1,494 matches
-
în așa o măsură, încât abia desluși ciocănitul în ușă al cuiva din personalul hotelului. Permeso! făcu el, ca la Palermo, fără a fi sigur că acel ciocănit, în tăblia ușii dormitorului, nu fusese doar o părere. Din cauza talazurilor de râsete ce izvorau din televizor, probabil că persoana care bătuse ușor la ușa camerei lui Vladimir nu percepu permisiunea de a intra. Lui nu îi era indiferent să știe cine îi face onoarea de a-l vizita la ora aceea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Hai păpușel, de ce eziți? Sau frontul te-a lăsat fără sculă? Poate a trecut în partea cealaltă, intervine alta cu glas răgușit, mâncat de tutun prost și alcool ieftin. Nici nu ar fi de mirare pe acolo. Imediat răsună câteva râsete înfundate și obscenități, după care toate revin la starea inițială, de semi-adormire. În sfârșit, găsește o birjă liberă. Vizitiul, un bătrân scund, cu nas mare, coroiat, sub care se vede arcuită o frumoasă mustață de husar, apucă hățurile îndemnând blând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dumnealor. Se întoarce către Smaranda, curtenitor ca un flăcău tomnatic la pețit: Vă urez poftă bună și seară plăcută în continuare. Orchestra se oprește pentru o scurtă pauză. Liniștea relaxată face loc foșnetului fin al unor rochii sau a câtorva râsete reținute, punctate de clinchetului cristalin al paharelor. Chelnerului revine împingând o măsuță cu rotile. Pune pe masă un coș de pâine cu chifle crocante, servește vinul și după ce învelește într-un șervet alb recipientul metalic pentru cuburile de gheață, dispare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
întâmpină cu aer răcoros în care se simte miros de busuioc și mentă. Remarcă patru uși, din care două etalează lacăte mari de fier. Ezită un moment, apoi apasă clanța celei din spatele căreia răzbate un murmur neclar de voci și râsete puternice. Așezat confortabil în spatele unui birou ros de vreme, șeful de post, un plutonier în vârstă, se întreține mai mult decât amical cu doi foarte tineri piloți americani, înalți și bine făcuți. Hohotele sănătoase se întrerup brusc la apariția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de hepatic, arată calmă și relaxată. În brațele lui Morfeu, toate nevoile sunt date uitării. Iese pe bulevard. Șiruri lungi de automobile trec pe lângă el în viteză, ca în oricare altă zi de pace. Din restaurantul pe lângă care trece aude râsetele unei voioșii etilice. Într-o echilibristică precară, o pereche își face loc pe ușă. Prin perdelele groase de pluș ce camuflează perfect interiorul răzbate muzică de dans. Își aduce aminte că în urmă cu o săptămână golise câteva sticle de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de peste zi, ea aduce bucurie frunților îmbrobonate. Odată cu timidul firicel de vânt, imensa grădină multicoloră în mijlocul căreia se celebrează căsătoria furișează spre cei de față miresme aproape imperceptibile de încântătoare parfumuri. Undeva, în depărtare, se aude clinchetul cristalin al unor râsete de copii. Sub îndemnul preotului, mirele se apleacă sub Sfânta Evanghelie: "Mărit să fii mire ca Avraam, binecuvântat să fii ca Isaac, să te înmulțești ca Iacov, umblând în pace și lucrând în dreptate poruncile lui Dumnezeu." La fel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
căzută pe alocuri. Ascultă cu urechea lipită de tăblia subțire de lemn, străduindu-se să prindă cel mai mic sunet din interior. Renunță. E imposibil să distingă ceva cu tot zgomotul din jur. Din celelalte camere răzbat voci gălăgioase și râsetele groase ale unor masculi pofticioși. Un patefon răgușit dat la maximum deapănă o romanță melancolică prin vocea catifelată, dar viril convingătoare a lui Cristian Vasile. Undeva, zgomotul ritmic al arcurilor unui pat interferează cu gâfâitul excitat al unei femei: "Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
tot. Murise. Iovuț caută sub vestonul pătat de sânge plăcuța de identitate. În ultimele minute nu auzise nimic, ca și cum urechile iar fi fost înfundate, dar acum zgomotele îl asaltează din nou. Tropăituri, frânturi de conversație, un râgâit sonor, urmat de râsete înfundate, uși trântite, înjurături. Strânge în pumn bucata metalică cuprins de furie și deznădejde, până când simte cum marginile metalice îi intră în piele. Domn locotenent! Domn locotenent! Ce-i Mâțule? Întreabă cu glas tare Marius, aplecându-se peste balustrada scării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se combină într-un cocteil extenuant care-i sporesc și mai mult neliniștea privitor la ceea ce avea să urmeze. "Trebuie să rezist până la capăt...indiferent de ce mă așteaptă acolo." Chiar înainte să apese clanța de la ușa infirmeriei, aude gângurit și râset dulce de bebeluș. Adusă de curenți necunoscuți, valuri de ceva nedefinit încearcă pe Marius, trec prin sânge în inimă și iar, înapoi, fără ca el să înțeleagă ce se întâmplă. Deschide ușa. Cu spatele la el, o femeie îmbrăcată în uniformă de infirmieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
