1,541 matches
-
un călcâi de-al Elenei. Așeză semnul de carte între pagini și abandonă cartea pe noptieră. Tatăl făcea semne presând cu unghia deasupra aliniatului de unde urma să continue lectura. Mama stinse lumina și veni lângă ele. Era caldă, avea carnea pufoasă, mirosea a leșie. Era multă liniște. Elena o prinse de mână și o strânse. Carmina răspunse strânsorii. Era ca și cum și-ar fi vorbit. Nu dormi? Nu dorm. Își controlă respirația. Elena credea că în somn omul respiră mai greoi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tot mai rar. Între timp fusese înlocuită. Pe colțul din stânga canapelei, găsi într-una din zile o fată, Marga, proaspătă absolventă a facultății de filologie, repartizată acolo în orașul lor. Era lenoasă ca o pisică, avea o carne foarte albă, pufoasă, abundentă, vorbea puțin și rar, graseia, de cele mai multe ori se înflăcăra și se emoționa, fața toată i se înroșea, urechile îi deveneau stacojii. Era foarte inimoasă și se integrase trup și suflet în atmosfera casei profesorilor Alexe. Ceea ce părea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zbateri, zbateri, din ce în ce mai încete. Până au chemat doctorul ea își pierduse conștiința, pulsul abia se mai simțea. Și-a dat sufletul odată cu prima țâșnire de sânge care ieșise pe acul seringii. În mână ținea un canaf de la bundă, unul mic, pufos, roșu-liliachiu. Telefonul îl primi într-o seară Sunt Adrian Pascu, începu. Numele îi era necunoscut dar, din primul moment, femeia știu cine este. Am rugat-o pe Emilia să-și ducă până la capăt serviciile. Prin urmare am căpătat câteva informații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Nu prea știu la ce oră am să pot... — Nu contează, te aștept. — Watanabe! Știi ce mi-ar plăcea mie să fac acum? N-am nici cea mai vagă idee. — În primul rând, să mă întind pe un pat moale, pufos. Aș vrea să mă simt bine, să beau și să nu mai văd nici un rahat de măgar în jurul meu Mi-ar plăcea să stai și tu lângă mine... Și apoi să-mi scoți, una câte una, toate hainele... ușooooor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
spre o acuarelă cu două doamne care stăteau față-n față. În fundal, un bărbat cu baston și ochelari de soare bâjbâia Într-un Întuneric etern. Femeile păreau la fel de dezorientate, deși hainele mulate care le scoteau În evidență șoldurile, gulerele pufoase de blană și cizmele lucioase cu mii de capse minuscule de-a lungul fluierului piciorului, până sus la rotulă, erau semne că nu erau deloc dezorientate În același sens ca bărbatul orb. Karp se aplecă Înainte. — Există cizmari care fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
deschis ochii, nici chiar când Rose i-a acoperit fața cu o ploaie de sărutări. Părul ei moale și castaniu era legat cu o fundă aurie, aproape la fel de mare ca și capul ei și era Îmbrăcată cu o haină verde, pufoasă, Împodobită cu dungi roz și nasturi purpurii. Arăta ca un brad de Crăciun pitic, decorat de un nebun. — Ți-e foame? Mami o să-ți gătescă mâncare americană adevărată În seara asta! a exclamat Rose. A pus sacoșile pe bancheta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ajuns la o decizie unanimă: rochia turcoaz. Ținuta a fost completată cu niște cercei asortați, o poșetă purpurie cu mărgele, despre care mătușa Varsenig a pretins că ar adăuga o notă de feminitate, și un cardigan albastru Închis și foarte pufos, În eventualitatea că s-ar fi făcut frig. Acesta era alt lucru În privința căruia Armanoush știa că nu trebuia să ridice obiecții. Cumva, lumea din afara casei părea să aibă caracteristici artice În ochii celor din familia Tchakhmakhchian. „Afară“ era sinonim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
din familia Tchakhmakhchian. „Afară“ era sinonim cu „tărămul răcoros“ și pentru a-l vizita trebuia să-ți iei cardiganul, de preferință Împletit de mână. Acest lucru Îl știa În parte din copilărie, căci Își petrecuse primii ani Învelită În păturile pufoase pe care bunică-sa le Împletise pentru ea și care aveau inițialele ei brodate la capete. A te culca fără să-ți acoperi trupul cu ceva era pur și simplu de neconceput, iar a ieși afară, În stradă, fără un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a-ți dori să beți, domnule? a Întrebat stewardesa În turcă, aplecându-se pe jumătate spre el. Avea niște ochi de un albastru de safir și purta o vestă de aceeași culoare, pe spatele căreia erau imprimați nori albi și pufoși. O fracțiune de secundă Mustafa a ezitat, nu pentru că nu știa ce voia să bea, ci pentru că nu știa În ce limbă să răspundă. După atâția ani se simțea mult mai În largul lui vorbind În engleză decât În turcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
