1,268 matches
-
sciții pe care îi înlocuiesc treptat, "fie dislocându-i, fie asimilându-i". Din acest areal, noile grupe nomade iranofone vor înainta progresiv spre vest, ajugând în Câmpia Tisei și la Dunărea de Jos, printr-o deplasare care se constituie în prolog al epocii marilor migrații care va caracteriza, mai bine de un mileniu, întregul continent european. Primele contacte dintre sarmați și comunitățile tracogetice se consumă în stepele nord-pontice, fapt confirmat atât de izvoarele literare și de unele date arheologice, cât și
PREZENŢE SARMATICE ȘI ALANICE TIMPURII ÎN INTERFLUVIUL PRUTO-NISTRIAN by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/91551_a_107351]
-
6. hQ megalosýnQ: „mărire” (SC); „scaonul măririi” (Blaj); „slavă” (BVA, BS); „mărire” (G-R); „maiestas” (Vg); „la Majesté” (BJ); „the Majesty” (RSV). Este tot un hapax, într-o expresie similară cu cea în care apare Dýnamis că nume al divinității: în prologul Epistolei către evrei, care este un scurt rezumat hristologic, se spune despre Hristos că s-a așezat en dexiăi tQÎs megalosýnQs, „de-a dreapta Măririi” (Evr 1,3). Traducerea în românește cu „Mărire” ni se pare cea mai adecvată dacă vrem
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
care este peste toate Dumnezeu (theós), binecuvântat în veci!” - În Țiț 2,13 i se spune creștinului cum să aștepte „...arătarea slavei... marelui Dumnezeu și Mântuitor al nostru Isus Hristos (to¤ megálou theo¤ hQmÄÎn kaì sÄtQÎros hQmÄÎn Christo¤ IQso¤)”. - Ioan, în prologul Evangheliei sale vorbește despre Cuvânt, care se va arăta ulterior a fi întrupat în Isus Hristos și afirmă: theòs QÎn ho lógos „Cuvântul era Dumnezeu 268” (1,2). Această afirmație este mărturisirea de credință prin care creștinismul se desparte de iudaism
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lucrare, împărtășind aceleași atribute și aceeași slavă. Tatăl îl iubește pe Fiul și îi transmite toată puterea să (cf. În 5,20): să dea viața, fiindcă are viața în sine (5,21.25-26) și să judece (5,22.27). În prologul acestei evanghelii întâlnim și expresiile monogengs hyiós „Fiul unul-născut” (În 1,18) și monogengs parà patrós, „Unul-născut de la Tatăl” (În 1,14), care subliniază unicitatea relației dintre Isus și Dumnezeu. În corpusul ioanic se precizează învățătură despre Întrupare: Dumnezeu l-
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
liturgic, nu are însă cum introduce note explicative. O soluție fericită se găsește în Liturgia Orelor și, respectiv, Lecționarul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București: „din fire Dumnezeu.”281 Autorul Epistolei către evrei afirmă același lucru despre Fiul când îl definește în prolog, folosind însă alte două expresii: după ce arată că „sin aceste timpuri de pe urmat ne-a vorbit nouă prin Fiul (elálQsen hQmžn en hyiÄÎi - 1,2)” îl definește apaúgasma tQÎs dóxQs kaì charaktgr tQÎs hypostáseÄs auto¤ (1,3): „zare mărirei și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
le Verbe” (BJ); „the Word” (RSV). Acest nume e prezent doar în texte ioanice (În 1,1.14; 1In 1,1), precum și în Apocalips, unde călărețul de pe calul cel alb se numește ho lógos to¤ theo¤i (Ap 19,13). Prologul Epistolei către evrei explică parțial acest nume: „După ce Dumnezeu, odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri a vorbit părinților noștri prin proroci, în aceste timpuri de pe urma ne-a vorbit prin Fiul..., prin care a făcut și lumile” (Evr 1
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
