1,252 matches
-
declanșării Războiului Rece704. Alegerile din Coreea de Sud din 17 mai 1948 sunt urmate de proclamarea, la 15 august 1948, a Republicii Coreea, iar 703 Vezi Pyonggang, Editions en Langues Etrangères, 1980. Vreme de 1500 de ani au rămas, În perimetrul orașului relicve prețioase: zidăriile din muntele Tes Ang, Fortul Pyongyang, Poarta Nam De, Poarta Botong, Poarta Tedong, Pavilionul Wulmide, Pavilionul Ryeungwang și altele. 704 Atlas de istorie universală, p. 152-153. 545 alegerile pentru Adunarea Populară din nord a dus la proclamarea, la
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
partea de nord a Coreei se află Templul Bohyeunsa din munții Mio Hian San („Munte frumos și parfumat”), ridicat În 1041, cu dispunere constelată și scăriță, boltiri scunde, decorații În culori vii, 243 de chilii, pavilion cu 10.000 de relicve. Templul a fost rezidit un secol mai târziu, consolidat În 1950718. Opera capitală a școlii neo-song este Plimbare În vis pe un tărâm ideal, realizată de An Kyon, rafinat pictor de curte, În 1447, reprezentând o livadă fermecată aflată pe
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Autocarul cu care ne deplasăm, a doua zi, În turul de oraș, este deosebit de elegant și confortabil, cu scaune rabatabile, izolare fonică, mers silențios foarte ușor foșnitor, muzică stinsă și armonioasă, odihnitoare, aer condiționat, bar. În contextul urbanistic modern, câteva relicve punctează plastic trecutul de măreție și glorie al vetrei sud-coreene. Capitala este clădită pe coline și munți, În ritmică ondulație a formelor de relief, de aceea ochiul atent poate distinge și clasifica monumentele și clădirile importante după Înălțimea care le
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
din temelie, gospodăria cerească!.. Câte lumini nu trebuiau să-i aprindă fulgerele 727 Templul Beopju-sa (544), considerat unul dintre principalele temple ale budismului coreean; Templul Tongdosa, unul dintre cele mai prețuite temple ale Coreei de Sud, unde, potrivit legendei, se află diverse relicve ale lui Buddha (o robă, un vas de rugăciune, un os din craniul său); Templul Haeinsa, pe Muntele Songni-san, fondat În 802 de doi călugări din Shilla, faimos datorită statuii imense a lui Buddha sculptată În stânca muntelui, monument intrat
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
popoarelor, p. 340. 730 În teritoriul ocupat de Ordos, grup mongol din China, Între Fluviul Galben și Marele Zid Chinezesc (circa 120.000, crescători de animale, dar și agricultori), În steagul Edzen Khoroo, se află sanctuarul cultului foarte complex pentru relicvele lui Genghis Han, păstrate În „ Cele opt corturi albe”(ibidem, p. 363). 572 În secolul al XIII-lea, și Tamerlan, creatorul unui alt vast și puternic imperiu În secolul al XIV-lea (Asia Centrală, nordul Indiei, zona balcanică), cu capitala la
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
de formă triunghiulară cu fața spre mare și o biserică din corali. Patru secole mai târziu o nouă biserică a fost sfințită de Papa Paul al VI-lea, ca Basilica Minore del Santo Niño unde se adăpostește cea mai veche relicvă creștină din țară (I.Ivanici, op. cit., p. 110 și urm.) 667 Filipinelor, În apropiere de insula Borneo, locul vechilor sultanate, cu băștinași navigatori, locul unde În Allah Valley se află Rezervația Panamin, cu triburi pe cale de dispariție (tausoy, samals, batjaos
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
răstignit Mântuitorul Isus. Pe drum, conform năravului, a sedus mai mulți bărbați, la fel, în Ierusalim. În ziua de 14 septembrie, Ziua Înălțării Sfintei Cruci, s-a alăturat grupului ce s-a îndreptat spre Biserica Sfântului Mormânt, unde era expusă relicva Crucii. A vrut să intre, dar o forță nevăzută a oprit-o. A plâns, s-a căit, s-a rugat Maicii Domnului iar în dimineața următoare a putut intra, s-a rugat cu smerenie, în genunchi, în fața Sfintei Cruci. La
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Fidius era divinitatea care garanta jurămintele; de altfel, o rămășiță clară a acestei situații se regăsește În exclamația mediusfidius „Pe zeu! Jur!” Pe de altă parte, este evident că, În perioada istorică, acest Dius Fidius ajunge, ca divinitate, doar o relicvă a trecutului, astfel Încât nici la nivelul ritualului, nici la cel al textelor nu putem găsi o confirmare ulterioară a importanței pe care trebuie să o fi avut În perioada predocumentară. Însă chiar și cu această rezervă, cadrul indo-european este suficient
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prevesteau viitorul folosindu-se de nechezatul și săriturile lor. 3. Zeii principalitc "3. Zeii principali" a) Perunúxe "Perunu^" Oricare ar fi semnificația ce poate atribuită mărturiilor despre cultele naturaliste, este clar că, În cele mai bun caz este vorba despre relicve culturale, deoarece slavii cunoșteau și cinsteau divinități personale. Să le analizăm acum pe cele mai importante. Perunúxe "Perunu^", pe care Procopius Îl definea ca pe „cel care face fulgere”, pare să fi fost cel mai important dintre zeii slavilor, având
