1,366 matches
-
volumul Lidiei Cotea reprezintă o incitantă provocare la noi interpretări ale universului aparte creat de trei reprezentanți de frunte ai postmodernismului francez contemporan. Posibilele și imposibilele noastre Lumea nu este decît fructul unei viziuni despre lume. Teoria posibilelor și imposibilelor postulează că omul este creator de lume prin intermediul reprezentărilor și al imaginației sale, iar istoria omenirii este povestea acestei pluralități ireductibile a lumilor. Însă, paradoxal, științele umane nu iau omul în serios, ci ajung dimpotrivă la marginalizarea lui, subliniind constrîngerile exterioare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
într-o reacțiune lucidă, abstrasă rezolut insondabilului, iar noi credem că din această poziție ni se revelă însuși sensul demnității omenești.” În acest context, fenomenul literar este definit ca „act de conștiință și de cunoaștere”, iar opera de artă este postulată ca „suprastructură cerebrală, sensibilizată”. K. susține „valorile spirituale și estetice”, în defavoarea celor „pragmatice, de oportun naționalism, culturalism și politicianism”, de pe poziții declarat antitradiționaliste: „Atitudinea aceasta nu se caracterizează prin arbitrar; un întreg determinism istoric o impune. Și mai ales ortodoxismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287699_a_289028]
-
cădea. Experiment: Se aruncă o piatră. Rezultat: Piatra cade. Legea generală nu a fost falsificată. Cazul particular poate fi considerat ca o exemplificare a legii generale. Această perspectivă implică o asumpție specifică de validitate, și anume asumpția adevărului contingent. Ea postulează existența unei naturi exterioare obiective, independentă de interpretarea observatorului. Dacă plouă, te vei uda, indiferent dacă ești sau nu convins că plouă. Puțini autori ar merge totuși pînă într-acolo încît să creadă că legile generale descoperite corespund unui adevăr
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
funcționeze, ipoteza trebuie să stabilească o relație între o variabilă independentă (cauza) și o variabilă dependentă (efectul). Raționamentul circular apare atunci cînd cele două variabile nu sînt de fapt independente, drept care rezultatul va fi deja cuprins în ceea ce s-a postulat la început. Să luăm un exemplu, tot din analiza puterii: Cea mai frecventă asumpție implicită din analiza puterii este că a fi puternic înseamnă a poseda mijloacele necesare pentru a domina în situații de conflict. Se presupune că a fi
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
abordări marxiste desfășoară o considerabilă varietate cînd este vorba de identificarea precisă a acestor contradicții sau de cauzele principale ale expansiunii imperialiste. Moștenirea lui Marx Deși Marx nu a dezvoltat vreo teorie cuprinzătoare a imperialismului sau a relațiilor internaționale, marxismul postulează expansiunea ca fiind o caracteristică de bază a statelor capitaliste. Motivul principal care determină capitalismul să se extindă în afara granițelor sale este "legea scăderii ratei profitului" a lui Marx. După părerea lui Marx, plusvaloarea (profitul) se obține prin diferența între
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
rînd asupra conținutului, ci asupra metodelor. Poți fi realist și behavior-ralist în același timp, așa cum a arătat clar John Vasquez (1983). Cu toate acestea, behavioralismul a subminat pînă la urmă dominația realismului, pentru că el i-a contestat funcția paradigmatică crucială: postulînd o metodologie comună pentru cercetarea afacerilor externe și interne, el justifică intruziunea conceptelor, perspectivelor și standardelor sociologice în disciplina relațiilor internaționale. El subminează distincția intern-extern pe care se bazează paradigma realistă. De asemenea, subminează cerința impusă de paradigmă, anume ca
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cercetare, am ales deliberat un model de intrări-ieșiri de tipul celui elaborat de Easton. Partea centrală a disciplinei rămîne explicarea comportamentului statului în materie de politică externă. Dar variabilele cauzale semnificative au fost extinse la nivel internațional, guvernamental și transnațional. Postulînd o dilemă a securității în contextul unei anarhii internaționale, gînditorii realiști timpurii credeau că cunoașterea distribuției internaționale a puterii este suficientă pentru a explica comportamentul statului (pentru aceasta și pentru ceea ce urmează, vezi capitolul 3). Domeniul internațional a fost ulterior
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
orientare reia pur și simplu asumpția realistă tradițională conform căreia diferențele de putere și nu distribuția egală a puterii sînt cele care asigură stabilitatea. Bull folosește această asumpție pentru a descrie domeniul internațional ca fiind diferit de starea de natură postulată de Hobbes și pentru a deduce ideea de societate anarhică (vezi capitolul 3). Cea mai concisă expresie a acestei orientări a oferit-o Waltz (1969 [1967]: 312): "Egalitatea extremă este asociată cu instabilitatea extremă". Chiar dacă acceptă ideea că unele bunuri