călăuzească pe toți spre Tatăl. În Evanghelia după Luca, bătrânul Simeon îl preamărește că phÄÎs eis apokálypsin ethnÄÎn (2,32) - litt. „Lumină spre revelare neamurilor”. Dar Hristos că lumina este una dintre marile teme ale Evangheliei după Ioan. Încă din Prolog, după ce se referă la el numindu-l ho Lógos, îl desemnează că tò phÄÎs tò alQthinòn ho phÄtízei pánta ánthrÄpon (1,9), „lumină cea adevărată, care luminează pe tot omul” (t.n.). Isus însuși se autodefinește astfel în această Evanghelie
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
el? șopti Metodiu, trăgând cu coada ochiului spre tătarul cel tatuat. El? El a câștigat concursul "Dintre sute de tătari". Să ți-l prezint. Îl cheamă Mârzac.98 În dramaturgie, un anumit interes poate capta comedia într-un act, un prolog și două tablouri Actul al șaselea, în care D. D. Pătrășcanu parodiază piesa shakespeariană Romeo și Julieta, amuzându-se prin negarea finalului tragic arhicunoscut și continuarea poveștii de dragoste prin imaginea infernului conjugal în care gelozia și plictisul pregătesc terenul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Spre deosebire de piesa lui G. Ranetti, Romeo și Julieta la Mizil, centrată pe conflictul de natură politică între familiile celor doi, comedia lui D.D. Pătrășcanu deschide mai larg evantaiul țintelor parodice, vizând și alte mari tragedii ale "marelui Britt": Macbeth (în Prologul care începe prin a reproșa apetitul marelui dramaturg englez pentru "sânge și măceluri"), Othello (prin gelozia exagerată a lui Romeo), Hamlet (prin șarjarea apariției spectrului patern). Însă, la fel ca în scurta comedie a lui Ranetti, hipotextul caragialian se întrevede
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Însă, la fel ca în scurta comedie a lui Ranetti, hipotextul caragialian se întrevede clar. Astfel, despre întâmplările prin care trec cei doi tineri până în momentul în care vor intra în scenă în calitate de soț și soție, Actorul ne informează în prolog într-un limbaj "moftologic" neaoș, ancorând decisiv eroii lui Shakespeare în universul caragialian și prin alte trimiteri intertextuale la sintagme celebre din Telegrame, De închiriat și alte Momente axate pe redarea atmosferei domestice burgheze: Ce-a urmat după asta... uite
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Căutarea intermitentă, traducere de Barbu Cioculescu, Editura Humanitas, București, 1994. Ionescu, Eugen, Elegii pentru ființe mici, Editura "Jurnalul literar", seria "Poesis" nr.1, cuvânt introductiv de Nicolae Florescu, București,1990. Ionescu, Eugen, Eu, ediție îngrijită de Mariana Vartic. Cu un prolog la Englezește fără profesor de Gelu Ionescu și un epilog de Ion Vartic, Editura Echinox, Cluj, 1990. Ionescu, Eugen, Nu, Editura Humanitas, București, 1991. Ionesco, Eugéne, Découvertes, Albert Skira, coll. "Les sentiers de la création", 1969. Ionesco, Eugené, Note și contranote
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a interogațiilor noastre în privința modurilor, mai mult sau mai puțin democratice sau republicane, de a gândi liantul social. Analiza incidențelor concrete permite reformularea acestor orientări într-o manieră care depășește ambivalența obișnuită, pentru a o converti în obiect de deliberare. PROLOG: tendința istorică de scădere a autonomiei politice a orașelor De aproximativ douăzeci de ani, răspunsurile date crizei urbane sunt asociate în mod explicit cu necesitatea reînnoirii civice. Colocviile celebrează oportunitatea unor "declarații ale dreptului la urbanitate", urgența construirii unui "oraș
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Yonnet Paul 61, 62 Zimmermann Monique 223, 242 Zola Émile 73, 77 Zylberman Patrick 109 Cuprins Studiu introductiv / 7 Mulțumiri / 41 Prefața autorului la ediția în limba română Orașul, laborator politic / 43 Introducere. Orașul și democrația: o asociere incertă / 47 Prolog / 50 Partea întâi Organizarea rațională a ordinii publice. O depolitizare voluntară a spațiului urban / 63 Capitolul 1. Crearea orașului modern / 65 Lucrările lui Haussmann: alianța viziunii princiare cu speculația / 65 Flagelurile orașului / 65 Pragmatismul vizionar al baronului Haussmann / 68 Accelerarea
