7,950 matches
-
ascultării nu mai pot însemna în numele semnului. Atunci, nu de porunca ta am ascultat, părinte, ea m-a rugat: "Mergi, nu te teme, va coborî iarna peste tine, vei crește om de zăpadă, te vei topi peste o sămânță, vei răsări, o să te înalți pom cu suflet de om până la cer, vom fi mai aproape, tot mai aproape. Aici, în icoană, ești ca în ospeție, acolo, sus, te voi aștepta ca pe un soț ostenit după o zi de coasă!" Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îl ascunzi în bibliotecă printre cărți necitite? Dumnezeule, de când atâta reversibilitate sub cerul tău? Ceasul numără invers creșterea pomului; fructul desface mugur; spicul dospește pâine; lacrimă sapă izvor; iarba căruntă începe a înverzi; râul se întoarce în elicele morii; soarele răsare din mărul copt; omul ascultă clopotul și se întoarce în pântecele mamei ca într-un mormânt cald; glonțul sărută trupul păsării și iute revine în inima puștii; pruncul se exfoliază de scutece și fuge îndărăt pe buzele mirilor. Ceasul numără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
inteligenți și capabili este foarte natural să nu știe să comande, întrucît au trăit întotdeauna pînă acuma ca simpli particulari; nu pot, deoarece n-au de partea lor acele forțe care să le poată fi prietene credincioase. Apoi, statele care răsar repede, la fel cu toate celelalte lucruri din natură care se nasc și cresc repede, nu pot să aibă rădăcinile și celelalte părți proprii fiecărei plante, atît de trainice, încît cel dintîi vînt potrivnic să nu le doboare; afară doar
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cei zece ani cît guverna, în medie, un papă, cu greu izbutea să micșoreze puterea uneia dintre cele două facțiuni iar atunci cînd, bunăoară, unul din ei izbutea să-i nimicească aproape cu totul pe cei din partidul lui Colonna, răsărea deodată un altul, dușman Orsinilor, care ridica din nou facțiunea, dar nu-i ajungea timpul ca să-i nimicească pe Orsini. Ca urmare, forțele temporale ale papei erau prea puțin prețuite în Italia. S-a ridicat apoi Alexandru VI, care, dintre
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
vedea aprobat în viciile lui de lingușirile senatorilor. CAPITOLUL XXIV [Din ce pricină și-au pierdut principii Italiei statele lor] Legenda lui Cadmus, cel care a pus în pămînt dinții șarpelui pe care tocmai îl biruise și din care a răsărit un popor de războinici care s-au distrus unii pe alții, este emblema a ceea ce erau principii italieni din vremea lui Machiavelli. Vicleniile și trădările la care recurgeau unii împotriva celorlalți au sfîrșit prin a-i ruina cu totul. Dacă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
plus, un țambal de piept. De jos, de la ei, vedeau negreșit care dintre marile uși de lemn ale pivnițelor săpate În deal stătea deschisă și unde era rost de petrecere. Se strîngeau pesemne iute laolaltă și, neauziți, nesimțiți de nimeni, răsăreau În pragul cramei. — Cum, dracu’, făcea taică-meu, cum mama dracului...? N-am auzit scîrțîind o ceteră, n-am văzut umbră de om și ne-am trezit cu ei la ușă bătînd ceardaș! Pivnițele sînt cea mai de laudă ispravă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În gara Ghilvaci, n-a vrut să-i spună Încotro merge și dacă e neamț sau ungur. De două ori Clara și o dată fata din Bagdad Weisz nu a crezut pînă nu a atins cu degetele fața și mîinile minunii răsărite În pragul casei lui În 1947. Era Într-adevăr semn că Dumnezeu există: o Îmbrățișa pe fiica sa Clara. O crezuse dispărută pentru totdeauna. Zvonuri cum că ar fi fost zărită ba la Bratislava, ba la Budapesta precedaseră, ce-i
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
duzi, unul alb, doi roz și unul negru, după culoarea fructelor. Cu toții Înalți și drepți, așezați În linie, la distanțe potrivite pentru Învecinarea, dar nu și atingerea Între ele a coroanelor. Între casă și uliță, pe latura Îngustă a clădirii, răsăreau cîteva straturi de flori. O luai apoi la stînga prin spatele casei, iar aici, se ivea comoa ra lui Geiger: mai Întîi, o gră dină de crini, de boschete de buxus și rugi de zmeură. După care intrai În livada