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în realitate succesul politicii americane. Pentru Walter (1993: 189-90), departe de a fi slabă, administrația americană era destul de puternică pentru a reforma sistemul în concordanță cu propriile dorințe. De aici decurge o critică a legăturii de dependență pe care o postula teoria stabilității hegemonice între modificarea intereselor și modificarea poziției relative a puterii unui actor. Există două căi de scăpare. În primul rînd, am putea renunța de tot la această legătură. Este perfect posibil ca un guvern să manifeste interese și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și generează o tendință de scădere a costurilor. Prețurile rigide și scăderea costurilor se îmbină cu noua lege absolută a capitalismului monopolist, adică "tendința surplusului absolut de a crește", care ia locul tendinței profitului de a scădea, pe care o postulase Marx. Este o ruptură considerabilă. Deoarece acest surplus, în ciuda cheltuielilor publice, atît civile, cît și cele militare, nu poate fi absorbit de societățile dezvoltate, din rațiuni similare cu cea oferită de Rosa Luxemburg (vezi capitolul 6), apare subconsumul. Trebuie găsite
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
neutră a lumii exterioare, ci o parte a ei: ele acționează asupra lumii. Cunoașterea este, la rîndul ei, condiționată de situațiile sociale în care ea este generată. Să ne amintim riposta sarcastică a lui Carr contra teoreticienilor britanici comozi, care postulau o armonie a intereselor atunci cînd ea servea interesului de moment al celor puternici de a menține status quo-ul. De aceea, cercetătorii din științele sociale trebuie să-și asume faptul că teoriile servesc un scop, asta ca să folosim o expresie
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
culturală a Iașului interbelic, care, alături de Sadoveanu și Topîrceanu, fondează în 1936 revista „Însemnări ieșene” unde, între altele, în poezii de o sensibilitate remarcabilă „cântă muntele, sora lui pădurea, pe mama, pe tata, fundamentalele aspecte ale naturii”{\cîte 117}, cum postulează un țăran dezrădăcinat și cu talent. Gr. Ț. Popa face studiile liceale și universitare la Liceul Național între 1903- 1911 și la Facultatea de Medicină a Universității din Iași, unde-și obține și doctoratul în medicină și chirurgie. Primii ani
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
lupte duse de grupările excluse.5 Statul-națiune și naționalismul Ideea suveranității populare, și identificarea "națiunii" și a "poporului", a dus la o nouă modalitate radicală de a defini legăturile dintre națiune și stat. Din punct de vedere normativ, s-a postulat faptul că, la nivel conceptual, "națiunile" trebuie să cuprindă "state" și că "statele" trebuie să se învecineze cu "națiunile". În acest sens, cele două concepte au fost unite prin conceptul de "stat-națiune" și acesta, la rândul său, a dat naștere
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
politica de descentralizare industrială care s-a bazat pe încurajarea companiilor industriale de a înființa fabrici în orașele provinciale precum Lyon, Rennes, sau Lille.25 Gândirea economică din timpul acestei perioade era dominată de teoria "polului de creștere". Această gândire postula că încurajarea "polilor de creștere", adică orașele mari și mici dinamice, va crea efecte neașteptate pozitive în zonele dimprejur, astfel favorizând dezvoltarea economică regională pe întreg teritoriul. Chiar dacă nu suntem siguri că această abordare a condus la o dezvoltare economică
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
a consumismului se susține de fapt pe perisabilitatea și coruptibilitatea tuturor realităților, inclusiv a legăturilor noastre. Nimic nu trebuie să dureze și nimic nu trebuie să fie gândit în orizontul incoruptibilității. Pentru „arta de a consuma viața” e nevoie să postulăm necesitatea de a anula dispunerea în grabă de lucruri și de relații. Și pentru a le putea anula, ele trebuie să fie „biodegradabile” sau chiar doar „degradabile”. Filosofia „ciclului economic” autentic al consumismului, „unicul care garantează cu adevărat funcționarea economiei
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
și cei extralingvistici concură la configurarea unor profiluri distincte, caracterizarea fiecărui tip de limbaj realizându-se, de regulă, prin raportare la trei elemente de referință: criteriul contextului, criteriul emitentului și cel al conținuturilor. Înțelegând limbajul ca logos semantikos, concepție care postulează primordialitatea funcției/finalității semnificative în raport cu potențialele determinări ulterioare ale vorbirii (ale limbajului în uz), Aristotel deosebește trei finalități discursive: finalitatea apofantică (științifică sau rațională, concretizată în raportul adevărat/fals), finalitatea pragmatică (practică, determinată de valorile eficacității practice) și finalitatea poetică
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
context. Pe lângă aceste elemente, contextul mai cuprinde: informații extrase din interpretarea enunțurilor anterioare și informații perceptuale, acestea făcând obiectul memoriei pe termen mediu, care păstrează pentru o perioadă limitată informații care au făcut deja obiectul unor interpretări recente. Teoria pertinenței postulează un al treilea tip de memorie, memoria pe termen scurt sau memoria de lucru, care servește la gruparea informațiilor necesare interpretării datelor în curs. Potrivit lui Anne Reboul și Jacques Moeschler, "contextul corespunde, grosso modo, informațiilor din memoria pe termen scurt
