1,577 matches
-
acest scriitor, pasionat căutător și reformator. El reușește să descopere o nouă bifurcație, scriind În dulcele stil clasic și oferind tensiunii și presiunii spre zero a modernismului o supapă postmodernă. În 1970, cu aproape un deceniu înainte ca primii noștri postmoderniști autorizați să-și fi făcut apariția. Poezia se întoarce, într-o buclă autoreferențială, către vârstele ei anterioare, recuperând, recondiționând și mixând limbaje, jucându-se cu parafraze și citate textuale, făcând cu ochiul cititorului cultivat și bucurându-se, împreună cu el, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
XXI." Irina Gorbaciova, critic de artă, Kiev-Ucraina " El știe de minune ce înseamnă suprarealismul și cum se realizează o pânză în această manieră, el cunoaște bine arta metafizică, hiperrealismul, dar să numim, spre bucuria noastră, a spectatorilor, creația lui Matei postmodernistă, nu putem. În ea lipsește ironia postmodernistă, care poate permite totul, capabilă să asimileze totul. Creația lui Iurie Matei este foarte serioasă, el fiind pictorul care își permite și are curajul, forța de a fi serios, interiorizat, adâncit în sine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
El știe de minune ce înseamnă suprarealismul și cum se realizează o pânză în această manieră, el cunoaște bine arta metafizică, hiperrealismul, dar să numim, spre bucuria noastră, a spectatorilor, creația lui Matei postmodernistă, nu putem. În ea lipsește ironia postmodernistă, care poate permite totul, capabilă să asimileze totul. Creația lui Iurie Matei este foarte serioasă, el fiind pictorul care își permite și are curajul, forța de a fi serios, interiorizat, adâncit în sine. Tocmai din această cauză, opera sa este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
cei ce suferă de insomnie și plictiseală" (Splina porcului de Crăciun). Poetul se-ntreabă ce mai fac caii troieni de când "zidurile cetății s-au dâramat... Așadar, simulacre peste simulacre, până la caricaturi fragmentare, de felul struțo-cămilei lui Cantemir. Tot în spirit postmodernist, poetul devine o simplă mașinărie-flașnetă de fabricat "așa-zise poezii" (Îngerul de circumstanță). E o mașină "infernală" cu care poți programa orice, de pildă, "ceară și smoală" (Poemul hidrologic)... Sentimentul final e că Arcadie Suceveanu ne-a întins o reușită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
zise poezii" (Îngerul de circumstanță). E o mașină "infernală" cu care poți programa orice, de pildă, "ceară și smoală" (Poemul hidrologic)... Sentimentul final e că Arcadie Suceveanu ne-a întins o reușită capcană. El își joacă atât de abil avatarul "postmodernist", încât îl subminează cu propriile arme. Într-o Apocalipsă fără finalitate, omenirii și poeziei nu le mai rămâne decât să-și pună ștreangul la gât. Dar Basarabiei ce-i mai rămâne?! Poezia lui Arcadie Suceveanu e un scrâșnet existențial care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
fine, dacă o excepție confirmă regula, atunci aceasta se numește Deliruri și delire. O antologie a poeziei onirice românești... Oricum, cu Arcadie Suceveanu, multe disocieri care ocupă deseori capul de afiș al disputelor literare se dovedesc futile. Șaptezecist? Optzecist? Modernist? Postmodernist? Mărul îndrăgostit de vierme (Augusta, 1999) este dovada sigură a faptului că Arcadie Suceveanu mânuiește cu aceeași siguranță și dezinvoltură metafora cu substrat metafizic și ironia, biografismul de suprafață și scenariul solemn, paradoxul avangardist și scepticismul care ascunde lipsa de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
îngerul (monstru mic pe senile) clanț! clanț! și a doua zi apar în reclamele luminoase pictat cu tot cu carne și oase Chiar așa: trecut prin zodii și avataruri mă câștig pe mine însumi la zaruri trist și unt și nefiresc poet postmodernist în caftan boieresc mulgând moara costelivă cu aripile cosoroabe ca pe-o sondă din Emiratele Arabe ori lustruind (cu sângele) aceste cuvinte poeticești pe care le las moștenire urmașilor mei Văcărești Chiar așa: vine îngerul (același) simandicos mă întoarce pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
dreptate. Nu e de ajuns să te declari antiamerican. Ori chiar anticapitalist. Mai trebuie să și explici de ce. Eventual să analizezi „ce se întâmplă în jurul nostru” - cum zice Pastenague - prin prisma acestor idei... Cam răsuflate! adaugă alter-ego-ul meu, care e postmodernist, nu ca mine, nu se știe ce... Anticapitalist a fost și Iliescu și uite ce frumos a evoluat. A fost și antiamerican, iar acum e emoționat ca o fată mare înainte de nuntă. Cam slobod la gură și Pastenague ăsta! Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
