3,106 matches
-
stimulilor exteriori și, de fiecare dată, a impulsurilor necoordonate sînt bunuri de preferat tuturor celorlalte, atunci este adevărat că rațiunea de a fi a economiei ar dispărea". Această concepție este una analitică; ea însă nu clasifică tipuri de comportament, ci privilegiază unul din aspectele sale particulare, și anume "forma pe care o ia comportamentul sub influența rarității" (L. Robbins)5. Cînd această concepție este împinsă la implicațiile sale extreme, ea ajunge la a defini economia ca un demers, o formă de
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
avuțiilor (bogățiilor). Aceste definiții sînt compozite pentru că ele așază alături un domeniu particular al activității umane (producția) și o tehnică (moneda). În ele se pot regăsi atît concepția clasică (producție, repartiție și consum al bogățiilor), cît și concepția abstractă, care privilegiază un comportament sau principiu al non-risipei. 2.5. PRINCIPIUL GENERAL AL ACȚIUNII RAȚIONALE În privința acestui principiu există două abordări. 1) Prima consideră principiul raționalității un dat invariabil al naturii umane, o realitate cotidiană și banală, constatată prin experiență. Aceasta trimite
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
pe cale de consecință, repornirii motoarelor creșterii economice. În realitate, nu puține au fost vocile (Soviani, 2011) care au arătat că sporul de monedă deslocuit prin reducerea RMO la valută a condus la apariția unui "club loan", bănci-stat, adică o relație privilegiată dintre cele două entități. Aceasta deoarece costul unui împrumut pe piețele externe ar fi fost mult mai costisitor, iar băncile erau extrem de satisfăcute de a fi găsit un debitor așa de generos. În loc de restartarea creditării în piață, de accentuarea unei
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
pe termen mediu și lung, a unei rate a inflației (sau, eventual, a deflației) stabile și ușoare, eliminînd instabilitatea monetară. De fapt, politica monetară trebuie să vizeze trei obiective intermediare: masa monetară, rata dobînzii și rata de schimb, fără a privilegia vreunul din aceste obiective în dauna celorlalte. Politica fiscală, bugetară trebuie să-și fixeze ca obiectiv realizarea unui buget echilibrat, facilitînd redistribuirea veniturilor și realocarea resurselor și ocupîndu-se de producția și gestionarea eficientă a bunurilor publice ce nu pot fi
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
chiar de reglare prin intermediul ratei dobînzii. La începutul anilor '90, vechile certitudini s-au clătinat serios. În fața amenințării recesiunii, fiecare a acceptat o creștere a deficitelor publice, unii mergînd chiar pînă la o susținere monetară a acestora, alții continuînd să privilegieze stabilitatea monetară. În ultimii zece ani însă, economia mondială a intrat într-o fază cu totul nouă, atipică. Fenomenul de globalizare, liberalizarea mișcărilor de informații, persoane, capitaluri, impactul deosebit al noilor tehnologii, dereglementarea și creșterea forțelor pieței slăbesc vechile rețete
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
dintre două spații culturale diferite, deși înrudite, ține de semiotica transculturală ce se încrucișeză cu problematica deteritorializării (Deleuze, 1975) și valorifică noțiunea de între. De altfel, acest ne-loc pare să fi fost dintotdeauna un pămînt mănos și un spațiu privilegiat pentru mentalitatea românească arhaică, dar și pentru scriitorii care au cunoscut gloria în și prin franceză ca limbă de adopție, cum au fost Cioran, Ionesco, Panait Istrati și atîția alții. Daniel Sibony definește acest între ca pe "o formă de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
spre exotism, scriitorii chinezi sau indieni fiind preferați omniprezenților anglo-saxoni. Ar mai fi o diferență semnificativă: femeile par să aprecieze mult mai puțin decît bărbații ironia tăioasă, postmodernismul agresiv, mesajele de gradul doi sau textele șocante. Linia narativă clasică este privilegiată în continuare. Desigur, nu au dispărut nici difuzorii editoriali, deși nu sunt mulți cei care și-i mai pot permite, reprezențanții editorilor care, înarmați cu răbdare și persuasiune, fac lobby pe lîngă librari pentru a-și promova interesele de moment
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mereu reinventat și nu putem să nu ne amintim, noi, cei care ne-am trăit tinerețea în acele vremuri, că suferințele și lipsurile exterioare erau mai mereu estompate de bucuriile mult mai adînci și nesupuse timpului pe care sufletul le privilegia în dauna grijilor iubirea, prietenia, cărțile. Dar nici edulcorare sau complezență nu întîlnim la Tudor Alexander, cum adesea se întîmplă cu cei rupți de rădăcini și care ajung să idealizeze locurile de baștină, uitînd cîte au pătimit înainte de a pleca
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
la concluzia că nu există actualizare absolută. Heisenberg, de exemplu, în acord cu Husserl, Heidegger, Gadamer sau Cassirer, a afirmat fără încetare că trebuie suprimată distincția rigidă și artificială dintre Subiect și Obiect, că ar trebui să încetăm cu referința privilegiată la exterioritatea lumii materale și să singurul mod posibil de a ne apropia de sensul realității este de a accepta o viziune nu binară, așa cum o cere logica clasică, ci ternară și multiplă, ideea de "niveluri de realitate" fiind indispensabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
