1,315 matches
-
pentru a-i facilita ascensiunea pe tronul Tarii Românești, ca o etapă a aceluiași plan de tutelare politică a întregului teritoriu extracarpatic. Pornind de certitudinea că pretențiile lui Nicolae Basarab erau îndreptățite, Constantin Rezachevici, deduce că presupusul tată al acestui pretendent, Barbu Neagoe sau Barbu Basarab a existat în realitate și a domnit la un moment dat în Țara Românească. El recunoaște că "„nu se cunosc împrejurările în care Barbu Neagoe sau Barbu Basarab a domnit”", dar îl identifică cu un
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
instaurat, cum am văzut că mărturisea rivalul său lui Nicolaus Olahus de către trupele turcești”". Trebuie menționat însă faptul că afirmația că boierul Barbu Craiovescu III ar fi fost în exil la Istanbul după 1535, se bazează tot pe extrapolarea relatărilor pretendentului Nicolae Basarab: "„Starea sa nefericită, la care pretinsul fiu de domn adăuga și o poveste impresionantă despre avatarurile familiei sale, aflată în exil la Constantinopol, [...] stârneau simpatia principilor si nobililor europeni”". Pe de altă parte, Ioan C. Filitti, în lucrarea
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
recunoscut ușor pe Barbu dacă acesta s-ar fi prezentat ca domn, indiferent sub ce nume (Barbu Neagoe, Barbu Basarab, etc.). Această idee (Barbu Craiovescu III domnind sub numele de Barbu Neagoe) se bazează în principal pe interpretarea relatărilor presupusului pretendent de domn Nicolae Basarab, care se poate să fi fost doar o „invenție” a curților occidentale, similară cu cea a lui Despot Vodă. Realitatea este însă că odată ajuns după lungi peregrinări la curtea împăratului Maximilian, în decembrie 1566, Nicolae
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
care era o rudă de-a lui Olmundo. Oricare ar fi fost cauza, domnia sa de numai 14 luni s-a sfârșit atunci când el a murit la începutul verii 925, probabil de lepră. După moartea lui Fruela, au existat mai mulți pretendenți concurenți la teritoriile sale, inclusiv fratele său mai mic, Ramiro și fii fratelui său, Ordono al II-lea, împreună cu proprii săi fii. Când Ordono al II-lea a murit în 924, nici unul din fii săi nu au urmat la tronul
Dinastia Astur-Leon () [Corola-website/Science/331415_a_332744]
-
eșec și s-a încheiat cu moartea lui Carol, domnitorului de Viana, probail fiind otrăvit de mama sa vitregă în 1461. Catalanii, care au adoptat cauza lui Carol și au avut nemulțumirile proprii, au fost chemați într-o succesiune de pretendenți străini, pentru un război împotriva lui Ioan al II-lea. Ultimii ani ai săi i-a petrecut confruntându-se cu aceștia. La bătrânețe, Ioan a fost orbit de cataractă însă și-a recuperat vederea datorită operației medicului Abiatar Crescas, un
Ioan al II-lea al Aragonului () [Corola-website/Science/331454_a_332783]
-
Nobilimea a respins imediat testamentul, iar Aragonul îl favoriza pe fratele mai mic al lui Alfonso, Ramiro. Nobilimea din Navara, fiind sceptică față de Ramiro și de temperamentul său care necesita o rezistență în fața incursiunilor vecinului vestic, au ales un alt pretendent, regele Alfonso al VII-lea al Leonului și Castiliei și, probabil, fiind o protecție continuă împotriva aragonezilor. Inițial au ales un alt candidat, Peter de Atarés, un nepot al unui unchi nelegitim al lui Alfonso, Sancho Ramirez, Conte de Ribagorza
Garcia Ramirez al Navarei () [Corola-website/Science/331465_a_332794]
-
aragonez. În luna mai 1135, García s-a declarat vasalul lui Alfonso al VII-lea. Acest lucru îl punea în același timp sub protecția și domnia Castiliei și și-a cumpărat recunoașterea statutului său regal de la Alfonso, care era un pretendent al succesiunii lui Alfonso I. Prezentarea lui Garcia în Castilia a fost văzută ca un act de protecție pentru Navara și care a avut drept consecință, punerea ei într-o alianță ofensivă împotriva Aragonului și, acum că Garcia a apelat
Garcia Ramirez al Navarei () [Corola-website/Science/331465_a_332794]
-
Casei de Burgundia. Linia roială de Trastamara în Castilia a condus în timpul unei perioade de lupte militare cu Aragonul. Familia lor a fost susținută de cantități mari de contracte de căsătorie, care a dus la o serie de lupte printre pretendenții de drept al tronului castilian. Acest neam a condus în cele din urmă Castilia, de la venirea la putere a lui Henric al II-lea în 1369 până la unificarea coroaneilor sub Ferdinand și Isabella. După mai multe bătălii, Petru l-a
Casa de Trastámara () [Corola-website/Science/331455_a_332784]
-
eșec și s-a încheiat cu moartea lui Carol, domnitorului de Viana, probail fiind otrăvit de mama sa vitregă în 1461. Catalanii, care au adoptat cauza lui Carol și au avut nemulțumirile proprii, au fost chemați într-o succesiune de pretendenți străini, pentru un război împotriva lui Ioan al II-lea. Ultimii ani ai săi i-a petrecut confruntându-se cu aceștia.
