KorAP: Find »[drukola/base=răsuflare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...99 >

2,464 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

iute țeava armei, într-o clipă numai, și dacă nu trag - totul s-a sfârșit. Degetele îmi vor cuprinde gâtul și mă vor strivi! Și atunci nu știu cât a trecut, nu știu cât a trebuit groazei nebune care mă împietrise să-mi sloboadă răsuflarea, să-mi desțepenească mânile! Dar parcă a fost o veșnicie - în care privii și în largul Iezerului întunecos, plin de aburi, plin de taină și de un întuneric crescut, în care totuși se strecurau fâșii de sânge; în care mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aveau nimic omenesc umpleau odaia, și zbaterile necontenite ale cărnii arse de focul dinlăuntru nu mai conteneau. Toată noaptea s-a cutremurat Haia, izbită, frământată, mușcată cu cruzime de otravă. Și prin gura arsă ca de fier roș abia pătrundeau răsuflări răgușite, pe când ochii aveau o sclipire fixă de nebunie. A doua zi dimineață Sanis, spăriat în cele din urmă, a dat fuga la doctor. Tânărul, vlăstar al neamului, subțirel, tras la obraz, cu privirile cercetătoare, intră zâmbind și începu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
v-a îngrozit vifornița... Așa mă înfricoșam și eu, când eram ca voi... Duceți-vă și vă hodiniți... Băieții se strecurară spre bordeie și închiseră poarta de stuh în urma lor. Lepădatu trecu pe lângă vite până în capătul șopronului, și le ascultă răsuflarea. Se întoarse după aceea la locul unde-și avea de obicei culcușul. Avea acolo o pușcă de mult încărcată; dar el mai mult se bizuia pe buzduganu-i de alamă. Îl scoase și-l așeză să-i fie la îndemână; apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
liniștit, Cristina se furișă afară din odaie și se duse la portița de lângă grajd, unde o aștepta pădurarul. Cum deschise, îl și cuprinse cu amândouă mânile de grumaz. Și dintrodată se simți strânsă lângă tașca cea înflorită cu alămuri. Cu răsuflarea pierită, i se păru că moare. Dar învie îndată, fericită și înfiorată. — Avem în podul grajdului, în fân, un loc ascuns... îi șopti ea. Și se sui întăi ea pe scară în pod; și pătrunse după dânsa, în mirodenia fânului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

putut fi deconectat, dar, când am format numărul la care sunasem de mii de ori, s-a auzit un bip, apoi i-am auzit vocea. Nu vocea lui cu adevărat, doar mesageria, dar a fost destul ca să mi se taie răsuflarea. —Bună, sunt Aidan, nu vă pot răspunde acum, dar lăsați un mesaj și o să vă contactez cât de curând posibil. —Aidan, m-am auzit spunând. (Îmi tremura vocea.) Eu sunt. Ești bine? O să mă contactezi într-adevăr cât de curând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
să plătească el nota. Din nou, asta m-a îngrijorat. Oare cineva care nu e Mângâietor Delicat ar fi insistat să o împărțim la trei? —Mulțumesc, am zis. Nu trebuia. Da, mulțumim, a zis Jacqui, și eu mi-am ținut răsuflarea. Dacă zicea ceva de genul c-a fost o plăcere să își petreacă seara cu două doamne minunate, eram duși pe copcă. Dar el a zis doar „Cu plăcere“ și, de bună seamă, asta avea să fie o bilă albă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
o pună pe Dana pe urmele mele. Dar pur și simplu nu mă simțeam în stare, nu încă. În loc de asta, am dat drumul la calculator - și mi-a sărit inima când am văzut că aveam două mailuri! Mi-am ținut răsuflarea și am așteptat, încremenită de speranță. Dar primul era de la Helen. Către: Magiciansgirl1@yahoo.com De la: Lucky Star PI@yahoo.ie Subiect: Immac Mirosul! Arsurile! Crește la loc deja, dar țepoasă și... și... ca barba nerasă... Mă transform în bărbat. I-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
la Some Mothers Do ’Ave ’Em. Unii oameni au cele mai ciudate gusturi. Am făcut poze multișoare, apoi am auzit ceva în spatele meu: un mârâit. M-am întors. Câini. Doi. Chestii mari, negre, urât mirositoare, cu ochii roșii și o răsuflare crimă și pedeapsă. Ca a lui Claire când e mahmură. Tessie trebuie să fi fluierat ca să-i alunge când mi-a dat drumul să intru, dar acum că „plecasem“, reveniseră să-și facă rondul prin grădină. Urăsc tot pe lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
20" Când am aterizat la aeroportul Logan, am fost prima care a coborât din avion. Cu gura uscată de emoție, m-am ținut după semnele care conduceau înspre Sosiri. În ciuda faptului că mergeam atât de repede încât mi se tăiase răsuflarea, drumul a părut să dureze o veșnicie. Bocăneam pe pardoseala de linoleum, respirând greoi, cu pete de sudoare la subraț. Geanta mea de doamnă mi se izbea de șold. Singurul lucru care îmi strica imaginea sofisticată era Dogly, al cărui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