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
specifice anilor '50 în tehnologia care va face posibilă distanțarea față de trecut, și un discurs cultural pozitiv, care celebrează trăsăturile eliberatoare ale culturii postmoderne, manifestate cu precădere în cultura pop. Discursurile negative ale postmodernismului sunt conectate la ideea de criză postulată în lumea occidentală, criză care se conturează în special în jurul teoriei sfârșitului lumii moderne, un exemplu de discurs "pesimist și apocaliptic" fiind cel oferit de francezul Baudrillard (dar doar din perioada luată în atenție, după care discuțiile sunt mult mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o întoarcere la ele"158 (s. a.). Alte catalogări ale tipurilor de relaționare dintre modernism și postmodernism la o serie de autori și critici au evidențiat trei filtre de interpretare: paradigma schimbării, cea a continuității și cea nostalgică 159. Paradigma schimbării postulează existența unor modificări fundamentale atât la nivelul societății, cât și la cel al discursivității, iar ele nu pot fi explicate corespunzător prin apelul la conceptele și teoriile moderne. Chiar dacă provoacă sentimente de incoerență, destabilizare, fragmentare, panică și produce discursuri apocaliptice
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
istoriei", pierderea unității, a autonomiei individuale etc.). Urmând dihotomia continuitate ruptură, Best și Kellner 160 disting între două tipuri de teorii postmoderne: teoria extremă sau "puternică" ("strong postmodern theory") și teoria moderată ("modest mode of postmodern discourse"). Prima dintre ele postulează ruptura modernism postmodernism, care se răsfrânge și în aceea dintre discursurile moderne și cele postmoderne, accentul căzând aici pe particula "post-"; teoria modernă este respinsă în totalitate ca fiind universalistă, esențialistă și fundaționalistă. În această categorie sunt incluși teoreticienii din
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
concluzie similară pare a ajunge și Mircea Cărtărescu, care, studiind "taberele" comentatorilor care văd în postmodernism mai curând continuitate și pe cele care susțin varianta rupturii de modernism, observă intruziunea termenului opus în fiecare dintre cele două poziționări. Chiar dacă criticii postulează continuitatea sau recuperarea trecutului și a tradiției, de obicei reclamă ca acestea să fie înfăptuite la modul ironic, parodic, intertextual, ceea ce înseamnă că postulează în același timp și ruptura. De cealaltă parte, cei care văd în postmodernism ruptura de modernism
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
varianta rupturii de modernism, observă intruziunea termenului opus în fiecare dintre cele două poziționări. Chiar dacă criticii postulează continuitatea sau recuperarea trecutului și a tradiției, de obicei reclamă ca acestea să fie înfăptuite la modul ironic, parodic, intertextual, ceea ce înseamnă că postulează în același timp și ruptura. De cealaltă parte, cei care văd în postmodernism ruptura de modernism, ajung să accentueze atât de mult diferențele specifice față de cel din urmă curent, depășirea și chiar negarea sa, încât transformă postmodernismul într-un nou
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în istoria artelor de suprarealism, poate constitui "hiperrealismul" un nou curent artistic? Baudrillard afirmă că suprarealismul este încă solidar cu realismul pe care îl contestă, dar îl și atestă, intensificându-l prin intermediul imaginarului, în timp ce "hiperrealismul" consideră depășită contradicția real imaginar, postulând o situare "dincolo de punctul de dispariție a artei". Dacă sloganul stadiului suprarealist era "realitatea depășește ficțiunea", în stadiul hiperrealist toată realitatea cotidiană, politică, socială, a trecut în jocul realității, transformându-se în metamorfozarea sa statică. Pentru noul stadiu, irealitatea este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în televiziune (care este percepută după modelul ADN-ului). Baudrillard mută discuția într-un plan superior, indistincția mediu/mesaj este generalizată asupra tuturor schemelor binare prin intermediul cărora se asigura până acum o viziune "confortabilă" asupra realității și teoriei. Astfel, Baudrillard postulează dispariția structurilor duale care organizau până acum totalitatea câmpului discursiv, precum și a oricărei articulații care determina producerea sensurilor după o logică prestabilită. Modelul limbajului mediatic îl conduce la afirmații similare celor ale lui Derrida, astfel încât faptul că "discursul "circulă" trebuie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termenul de seducție folosit de către Jean Baudrillard. Această apropiere este utilă atât pentru a sesiza cum acționează un concept într-un cadru discursiv, cât și pentru a surprinde mizele și scopurile urmărite de către autor prin intermediul caracteristicilor pe care i le postulează. Noțiunea de seducție, ca și aceea de deconstrucție, fac dovada, prin importanța pe care cei doi filosofi le-o acordă și prin funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească în diferite ipostaze, existenței unui nucleu comun de demarcare de un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]