alta, din celălalt capăt al coridorului Ce să-ți dau mă neamule? Prafu' de pe tobă? Am văzut că ai hârtie igienică. Să vii cu ea la băiatu', că de două zile îmi fac toaleta curului cu deștele. Se aud câteva râsete răzlețe, apoi totul se pierde într-o mormăială nedeslușită. Cineva urcă scările în fugă. Se aude un zgomot de metal lovind metalul. Este Iovuț, care-și face gâfâind apariția la mijlocul palierului. Lăsați-mă să stau lângă dumneavoastră dom' locotenent! Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
morții. Până și soarele puternic al după amiezii parcă poartă doliu. În cele două garaje mari ale regimentului XXI, mai mulți mecanici îmbrăcați în salopete pătate cu ulei, repară și verifică pe sub capote. Din cabinele unor mașini se aud discuții, râsete și glume despre găselnița unui camarad care-și scăpase mașina personală să nu fie "împrumutată" de ruși pictând pur și simplu pe una din portiere steagul britanic. Bună găselnița, dar mult nu mai merge nici cu asta. De ce? Acum câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
două la număr, numai două, atît, amîndouă la fel, ar fi fost suficient unul singur, sau mai precis nici unul”, și adormi de-a binelea. După nu mult timp, ușa camerei se deschise, și În canatul ei, odată cu zgomotul adus de rîsetele femeilor de alături ce pătrunde acum aici, se ivi profesoara Marga Popescu, care tocmai venise cu vreo zece minute Înainte În vizită „din Întîmplare” - după cum spunea, Întorcîndu-se de la o colegă care locuia În cartier. Văzîndu-și unchiul dormind se feri să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
bucurau că trăiesc, dovadă că viața Își are felul ei de nemurire, gîndeau peste Înșelăciunile timpului. Sindrofiile acelea rărite Încercau zadarnic vioiciunea ce-o avuseseră cu două decenii În urmă, lipsea ceva invizibil dar esențial. VÎrstele devastaseră veselia, spontaneitățile și rîsetele de altădată. Mai aveau totuși puterea anecdotelor, a veștilor „bombă”, cum le denumeau, pentru ca la viitoare sindrofii să se dezmintă asemenea „noutăți” ca fiind invenții ale lumii, sătule de uniformitatea trecerii timpului; anecdotele rămîneau, În schimb, prin ele Însele, neatinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de tinerețe petrecut la Începutul profesiunii mele În acele locuri erau acolo. Fiica Anei și cu soția lui Lung serveau, aveau grijă de toate cîte mărunte ale acelei seri. Lung se simțea stînjenit, timid În lumina odăilor, În vorbăria și rîsetele noastre, - și eu Împotriva etichetei de musafir, ignorînd cuviincios pe gazde, ciocnii cu el mai Întîi, anume pentru a-i stinge complexele, Însă el se intimidă și mai mult, nu știa că seara aceea era și a lui. Seara Dumnezeirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Înfățișarea lui, Între mîndrie și umilință, de om al cîmpiei; visase la vremi ce zadarnic așteptase să vină. Mai era puțin ca ziua să fie egală cu noaptea și-n după-amiaza aceea, cînd amurgul aluneca În camera altădată plină de rîsetele musafirilor, de zvăpăiala fețelor uitate, lumînarea de datină veghea ușor tremurîndă somnul nedrept al Învățătorului; la căpătîiul lui plîngea ca un copil un bătrînel, subțire la trup, cu părul alb, adus ușor de spate; era Lung. Toate se amestecară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
era mai înalt. Pe urmă, după lungi minute se opriră să mă aștepte, tot la braț, dar de astă dată Petrică se desprinse și rămase cu mine. Mirosea puternic a brazi... Se auzeau chemări îndepărtate, acel stupid olareti al excursioniștilor, râsete gâlgâitoare de fete de pe alte poteci. "Să nu fii supărat pe mine, îmi șopti Petrică, știu că Matilda te iubește, știu demult, nu din scrisorile pe care i le-ai trimis și unde îmi faci un portret nu prea agreabil
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