este un subiect fragmentar și fragmentat, deconstruit în însăși construcția sa, afirmîndu-se și sfărîmîndu-se într-o aceeași mișcare. La Roussy, tinerii explorează diverse identități virtuale, mai mulți avatari, pentru a cerne care e mai recunoscută și apreciată, pentru a o privilegia, dar și pentru a trăi în această logică a terțului inclus pe care doar conceperea unor multiple niveluri de realitate o permite. Ei au astfel posibilitatea de a se "irealiza" în fapte sau povești imaginare, știind însă că doar una
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acum!) valuri de indignare corect politică, îndeosebi în mediul francez, și ale cărui opinii spumoase se regăsesc în locuri dintre cele mai variate, de la scrieri literare la sfere teatrale, sau chiar publicitare. Drept e că, în acest sens, scriitorul e privilegiat de forma aforistică a gîndurilor sale, ce se pretează prin excelență la o asemenea valorificare, reînviind parcă spiritul spadasinilor cuvîntului din elegantele saloane pariziene de acum două sau trei veacuri. Nu ne propunem aici să ne oprim asupra vreuneia din
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în rapida dogmatizare a unei idei sau teorii (exemplul oferit de Călinescu în legătură cu postmodernismul este tratarea din perspectivă (neo)marxistă a acestuia), conducând la un scenariu reductiv, care îngustează posibilitățile argumentative și discursive. Încercând să limiteze utilizarea schemelor teatral-ideologice care privilegiază ideea de totalitate, criticul român sugerează că "o tratare moderat-teatrală și totodată sceptică a postmodernismului, tratare care ar trebui să fie sensibilă la pluralitate și bogăție, precum și suspicioasă față de rigiditățile doctrinare, ar putea fi o cale adecvată de explorare a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
precum și pe un stil "flamboaiant" și un ton exaltat, euforic. Luând în atenție criteriul atitudinii față de limbaj, structuraliștii acceptă ideea conform căreia avem acces la realitatea înconjurătoare prin mediul lingvistic, în timp ce, prin contrast, poststructuraliștii cred că însăși realitatea este textuală, privilegiind un model imaginativ bazat pe lichide semnele "plutesc" libere de conceptele pe care ar trebui să le desemneze, de aici fiind posibilă "contaminarea" cuvintelor cu opușii lor sau "diseminarea" semnificațiilor. În ultima analiză avută în vedere, în funcție de proiect sau scopurile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de la premisa că gândirea occidentală se desfășoară în jurul opozițiilor binare de tipul inteligibil/sensibil, obiect/subiect, vorbire/scriere. Aceste opoziții, însă, nu reprezintă pentru deconstructivist o simplă ilustrare, o imagine, ci o ierarhie violentă în care un termen este mereu privilegiat în defavoarea celuilalt. Pentru Derrida, deconstrucția semnului este unul dintre mijloacele prin care edificiul conceptual al metafizicii tradiționale este atacat: "un exemplu dintre nenumăratele posibile: metafizica prezenței e zdruncinată cu ajutorul conceptului de semn. Din moment ce îți propui să arăți că nu există
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
semnificant și un semnificat), pentru Derrida diferența dintre semnificat și semnificant este nulă, astfel încât "un semnificat nu este decât un semnificant pus într-o anumită poziție de către alți semnificanți"60. Dacă faza de răsturnare a ierarhiei semnificat/semnificant pare a privilegia statutul semnificantului, faza de deplasare a deconstrucției semnului va demonstra că acest privilegiu este absolut vulnerabil. "Semnificantul semnificant" nu semnifică decât în raport cu "semnificantul semnificat" (problema traducerii), astfel încât și accentul pus pe semnificant cade. În De la grammatologie, Derrida surprinde o serie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
două atitudini majore în ceea ce privește acceptarea noului curent: o atitudine "soft", care teoretizează postmodernismul ca pe o încercare de continuare, de completare și chiar de "încoronare" a modernismului importante fiind asemănările și nu deosebirile dintre ele și o atitudine "hard", care privilegiază o înțelegere mult mai radicală a noii paradigme, precum și ruptura față de modernism 91. În mod similar, chiar în generația optzecistă există dispute în ceea ce privește utilizarea conceptului la noi: dacă unii critici consideră că acesta nu a fost pur și simplu împrumutat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Poirier) sau inversând această procedură (Kermode), vom sfârși prin a mixa ceva din ambele din moment ce relațiile, analogiile ne permit această idee. Modernismul nu trebuie să se oprească deodată pentru ca postmodernismul să poată începe: ele coexistă acum"187. Hassan pare să privilegieze această interpretare care așază în conversație liberă și plurală modernismul și postmodernismul, care îi asigură și posibilitatea de a le concepe atât în termenii continuității, cât și ai discontinuității, ai diacroniei și sincroniei. Alături de Leslie Fiedler, Ihab Hassan a făcut