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu vorbă energică: — N-ai nici pe dracu’, treci colea și lasă-mă pe mine! — Ăăăă... păi... — Tu n-auzi? Fără comentarii, că știu eu ce-i de făcut! Avea ochii migdalați, de bună seamă negri. Migdalele astea n-au răsărit de la bun Început pe retina mea subiectivă, ci doar după ce mi le-a descris ea. A fugit după un timp cu un bun prieten de al meu. A reapărut Însă la vreo doi ani, măritată cu altcineva și pusă strașnic
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
e mai puternică decît trecerea timpului. Ființa noastră o absoarbe În celule, nu știu unde, În ADN, fiindcă ea nu ține numai de memorie. Iată, ca dovadă, reprezentările mele vizuale: ele se produc obligatoriu Înaintea ochilor Îndreptați asupra lumii, nici vorbă să răsară Înăuntrul craniului. Imaginile generate spontan se situează numai În bătaia... să zic a privirii? Nu. Spun mai bine a fantomei privirii. Dar se alcătuiesc toate În afara mea, din materie luminoasă, oricît de intens colorate sau de stinse ar fi ele
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la vreme de vară, pișcăranii se hrăneau, ca toți sătenii din CÎmpia Tisei, cu ce dădeau pămînturile, grădi nile, curtea și poiata, mai puțin cu poame. Era, Într-adevăr, o așezare săracă În fructe. CÎțiva pomițari, adică duzi, și aceia răsăriți din Întîmplare, nu pentru că i-ar fi sădit cineva, se chinuiau să salveze satul de lipsa absolută a arborilor rodi tori. Iar vița-de-vie, afară de cîteva bolți pe lîngă case, n-o Întîlneai nicăieri În cîmp pe butuci. În lipsa strugurilor și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu trenul, cînd pe jos, mai lucrînd pe la cîte un gospodar, mai odihnindu-se, a tot venit. Greu i-a fost să se hotărască să o ia spre asfințit. Gar diștii roșii Îl Îndemnau să meargă cu ei spre soare răsare: „Tot pămîntul e al nostru!“ - proclamau ei, trăgînd cu pistoalele În aer. Numai că așa fusese la Sibir pămîntul de cînd lumea, al cui voia și al cui nu-l răbda, neted, gras, nesfîrșit, sorbindu-te În Întinderea lui, mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Lui dumnezeiești, le pun pe seama lui Beelzebul. Prin urmare, Îl coboară până la diavol, negând lucrările Duhului. „E ca și cum șfariseiiț ar îndrăzni să spună, văzând ordinea lumii și providența care orânduiește șlumeaț, că însăși Creația este lucrarea lui Beelzebul, că soarele răsare ascultând de diavol și că datorită acestuia stelele se rotesc pe cer.” Atanasie îi pune pe farisei în directa descendență a evreilor „din pustie”: idolatri care-și reneagă Dumnezeul, închinându-se unui vițel de aur. Pe parcursul expunerii, fidel schemei sale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Mai departe este invocat și numele lui Isus Cristos, Emmanuel, al doilea Adam, care, prin jertfa sa, a mântuit nu numai pe om, ci natura întreagă, preschimbând otrava în leac. Părăsind Hadesul, Baruh și îngerul se îndreaptă spre „locul de unde răsare soarele”. Așadar Hadesul și Soarele sunt contrariile absolute care conviețuiesc în centrul universului (al treilea cer, kosmos-ul din Baruh III fiind alcătuit din pământ plus cinci ceruri suprapuse). După viziunea „nocturnă” urmează viziunea „diurnă”, după șarpele uriaș încolăcit pe câmpia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
roiuri-roiuri, să părăsească sala. În cele din urmă, mai rămăsese unul singur: e drept că era cel mai mic, dar avea o aureolă albastră, strălucitoare și era așa de trandafiriu și pufos încât, dacă nu te uitai bine, credeai că răsare soarele într-o dimineață la mare... și nu-l mai vedeai. Exact ! Aveți dreptate ! Era chiar Îngerul vacanțelor de vară ! Porumbelul-mesager stătea răbdător lângă el și-și netezea penele aurii, așteptându-l. În cele din urmă, trist, trist de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pod, pâlcul de sălcii și ceața aceea păreau mai aproape, tot mai aproape, ca și când ar fi mers cu noi. Sau ne-ar fi chemat acolo. Se întâmpla tot mai des, în mijlocul zilei, indiferent ce făceam sau unde eram, să ne răsară-n minte deodată pâlcul de sălcii cu ceața lui și ni se făcea, așa, dor, deodată, de ceva... De ce anume, nici noi nu știam... Dar locul acela și asta v-o spun sigur ne chema. Cum stăteam noi pe pod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cine știe pe unde, numai fiindcă îi iubeau și-i ajutau pe oameni în numele Lui Dumnezeu. Sunt morminte peste tot, cum spunea preotul cel bătrân. De asta holdele sunt așa de bogate și