chiar de la venire nu încetase să mă provoace: îmi fura ciorapii, îmi căuta în portofel chiar sub ochii mei și îmi lua bani, pe care mi-i flutura pe sub nas și bineînțeles că nu mi-i mai dădea înapoi, spre râsetele celorlalți. Raportai comandantului care îmi rânji disprețuitor să ne lăsăm de glume de-astea... Într-o zi sări el în locul meu și luă din mâna ofițerului de serviciu care împărțea poșta o scrisoare de la Matilda. Eram la masă și după ce
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
punct, spuse el ridicîndu-se iarăși. Și care e esențialul..." Și râse din nou în timp ce se îndepărta lăsîndu-mă singur. Braseria începuse să se umple de ceața fumului de tutun, dar și de acea ceață care emană parcă din rumoarea vocilor, a râsetelor, a fluidului existenței care se intensifică într-un restaurant când ora se face târzie și nimeni nu are încă de gând să plece. Desigur, aici se venea nu pentru a petrece în mod vulgar, pentru asta ar fi fost suficient
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Și se poate? După părerea mea nu se poate decât prin excepție, printr-o gimnastică asemănătoare cu a yoginilor, dar gravidele noastre mi-au râs în nas, decât să mă trudesc atâta, urlu și eu câteva ceasuri și am scăpat... Râsete... Vocea Matildei, Vasile, stai în capul mesei, Victor, tu stai în celălalt capăt, Tamara, tu stai lângă mine, uite aici, domnul Vaintrub, alături (lîngă fratele ei), domnul Micu, poftiți aici (în stângă Tamarei), doamnă Clara (lîngă părinții mei), Petea (lîngă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ca și domnul Petrini... Poți să iubești și să nu vezi nimic în femeie... De unde știi tu că nu vede?... Începui să răspund în același ton; dacă e sa mă iau după exemplarele aici de față, chiar că nu văd... Râsete generale... Chiar așa, domnule Petrini? După toate?... Nu, media statistică... Ei, așa mai merge... Și continuând astfel, simții că eram pe punctul de a fi considerat un tip care eșuase pentru totdeauna în căsnicie și că în ceea ce le privea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și încolo cu mâna ridicată, îi spusese năpârcă. Masa compactă a celor din fund începu iar să scandeze, nu mai mi-aduc aminte ce fel de lozincă. Somnambulă parcă, fata o luă încet spre ușă. Bineînțeles că fu oprită cu râsete sarcastice. Șuta își scoase haina și își slăbi gulerul și cravata. Se încălzise? Îi plăcea? Savura execuția asta publică? Fiindcă asta era, nu discuție și nici condamnare, îmi dădeam seama (cum ți-am spus, condamnarea fusese hotărâtă dinainte), asta vroiau
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu care se juca!) de o seringă da, da, o seringă adevărată, și ea le făcea injecții în braț, cu cerneală roșie... stăteau la rând cu brațele suflecate și ea cu seringa în mână potrivea acul în piele și hîrști! râsete generale, râdea fetița de-atunci, râdea fata de lângă mine, râdeam eu fals, dar nu râdeau și copiii? Nuuu! Cum o să râdă, plîngeau! (și iar râsete generale) plângeau, săracii, dar nici unul nu fugea, hi, hi, era la injecție, cum o să fugă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu brațele suflecate și ea cu seringa în mână potrivea acul în piele și hîrști! râsete generale, râdea fetița de-atunci, râdea fata de lângă mine, râdeam eu fals, dar nu râdeau și copiii? Nuuu! Cum o să râdă, plîngeau! (și iar râsete generale) plângeau, săracii, dar nici unul nu fugea, hi, hi, era la injecție, cum o să fugă, toată lumea trebuia să stea la rând, până într-o zi când unul din ei făcu o bubă la braț și se află cine era cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
IX ...Se îmblînzise. Acum îi era foame și aștepta cu un soi de ciudată melancolie să ni se aducă borșul. Era tăcută, se uita într-o parte și surâdea retrasă în sine, destinsă și vrăjită de ambianța cabanei... glasurile schiorilor, râsetele, agitația chelnerilor... Părea, ai fi zis, resemnată, dar de ce anume? Nu!", zise întru târziu. "A, da?", tresării. Se redresă și deschise ochii mari, care îmi făceau impresia că fără să miște capul vedeau enorm, în trei părți, panoramic. O întrebasem
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
emise un protest. ― Podeaua e-nghețată. ― Acum zece minute așa erai și tu. Doamne, ce echipă! Poate vrei să-ți aduc papucii? Hudson bătu din gene. ― Ai face-o pentru mine, sergent? Oh, ți-aș fi recunoscător pe vecie. Câteva râsete punctară răspunsul caporalului. Apone zâmbi, înainte de a se îndepărta continuând să adreseze reproșuri oamenilor lui și să-i zorească. Ripley rămase deoparte. Infanteriștii formau o echipă sudată, o hidră de luptă cu unsprezece capete, iar ea nu făcea parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]