolae Labiș în paradigma cărora se aliniază cu netăgăduită mândrie pe post de continuator. Nu fără amărăciune, observa undeva că marii poeți români se nasc în Moldova și mor la București. Îl deranjează măscările și pornografia ultimului val de postmoderniști, gen Marius Ianuș și Elena Vlădăreanu, și emite ideea că la români comunismul a supraviețuit și prin postmodernism. Procesul comunismului, "singurul care se va judeca în ceruri și nu aici", nu putea fi făcut de fiii unor comuniști devotați Moscovei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu, criticul Th. Codreanu atrage atenția asupra nereușitelor de ordinul evidenței, fără a fi cu orice preț demolator. (Obstacolul prețiozității Felicia Giurgiu). Este semnul unei eleganțe necesare în spatele căreia criticul se simte bine. Mai puțin elegant este atunci când polemizează cu postmoderniștii, patetismul ieșind ușor la suprafață, iar argumentația fiind mai degrabă gestuală decât fundamentală, deși criticului îi stau la îndemână toate mijloacele. În esență, cartea lui Theodor Codreanu este expresia unui spirit sistematic... Demonstrațiile și susținerile unor puncte de vedere se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Bacovia (1998), Daniel Dimitriu era de părere că diversele modalități de receptare a operei bacoviene "stau sub semnul haosului". Criticul număra nu mai puțin de șaisprezece determinante, câte i-au fost atașate poetului: de la aceea de "clasic" la aceea de... "postmodernist". Să recunoaștem că este o performanță, rezultat al dificultăților de comentare a unor texte de o simplitate care îi pune în gardă pe exegeți, făcându-i mai circumspecți decât ar trebui, de drept, să fie. Surprinzător mi se pare și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu laxismul moral și cu vidul axiologic. Societatea românească și societatea europeană sunt confruntate cu ticăloșiile și escrocheriile "teoretice" "deconstructiviste", negativiste în raport cu valorile creștine și cu moștenirea noastră culturală. Sunt confruntate, în fond, cu reaua-credință a celor care își spun postmoderniști, negativiști, gauchistes, postavangardiști, neoavangardiști, elitiști sau cine știe cum altfel. Theodor Codreanu se afla în opoziție totală cu astfel de tendințe, afirmând în variate moduri principiul tutelar al iubirii ca putere care orientează cele mai importante înfăptuiri artistice, culturale și spirituale ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
artistul adevărat merge totdeauna la esență". Ce este și ce nu este realist? Mulți preferă realitatea copiată la extrem, alții se anesteziază cu grave abateri de la realitate, pe care o transformă uneori prea brutal. Este cazul literaturii fantastice, a literaturii postmoderniste până la momentul în care a devenit post-postmodernistă. Aforismele lui Theodor Codreanu au ușoară notă de istorie literară, se percep cu aceeași sinceritate și fluență magică care-i aparține unui filosof decretat critic de împrejurări mai puțin cunoscute. Multe întrebări retorice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
îi consideră "vindecați" și au avut rol benefic. Mircea Druc, Grigore Vieru și alții, cu mult mai mulți, care au o conștiință scindată între panslavism și românism, între românism și moldovenism, între Rusia și Occident (Mircea Snegur, Ion Druță, chiar postmoderniștii). Autorul reiterează ideea că după anul 1948, aici, în stânga Prutului, a fost pus în practică un adevărat "program de nimicire a arheului românesc", atât prin rusificare (sovietizare), cât și prin mancurtizare (cf. Cinghiz Aitmatov O zi mai lungă decât veacul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
echivalat cu "antitezele neîmpăcate" ale lui Eminescu. Ființa creatoare este urmărită în evoluția ei firească prin câteva personalități reprezentative: Grigore Vieru, Anatol Codru, Andrei Țurcanu, Leo Butnaru sau Nicolae Rusu. Peste toate însă autorul nu uită să se răfuiască cu postmoderniștii de pe ambele maluri ale Prutului. Primul este calificat ca "miticist", mimetic și vidat de sacralitate, pe când postmodernismul de la Chișinău, o copie de gradul al doilea, nu poate produce decât, cel mult, Cărtărești și Stratani, ignorând, evitând sau persiflând problematica gravă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că el s-a gândit la scandarea propriu-zisă, ci poate la un ritm interior în consonanță cu ritmul cosmic. Caragiale se referă și la "capetele sucite ale decadenților", dar precizează Theodor Codreanu, el demolează avant la lettre schelăria kitsch-ului postmodernist, care în realitate este rezultatul unui evident miticism literar (combate bine Theodor Codreanu!). Reținem în treacăt o idee prețioasă a criticului: "cel ce se angajează a spune adevărul e prizonierul unei iluzii (al unei singure măști în care ar fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]