KorAP: Find »[drukola/base=râs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...569 >

14,215 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802

posesia unui fals adevăr: semănăm leit unii cu alții. Nebunia lumii este aceeași. Numai că unii o trăiesc așa și așa, și atunci nebunia lor este râsul tăcut al vieții, și alții o trăiesc cu totul și cu totul altfel... Râsul tăcut) Ce anume generează falsul adevăr, dacă nu trăirea estetică? Sunt unii care trăiesc "așa și așa", alții care trăiesc "cu totul și cu totul altfel". Antagonismul, atât de radical la prima vedere, este echivoc în realitate. Ce înseamnă "așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
de radical la prima vedere, este echivoc în realitate. Ce înseamnă "așa și așa" și ce înseamnă "cu totul și cu totul altfel" când nebunia lumii "este aceeași"? Numai cei care trăiesc "așa și așa" au de partea lor nebunia râsului tăcut, deci ei sunt protagoniștii teatrului în negativ. Cei care trăiesc "cu totul și cu totul altfel" se află pe pozitivul peliculei, și atunci nebunia lumii nu poate fi aceeași, ci se divide în alb și negru ca limite ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
și atunci nebunia lumii nu poate fi aceeași, ci se divide în alb și negru ca limite ale văzului existențial. Tu râzi atunci când se cuvine să fii serios. S-ar zice că duci o campanie împotriva firii, că până și râsul acesta e o insurgență și un act de sabotaj. (Un timp mai prielnic) Râsul este aici văzut ca reacție inversă, ca o grimasă într-o oglindă deformatoare, efect al unui sentiment de revoltă stearpă și mai ales de neputință. Revolta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
negru ca limite ale văzului existențial. Tu râzi atunci când se cuvine să fii serios. S-ar zice că duci o campanie împotriva firii, că până și râsul acesta e o insurgență și un act de sabotaj. (Un timp mai prielnic) Râsul este aici văzut ca reacție inversă, ca o grimasă într-o oglindă deformatoare, efect al unui sentiment de revoltă stearpă și mai ales de neputință. Revolta se stinge în marasm, în faldurile cortinei, în strălucirea cenușie a sfârșitului de stagiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
este aici văzut ca reacție inversă, ca o grimasă într-o oglindă deformatoare, efect al unui sentiment de revoltă stearpă și mai ales de neputință. Revolta se stinge în marasm, în faldurile cortinei, în strălucirea cenușie a sfârșitului de stagiune. Râsul se întoarce în sine, autodevorator. Dar... râsul ca insurgență și act de sabotaj este o tentativă de ieșire din sine, din tăcerea mistuitoare. Setea de râs corespunde mișcării inverse, de strângere în sine. Setea de râs este "dorul fără sațiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
o grimasă într-o oglindă deformatoare, efect al unui sentiment de revoltă stearpă și mai ales de neputință. Revolta se stinge în marasm, în faldurile cortinei, în strălucirea cenușie a sfârșitului de stagiune. Râsul se întoarce în sine, autodevorator. Dar... râsul ca insurgență și act de sabotaj este o tentativă de ieșire din sine, din tăcerea mistuitoare. Setea de râs corespunde mișcării inverse, de strângere în sine. Setea de râs este "dorul fără sațiu", despre care Al. Piru spunea că exprimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
se stinge în marasm, în faldurile cortinei, în strălucirea cenușie a sfârșitului de stagiune. Râsul se întoarce în sine, autodevorator. Dar... râsul ca insurgență și act de sabotaj este o tentativă de ieșire din sine, din tăcerea mistuitoare. Setea de râs corespunde mișcării inverse, de strângere în sine. Setea de râs este "dorul fără sațiu", despre care Al. Piru spunea că exprimă "aceeași nostalgie a întoarcerii în existența eternă, infinită"50. Râsul tăcut este un râs estetic. El are un mesaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
a sfârșitului de stagiune. Râsul se întoarce în sine, autodevorator. Dar... râsul ca insurgență și act de sabotaj este o tentativă de ieșire din sine, din tăcerea mistuitoare. Setea de râs corespunde mișcării inverse, de strângere în sine. Setea de râs este "dorul fără sațiu", despre care Al. Piru spunea că exprimă "aceeași nostalgie a întoarcerii în existența eternă, infinită"50. Râsul tăcut este un râs estetic. El are un mesaj în sine. Este un râs care se raportează întotdeauna la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