pribegilor din Granada, care sunt vreo șase mii numai la Fès și care îl cunosc cu toții și îi poartă respect. În afară de mine, care eram copleșit cu atenții și visam deja la dulciuri scăldate în miere, toți ai mei își țineau răsuflarea. — Era ca și cum am fi asistat la o ceremonie pe care un djinn rău ar fi preschimbat-o din nuntă în înmormântare, mi-a spus Mohamed. L-am privit întotdeauna pe unchiul tău ca pe un frate și îmi venea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

dorința. Deodată, în fundul peșterii, calul începu să lovească nerăbdător pământul cu copitele. Silueta lui Lurr, ghemuit în prag, se profila întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți de nemișcare. Înșeuă calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își luă traista de medic, mângâie câinele care se învârtea pe lângă el, dând vesel din coadă, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sac mare și pătura de blană; la brâu avea două pumnale. — Era mai bine dacă plecam mai devreme - aseară, așa cum am spus. Ai fi avut un avans mai mare. — Aseară fratele tău nu putea încă să se miște, răspunse Valerius. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul înghețat. — Acum, cel puțin, poate să stea în picioare. Fulgii deși îl orbeau. — Și eu aș fi preferat să plecăm aseară. Înainta cu greu; brațul gladiatorului pe care-l susținea îi atârna greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aflau în linia a doua - douăzeci de soldați odihniți și nerăbdători să lupte. În spatele lor, alți douăzeci erau gata să ia parte la bătălie. Și mai în spate, în linia a treia, cei ce luptaseră în prima linie își trăgeau răsuflarea. — Ia-mă de aici... Un soldat rănit, plin de sânge, se întoarse spre cel aflat în spatele său. Îndată, printr-o mișcare a balteus-ului, fu tras în spate, înainte ca barbarii să-l ucidă. Fu dus în spatele liniilor, la adăpost, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Deodată, un timpan începu să se audă aproape imperceptibil - două sunete ușoare și unul mai puternic. Sunetele veneau de jos, din încăperea subterană; păreau bătăile inimii unei zeități infernale ascunse acolo, în întuneric, sub picioarele adeptului. Se auzea și o răsuflare profundă, grea, neomenească. Răsuflarea unui zeu. Antonius stătea nemișcat. Ceva în atitudinea lui, de obicei atât de mândră, trăda teama. — Ești pregătit? se auzi, pe neașteptate, un glas în întuneric. Antonius tresări. — Vei fi inițiat în misterele lui Sol Invictus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să se audă aproape imperceptibil - două sunete ușoare și unul mai puternic. Sunetele veneau de jos, din încăperea subterană; păreau bătăile inimii unei zeități infernale ascunse acolo, în întuneric, sub picioarele adeptului. Se auzea și o răsuflare profundă, grea, neomenească. Răsuflarea unui zeu. Antonius stătea nemișcat. Ceva în atitudinea lui, de obicei atât de mândră, trăda teama. — Ești pregătit? se auzi, pe neașteptate, un glas în întuneric. Antonius tresări. — Vei fi inițiat în misterele lui Sol Invictus! Un alt glas răsună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi smulse mantia. Flăcările torțelor luminară trupul său gol, uns cu ulei. Antonius simțea frigul arzându-i pielea, simțea piatra înghețată sub picioarele goale. Într-o mână ținea daga, iar în cealaltă - scutul. În liniștea templului se auzeau timpanul și răsuflarea grea venind de nu se știe unde. Siluetele albe, mascate, nemișcate ce stăteau aliniate de-a lungul pereților păreau niște entități supranaturale. Pentru a-și liniști bătăile inimii, încercă să se concentreze asupra marelui ochi albastru, cu o privire teribilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de măști identice, strălucind sinistru în penumbră. Măști de corb și de leu. Fantele din dreptul ochilor lor lăsau să se vadă doar niște priviri indescifrabile. Simți bătăile puternice ale unei inimi chiar sub picioarele lui și auzi din nou răsuflarea grea, asemenea fluxului și refluxului. Simți cum cineva se apropie din spate. Un bărbat. Chipul îi era acoperit de o mască neagră. Mantia în care era înfășurat din cap până în picioare era tot neagră, brodată cu alb. În aceeași clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Velunda n-ar fi murit, de parcă nu l-ar fi