KorAP: Find »[drukola/base=răposat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...68 >

1,687 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

încă mai cred că-s bolnav, continuă Rogojin să-i spună prințului, însă eu, fără să suflu o vorbă, tiptil, încă neînzdrăvenit, m-am suit în vagon și iată că mă întorc; descuie poarta, frățioare Semion Semionâci! Lui taică-meu, răposatul, m-a ponegrit destul, știu eu. Însă, ce-i drept, atunci l-am necăjit pe părintele meu din pricina Nastasiei Filippovna, n-am să mint. Numai eu am fost de vină. M-a împins păcatul. — Din pricina Nastasiei Filippovna? repetă slugarnic funcționarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
al nostru! Îndată se răfuiește cu tine, te omoară și gata! Dară eu tot am dat fuga pe-un ceas și am văzut-o iar pe Nastasia Filippovna; n-am putut dormi toată noaptea aceea. A doua zi de dimineață răposatul îmi dă două bilete de cinci la sută, a câte cinci mii fiecare, și-mi zice, cică, du-te și le vinde. Șapte mii du-i-le lui Andreev la birou, plătește, iar restul de la zece mii, fără să te mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ce-i drept, mă gândeam să mă înec fără să mai trec pe-acasă, dar mi-am zis: „De-acuma e totuna!“ și m-am întors acasă ca un blestemat. — Ah! Uhu! făcu funcționarul strâmbându-se, cuprins de fiori. Păi răposatul nu pentru zece mii, ci pentru patruzeci de ruble era în stare să trimită omul pe lumea cealaltă, spuse el prințului. Prințul îl cerceta curios pe Rogojin; în clipele acelea, acesta părea și mai palid. — Pe lumea cealaltă! repetă Rogojin. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sunt om bolnav și n-am studiat sistematic. Iar în privința pâinii, mi se pare... Generalul iarăși îl întrerupse și iarăși începu să-l descoase. Prințul îi relată din nou tot ce s-a povestit deja. Reieși că generalul auzise de răposatul Pavlișcev și chiar îl cunoscuse personal. De ce se interesase Pavlișcev de educația lui nici prințul nu putu să explice - de altfel, e posibil s-o fi făcut din prietenie pentru răposatul lui tată. După moartea părinților, prințul, rămas orfan de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
s-a povestit deja. Reieși că generalul auzise de răposatul Pavlișcev și chiar îl cunoscuse personal. De ce se interesase Pavlișcev de educația lui nici prințul nu putu să explice - de altfel, e posibil s-o fi făcut din prietenie pentru răposatul lui tată. După moartea părinților, prințul, rămas orfan de mic, crescuse și trăise toată viața la țară, întrucât starea sănătății lui pretindea aer curat. Pavlișcev îl lăsase în grija unor moșierese bătrâne, rude cu el; i se angajase întâi o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să fie într-o excelentă dispoziție sufletească. — Fiul prietenului meu! strigă el, adresându-i-se Ninei Alexandrovna. Și ce surpriză neașteptată! Nici nu mi-aș fi închipuit că e cu putință așa ceva. Dar, dragă, chiar nu ți-l amintești pe răposatul Nikolai Lvovici? L-ai mai apucat în viață... la Tver? Nu mi-l amintesc pe Nikolai Lvovici. A fost tatăl dumneavoastră? îl întrebă ea pe prinț. — Da, tata; însă mi se pare că a murit la Elizavetgrad, nu la Tver

