2,680 matches
-
să-i spun că o iubesc și că îmi era frică să nu mor departe de ea. — Ai grijă de tine, am spus. — Și tu. Poate că-și reconstruia o minusculă existență, se întorsese în barul acela unde ne întâlnisem, reîncepuse de acolo. Și un alt bărbat se apropiase de ea să o întrebe ceva. Era obișnuită să fie amețită cu puțin, cu o privire care să îi trimită o imagine a ei, una oarecare. Da, va sfârși în brațele unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
am ajuns aici... Augusto tăcea cu ochii în pământ. Mergeau pe Alameda. — Da, Augusto, da - urmă don Avito -; viața e unica învățătoare a vieții; nu există nicio pedagogie mai valoroasă. Înveți să trăiești doar trăind și fiecare om trebuie să reînceapă ucenicia vieții... — Și munca generațiilor, don Avito, moștenirea secolelor? — Nu există decât două moșteniri: cea a iluziilor și cea a dezamăgirilor, și ambele se găsesc doar acolo unde ne aflam adineauri: în biserică. Cu siguranță că te-a adus acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fi băgat mințile în cap, mi-aș fi încrucișat mâinile pe piept. M-am vindecat însă în ambele sensuri, m-am întors la nevasta mea, ne-am potolit și ne-am resemnat. Și-ncetul cu încetul în casa noastră a reînceput să domnească nu numai pacea, ci și fericirea. La începutul acelei noi vieți, la vreo patru, cinci ani de la căsătorie, ne lamentam uneori de singurătate, dar foarte curând nu doar ne-am consolat, ci ne-am și obișnuit. Și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
zvâcnet, ca să readoarmă însă la scurt timp după aceea, odată trecut fulgerul vieții, și încă ce viață!, și-apoi ca și cum nimic n-ar fi fost, ca și cum ar fi dat uitării tot ce i se întâmplase. Era ca și cum ne-am fi reînceput permanent viața, ca și cum ar fi trebuit s-o recuceresc permanent. M-a acceptat ca logodnic parcă într-un atac de epilepsie, și cred că tot în alt atac mi-a spus „da“ în fața altarului. Și niciodată n-am izbutit s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
iubi nu se mai folosește decât în teatru și-n cărți, și că dacă eu i-aș fi scris: te iubesc!, m-ar fi expediat pe loc. Am trăit căsătoriți mai bine de doi ani într-un mod ciudat, eu reîncepându-mi zi de zi cucerirea acelui sfinx. N-am avut copii. Într-o zi a lipsit noaptea de-acasă, am simțit că-mi pierd mințile, am căutat-o peste tot, iar a doua zi am aflat dintr-o scrisoare foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Statelor Unite. După prânz mă duc la Rotonda de la Montparnasse, colț cu bulevardul Raspail, unde avem o mică reuniune de spanioli, în majoritate tineri studenți, și comentăm rarele vești ce ne sosesc din Spania, din Spania noastră și a celorlalți, și reîncepem zilnic să repetăm aceleași lucruri, înălțând, cum se zice pe-aici, castele în Spania. [Rotonda aceea continuă să fie numită aici de către unii Rotonda lui Troțki, deoarece se pare că acolo venea, exilat la Paris fiind, acel conducător rus bolșevic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aș putea-o citi dacă aș vrea, dar fără s-o citesc. Voi putea trăi astfel? Oricum va trebui să mor, căci moare toată lumea ... [Expresia populară spaniolă e că toți dumnezeii mor...] Și între timp, Jugo de la Raza va fi reînceput să citească acea carte fără a o termina, citind-o foarte lent, foarte lent, silabă cu silabă, buchisind-o literă cu literă, oprindu-se de fiecare dată cu un rând mai departe decât în lectura perecdentă pentru a o relua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Seattle e de vis. Fiorduri. Munți Înzăpeziți. Ai fi putut urma câteva cursuri la universitate. Poate atmosfera, peisajul, ruperea de ziare și știri ar fi eliberat izvorul Înfundat. Poate departe de tatăl tău, de prieteni și de Ierusalim ai fi reînceput În cele din urmă să scrii. Nu articole politice meschine, pline de Înțepături și mușcături. Încearcă să Înțelegi, Effy. Știu cum m-ai privit tu Întotdeauna. Yael Levin, fătuca din Yavniel. Cam prostuță, dar destul de plăcută. O femeie simpatică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-i cerea nimic. Florile pe care le fotografia tata trebuie că erau pentru el propriile lui priviri, așa îmi închipuiam; ceva curat și netulburat de nici un corp străin. Contemplarea lor exclude orice l-ar fi amenințat cu întunericul și care reîncepea odată cu deconectarea proiectorului: temerile pentru cifra de afaceri și intrările comenzilor, nesiguranța vizavi de acel om care ne obliga să fim atenți, pentru că devenise tot mai sensibil și dominator: Hackler. Totul trebuia să se facă după „calapodul“ lui, îi spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
