KorAP: Find »[drukola/base=rânji & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...81 >

2,010 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436

fără țipenie de om, aș prefera să fie Întuneric, dar e o lumină galbenă de la becuri. Aș putea striga și nimeni nu m-ar asculta. Tăcuți, În spatele acelor ferestre Închise din care nu scapă un firicel de lumină, taxidermiștii ar rânji În mantiile lor galbene. Și totuși nu, Între colonade și grădina centrală sunt automobile parcate și câte-o umbră ici-colo, trecând. Dar asta nu face ca locul să devină mai primitor. Un dog mare nemțesc Îmi taie calea. Un câine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
asupra dușmanului strigând „Înainte, Savoia“, dar unii dintre ei ziceau că era În virtutea obișnuinței, ce-ai vrea să strigi când pornești la atac, asta nu Însemna că erau neapărat monarhiști și știau și ei că regele avea culpe mari. Garibaldinii rânjeau, poți să strigi Savoia doar dacă dai atac la baionetă În câmp deschis, dar nu azvârlindu-te după un colț cu pistolul-mitralieră. Și ziceau că erau vânduți englezilor. Se ajunsese totuși la un modus vivendi, era necesară o comandă unică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

laptopul. Locul e plin de alții asemenea lui. Uite-l pe unul, o stîrpitură cu țăcălie. Ochii Îi mătură cu lăcomie holul aeroportului, iscoditor. Apoi face cîțiva pași hotărîți Înainte, și Încă un salt și gata! A ajuns! Se apleacă, rînjește, Își deschide geanta de pe umăr și scoate cablurile. Se lasă pe genunchi și Își bagă În priză laptopul și celularul. Aparatele Încep să strălucească. Închide ochii. Liniște! Vampirul se hrănește. Dar nu rămîne singur prea mult. O tînără se apropie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
un salt către ea, scoate cablul Într-o clipită, se cuplează. Verifică led-ul laptopului. E stins. Drace! E o priză moartă. Privește În jur, dezorientat pentru o clipă de o cădere bruscă de glicemie. Vede un alt vampir care rînjește la el. Ăla știa! O Încercase și el și dăduse greș și se bucura acum de necazurile lui Wakefield. Wakefield trage cablul brusc afară din priză și Își continuă periplul, aruncînd semenului său o căutătură de deochi. Te-ai aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
cu gingășie. N-ai ce face, Farkas, Oamenii se miră. Acest schimb de replici nu scapă atenției mesenilor și celelalte conversații din jurul mesei par a se opri. Îmi pare rău, spune Wakefield, nu voiam să te fac de rîs. Farkas rînjește. — Să faci de rîs un bogătaș? Glumești? Eu nu sînt Soros. Îl știu pe George. El e un mare visător, dar preferă să fie un fel de mesia, Îi place riscul și e un jucător la noroc. Face bani, pierde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
a ști unde se află acolo și acolo este pretutindeni pentru că ea trăiește În timp dar În nici un fel de spațiu! În țara noastră viitorul se ruinează Încă Înainte de a fi construit un fapt recunoscut de arhitectura postmodernă care ne rînjește sfios sau demonic atunci cînd citează ruine din alte timpuri și spații! În America nu există clădiri doar pasaje care leagă Între ele viiturile migratoare cea mai perenă arhitectură fiind exact cea care se mișcă dimpreună cu aceste viituri de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
șervețelul; vederea lor intră În conflict cu bubuiturile din creier ale mahmurelii sale de după vodcă. — M-am săturat de tot rahatul ăsta. Nu cîștig o grămadă de bani. Mi-am consumat toată bruma de economii pe cauțiunile părinților mei. Wakefield rînjește și Susan izbucnește În rîs, În ciuda necazului În care se află. — Avem un plan, Îi spune, sorbind din cafea. Tiff și cu mine credem că o să păstrezi o amintire foarte proastă despre oraș dacă nu vei apuca să vezi altceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
tot sufletul să nu o facă. Nu putem merge acum acolo, sînt oameni la lucru. — Ce fel de oameni muncesc aici, sub pămînt? — Omeni buni, Wakefield. Tu o să fii unul dintre ei. Wakefield speră să nu fi auzit bine. Redbone rînjește. — Hai să-l vedem pe Ali Baba. Tu le ai pe astea cu arta, o să-ți placă. Și Redbone nu vorbește deloc la figurat. Peștera lui Ali Baba este o serie de Încăperi rotunde burdușite cu comori ca un cuib