opereze cu spațiul virtual oferind astfel o interactivitate continuă. Interactivitatea a crescut în rândul publicului new media care a determinat pe unii critici să sugereze și apariția fenomenului de "democratizare". Un exemplu curent este acela al "jurnalismului cetățenesc" pe care postmoderniștii l-au selectat pentru a ilustra capacitatea de implicare în "producția" mass-media a oamenilor. Interactivitatea este reprezentată și prin modul de interacționare între multiplele forme ale mass-mediei: text, muzica, grafică, fotografii, într-un cuvânt ceea ce formează multimedia. Internetul este cel
by IONELA CARMEN BOŞOTEANU [Corola-publishinghouse/Administrative/1115_a_2623]
-
lui Hegel, Hobbes, Kant (Held, 1990, p. 321-337). S-a considerat, de asemenea, că tradiția liberală a păstrat dihotomia natură/cultură, aspect analizat în cadrul diferitelor abordări feministe (Held, 1990, p. 321-337; Anthony, 2000, p. 8-13). Pe de altă parte, feminismul postmodernist a afirmat că orice referință la natură este o încercare de dominație a femeilor și a respins un astfel de demers. Apelul la natură nu este considerat drept normativ neutru, el fiind folosit pentru a promova roluri opresive pentru femei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1991_a_3316]
-
spiritul partinic în realismul socialist. Ceea ce era pentru Jdanov spiritul de partid, cel care asigura condiția calității artistice și a corectitudinii (politice) a viziunii, a devenit, pentru propagandiștii de azi, postmodernismul. Distracția cea mai mare e să-i vezi pe postmoderniștii români, obligați la toleranță de concept, practicând inclemențe radicale, de tip proletcultist, și trăind dintr-un fel de refulată, dar actualizată, teorie a celor "două culturi". Numai că azi nu proletară și burgheză, ci postmodernă și modernă. România e o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
primul roman din literatura lumii, și recitesc niște pagini însemnate de mine la alte lecturi și mă întreb care e deosebirea dintre postmodernul X al României zilelor noastre și Apuleius. Dar, un basm de Creangă, megieșul tău, de ce nu este postmodernist, că are absolut toate ingredientele postmodernismului românesc? Dar Povestea poveștilor de ce n-ar fi postmodernă? De ce Povestea poveștilor a anilor'80 a lui Mircea Nedelciu este și a lui Creangă ba? Cât ajută și cât stânjenește evoluția literaturii noastre această
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
am un critic literar care să mă susțină ferm, până în pânzele albe. Sunt antipatizat de toți criticii, am senzația, nu le sunt pe plac. Probabil că sunt o ciudățenie pentru ei, o curiozitate literară, atât. Ideea că sunt "avangardist" sau "postmodernist" (cuvinte inventate tot de critici) irită la maximum, cu atât mai mult cu cât avangarda și postmodernitatea nu sunt apreciate în general în istoriile literare de la noi. Îți dai seama, taman avangarda nu e apreciată de criticii noștri, singura care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
perioadă de șaisprezece secole de diabolizare nu tocmai justificată, iată, ne aflăm în plină modă a eroizării și inocentizării, la fel de puțin justificată. Până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus! O cauză ar fi aceea a presiunii ideologice postmoderniste. Iuda, ca și Femeia, ca și Homosexualul, ca și Păgânul, e considerat o victimă a conspirației ecleziale multiseculare. Victimizarea este primul pas spre reabilitare, iar reabilitarea - primul pas spre canonizare. Dacă ideologia aceasta ne va convinge că Iuda a fost
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de demodare, de cădere În ridicol, de spirit comercial sau, În cel mai bun caz, de naivitate. De aceea, autorul recunoaște, fără complexe, că a Încercat să redescopere o naivitate de care avem cu toții nevoie, o naivitate vindecătoare, fără alunecări postmoderniste și fără etalări inutile de erudiție. La rândul său, cititorul va spune că a fost prins cu această carte În flagrant delict. Că el nu citește, Îndeobște, decât cărți mari, gâlgâind de subtilități, sau, dacă nu citește neapărat cărți, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se Împlinea, iar sora-șefă umplea cu sîngele ei perfuziile. Pot În astfel de clipe să ascut lama briciului de limba sopranică a lumii... Oxizi de fier cad de pe trupul infirmierei de noapte... Penisul meu În erecție strălucește-n lumina postmodernistă a lunii... Scuip ecumenic orice fereastră Închisă... O mușc pe infirmieră de sînul ei stîng, abia căzut În rugă, o dobor la pămînt, o rostogolesc prin tatuajele transmoderniste cu care am acoperit podeaua din lemn, o Înăbuș la focul mic
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