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ar putea? Vă rog! Bietul băiat avea chiar lacrimi de indignare în ochi. Blestematul de Ganka! adăugă el încet. — Cu Ivan Feodorovici Epancin am fost într-adevăr foarte bun prieten, turuia dulce generalul, la întrebările Nastasiei Filippovna. Eu, el și răposatul prinț Lev Nikolaevici Mâșkin, pe al cărui fiu l-am îmbrățișat astăzi după o despărțire de douăzeci de ani, toți trei eram nedespărțiți, alcătuiam, ca să zic așa, o cavalcadă: Athos, Porthos și Aramis 23. Dar, vai, unul e în mormânt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fața galbenă și plină de riduri, cu privirea suspicioasă, ascunsă și tristă. — Nu cumva e tatăl tău? întrebă prințul. — Chiar el, îi răspunse Rogojin cu un surâs dezagreabil, ca și cum s-ar fi pregătit să audă imediat o glumă necuviincioasă la adresa răposatului său părinte. — Nu a fost credincios de rit vechi, nu-i așa? — Nu, mergea la biserică, însă, ce-i drept, zicea că după credința veche e mai bine. Și pe scopiți îi stima foarte mult. Uite, ăsta a fost cabinetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și ea la portretul ăsta! E de-a mirării cum vă potriviți acum în toate... — Zici că a și fost la tine? îl întrebă curios prințul. — A fost. S-a uitat mult timp la portret, mi-a pus întrebări despre răposatul. „Exact așa ai fi fost și tu, mi-a spus ea la urmă, zâmbind ironic. Tu, Parfion Semionâci, ai patimi puternice, patimi care te-ar duce tocmai în Siberia, la ocnă, dacă n-ai avea minte, pentru că ai multă minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iasă pe ușă. Îi era foarte greu și voia să părăsească imediat această casă. Însă, brusc, Rogojin îl opri în dreptul tabloului. — Uite, toate tablourile de aici, spuse el, au fost cumpărate cu câte o rublă sau două, la licitații, de răposatul meu tată. Le-a cercetat un om care se pricepe; sunt nimicuri, zice, dar ăsta, tabloul de deasupra ușii, cumpărat tot pe două ruble, zice, nu-i deloc un fleac. Pe când tata mai trăia, s-a găsit unul care-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nuanță progresistă în gândire și, în două cuvinte, îi explică motivul vizitei: este un celebru avocat; afacerea i-a fost încredințată de un tânăr; vine, deci, în numele acestuia. Acest tânăr nu este, nici mai mult, nici mai puțin, decât fiul răposatului P., deși poartă alt nume. Senzualul P., seducând în tinerețe o fată cinstită, sărmană, care slujea la curtea lui boierească, dar care fusese educată în stil european (se înțelege, s-au amestecat aici și drepturile baronului din fosta orânduire iobăgistă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ne veți oferi explicația dumneavoastră, dar acum cred că e mai bine să continuăm în ordinea firească. Absolut întâmplător, cu ajutorul surorii mele, Varvara Ardalionovna Ptițâna, am obținut, de la buna ei prietenă Vera Alexeevna Zubkova, moșiereasă și văduvă, o scrisoare a răposatului Nikolai Andreevici Pavlișcev, scrisă acum douăzeci și patru de ani, din străinătate. După ce am cunoscut-o mai bine pe Vera Alexeevna, sfătuit de ea, am apelat la colonelul în retragere Timofei Feodorovici Viazovkin, rudă îndepărtată și bun pieten la timpul său cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
uricar, un cârpaci. A sperat să facă avere în calitate de avocat și calculul lui n-a fost doar fin și dibaci, dar și foarte sigur: se baza pe ușurința prințului de a da bani, pe sentimentul lui de recunoștință respectuoasă față de răposatul Pavlișcev; în sfârșit, se baza (ceea ce e și mai important) pe cunoscutele opinii cavalerești ale prințului despre obligațiile pe care le presupun onoarea și conștiința. În ce-l privește personal pe domnul Burdovski, am putea chiar spune că, datorită câtorva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întreba el cu voce tare, oprindu-i pe toți și pe fiecare în parte. — Am văzut un adevărat tâlcuitor al Apocalipsei, le spunea generalul în alt colț, altor ascultători, inclusiv lui Ptițân, pe care îl apucase de un nasture. Pe răposatul Grigori Semionovici Burmistrov; el, ca să zic așa, te frigea la inimă. Și mai întâi își punea ochelarii, deschidea un cărțoi străvechi cu scoarțele din piele și-ți săreau în ochi barba lui căruntă, cele două medalii pentru donații. Începea posomorât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu proteza lui Cernosvitov. — Asta o știu sigur. După ce a inventat proteza, Cernosvitov a dat mai întâi fuga la mine ca să mi-o arate. Dar proteza lui Cernosvitov a fost inventată incomparabil mai târziu... Pe deasupra, mai susține că până și răposata lui soție, în decursul căsătoriei lor, n-a știu că el, soțul ei, are un picior de lemn. Când i-am atras atenția asupra tuturor acestor inepții, îmi zice: „Dacă tu, în opt sute doisprezece, i-ai fost camer-paj lui Napoleon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
zile moare camer-pajul lui Napoleon, baronul de Basancourt 67, care nu a suportat greutățile campaniei. Napoleon și-a amintit de mine; am fost luat, dus, fără să mi se explice despre ce-i vorba, am fost pus să probez tunica răposatului, un băiat de vreo doisprezece ani, și când, îmbrăcat deja în tunică, am fost condus la împărat și el a făcut semn cu capul spre mine, am primit vestea că mi s-a acordat bunăvoința de a fi numit camer-paj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu voce tare, fără ca totuși să explice despre ce-i vorba, și se ținea scai de Nina Alexandrovna, încredințând-o mereu că „el, numai din cauza lui și numai dintr-a lui... numai din curiozitatea care îi place lui... și că «răposatul» (astfel se exprima el cu încăpățânare, nu se știe de ce, despre generalul care încă trăia) chiar a fost un om genial!“ Stăruia în mod special asupra genialității, ca și cum din asta s-ar fi putut trage vreun folos în momentul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de proces și cu parcela lui Pavlișcev, am dat bir cu fugiții. Încă două sau trei asemenea moșteniri m-ar ruina. De altfel, îmi reveneau acolo trei mii de desetine de pământ excelent!“ — Păi... Ivan Petrovici a fost rudă cu răposatul Nikolai Andreevici Pavlișcev... doar, mi se pare, căutai rude de-ale lui... rosti cu jumătate de voce generalul, care se pomenise deodată lângă prinț și remarcase extrema atenție cu care asculta acesta discuția. Până atunci îl întreținuse pe generalul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nu-mi amintesc nimic! confirmă prințul cu înflăcărare. Încă vreo câteva cuvinte explicative ale lui Ivan Petrovici, care părea foarte calm, și ale prințului, care părea uimitor de emoționat, făcură să reiasă că cele două moșierese, rămase fete bătrâne, rudele răposatului Pavlișcev, care locuiau la moșia lui din Zlatoverhovo și cărora prințul le fusese încredințat pentru educație, erau, la rândul lor, verișoarele lui Ivan Petrovici. Ca și ceilalți, nici Ivan Petrovici nu putea explica în vreun fel motivele în virtutea cărora Pavlișcev