clipă mai târziu capul mătușii Banu s-a strecurat Înăuntru. — Pot să intru? a Întrebat cu o voce șoptită, șovăitoare. După ce a auzit un posibil răspuns afirmativ, s-a strecurat până În cealaltă parte a camerei cu picioarele Îngropate În covorul pufos și apoi s-a oprit. Vălul ei roșu strălucea de parcă ar fi fost irizat de o lumină misterioasă, iar pungile Întunecate de sub ochi Îi dădeau Înfățișarea unei fantome. — N-ai coborât toată ziua. Voiam doar să văd ce mai faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de parcă și-ar fi adunat gândurile. — E ceva care mă sâcâie de ceva timp... În glasul lui, altfel liniștit, se simțea doar o nuanță ușoară de teamă. Lumina lunii pătrundea prin perdele și desena un cerc mic pe covorul turcesc pufos. Și-a concentrat atenția asupra acelui cerc și a dat drumul Întrebării: Unde e tatăl Asyei? Mustafa s-a Întors spre sora lui mai mare la timp ca să-i vadă grimasa, Însă Banu și-a regăsit imediat stăpânirea de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
reușit! Am supraviețuit! N-aș fi crezut că vom reuși! Am supraviețuit! Norman distingea cu greu instrumentele de bord din cauza lacrimilor. Deodată, soarele strălucitor Îl făcu să mijească ochii: ieșiră la suprafață și văzură În sfârșit marea liniștită, cerul, norii pufoși. — Ai văzut? strigă Harry În urechea lui Norman. Ai văzut? E o zi a dracului de perfectă! 00.00 ORE Când se trezi, Norman văzu o rază strălucitoare de lumină ce pătrundea prin singurul hublou, luminând toaleta dintr-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pe masa de scris, valiza cu obiecte personale în dulap. Bernard își scoase apoi pardesiul, intră în sala de baie, se spălă pe mîini, se privi puțin în oglindă. se șterse apoi îndelung pe mîini cu unul din acele prosoape pufoase pe care numai doamna Warnotte știa să le găsească în comerț. Următorul gest fu acela de a ieși cîteva minute pe balcon, pentru a trage puternic în piept aerul iodat și pentru a privi marea. Bernard mai spune o dată, în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pusesem bicicletele pe ochi, ca să-mi continuu truda, când, de cealaltă parte a rotondei, a răsunat fatidica Împușcătură. Afară am dat nas În nas cu Requena. Ușa dormitorului lui Ricardo era larg deschisă. Pe podea, maculând cu sângele dezonoarei blana pufoasă, hoitul zăcea În decubit dorsal. Revolverul, cald Încă, Îi străjuia somnul de veci. O spun sus și tare. Hotărârea a fost premeditată. Așa o coroborează și o confirmă deplorabilul răvășel pe care ni l-a lăsat: amărât ca al celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
când ieram obstinanți că să ne lefterim unu pă altu În față la clenți și umblam gaia prin prăfăraia dân San Luis de-o mestecam ca potolu, și să Înfunda vintilatoru dă preșuri când ne glisam napoi la Rosario. Halterofilu pufos, chiar fătat În nușce republică tropicală, i-o burtă fulger ș-a vrut să mă cadorisească la spirit buchisindu-mi sminteli ififlii dân carnețelele lui; În primele trei fârtaie dă ceas, mandezu mă făceam mic, da-mi zbârnâiam mintea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Hai să bem undeva o bere. Am intrat într-o bodegă și Gheorghe a comandat două halbe. Mie mi-era foame și am cerut berarului ceva de mâncare. Ne-a adus mezeluri care mi-au dilatat nările, muștar și franzelă pufoasă. - Mă, zice, ție ți-e foame... - Cum să nu-mi fie, venisem la tine la masă și n-am mâncat nimic... - Te-am așteptat duminica trecută... Adusese nevastă-mea baclavale de la cofetărie... - Bine că le-ați mâncat singuri... Cunoșteam baclavalele
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
la socoteala ei înfrigurată, pierdută, mugurii de pini încremeniți în tăcerea zahărului coagulat se strecuraseră de mai multe ori între albele rotocoale de zăpadă, cu trupul proaspăt strivit al unei căpșuni uriașe în interior, sau poate că biscuiții de orez pufos și pudră de ceai verde, refuzați în cele din urmă de Reiko, atunci când le descoperise numele, legat de culoarea lor văratică și deci nepotriviți pentru sezonul rece și, mai mult decât atât, pentru o vizită la spital, se răzbunaseră pervers