de ieșire din sine, din tăcerea mistuitoare. Setea de râs corespunde mișcării inverse, de strângere în sine. Setea de râs este "dorul fără sațiu", despre care Al. Piru spunea că exprimă "aceeași nostalgie a întoarcerii în existența eternă, infinită"50. Râsul tăcut este un râs estetic. El are un mesaj în sine. Este un râs care se raportează întotdeauna la exterior; implică o aspirație a ființei spre o nouă treaptă a ființării, o dedublare semnificativă. Vladimir Streinu remarca: "Emil Botta înnoiește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
din tăcerea mistuitoare. Setea de râs corespunde mișcării inverse, de strângere în sine. Setea de râs este "dorul fără sațiu", despre care Al. Piru spunea că exprimă "aceeași nostalgie a întoarcerii în existența eternă, infinită"50. Râsul tăcut este un râs estetic. El are un mesaj în sine. Este un râs care se raportează întotdeauna la exterior; implică o aspirație a ființei spre o nouă treaptă a ființării, o dedublare semnificativă. Vladimir Streinu remarca: "Emil Botta înnoiește lirismul nostru cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
strângere în sine. Setea de râs este "dorul fără sațiu", despre care Al. Piru spunea că exprimă "aceeași nostalgie a întoarcerii în existența eternă, infinită"50. Râsul tăcut este un râs estetic. El are un mesaj în sine. Este un râs care se raportează întotdeauna la exterior; implică o aspirație a ființei spre o nouă treaptă a ființării, o dedublare semnificativă. Vladimir Streinu remarca: "Emil Botta înnoiește lirismul nostru cu un timbru grav ce se înalță din vecinătatea umorului negru, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
o nouă treaptă a ființării, o dedublare semnificativă. Vladimir Streinu remarca: "Emil Botta înnoiește lirismul nostru cu un timbru grav ce se înalță din vecinătatea umorului negru, cu o intensitate emotivă împerecheată deseori cu luciditatea propriei luări în derâdere".51 Râsul și derâderea, iată o nouă ecuație a scrierilor lui Botta. Dostoievski, în romanul Adolescentul, face unele dintre cele mai fine observații care s-au scris vreodată despre acest aparent banal și totuși surprinzător subiect: "Niciodată firea omului nu se dezvăluie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
mă refer aici la gradul de evoluție intelectuală a omului, ci la treapta de desăvârșire a caracterului său, la întreaga lui personalitate (...). Dacă omul râde frumos înseamnă că are un suflet frumos. Dar trebuie să ții seama de toate nuanțele: râsul unui om nu trebuie să ți se pară în nici un caz prostesc, oricât ar fi de vesel și spontan. Dacă râsul lui trădează cea mai mică urmă de prostie, înseamnă fără îndoială că omul acela e mărginit la minte, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
personalitate (...). Dacă omul râde frumos înseamnă că are un suflet frumos. Dar trebuie să ții seama de toate nuanțele: râsul unui om nu trebuie să ți se pară în nici un caz prostesc, oricât ar fi de vesel și spontan. Dacă râsul lui trădează cea mai mică urmă de prostie, înseamnă fără îndoială că omul acela e mărginit la minte, chiar dacă în general jonglează cu ideile. Iar dacă omul care râde ți se pare cât de cât caraghios, chiar dacă râsul lui nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
spontan. Dacă râsul lui trădează cea mai mică urmă de prostie, înseamnă fără îndoială că omul acela e mărginit la minte, chiar dacă în general jonglează cu ideile. Iar dacă omul care râde ți se pare cât de cât caraghios, chiar dacă râsul lui nu-i stupid, să știi că omul acela e lipsit de demnitate... În sfârșit, dacă râsul omului e comunicativ, dar ți se pare trivial, fără să-ți dai seama de ce, să știi că adevărata fire a acestui om e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
e mărginit la minte, chiar dacă în general jonglează cu ideile. Iar dacă omul care râde ți se pare cât de cât caraghios, chiar dacă râsul lui nu-i stupid, să știi că omul acela e lipsit de demnitate... În sfârșit, dacă râsul omului e comunicativ, dar ți se pare trivial, fără să-ți dai seama de ce, să știi că adevărata fire a acestui om e și ea trivială, iar toate trăsăturile nobile pe care le-ai observat la el mai devreme sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