trecu în cămăruța vecină, unde ne așezarăm pe niște scaune cu picioarele curbate ca de rahitism. Aici, Ioșca aprinse un muc de lumânare, îl înfipse într-un sfeșnic de alamă, și apoi recăzu pe scaunul capitonat, alături de mine. „Să vezi, - reîncepu Ioșca, - niciodată nu mi-a plăcut să fac porcării cu femeile. Le-am iubit, și ca să le arăt dragostea, risipeam cu ele banul meu și bani străini. „Ioșca, vreau să mă iei de nevastă”, hotărî una din ele într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
stau la dispoziție cu câteva amintiri și cred că, dacă nu scrii birjărește, te-ai putea folosi de funestul meu bilanț. Căci o carte despre carne înseamnă, firește, o eroică și aproape imposibilă realizare de artă. Încearcă totuși. Să vezi, - reîncepu Ferdinand Sinidis, luând cuvântul în chestie personală: duhul n-are nici un preț. Nu poți cere negustorului să-ți vândă suflet, așa precum îl rogi să-ți cântărească un kilogram de carne. ...„N-am de vânzare!”, strig necăjit, ori de câte ori Gloria îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o trimisese pe Theodora Bosanquet la Lamb House pe la Începutul anului, cu speranța că acest amestec de povestire de groază și literatură de epocă avea să se dovedească mai ușor de reluat, dar Îi lipseau voința și puterea pentru a reîncepe lucrul la el. La sfârșitul lui noiembrie trecu iar printr-o perioadă de nopți succesive neliniștite, fără somn, care Îl secară de energie Într-o asemenea măsură, Încât nu Își mai putea rezolva decât corespondența zilnică. În prima zi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Southport și părea să se fi Încheiat În mod asemănător, cu ovații Încurajatoare. Vedea, Într-adevăr, o asemănare Între drumurile lui Du Maurier spre săli de conferință Îndepărtate și călătoria lentă a Americanului În turneele de provincie, care stătea să reînceapă. — Suntem amândoi ca niște soldați bătrâni, tu și cu mine, Kiki, spuse el, punând o mână fraternă pe umărul lui Du Maurier, siliți să Învățăm figuri noi și să le interpretăm ori de câte ori se găsește un public. Era o zi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
deodată. Chiar dacă mănînci țelină. Sau iei ecstasy. În plus, medicina și literatura sînt femei fatale. Așa c-am rămas alături de cea cu bustul mai mare. N-am renunțat Însă complet la medicină. CÎnd sînt pe cale să uit anii de școală, reîncep practica. Fac injecții vecinelor din bloc. Multe-s măritate cu șoferi de TIR alcoolici. SÎnt singure. Vor injecții. Respect Întotdeauna protocolul medical și Încep prin a-mi da jos pantalonii. Apoi le iau tensiunea În mod științific, c-un aparat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vreo douăzeci de ani. Stăteam cu Danda în parc ore în șir, până se lăsa întunericul, iar lumea asta pe care o aveam bine împlântată în simțurile mele, moștenită de la copilul care am fost, începea să renască, redevenea a mea, reîncepea să existe AIEVEA, clipă de clipă : soarele, frunzele, foșnetele, fluturii, înflorirea, adierea, zăpada strălucitoare, aerul colorat, luna. Copilul aducea în viața mea emoția aia neobișnuită legată de o bizară și sublimă eternitate - Marea Eternitate Mică! - din cărțile simple, simple, simple
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
etajul șase -, iar pașii lui cufundându-se în acel spațiu de umbre care cobora cu totul peste ei, orașul ăsta care îi înghite și în care nu poți fi decât singur, privindu-l cum se uită cu ochi de gheață, reîncepe să gesticuleze și să-i vorbească totodată, să strige la ea, să i se căineze, ei, cea bătrână și aflată în apropierea morții, încât n-are nici un drept să se uite cu reproș la propria mamă, dar nici una din vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