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
întreținută de manga și eroinele sale infantile, cu inimă mare și ochi ce acoperă jumătate din față, s-a extins și în rândul tinerilor băieți. Nu este o surpriză să vezi în metrou un punk-ist fioros care are o pisicuță pufoasă drept hăinuță la telefonul mobil. Sociologul Sharon Kinsella identifică aici o formă de rebeliune împotriva unei societăți care condamnă adultul la o privare totală de libertate și sclavaj față de firmă/companie/societate: declinând responsabilitățile pe care le incumbă maturitatea (conceptul
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
lângă tine, maiestuoasă prin însăși corpolența adormită a ființei ei revărsate sub falduri, sub basmaua care îi acoperă regulamentar părul și care se înnoadă sub bărbie, formând un triunghi brodat cu sclipici pe umeri și trasându-i, geometric, linia obrajilor pufoși, singura parte descoperită privirii. Este Rezvan, prietena mea iraniancă. Din când în când, îi taie calea unui japonez sperios, care se chircește brusc în spatele volanului atunci când dă cu ochii de apariția discordantă, femeia uriașă, acoperită în negru, care îl poate
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
timp Rezvan își dă, ștrengărește, ochii peste cap, nici prăjitura tradițională din pastă de fasole roșie și făină de orez nu-i spune nimic; ea tocmai i-a adus lui sensei o tartă enormă făcută de ea, ca un chec pufos, pudrat cu zahăr și lansând în aerul rarefiat al casei efluvii de șofran. Trebuie să o ia totuși, jeleul transparent, miniatural, imitând discret un fulg de zăpadă, îi scapă printre bețișoare, ninge pe tatami; aici, mă încurc cu brio, încerc
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
fi căzut? Sau mai zboară și acum? Da, uite-o!... Ea să fie? Nu. Sau da, dar care din ele că, deja în aer sunt vreo trei. Ce departe a ajuns! Tare departe. Nu se mai văd nici pernuța cea pufoasă, nici culcușul făcut de mâna blândă și caldă a măicuții, nici măcar pomul sub care a stat și unde s-a întâlnit cu norocul. Toate sunt acum departe. Dar, nu-i nimic, o să le găsească el. Uite un melc! Și ce
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
delicatese), îmbrăcăminte, tot felul de unelte de uz casnic... Sosit pe ulițele satului, făcea ce-i sta în putere ca lumea să vadă cu orice chip ce are el. Imediat era întrebat: “Unde-ai găsit lipiile alea așa albe și pufoase? Că-ți vine să le mănânci cu ochii și mai mult nu!” “Tocmai le descărca Petrică al nostru la Pâine” Omul stătea puțin în cumpănă , dar ceva parcă l împingea într-acolo. Dacă, totuși, chiar la Petrică... De ce să nu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
norocul, cel mai adesea fără să vrea și indiferent, Andrei Vlădescu. Existau cafele cu caimac înmiresmând aerul, sticluțe cu lichior mai gros decât uleiul, pe care îl beau din păhărele mici și verzui, de cristal încrustat, prăjiturele multe și variate, pufoase și proaspete, alune mărunte de pădure oferite în boluri chinezești, pătrățele de ciocolată elvețiană învelite în poleială portocalie, fructe, frunzulițe de ceai verde, pentru cei cu gusturi și mai alese, oferite într-o cutiuță înaltă de tablă bine închisă, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ale credinței, mândriei sau tenacității. Erau acolo cu toții, cei știuți, strânși în jurul unei mese de stejar, îngustă și lungă, pe care se aflau platourile cu sanviciuri, pizza și sticlele cu băutură. Rodica Dumitrescu, potrivit de înaltă, cu forme bine conturate, pufoase, cu mers lasciv, săltându-și pletele negre ondulate pe spatele gol. Aurelia Mocanu, cu aerul timid și arogant. Anca Voican, mică de statură, înălțată pe tocurile ieșind de sub pantalonii și tunica negre în care se îmbrăca serile, cu părul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îi spunea Rodica Dumitrescu dintre pături. „Cel puțin știi că trăiește undeva, indiferent ce ar face, dar trăiește.“ În convalescență după o boală scurtă, Rodica Dumitrescu stătea între perne, rezemată de tăblia patului, slăbită, cu părul negru înfoiat, cu brațele pufoase ieșind din cămașa albăstriu vaporoasă întinse în fața sa pe pături. Lumina crepusculară inunda încăperea prin ferestrele înalte larg deschise și pictura abstractă atârnată deasupra patului strălucea. Andrei Vlădescu ședea pe un taburet, rezemat de perete și fumând. „Îmi zici că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]