Casa de Trastámara () [Corola-website/Science/331455_a_332784]
-
Nobilimea a respins imediat testamentul, iar Aragonul îl favoriza pe fratele mai mic al lui Alfonso, Ramiro. Nobilimea din Navara, fiind sceptică față de Ramiro și de temperamentul său care necesita o rezistență în fața incursiunilor vecinului vestic, au ales un alt pretendent, regele Alfonso al VII-lea al Leonului și Castiliei și, probabil, fiind o protecție continuă împotriva aragonezilor. Inițial au ales un alt candidat, Peter de Atarés, un nepot al unui unchi nelegitim al lui Alfonso, Sancho Ramirez, Conte de Ribagorza
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
aragonez. În luna mai 1135, García s-a declarat vasalul lui Alfonso al VII-lea. Acest lucru îl punea în același timp sub protecția și domnia Castiliei și și-a cumpărat recunoașterea statutului său regal de la Alfonso, care era un pretendent al succesiunii lui Alfonso I. Prezentarea lui Garcia în Castilia a fost văzută ca un act de protecție pentru Navara și care a avut drept consecință, punerea ei într-o alianță ofensivă împotriva Aragonului și, acum că Garcia a apelat
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
reședința permanentă în cetatea Óbuda, unde a murit în 1301. Astfel, importanța strategică, comercială și politică a Budei a continuat să crească până în timpul perioadei de interregnum de aproape șapte ani după moartea lui Andrei al III-lea, când toți pretendenții la tron s-au luptat pentru ocuparea acestui oraș, împreună cu Esztergom și Székesfehérvár. Pretendentul Carol Robert de Anjou-Sicilia s-a impus ca rege al Ungariei, iar încoronarea lui a avut loc la 27 august 1310 în Széfeshérvár. După acest eveniment
Castelul Buda () [Corola-website/Science/328454_a_329783]
-
și politică a Budei a continuat să crească până în timpul perioadei de interregnum de aproape șapte ani după moartea lui Andrei al III-lea, când toți pretendenții la tron s-au luptat pentru ocuparea acestui oraș, împreună cu Esztergom și Székesfehérvár. Pretendentul Carol Robert de Anjou-Sicilia s-a impus ca rege al Ungariei, iar încoronarea lui a avut loc la 27 august 1310 în Széfeshérvár. După acest eveniment, Buda a devenit reședința oficială a regelui maghiar și a curții sale În următoarele
Castelul Buda () [Corola-website/Science/328454_a_329783]
-
-lea, Godefroi s-a aflat la conducerea revoltei din Germania. În 1118, împăratul și ducele s-au reconciliat. În 1119, contele Balduin al VII-lea de Flandra a murit fără a avea moștenitor, iar Flandra a fost disputat între diferiți pretendenți, dintre care unul, Guillaume de Ypres, se căsătorise cu o nepoată a celei de a doua soții a lui Godefroi. Ca urmare, Godefroi i-a acordat susținerea lui Guillaume, însă nu a reușit să îl impună la conducerea Flandrei, care
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
fiu al regelui putea accede la tron). Astfel, Prințesa Victoria a devenit Prințesă Moștenitoare în detrimentul fratelui său mai mic Prințul Carl Philip care fusese născut drept Prinț Moștenitor. În prezent, Articolul 1 al Actului de Succesiune limitează numărul potențial al pretendenților la tron, astfel încât doar descendenții lui Carol al XVI-lea Gustaf pot moșteni tronul. În cazul în care Casa Regală se va stinge, Parlamentul nu are obligația să aleagă o nouă Casă Regală, așa cum era cazul până la reforma constituțională din
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
mare Pedro al IV-lea al Portugaliei (ambii unchi ai lui Sebastian) s-au bătut, până în anul 1834. Mama lui Sebastian s-a recăsătorit 27 de ani mai târziu, în 1838, cu unchiul ei, Infantele Carlos, Conte de Molina, primul pretendent carlist la coroana Spaniei. Sebastian a participat la al doilea asediu de la Bilbao și a devenit comandant al armatei carliste de nord din 30 decembrie 1836. A câștigat în Bătălia de la Oriamendi (16 martie 1837) împotriva legiunii britanice. Apoi a
Infantele Sebastian al Portugaliei și Spaniei () [Corola-website/Science/333459_a_334788]
-
Artă Deva secția actorie-regie. Viața de actor începe în februarie 1992 unde în urma concursului este angajat ca actor cu studii medii la Teatrul de Revista Deva fiind cel mai tânăr angajat la doar 20 de ani. Este distribuit automat în „Pretendentul”, rolul principal al comediei musicale „Caut urgent nevastă” Regia Eugen Aron. Tainele actoriei le descoperă acolo, pe scena Teatrului de Revista Deva sub îndrumarea mai multor regizori ca George Mihalache, Alexandru Darian, Eugen Aron, Emil Sasu, Alina Hristea, Boris Melinți