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fie, dar știe că nu poate, codul dominant; este imanență negând și totuși tânjind după transcendență. Cu alte cuvinte, Postmodernul împărtășește o logică a lui "atât/cât și", nu una a lui "ori/ori""189 (s. a.). Această viziune binară, ce privilegiază un termen dintre cei doi, este o strategie pe care și moderniștii o utilizează, situație care se transformă într-o altă critică la adresa proiectului lui Hassan, ce pare, în aparență, să intre în contradicție cu binecunoscutul proiect derridarian (din altă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și ca un procedeu de a se desprinde de pretinsa dorință a modernilor de a "furniza realitate", care este acum înlocuită cu inventarea aluziilor "la conceptibilul care nu poate să fie prezentat"217, aluzii care eludează principiile și regulile prestabilite, privilegiind astfel evenimentul. Pornind de la aceste indicații oferite de Hassan, putem observa într-adevăr în arta contemporană elemente care produc senzația de nereprezentabil, vid, de lipsă a oricărei posibilități de interpretare. Chiar dacă se poate vorbi de o "via mimesis" în postmodernism
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sugerat posibilitatea de a lectura și interpreta "situații" textuale precum tăcerea, spațiul, distanța etc. Experimentele de acest tip au conturat perspective noi asupra cercetării scriiturii și a intertextualității, dar și asupra interpretării și lecturii. Din perspectivă derridariană, metafizica occidentală a privilegiat constant vocea în raport cu scrierea și prezența în raport cu absența, constituindu-se într-un logocentrism care este, de asemenea, fonocentrism. Dacă semnul era considerat secundar în raport cu lucrul pe care îl reprezenta, scriitura era văzută ca fiind "mai secundară", din moment ce este semnificantul grafic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în discursul filosofic, și chiar al limbii naturale ca limbă filosofică"310 (s. a.). La rândul său, Rorty afirmă posibilitatea unei culturi postmetafizice care nu s-ar mai construi pe teorie, ci mai ales pe genurile literare, dintre care filosoful ironist privilegiază romanul. Deși susține că în sensul de metodă de interpretare a textelor deconstrucția necesită o distincție clară între filosofie și literatură, Rorty afirmă că "eu cred că noi toți derideeni și pragmatiști deopotrivă ar trebui să încercăm să ieșim din
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
într-o lume de sine stătătoare în care predomină regula jocului "hors-sens", instituind un fel de potlatch al semnelor. În această decentrare a sensului, scriitura radicală, rod al gândirii radicale, este eliberată de obsesia pentru conținut, sens și finalitate, Baudrillard privilegiind scriitura ironică, poetică, aluzivă și ludică în detrimentul oricărei tratări sistemice și constrângătoare a vreunui subiect. Ca și ceilalți scriitori postmoderni, Baudrillard caută tipuri de scriitură și procedee discursive radicale, diferite de ale scriitorilor moderni, atât pentru a se plia vitezei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
întâlniri extrem de rodnice între concepțiile lui Baudrillard și cele ale lui Kierkegaard. Filosoful francez consideră că în cazul viziunii kierkegaardiene este prezentă o "seducție puternică", plină de sfidare și ironie, ce se desfășoară în strategii pasionale și parodii. Ambii gânditori privilegiază stadiul estetic în defavoarea celui etic: pentru Kierkegaard, faza estetică este aceea în care principiul plăcerii abolește realitatea, introducând seducția ca fiind singura suverană, precum și kairos-ul ca unica modalitate de a transgresa legile logice și cele morale. Pentru Baudrillard, etica nu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
multe aspecte esențiale. Această "destabilizare" discursivă, realizată de către conceptul de seducție, acționează, după cum am văzut, printr-o diminuare vizibilă a logicii noncontradicției, determinând chiar atracția termenilor opuși, cu efecte asemănătoare deconstrucției derridariene. În acest punct, în tradiție tel-quel-istă, Baudrillard va privilegia conceptul de scriitură, care, în viziunea sa, este capabil să înglobeze seducția, spre deosebire de conceptul de discurs. În consecință, o scriitură care s-ar ghida după o logică și o retorică a seducerii ar trebui să fie în mod necesar ironică
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau a gândirii, multe dintre conceptele pe care le-a construit au ajuns să aibă aproape aceleași caracteristici cu cele "dizolvate" anterior. De asemenea, deși în multe lucrări utilizează procedee deconstructive și afirmă, ca Derrida, caracterul dominant-constrângător al unor concepte privilegiate de către gândirea occidentală, Baudrillard nu aplică aceleași coordonate și propriilor lucrări. În acest sens, putem afirma că a realizat doar o parte din mișcarea deconstrucției aceea a inversării importanței și privilegierii termenilor dar nu și întregul demers. Astfel, putem observa
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]