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Întunericului, Înlocuind cărămizile vechi cu unele noi, apoi vinde cărămizile furate la un preț cu mult mai mic decît cel al pieței cinstite. — Tipul este grozav cînd e vorba de finisaje false, acoperă chestiile noi cu ghips pătat și scorojit, rînjește comisarul. Parveniții nu observă niciodată diferența. Wakefield de-abia dacă mai suflă. Cei doi conspiratori continuă să vorbească despre afacerea dubioasă cu jefuirea mormintelor. — Nu vom putea lăsa cîinii dresați aproape de cimitire, rîde nebunul. Nici vorbă de 1823, nici vorbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
de o răzbunare splendidă. Îi cer detalii, dar Wakefield rămîne mut. — O să vedeți, le spune. O să ne distrăm. CÎnd ajung la ușile Închise ale hotelului, cei patru sînt pudrați cu aripi de termite. Paznicul de noapte așteaptă plin de speranță, rînjind. — Mă Întorc Într-o clipă, Îi șoptește Wakefield. Își conduce oaspeții către apartamentul lui, le arată unde sînt gheața și prosoapele și se Întoarce la poartă, să vorbească cu omul. — Am făcut rost de ele, spune paznicul, scoțînd din buzunar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586

cel puțin să-ți dezgolești jumătate din coapsă pentru unul. Fran îl ignoră. — Întâmplător, cred că ar trebui să tragem cu toții ca să facem orașul ăsta un loc mai bun, nu să concurăm în a da în vileag delincvenți mărunți. — Aha. Rânji atât de enervant încât lui Fran îi veni să-l pocnească. În cazul ăsta, n-o să te deranjeze asta. Îi întinse o scrisoare. — Express și Citizen au fost nominalizate amândouă la cel mai bun săptămânal regional. — Sper doar ca ziarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
Să îmi pui la dispoziție un buget de marketing ca să fac senzație cu acest ziar - să organizez o serie de evenimente care să facă vâlvă în jurul lui. Dacă o fac, nu am de gând s-o fac de mântuială. Nelson rânji cu subînțeles. — Nu ți s-a dus buhul că ai face lucrurile de mântuială, Jack, cel puțin din câte aud? Jack ignoră aluzia. — O să am nevoie de cinci mii. — Sărmanul Citizen. Nici n-o să-și dea seama ce l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
își cunoștea limitele, iar Jack îi furase reportajul despre compania de autobuze. — S-a făcut, zise. Crezi că ar accepta să se numească Federația de Fotbal Neprofesionist Citizen? Asta chiar l-ar scoate din sărite pe Jack. — O să-i întreb, rânji Keith, pentru încă două sute de lire ar accepta probabil să se numească și „Păienjenii de pe Marte“. — OK, oameni buni, rândul ăsta face cinste Fran, așa că puteți să comandați una dublă, strigă Stevie ca să acopere vacarmul din cârciumă. Cathedral Arms era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
cinci lire în cizmă, Henrietta, așa o să ai întotdeauna pe ce conta dacă bărbatul își ia nasul la purtare și trebuie să pleci brusc.“ Așa am făcut întotdeauna de-atunci. — Chiar și când ieși cu tata în oraș? întrebă Sophie rânjind. Mi-l și închipui luându-și nasul la purtare, iar pe tine luând autobuzul 29 spre casă. — Nu-ți bate joc de mine, domnișoară. La cum te îmbraci, nu ți-ar strica o bancnotă de cinci lire în cizmă cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
ușa de sticlă pe care intra Stevie. — Ce Dumnezeu se întâmplă? întrebă ea. — Afurisitul de Jack Allen! Vrei să știi ce-a mai făcut onorabilul domn Jack, care nu are obiceiul să profite de femei în stare de inconștiență? Stevie rânji auzind cum i se confirmau bănuielile și se întrebă ce se întâmplase când femeia cu pricina își recăpătase cunoștința. Nu, dar am o bănuială c-o să-mi spui. — Ne-a furat doar cel mai bun client! Lui Ronnie Newlands i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
se vor înghesui în magazinele lor vechi și prăpădite să-și ia exemplarul gratuit și vor pleca încărcați cu țigări, Fiesta și fulgi Cadbury’s pe care n-ar fi avut ocazia să le cumpere altfel. — Stevie, ești o minune! rânji Fran. Argumentul părea destul de convingător de fapt. Mai luă o gură din cafeaua neagră, tare, aproape imposibil de băut, făcută de Stevie și trecu la problema locului și modului în care oamenii puteau să dea anunțurile. Singurul avantaj al birourilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
tulbure. Acesta era un dig pe care îl ținuse mult timp închis. Fusese singura metodă de-a supraviețui. Bănuiesc că e adevărat, mai ales în cazul tău. Băgăcios mic ce ești. Ben? — Mda? — Mulțumesc că ai rămas cu mine. Ben rânji. — A fost doar din interes. Știam că o să mă răsfeți ca pe un pașă pentru că te simțeai atât de vinovat și că mama ar fi fost de două ori mai strictă din cauză că nu aveam tată. N-a fost prea greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
erau destul de neregulate. — Flo? strigă ea. Dar persoana care-i răspunse nu era Flo. — Am văzut că arde lampa în miez de noapte și m-am întrebat dacă n-ai vrea să mergi să bei ceva. — La ora asta? Jack rânji. — Sunt destule locuri. — Și sunt convinsă că tu le știi pe toate. De fapt, dat fiind că tocmai terminase treaba pe care o amânase de câteva săptămâni, Fran era în vervă. N-ar lua-o în nici un caz somnul. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
roșește ca o școlăriță fără minte. Mai ales când Jack sări de pe scaun văzându-le. — Îmi pare rău, Jack, se fâstâci Fran, neștiind ce să spună, nu pot să te invit în biroul meu, pentru că nu mai am unul. Jack rânji. — Atunci noroc că am venit s-o văd pe Stevie. Vreau să-i fac o propunere. Fran rămase locului, năucită și furioasă, în timp ce Stevie pleca împreună cu Jack la cafeneaua de peste drum. Doamne, te scotea din fire. Intra aici ca la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
persoană care îl poate salva de la a fi rănit din nou. — Cum? — Spunându-i că și tu îl iubești și anulându-ți afurisita de nuntă. — De fapt, deja mi-am anulat afurisita de nuntă. El nu știe chestia asta? Ben rânji. — Poate ar trebui să i-o spui chiar tu. A lăsat un mesaj pe robotul de-acasă. S-a dus la Cathedral Arms să bea un pahar cu un client. A zis c-o să stea vreo jumătate de oră acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
fac parte din viața copilului meu. Fran se arici. Cum naiba de ești atât de sigur că e copilul tău? Se gândi la plicul încă nedesfăcut ce conținea dovada incontestabilă, ascuns ca o bombă cu ceas în geanta ei. Jack rânji. — Pentru că, întâmplător, știu că Laurence Westcott nu poate avea copii. I-a spus lucrul ăsta lui Carrie cu ani în urmă. Pe ea n-a deranjat-o pentru că avea deja doi. N-a apucat să-ți pomenească și ție de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