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-l cu ochii pe prinț. — O, n-am spus-o pentru că m-aș... îndoi... și la urma urmei, s-ar putea îndoi cineva de asta (he-he!)... câtuși de puțin?... Adică măcar cât de puțin?! (He-he!) Am vrut să spun că răposatul Nikolai Andreici Pavlișcev a fost un om admirabil! A fost omul cel mai mărinimos din lume, vă asigur! Prințul nu doar se sufoca, ci, ca să zicem așa, „se îneca în efuziunile inimii lui minunate“, cum avea să se exprime Adelaida

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sărută. Vera se îmbujoră. — Ah, ce faceți, ce faceți? exclamă ea speriată, retrăgându-și iute mâna. Curând după aceea, ea plecă acasă, stăpânită de o tulburare ciudată. Printre altele, apucase să-i spună că tatăl ei, dis-de-dimineață, dăduse fuga la „răposat“, cum îl numea el pe general, să vadă dacă nu cumva acesta murise peste noapte și că, se zice, nu mai are mult de trăit. După ora unsprezece, își făcu apariția la prinț și Lebedev în persoană, dar propriu-zis „numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

conferențiarul [î]i adresează o meritată laudă în finele discursului. Ei bine, nici meritele, nici etatea, nici activitatea onor. d. Zalomyt n-au fost suficiente spre a inspira d-lui Crăciunescu o idee originală. Nu! A trebuit să răsfoiască elogiul răposatului Claude Bernard și Lettre a un ami d'Allemagne ale lui Ernest Renan pentru ca să poată zice despre cei 30 de ani de activitate ai veneratului profesor grande mortalis aevi sfatium. Totuși d. Crăciunescu continua a fi maiestru de conferințe, profesor

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
foi a tradus termenul jungconservativ cam impropriu prin juna dreaptă și a prefăcut fără voie o deosebire mai mult de vârstă sau de temperament într-o deosebire de vederi, precum s-au accentuat poate cândva într-un cabinet prezidat de răposatul Epureanu. Va să zică e un termen analog, nu adecuat, acela de "jună dreaptă". Astfel o eroare de traducere îi servește "Romînului" drept bază a articolelor lui polemice. E natural asemenea ca noi cei întîi să fi reprodus articolul din "Deutsche Revue

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
încinge în Apusul Europei. [28 februarie 1881] CESAR BOLLIAC D. Scipione Bădescu, fost colaborator și secretar intim al regretatului Cesar Bolliac până 'n ultimele momente ale activității acestuia, ne comunică următoarea schiță biografică, după date culese de-a dreptul de la răposatul. [28 februarie 1881] D. N. BASARABESCU D. N. Basarabescu, fost redactor al "Trompetei Carpaților", face din parte-i, ca un omagiu datorit [mult]regretatului său amic și maestru, următorul portret al lui Cesar Bolliac, pe care-l publicăm cu plăcere

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
noastre contimporane, de [la] 1857 începînd, la care generalul Ion Ghica să nu fi luat parte, nu e volum al Cărții Verzi, editate de Ministerul nostru de Esterne care să nu conțină mărturisiri de patriotismul, activitatea și talentul diplomatic al răposatului. Săvârșit din viață departe de pământul iubit al țării sale, el a murit de influențele climei aspre a capitalei Nordului, departe de cei cinci copii pe care-i lasă în urmă, departe de soția sa; căci o nestrămutată iubire de

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]