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Burton (Anatomy of Melancholy, 1621, I, 3, 1, 2) descrie oamenii care sînt "humorous": cînd rîd din toată inima, cînd plîng fără nici un motiv din afară, cînd suspină, posomorîți și îngîndurați, cînd cad în niște închipuiri absurde. Ben Jonson, în prologul la comedia Every man out of his humour, dă următoarea explicație: "Cînd o singură însușire predomină într-un om în așa măsură încît îndreaptă toate gîndurile și aptitudinile sale pe una și aceeași cale, trebuie să spunem că un astfel
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în humor (Live of Shakespeare, p. 245). Dar o asemenea considerare melancolică ar face cu siguranță imposibil efectul humoristic, după cum s-ar întîmpla și cu Mefisto în Faust al lui Goethe. Trebuie să ne plasăm pe poziția lui Dumnezeu din "Prolog" și să spunem că e nevoie să existe și asemenea exemplare ciudate ("cucuvele")77. Falstaff își exercită efectul humoristic în virtutea acestui principiu. De aceea resimțim ca pe o stridență faptul că prințul Hanric, de cum ajunge rege, îl îndepărtează cu vorbe
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
În preajma revoluției”, purcede la elaborarea ciclului romanesc care îl va consacra (inițial dictat stenodactilografilor L. Leoneanu și A. Byck, apoi „stilizat” de G. Ibrăileanu, G. Topîrceanu și, mai târziu, de Al. A. Philippide). Astfel, tipărește în ritm precipitat opt volume - Prolog: Smaragda Theodorovna, Copilăria și adolescența lui Vania Răutu și Lutul (1932), Hotarul (1933), Nostalgii și Ciubărești (1934), În ajun (1935) și Uraganul (1936). Moartea neașteptată, grăbită de tensiunea în care trăise după război și de efortul depus, mai cu seamă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
ereditari, precum și circumstanțele familiale care își pun amprenta asupra copilului și, în același timp, să dea icoana vieții basarabene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, e până la un punct de sine stătător (lucru sugerat și de titlu: Prolog: Smaragda Theodorovna), apropiindu-se cel mai mult de canonul tradițional. Canavaua e dată de o dramă, inventată în parte de autor, inspirat și de romanele lui Stendhal, Balzac, Flaubert, Turgheniev, Lev Tolstoi. E drama familiilor în care există o prea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
în serios: într-adevăr, corul comic a fost tardiv furnizat de arhonte; înainte erau voluntari. Iar poeții comici despre care se vorbește sunt menționați prin tradiție într-un moment în care comedia avea deja forme determinate. Cui se datorează măștile, prologurile, numărul actorilor și toate lucrurile de acest gen, nu se știe. În ierarhia genurilor, comedia este considerată, în Antichitate, drept un gen minor, judecată care se va menține până în secolul al XVIII-lea." 2. Condamnarea platoniciană Platon se manifestă împotriva
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
respectiv cu "subiectul", "caracterul", "gândirea", "expresia", "cântul", și "spectacolul". Aceste părți sunt numite "integrante", după cum explică Corneille în Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic, căci ele se întâlnesc în fiecare dintre "părțile de extensie", constituite, în piesa antică, din prolog, episod, exod și cor, în piesa clasică din expoziție, intrigă și deznodământ. 2.1. Primatul acțiunii Dintre cele șase părți "integrante", Corneille, ca și Aristotel, preferă acțiunea, căreia îi consacră majoritatea reflecțiilor sale teoretice. "Dintre aceste șase (părți), numai în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