voce fină și tremurătoare, un pic graseiată, pe care o auzisem la interfon, fără ca fața să-i trădeze cea mai mică emoție, fără Îndoială din cauza colăceilor de grăsime care Îi Îngreunau gâtul și obrajii. Îmi oferi un scaun În stil postmodernist italienesc, care probabil costase o căruță de bani. Porcușor Îmi pregăti o ceașcă de ceai. Mai văzusem cești de ceai asemănătoare cu acelea de aici la directorul institutului de cercetare unde fusesem angajat. Porțelan de Saxa. „Douăzeci de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de agitație pe care mi-o provoca această femeie, nu mai puteam sta așa Încordat În fața ei, doar ascultându-i povestea. Încăperea de hotel se străduia să evoce stilul italian, sau poate pe cel european clasic, sau pe cel autentic postmodernist, În orice caz nu era american, măcar de asta Îmi dădeam seama. Evitându-i privirea, am Început să-i povestesc absolut totul, de la Întâlnirea cu vagabondul În Bowery până la povestea cu urechea lui Van Gogh. — Nu există nici o Îndoială! El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
chiar fără idei, un amalgam inform, incoerent de cuvinte mari cărora cititorul ar trebui să le găsească coerență, un sens; iar dacă nu, poezia este cu atât mai profundă, indescifrabilă și deci mai superioară... Faptul este în perfectă concordanță cu postmodernista demolare a tuturor valorilor, a raționalității, a ordinei, a armoniei, a spusului simplu, profund și sublim. * Nu există hazard, ci numai imposibilitatea de a prevedea și discerne cauzalitatea apariției unui fenomen, factorii și mecanismul produceri sale. Dicteul care se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Beethoven, ori Sanctus și Benedictus din Missa solemnis; sau poemul simfonic al lui Richard Strauss Moarte și transfigurație, cu geamătul și apoi strigătul prelung, învins în final de preschimbarea morții într-o apoteoză a vieții spirituale. Actualmente, în haotică perioadă postmodernistă, nu poeții au neliniște. Ei se bucură de zburdălnicie neînfrânată. Neliniște au cuvintele care nu știu în ce antisens, în ce răspăr, în ce anticuvânt vor fi aruncate. Avea dreptate Heidegger să regrete acea perioadă virginală când cuvintele coincideau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
am propus să fac un spectacol kabuki - japonez, ori românesc. Kabuki se face acolo, la mama lui. Călușarii se joacă aici. Punct. Un cuvînt care-i place lui Anton Pavlovici: tandrețe. Vișniec nu evită să-l repete, În piesa-i postmodernistă: o didascalie spune despre franjurii perdelelor că „ating cu tandrețe podeaua”(p.17); iar Arkadina „Îl sărută cu tandrețe pe Cehov, pe frunte”(p.32). În fine, Într-o paranteză, „Cehov Începe săi spele rana lui Treplev cu gesturi care
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
în oraș, el nu-și schimba niciodatè hotèrârea, Cum îl cheamè pe bèiat? revenind eu cu întrebarea mea, pusè într-o altè manierè, dar el își continuè nestingherit treaba, un papuc de casè al Corinei este plasat undeva în ansamblul postmodernistei construcții ce prinde, în mijlocul covorului, un contur ferm sub mâinile harnicului constructor, un caiet, gèsit cine stie pe unde, cu foile rupte, ursulețul strèmutat din condiția să de jucèrie de pluș în aceea de virtualè cariatidè la o clèdire care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
fragila specie umană, născându-se, astfel, spiritul de gaură. De unde până unde veni și moda curentelor în artă? De la esteticienii viitorului, de bună seamă, care trebuiau neîntârziat puși în ghips și, la fel, moda cenaclurilor literare, a sectelor de prozatori postmoderniști, futuriștilor, scientiștilor și a altor scursuri din ploaia diluviană a prozodiei. Așaaaa! Șobolanii se refugiau în găurile lor construite pe ruinele celor vechi, fără a mai mișuna prin dedesubturile lumii, ca și cum depresia poeților îi lovise și pe ei. Stăteau ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a nouăsprezecea palmă, plus falsetul îngrozitor și bolnav pe care-l făcea a treia, asemănător guițatului unui porc muribund. Toate acestea, țăcănitul mașinii, informațiile prăfuite și snorfăite pe nas ce soseau din reportofon, cât și încercarea de cânt futurist și postmodernist gângav, se auzeau simultan și făcură ca juriului să i se strepezească dinții și să le condamne pe cele trei. Cineva din public se repezi și rupse jerseul uneia. Rușinea le umplu. În continuare, Ioneștii declarară că ei vor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
așa mi se pare a fi: cine n-a avut caracter în tinerețe n-o să-l aibă nici la maturitate, nici la bătrânețe. Caracterul nu-i un sac pe care să-l peticești întruna. După cum talentul nu-i simplu meșteșug postmodernist. Merg la Bibliotecă ca într-un fel de ritual. Am ajuns la o molcomă dependență de ea. Două-trei zile dacă nu trec pe acolo, intru în mohoreală, în neștire, într-o pâclă de plictis profund. De cele mai multe ori nu citesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]