Puiu-Mircea Lăscuș () [Corola-website/Science/333501_a_334830]
-
dominat regiunea Fortriu pentru două sau patru generații. Acesta a urmat la tron după moartea regelui Uen, fiul lui Óengus de Fortriu, fratele lui Bran, în lupta împotriva vikingilor în 839. Rezultatul crizei de succesiunea a avut loc între patru pretendenți ai tronului care se alfau în conflict pentru puterea supremă. Domnia lui Kenneth începe din anul 843, însă este probabil să nu fi fost până în 848, după ce l-a învins pe ultimul rival al său. Cronica Picților susține că el
Kenneth I al Scoției () [Corola-website/Science/331037_a_332366]
-
tronul. La scurt timp după moartea tinerei regine Margareta, temându-se de un război civil între familiile Bruce și Balliol și a susținătorilor lor, Gardienii din Scoția au cerut de la regatul vecin din sud, Eduard I al Angliei să arbitreze pretendenții, în scopul de a evita un război. Eduard a văzut acest lucru ca pe o oportunitate pe care o aștepta de mult pentru a cuceri Scoția, la fel cum cucerise și Țara Galilor și să domneasca peste toate insulele Britanice. În
Casa de Bruce () [Corola-website/Science/331046_a_332375]
-
dominat regiunea Fortriu pentru două sau patru generații. Acesta a urmat la tron după moartea regelui Uen, fiul lui Óengus de Fortriu, fratele lui Bran, în lupta împotriva vikingilor în 839. Rezultatul crizei de succesiunea a avut loc între patru pretendenți ai tronului care se aflau în conflict pentru puterea supremă. Domnia lui Kenneth începe din anul 843, însă este probabil să nu fi fost până în 848, după ce l-a învins pe ultimul rival al său. Cronica Picților susține că el
Casa de Alpin () [Corola-website/Science/331044_a_332373]
-
în Regatul Angliei pentru a suporta cauza lor. Această acțiune a dus la devastarea nordului de către forțele lui Ioan. Forțele scoțiene au ajuns pe coasta de sud a Angliei, la portul Dover unde în septembrie 1216, Alexandru a adus omagiu pretendentului prinț Ludovic al Franței pentru terenurile sale în Anglia, ales de către baroni pentru a-l înlocui pe regele Ioan. După moartea lui Ioan, Papa și aristocrația engleză și-a schimbat loialitatea către fiul său în vârstă de nouă ani, Henric
Casa de Dunkeld () [Corola-website/Science/331098_a_332427]
-
castrat și i s-a tăiat un picior. Magnus a fost dus în Abația Nidarholm din Insula Munkholmen în Trondheimfjord, unde a petrecut ceva timp ca un călugar. Harald Gille a fost ucis în 1136 de către Sigurd Slembe, un alt pretendent regal, care s-a proclamat rege în 1135. Pentru a-și asigura pretențiile sale, Sigurd l-a adus pe Magnus înapoi de la mănăstire și l-a făcut co-guvernator. Ei au decis să își împartă forțele iar Magnus a condus estul
Magnus al IV-lea Norvegiei () [Corola-website/Science/331154_a_332483]
-
soția sa Ingiríðr Ragnvaldsdóttir. La acea vreme, nașterea legitimă nu a fost un factor important în deteminarea succesiuni la tron. Inge a fost întreținut de Ögmund sau Amund Gyrðarson în estul Norvegiei. Tatăl său a fost ucis în 1136 de către pretendentul la tron, Sigurd Slembe, astfel Inge în vârstă de doar un an a fost numit rege în Borgarting lângă Sarpsborg. Cei doi frați vitregi ai săi, Magnus și Sigurd, au fost numiți co-guvernatori în alte regiuni ale țării. Împărțirea regatului
Inge I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331169_a_332498]
-
castrat și i s-a tăiat un picior. Magnus a fost dus în Abația Nidarholm din Insula Munkholmen în Trondheimfjord, unde a petrecut ceva timp ca un călugar. Harald Gille a fost ucis în 1136 de către Sigurd Slembe, un alt pretendent regal, care s-a proclamat rege în 1135. Pentru a-și asigura pretențiile sale, Sigurd l-a adus pe Magnus înapoi de la mănăstire și l-a făcut co-guvernator. Ei au decis să își împartă forțele iar Magnus a condus estul
Dinastia Hardrada () [Corola-website/Science/331160_a_332489]
-
a fost ucis de către Sigurd Slembedjakn, un alt fiu nelegitim care pretindea că este fiul lui Magnus al III-lea. Sigurd a fost înțretinut de Guttorm sau Sådegyrd Bårdsson (Sáðagyrðr Bárðarson) în Trøndelag. Când tatăl său a fost ucis de către pretendentul Sigurd Slembe în 1136, Sigurd a fost făcut rege în Eyrathing. În același timp, frații lui Inge și Magnus au fost făcuți co-guvernatori. Tutorii lor și-au unit forțele împotriva lui Sigurd Slembe și a aliatului său, fostul rege Magnus
Dinastia Gille () [Corola-website/Science/331172_a_332501]