iarnă, la începutul actului IV, pentru a explica publicului că s-au scurs șaisprezece ani în antractul care desparte actul III de actul IV, el arată timpul sub forma unui personaj alegoric, și-l face să pronunțe, sub formă de prolog, următoarele cuvinte: "Timpul. Eu care unora le plac, care pun pe toată lumea la încercare, în același timp bucurie și teroare a celor buni și a celor răi, eu care fac și desfac eroarea, este timpul, acum, în numele Timpului, să mă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
virtuții" pe care le traversează cu curaj Dorval, pentru că acesta este subtitlul pe care îl dă Diderot piesei ("Les épreuves de la vertu"). El se explică în mod clar, prin intermediul ficțiunii unei conversații, asupra scopurilor dramei sale. Stând de vorbă, în prologul narativ pe care îl scrie ca introducere a piesei, cu Dorval care îi povestește viața, Diderot îi spune "că o operă dramatică în care aceste încercări i-ar fi subiectul ar face impresie asupra tuturor celor care au sensibilitate, virtute
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asociere neglijate până la el, pe atotputernicia visului, pe jocul dezinteresat al gândirii." Foarte atenți la visele lor, suprarealiștii le notează toate traseele mnesice în poemele lor ca și în fanteziile lor dramatice. De aceea teatrul lor acordă primul loc insolitului. Prologul la Mamelele lui Tiresias (Les Mamelles de Tirésias) de Apollinaire (1880-1918) este un adevărat manifest. Piesa, care datează din 1917, a fost numită de Apollinaire mai întâi "supranaturalistă", apoi calificată drept "suprarealistă" pentru că anunța un spirit nou, deși fusese scrisă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un spirit nou, deși fusese scrisă înainte de nașterea Suprarealismului propriu-zis. De altfel, în Prefața sa apare pentru prima dată termenul de Suprarealism. Apollinaire reprezintă acolo în mod ludic un fenomen de transexualitate, metamorfoza lui Thérèse în bărbat. Apollinaire definește, în Prolog, o dramaturgie nouă, caracterizată prin abandonarea unității de acțiune, singura unitate păstrată în teatru până atunci, atât de romantici, cât și de naturaliști sau de simboliști. Partizan al unei drame eterogene, după imaginea vieții care nu se desfășoară niciodată după
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Appia, Muzică și regie Rolland, Teatrul poporului tentativă de estetică a unui teatru nou Antoine, Conversație despre regia scenică Appia, Cum să reformăm regia scenică Craig, Arta teatrului Evreinov, Apologia teatralității Rouché, Arta teatrală modernă Craig, Despre arta teatrului Apollinaire, Prolog despre Mamelele lui Tiresias Appia, Opera de artă vie Stanislavski, Viața mea în artă Baty, Masca și cadelnița Schlemmer, Teatru și abstracțiune Piscator, Teatrul politic Claudel, Drama și muzica Stanislavski, Formarea actorului Artaud, Teatrul și dublul său Jouvet, Reflecții asupra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragică” (N. Iorga), când pe decrepitudinea inconștientă a unora înflorește parvenitismul neguros și cinic al altora, F. intuiește aici sursa unei bogate tipologii morale, psihologice și sociale. Întregul proiect etic și epic al romanului este enunțat în Dedicație și în Prolog, texte revelatoare pentru incisivitatea critică și pentru polemismul abundent exteriorizat. Fusese în intenția autorului să întruchipeze ascensiunea ciocoiului în două ipostaze, dar nu a avut răgazul de a-l modela decât pe ciocoiul „cu anteriu și cu călămări la brâu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]