toate ideile sale nobile, socotindu-le doar niște rătăciri ale tinereții, niște elanuri trecătoare." E aproape sigur că Emil Botta se sprijină pe aceste profunde judecăți de valoare ale prozatorului de geniu, pentru că și el, ca și Dostoievski, crede că râsul este inuman și provoacă silă ; și el, ca și Dostoievski, crede că râsul îl micșorează pe om sau, în orice caz, îl determină să-și dea arama pe față ; și el, ca și Dostoievski, crede că majoritatea oamenilor nu știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
trecătoare." E aproape sigur că Emil Botta se sprijină pe aceste profunde judecăți de valoare ale prozatorului de geniu, pentru că și el, ca și Dostoievski, crede că râsul este inuman și provoacă silă ; și el, ca și Dostoievski, crede că râsul îl micșorează pe om sau, în orice caz, îl determină să-și dea arama pe față ; și el, ca și Dostoievski, crede că majoritatea oamenilor nu știe să râdă frumos din cauza unor grave deficiențe de caracter, care ar trebui corectate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
în orice caz, îl determină să-și dea arama pe față ; și el, ca și Dostoievski, crede că majoritatea oamenilor nu știe să râdă frumos din cauza unor grave deficiențe de caracter, care ar trebui corectate printr-o autoeducație extrem de severă. Râsul este un spectacol sinistru al vieții, cu atât mai inuman, cu cât râd numai oamenii. În Un timp mai prielnic, scene care Arabellei îi provoacă râsul, naratorului îi fac greață ("o ceremonie care îmi face greață"): "Doctore, îl rugă ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
unor grave deficiențe de caracter, care ar trebui corectate printr-o autoeducație extrem de severă. Râsul este un spectacol sinistru al vieții, cu atât mai inuman, cu cât râd numai oamenii. În Un timp mai prielnic, scene care Arabellei îi provoacă râsul, naratorului îi fac greață ("o ceremonie care îmi face greață"): "Doctore, îl rugă ea nerăbdătoare, arată-mi cum face leul din junglă! Atunci vedeai cu stupoare cum macabrul personaj se așternea pe covor, cum începea să mugească, să chiuie apocaliptic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
Doctore, îl rugă ea nerăbdătoare, arată-mi cum face leul din junglă! Atunci vedeai cu stupoare cum macabrul personaj se așternea pe covor, cum începea să mugească, să chiuie apocaliptic, arătându-și colții și scuturând coama. Arabella se topea de râs. Și râdea și el, și se bălăcea într-o tuse penibilă, din care ieșea congestionat ca o sfeclă, gâfâind, ștergându-și sudoarea cu batista lui unsuroasă. Grotesc înseamnă, ca și pentru Baudelaire, ciocnirea idealității cu diabolicul. Doar că, în cazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
sudoarea cu batista lui unsuroasă. Grotesc înseamnă, ca și pentru Baudelaire, ciocnirea idealității cu diabolicul. Doar că, în cazul poetului român, ceea ce s-ar fi vrut sublim eșuează în macabru. "Bufoneria transcendentală" (Fr. Schlegel) este o luare în derâdere a râsului: Eu am râs de el o singură dată. Și atunci în circumstanțe cu totul speciale. Și am râs, drept vorbind, nu atât de el, cât de moartea lui, croită pe măsură, bălțată și barocă, și care era gata să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
circumstanțe cu totul speciale. Și am râs, drept vorbind, nu atât de el, cât de moartea lui, croită pe măsură, bălțată și barocă, și care era gata să-l potcovească. Din acest fragment (cu rezonanțe rilkeene) devine evident faptul că râsul nu este niciodată nevinovat și spontan pentru autorul romanului Esoes, ci este o armă îndreptată cu cinism împotriva adversarului. În teatrul "baroc și bălțat" personajele se pot defini prin modul în care râd: Arabella râde frivol, zgomotos și fără sens

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
nu este niciodată nevinovat și spontan pentru autorul romanului Esoes, ci este o armă îndreptată cu cinism împotriva adversarului. În teatrul "baroc și bălțat" personajele se pot defini prin modul în care râd: Arabella râde frivol, zgomotos și fără sens (râsul ei fiind provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
bălțat" personajele se pot defini prin modul în care râd: Arabella râde frivol, zgomotos și fără sens (râsul ei fiind provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult vocile mute, acelea care seamănă cu tăcerea. (Cel mai tare) Așa lupt contra țipătului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]