plus, ei erau trei, iar dușmanii numai doi. Dar cu ce-i putea ajuta blegul de Ōkuma? Era și Gaston cu ei. Când va înțelege situația, îi va ajuta cu siguranță. Bandiții se uitau la Takamori și la Tomoe și rânjeau. Hai, lăsați-ne în pace! zise Takamori aspru. Ce v-am făcut? Ōkuma prinse iar curaj și îi rugă, cu vocea lui ascuțită, să nu recurgă la violență. — Zău ca da. Nu fiți răi! În clipa aceea, au apărut ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
de incidentul de la hotel. — Ce s-a întâmplat? Nu stăteai la hotel? Datorită ție am reușit s-o întind, dar m-am lovit când am sărit. Mă doare și acum un pic. Și-a dus mâna la șold și a rânjit de i s-au văzut gingiile. Ce ți s-a întâmplat? M-au dat afară din hotel. Și-a arborat zâmbetul obișnuit și s-a frecat la ochi de oboseală. — Vai! Te-au luat în șuturi? Femeia l-a privit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
a întors cu fața spre Gaston. — Tu... nu se poate să fii doar vagabond! De ce-ai venit în Japonia? Gaston nu răspunse. — Nu vrei să-mi spui? Ei bine, nu-mi spune! Oricum nu mă privește. — Slujba ta? — Slujbă? rânji Endō. Cred că tot „slujbă“ se cheamă și când ucizi pentru bani. — Ucizi oameni? Percepând tremuratul din vocea lui Gaston, Endō bătu ușor cu degetele în așternutul străinului. — Să nu-ți fie frică. Dacă nu faci vreo mișcare necugetată, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
și, întinsă pe jos, în fața lui, femeia își acoperea fața cu mâna. Când și-a îndepărtat mâna și și-a ridicat capul, Gaston a văzut dâre de sânge prelingându-i-se dinspre gură spre bărbie. Zărindu-l pe Gaston, Endō rânji. — Ți-ai terminat treaba? întrebă el blând. — Tu ! ... strigă Gaston. Femeia foarte bună. De ce o lovești?... Ești rău! Foarte rău! — Rău, eh? Poate! îi răspunse cu glas scăzut, în timp ce-și punea la loc cureaua. — Rău. Ești rău... Biata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]