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Gimbutas, Înseamnă „anterior venirii indo-europenilor”), În timp ce divinitățile masculine ar fi de origine indo-europeană. Este, Într-adevăr, știut faptul că panteonul indo-european inițial era sărac În divinități feminine; Însă ar fi arbitrară identificarea mecanică a oricărei divinități feminine cu o relicvă a panteonului pre-indo-european, având În vedere mai ales posibilitatea că ceea ce a transmis religia pre-indo-europeană celei indo-europene nu a fost atât un număr de zeițe, cât mai degrabă Însăși concepția acceptării divinităților non-masculine. Să analizăm acum divinitățile principale ale panteonului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
putem fi siguri că jertfa umană era practicată În civilizația indo-iraniană: În India a Încetat Înainte de primele noastre mărturii, dar amintirea rămâne vie În tradiția sacerdotală; În Iran, deși condamnată de religia lui Zoroastruxe "Zoroastru", mai supraviețuiește până În epoca istorică, - relicvă a religiei prezoroastriene. Acest ansamblu de mărturii arată clar două lucruri: jertfa umană aparține religiei indo-europene, de unde s-a transmis fiecărei culturi indo-europene; celții - ca, de exemplu, și germanii, și balticii - aparțin acelui grup de culturi care a continuat să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să plece. Odessa începea să joace rolul unei eventuale capitale de refugiu (deși, după cum relatează Iorga, unii ar fi preferat Harkovul pentru că se afla la o distanță de circa o mie cinci sute de kilometri). Lingouri de aur și unele relicve istorice au fost de asemenea trimise în Rusia spre depozitare. Pe la sfîrșitul lunii iulie, în partea de sud a frontului, armata română a pornit la Mărăști o mișcare de învăluire împotriva forțelor inamice. A fost o relativă reușită; cu toate
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a plecat la Oxford pentru ceremonia decernării titlului onorific de Doctor Honoris Causa. De aici a plecat la Cambridge ca să participe la lucrările Conferinței Mondiale de Istorie. Acolo, Iorga le-a amintit istoricilor sovietici că Rusia nu restituise încă toate relicvele culturale românești evacuate acolo ca să fie în siguranță în timpul Primului Război Mondial 217. În ceea ce privește legăturile lui Iorga cu literatura din perioada aceasta nu prea găsim cine știe ce schimbări. Literatura aceasta trebuie să fie constituită din "curente sănătoase" și numai operele care se înscriau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cea de a doua parte a dictonului lui Yeats. Nu a fost niciodată lipsit de convingeri, cu toate că acestea nu erau întotdeauna cele mai bune. Acest "deceniu decăzut" a abătut o aspră critică asupra lumii lui Iorga. El a înlăturat ultimele relicve ale secolului al XIX-lea, lăsînd puțin loc perspectivei umanitare în mijlocul noilor "ideologii"2. Odată cu ridicarea Germaniei naziste și a Uniunii Sovietice, lumea "Sistemului de la Versailles", care s-a menținut doar atît timp cît Germania și Rusia erau la pămînt
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și Franța s-au opus convertibilității: britanicii din cauza „zonei sterline”3 protejate și a unei economii postbelice șubrede, francezii din cauza vechii obsesii a „francului puternic” și din dorința de a menține rate de schimb diferite pentru varii sectoare și produse, relicvă neocolbertiană a unei lumi de mult apuse. Convertibilitatea totală s-a realizat abia peste mai bine de un deceniu, când francul și lira sterlină s-au alăturat, În fine, sistemului Bretton Woods În 1958, respectiv 1959 (le vor urma marca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prea puțin dispusă să se confrunte cu trecutul recent, Germania de Est se putea mândri că e antinazistă. Autoritățile comuniste protejau istoricii, dramaturgii sau regizorii care voiau să reamintească publicului de crimele „celeilalte” Germanii - câtă vreme respectau anumite tabuuri. Dintre relicvele Republicii de la Weimar, talente importante au migrat spre est. În parte pentru că intelectualii din Germania de Est, singurul stat din sfera sovietică cu un doppelgänger vestic, aveau, spre deosebire de scriitorii români sau polonezi, acces la un public occidental. Dacă cenzura și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