părăsit. Era oare cu putință ca ea să nu mai fie în stare să treacă pragul dintre lumea celor vii și lumea morților? În fiecare noapte așteptase să-i simtă răsuflarea, să o simtă alături, dornică să-l îmbrățișeze. De când fusese ucisă, o așteptase zadarnic, noapte de noapte. Cum se putea ca Velunda să nu mai vină la el, dacă amuleta era tot limpede? Nu era oare transparența simbolul unirii lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aminti visul care continua să-l chinuiască. Instinctiv, ridică brațele; revăzu mâna dreaptă strângând sabia, i se păru că ridică brațul spre cer și auzi glasul acela: Nu-l ucide! Inima începu să-i bată nebunește și i se tăie răsuflarea; se ridică din nou, privindu-l disperat pe Salix, în timp ce tânărul cu părul negru din dreapta lui urla: „Skorpius!“ — O să-l ucidă pe ticălosul de Salix... Vreau să-l văd mort pe Salix, ticălosul! — Ești un dobitoc! izbucni Valerius. Ridică pumnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
eviți tridentul și plasa lui... Numai așa vei învinge. Aleargă! — Ajunge. Dacă nu-ți continui antrenamentul și nu alergi, te omor. Ajunge, răspunse Valerius nepăsător. Instructorul îl apucă de gât cu mâna liberă, roșu la față de furie. Valerius îi simțea răsuflarea duhnind a usturoi. — Te-aș sugruma cu plăcere, Valerius. Știi de ce? Cu o mișcare bruscă, Valerius se eliberă din strânsoare. — Nu așa sugrumi un om, zise disprețuitor. Vrei să-ți arăt eu cum? Îl apucă pe instructor de gât și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
arena cu pași repezi și îndreptându-se spre ieșirea principală. În mână ținea neglijent o frunză de palmier. Văzu doi oameni prinzând cu cârligele trupul neînsuflețit al lui Florius și târându-l prin nisip, spre porta libitinaria. I se tăie răsuflarea. Căută din priviri pulvinar-ul. Îl văzu pe Vitellius. Cu fața îngropată într-un vas cu mâncare, mesteca de zor și râdea, întors spre unul dintre bărbații care stăteau în jurul mesei. Vinul, de culoarea sângelui, i se prelinse pe bărbie. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-i sângereze, dar Flamma nu părea să-și dea seama. Continuă să fenteze. Valerius nu reacționă. Echipamentul greu, scutul roșu, masca lugubră care îi acoperea fața îi dădeau un aer misterios și neliniștitor. Stătea în mijlocul arenei, gata de atac. Cu răsuflarea tăiată, publicul aștepta ca secutor-ul să atace. Flamma se opri, dezorientat de nemișcarea celuilalt, atent, ca și cum dintr-o clipă în alta trebuia să o ia la fugă. Protestele publicului îl făcură pe rețiar să se hotărască: simulă un atac la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se întoarse spre Antonius. Centurionii care încercaseră să-l apere erau deja la pământ. Antonius se ascunse în spatele copacului, ca să evite loviturile de pumnal. Nu se auzea nici un strigăt. Lupta începuse în liniște și continua la fel; se auzea doar răsuflarea grea a luptătorilor. Înainte ca Titus să-i sară în ajutor, Antonius fu rănit la umărul drept și se prăbuși, dar atacatorii nu izbutiră să-l ucidă. Căzură, înjunghiați în spate de Titus și Errius, în timp ce Antnoius se ridica palid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
poruncind începerea luptei. În aer răsună muzica flautelor și a orgii hidraulice, care curând fu acoperită de strigătele entuziaste ale publicului. Valerius își luă poziția de apărare. Skorpius începu să se învârtă încet în jurul lui. Mulțimea amuți. Marcus urmărea cu răsuflarea tăiată lupta ce se dădea în fața lui, atât de violentă, încât părea că în ea se înfruntau doi monștri, la fel de puternici, de curajoși și de cruzi. „Valerius îl urăște pe Skorpius“, se gândi. Zâmbi, fiindcă atunci când intri în arenă trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

aceea, uitase de importanța examenului de a doua zi. Ținuse lumânarea suficient de departe cât să-i piardă căldura, și totuși suficient de aproape cât să-i păstreze lumina. Își aminti cum o dusese la oglindă. Cum, având în față răsuflarea ei dogoritoare și plină de nerăbdare, flacăra luminase ciudat o bărbie și un obraz, o mână, un nas, o gură. Își privise buzele compunând cuvinte, orice cuvinte, uneori doar „bună“, alteori doar „mmmm“. Își amintea cum rămăseseră suspendate preț de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]