umilință mai mare decât să cedezi lupta și să fii înfrânt când încă mai doreai să te zbați pentru victorie, dar propriul trup te trădează? Frenezia bătrânei doamne Marga Pop s-a sfârșit într-o zi. Pur și simplu. Au reînceput durerile, o singură dată și scurt. S-a gândit: „Știam că se vor întoarce“. Pe urmă n-a mai vrut să se gândească. S-a străduit din toate puterile și a reușit. Cel puțin așa se crede. Pe urmă doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că a și spus-o de câteva ori - că a trăi înseamnă a o lua continuu de la capăt. Care capăt? În lungul unei vieți sunt atâtea pauze, sfârșituri și începuturi, încât e greu de spus de unde e mai bine să reîncepi. Și atunci înțelegea în felul ei ideea asta și făcea exact ce credea că trebuie făcut: să se zorească. Se petrecea totul ca într-o beție, adică mergea înainte râzând, orice s-ar fi întâmplat. Era o beție trează și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
afli abia a doua zi. Dar bineînțeles că nu-ți fac o vină, pentru că nu-ți puteai închipui ce au de gând, încât, dacă ne-am fi uitat mai atent la chipurile celor trei, când s-au întors și a reînceput ședința, și am fi înțeles calmul și ușoara lor detașare exact ce erau, adică siguranță, confirmarea unei vești bune din punctul lor de vedere și satisfacție, tot nu ne-am fi închipuit ce se pregătește și ce, în acea clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
facem lată?“ ce ziceți: o facem lată?; Ion Stoicescu, care încă mai descoperise, scormonindu-și mintea, bancuri neștiute de ceilalți și nu se auzeau decât inflexiunile vocii lui, care imita, și exclamațiile celorlalți și explozia finală de râs; Dorin Rădulescu, reîncepând să vorbească despre vinuri și câini și pipe; și glasurile femeilor și bărbaților pe care Andrei Vlădescu nici nu se mai străduia să le identifice și să le imagineze în mișcările lor de acum, în acel spațiu de dincolo de ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
i-au țâșnit prin țesătura rochiei. L-a privit din nou, mâna lui rămăsese pe genunchiul dezgolit, a atins-o cu vârfurile degetelor murmurând câteva vorbe ininteligibile, poate în ungurește. N-au mai vorbit, cât și-a băut cafeaua. Apoi reîncepu să-i povestească, dar Andrei Vlădescu nu se mai gândea deloc la ce-i spune, își privea pantofii pe care stropii de noroi se uscau. Podeaua era acoperită de preșuri țesute din cârpe și zdrențe. S-au auzit ciocănituri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să le recunoști și înțelegi, pot fi răbdate ca oricare alt lucru. Asta cred și poate și el credea, în orice caz mie îmi place să cred că el credea. După vreo câteva zile s-a simțit rău și au reînceput durerile, i se tulbura privirea, amețea și își pierdea echilibrul. Nu s-a mai dus la serviciu, dar acum știa că n-o să se mai ducă niciodată, n-o spunea, dar eu știu că știa asta, și încă mai demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ieșire care nu se afla nicăieri. Atunci a făcut prima oară un lucru pe care nu-l acceptase înainte. S-a întors pe urmele propriilor săi pași, a ieșit în drumul luminos, pe care nu-l mai recunoștea, hotărât să reînceapă lupta, tot independent, dar împotriva otrăvurilor din el. Era cu un alt soi de luciditate, tristă și amară, dar nu se mai simțea prizonier. Cel puțin așa a crezut. Atunci a început să-și scrie gândurile pe frânturi de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de autobuze de lângă faleză. Ne-am așezat toți patru pe băncile de acolo, ascultând ropotul ploii pe acoperișul de sticlă. Bunicul mormăi „bietul suflețel“ - semn sigur că ziua se precipita, după estimarea lui, spre dezastru - ceea ce îmi dădu ghes să reîncep văicăreala cu și mai multă vigoare. Când tata s-a întors, cu două umbrele și o glugă de plastic bine împăturită, mama s-a uitat la el cuprinsă de o panică tăcută, dar era limpede că el analizase situația și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
coala de hârtie A4 și păru că se întreabă dacă nu era mai bine să renunțe definitiv, să abandoneze încercarea evident neapreciată de a mă face să ascult câteva cuvinte simple în engleză. Dar după ce trase adânc aer în piept, reîncepu să vorbească; rar, tare, apăsat. Era clar că îmi acorda o ultimă șansă. Și în acel moment aș fi ascultat, zău că aș fi ascultat, pentru că îmi trezise curiozitatea, dacă nu și altceva, dar creierul meu se zvârcolea, toate simțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]