oamenii noștri așa de frumoși. Rădăcinile noastre răsar din inima strămoșilor și ce rost are să pui nume de om pe pământ ?! Fiindcă, oricum, numele Lui Dumnezeu e scris peste tot : în cer, pe ape, pe pământ, în pietre... Și, mai ales, în inimă. Fiindcă numele lui e Iubire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Știau ce aveau de făcut. Când nu mai puteau face lucrul pentru care fuseseră trimiși, intrau înapoi în ceață și alții le luau locul. La ce le-ar fi folosit să-și vorbească?! Din când în când, o poveste veche răsărea ici și colo în mintea cuiva, dar era prea greu să și-o mai amintească în întregime cineva. Ieșeau din ceață cu amintirea tot mai ștearsă a ceva care se numea Soare, a ceva care se numea cer senin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spus să-i aduc grâu de pe câmpul unde cursese sângele lui Louis. Grâul are chipul lui Iisus. Bobul de grâu are chipul Lui Iisus pe el. Înseamnă că are și chipul fiului nostru. Al tuturor celor douăzeci și șase. Și răsărise udat de sânge. Sângele și trupul Lui e hrana noastră. Iar din sângele lor crește credința. "Maimuța" n-are decât. Poate să ne ucidă pe toți, dar credința rămâne. Chiar acolo se convertiseră o mulțime. Până și soldații. Soldații care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
într-o noapte, cu toții, împlântându-și coroana în pământ și lăsând undeva, sus, spre cer, doar rădăcinile, ca niște mâini triste, strigându-și teama... Ploaia cădea, dar nu ajungea pe pământ, ci se usca, așa, pe la jumătatea drumului; soarele, când răsărea, dădea înconjur orizontului, dar nu se mai ridica pe boltă, așa că nu era nici zi, nici noapte nici secetă, nici ploaie, nici pustiu, nici grădini... Oamenii se mirau, se minunau, ei singuri mergeau încă așa cum se merge, cu picioarele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de ploaie, de flori, de iarbă, și-a amintit pacea, liniștea, bucuria de la pieptul bătrânului... și fiindcă nu știa să se roage, spunea singurele cuvinte ale bătrânului: Iartă-mă, te iubesc! Te iubesc, iartă-mă ! Întâi a început iarba să răsară în jurul lui, apoi... vă închipuiți ce s-a întâmplat uitați-vă în jur: copacii sunt copaci, pietrele sunt pietre și nu cresc, dar cresc grâne și flori și zboară cocorii, iar noi suntem cu toții aici, nu?! Primii care l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
învățător și are amândouă mâinile frumoase, întregi și bune... Ei, și el, învățătorul acela, e un om bun cu copiii și frumos... Așa se fac oamenii care au fost vindecați de El: sănătoși, frumoși și buni... Ia te uită, chiar răsare soarele... S-o șterg repede la mare, cine știe, poate și azi e acolo și, cum e tare devreme, poate-l prind singur să mă uit și eu la el... Zis și făcut. Nu era departe casa noastră de mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și eu la el... Zis și făcut. Nu era departe casa noastră de mal. Printre tufișurile verzi crescute cine știe cum pe nisip, m-am apropiat încet-încet. Ia te uită ! Am noroc ! Chiar era acolo ! Stătea singur, pe mal. Se uita cum răsare soarele. Ceața dimineții ascundea munții de cealaltă parte a mării (așa-i spuneam toți : "mare", dar de fapt nu-i decât un lac), așa că, până departe, ți se părea că e doar apă, cer și soarele care se ridica, roz-auriu-albăstrui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să mă uit la apă. Așa o fi. Eu nu-mi aduc aminte altceva. Decât apa. Mereu, apa. N-am nevoie să mă uit la cer. Știu cum e, după cum arată apa. Știu și ce culoare au norii, dacă e răsărit sau asfințit, dacă se pregătește de ploaie sau vine furtuna, dacă... Dar ce importanță are !... Câteodată, n-aș mai fi vrut nimic decât să mă lase în pace. Dar așa, adormit, de cu noapte, mă duceau la apă. Să stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
el... Prințul avea bucle lungi, galben-aurii, care se resfirau pe umeri... ei, da, și el avea părul lung, de culoarea grâului... Prințul era îmbrăcat în haine de aur și argint, dar noi îl vedeam, când soarele luneca spre asfințit și răsărea luna, așa în aur și argint... și era lumina asfințitului pe hainele lui, pe pătura aceea roșcată în care se înfășura cu totul... Și uite-așa mă gândeam uitându-mă la el, când începu deodată să vorbească. De data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]