disc. Privind retrospectiv, reacția Îngrozită a părinților, profesorilor, clericilor, liderilor de opinie și a politicienilor din toată Europa de Vest pare bizar de energică. În mai puțin de un deceniu, Haley, Donegan, Steele, Hallyday și gusturile lor vor părea demodate fără speranță, relicve ale unei preistorii inocente. Adolescenții europeni de la sfârșitul anilor ’50 și Începutul anilor ’60 nu visau să schimbe lumea. Ei crescuseră În siguranță și Într-o relativă bunăstare. Majoritatea voiau doar să arate diferit, să călătorească mai mult, să asculte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sprijin moral și vitalitate culturală. Ideea că aceste probleme ar putea fi lăsate În seama interesului personal (chiar dacă educat) și a mecanismelor unei piețe libere a mărfurilor și ideilor era privită În cercurile politice și academice din Europa ca o relicvă bizară a epocii pre-keynesiene: În cel mai bun caz, drept o incapacitate de a asimila lecțiile Marii Crize, iar În cel mai rău caz, ca o sămânță de conflict și un apel voalat la cele mai josnice instincte umane. Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mențină. În pragul anilor ’70, relativ puține dintre forțele „morale” represive datau dinaintea secolului al XIX-lea (cea mai anacronică instituție fiind, probabil, Biroul Lordului Chamberlain din Marea Britanie, consacrat cenzurii teatrului: posturile de examinator al pieselor și examinator delegat erau relicve din 1738). Excepția majoră era, desigur, Biserica Catolică. Încă din 1870, de la primul Conciliu Vatican, Întrunit sub influența și auspiciile unui papă mărturisit reacționar, Pius al IX-lea, Biserica Catolică adoptase o viziune cuprinzătoare și absolut dogmatică a responsabilităților sale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de zeci de ani, de mărinimia guvernului. Totul, de la cheltuieli de infrastructură pentru liniile ferate de mare viteză până la reduceri ale impozitelor pentru investitorii locali, venea de la Paris; puținii separatiști bretoni sau occitani care mai rămăseseră, de regulă militanți vârstnici, relicve ale entuziasmului șaizecist, nu au avut niciodată succes. Dimpotrivă, zone bogate ca regiunea Ron-Alpi de lângă Lyon și Grenoble ar fi prosperat pe cont propriu, dar pierduseră de mult amintirea independenței și nu manifestau aspirații politice În acest sens. Dincolo de Canalul Mânecii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plăsmuirile naționaliste. Într-un Dublin Întinerit și absorbit de noua sa ipostază de escortă multiculturală și paradis fiscal al prosperității europene postnaționaliste, preocupările sectare ale IRA Provizorii păreau, ca și obsesiile imperialiste și unioniste ale Ordinului de Orania la Londra, relicve bizare dintr-o altă epocă. Dacă ne gândim la istoria anterioară a marilor state din vestul Europei, noua politică a particularismelor subnaționale poate părea o simplă revenire la matcă după secolul precedent, o paranteză centralizatoare. Remarcabila excepție contemporană de la regulă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al secolului, afectând serios bugetul. Problema nu era că Uniunea e săracă. Dimpotrivă: luate Împreună, bogăția și resursele statelor membre rivalizau cu cele ale Statelor Unite. Dar bugetul UE era, În cuvintele unui raport independent comandat de Bruxelles În 2003, o „relicvă istorică”. Uniunea Europeană debutase cu o jumătate de secol În urmă ca uniune vamală - „piață comună” - bazată pe nimic altceva decât un tarif extern comun. Structura cheltuielilor ei a fost determinată și apoi limitată prin acorduri negociate privind tarifele, prețurile, subsidiile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Barnsley devenise de nerecunoscut În era post-Thatcher. Zona centrală a fost eviscerată, centrul civic a fost ras și Înlocuit de malluri stridente Încastrate În parcări de beton. Nu au mai rămas decât primăria și o mână de clădiri din vecinătate, relicve arhitecturale ale gloriei municipale de secol al XIX-lea, spre care vizitatorii erau Îndrumați de indicatoare „vechi”. Între timp, standurile din piața locală s-au specializat În comerțul cu nostalgie pentru nimeni alții decât locuitorii zonei (Barnsley nu făcea parte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a stins din viață la vârsta de 81 de ani în sătucul Candes, lângă Chinon (care se numește astăzi Candes-Saint-Martin), nu departe de locul unde urma să vadă lumina zilei François Rabelais. Păstrat la Tours, veșmântul sfântului Martin a devenit relicva cea mai venerată din Franța. "Capa" a servit drept patronaj mistic dinastiei Capețienilor, iar cuvântul "capelă" (din lat. capella) desemna la origine locul unde era păstrată capa sfântului Martin. Odată cu moartea lui Martin a apărut și legenda: se spune că
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
nouă sărbătoare națională improvizată să se ridice precum un armăsar nărăvaș în muzica acordeoanelor și freamătul zurgălăilor. Acest sfânt plin de viață ignorat de calendarele oficiale, era mult mai venerat și mai cinstit decât cei trecuți în lumea de dincolo, relicve uitate în indiferența generală. Zile trecute în calendar, precum cea de 11 noiembrie, Ziua Armistițiului, și cea de 15 noiembrie, Ziua Sfântului Albert cel Mare, au ajuns să fie mai puțin importante decât ziua de 14 noiembrie, închinată acestui aducător
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]