1,460 matches
-
mâna fiului ei, cu ochii în ochii lui. Augusto simți cum i se răcea mâna, simți cum ochii îi încremeneau. Își eliberă mâna după ce depuse pe răceala ei un sărut cald și închise ochii. Căzu în genunchi lângă pat și rememoră acolo istoria acelor ani uniformi. Și-acum se afla aici, în Alameda, sub ciripitul păsărilor, gândindu-se la Eugenia. Și Eugenia avea un logodnic. „De un lucru mă tem, copile drag - obișnuia să-i spună maică-sa -, și anume când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
din nimic prezent. De când bietul meu Apolodoro, victima mea - și, vorbind, vocea îi tremura de plâns -, a murit, adică s-a omorât, nu mai există prezent posibil, nu mai există știință sau realitate valabilă pentru mine; nu pot trăi decât rememorându-mi-l sau așteptându-l. Și m-am pripășit atunci în sălașul tuturor iluziilor și-al tuturor dezamăgirilor: în biserică! — Așadar, acum credeți? — Știu eu!... Deci nu credeți? Nu știu dacă sunt sau nu credincios; știu că mă rog. Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
simiți? se interesă o voce prin difuzoarele sale. ― Merge, Ash, răspunse el cu o voce anxioasă. Nu-ți face probleme pentru mine. Atenție la gura de aerisire în caz că izbutește să-mi scape. Trecu de prima curbă a conductei, încercând să rememoreze planul exact al sistemului de ventilație al lui Nostromo. Schema pe care o studiase în popotă devenea neclară, se încețoșa în capul său. Ieșirile erau printre cele mai delicate sisteme ale astronavei. Fie ce-o fi! Înainte erau alte coturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
parterul amintitului imobil ar exista un câine... sau niște câini... și o pisică... sau niște pisici. Ei, ce zici? Lungit pe fotoliu, cu picioarele suite americănește pe scaun, capul în tavan, ochii închiși, Tolea nu părea că aude. Medita, calcula, rememora? Alunga, ca pe niște sâcâitoare insecte de sezon, veștile alarmante. — Poftim! Auzi, pretexte... Câinii și pisicile urmând a trăi, unde, în pădure, în pustiu? Ce zici, nu-i bine scris? Auzi, auzi, exclusiv în păduri, în vârfuri de munți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
polonezi. Dar polonezii nici nu văzuseră aceste propuneri...“ Degeaba încerca oratorul să vadă reacția auditoriului, degeaba stăruia colega Gina de la recepția hotelului TRANZIT să citească masca profesorului, vineri, la ora 11 și patruzeci și șase minute șase secunde, când Tolea rememora, preocupat, privind panoul cheilor din fața sa, secvențele ultimei întâlniri cu vecinul Gafton. Nimic, nimic, nimic nu deslușea Mateiaș, nimic nu intercepta persistenta privire verzuie a polițistei Gina. „Știi ce a urmat. Dar poate nu știi cum se desfășurase prima dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prostul dumitale genial era artist, înțelegea asta. Și dacă înțelegea asta, altul era jocul, să știi. Să vezi atunci dilema poporului ales...“ Spusese sau nu spusese Tolea aceste cuvinte? Întrerupsese discursul vecinului Gafton sau îl întrerupea doar acum, în gând, rememorându-și scena? „Să fi oferit șansa nelimitării, ratatul Adolf! Atunci să vezi dileme, convertiri, exces de zel, răsturnări de situație. Atunci să vezi ce sublimă bestie este semenul nostru umanist, grăbit să-și salveze pielea. Poate ar fi câștigat pariul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
duminică lungă lungă, lată lată, nesfârșită. Timpul fără timp, în afara timpului. O duminică surdomută: nu răspunsese la telefon, nu auzise când vecinul Gafton bătuse, sfios, o dată și încă o dată și încă o dată, în ușă. Tolea zăcea în pat: gândea. Furios. Rememora sâmbăta-capcană. Mapa cu fotografii Cușa nu oferise cheia mult așteptată. Îl înfuria, mapa îl înfuria, fără să știe prea bine de ce. Nu aflase nimic! Aflase prea multe, fără să afle nimic?... Istorie, într-adevăr, succesiunea câtorva decenii. Străzi, chipuri, clădiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de fapt. Auzi, Teresienstadt, auzi! Sâmbăta lăsată în urmă, spulberată, îl înfuria. Sâmbăta pe care n-o mai putea întoarce, timpul ireversibil, cu venerica lui fantomă cu tot. Dar va relua, va relua totul, va relua, va recuceri acea zi. Rememora, reinventa, renaște, va reposeda sâmbăta pierdută. O dimineață cețoasă, gingașă. Un oraș puerilizat, alintare și lentoare. Da, își reamintea memorabila sâmbătă. Abia de se descurcase prin autobuze și tramvaie cu uriașul buchet de flori roșii într-o mână și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
contestația. Eu mă contestam pe mine!”....Superbă justificare! ( si non e vero, e ben trovatto!). II. CRITICA / CRITICI... Azi, la curs, vorbeam despre critica de teatru. Și nu știu cum, am simțit nevoia - pentru prima oară, de cînd mă știu! - să-i rememorez pe criticii de teatru care mi-au marcat adolescența și tinerețea (1970-1985). De la care am Învățat, ori nu am avut ocazia, ori nu am vrut sănvăț. În fruntea lor, desigur, marele Valentin Silvestru. A fost cel mai longeviv și cel
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
-lea bobocel În buchetul vieții, realizați că nu poate fi vorba aici de amintiri propriu-zise; ci de fabulații pe teme cețoase, coroborate cu experiențe de viață clare, ale vîrstnicilor din jur. Important e că autorul scrie cu un haz nebun, rememorînd (?) și inventînd, atacînd și ingenuizînd, Îngîndurîndu se și voioșindu-se, alternativ. Vecinii, proletarii, milițienii, dascălii, funcționarii micului oraș În care se petrece acțiunea, compun un puzzle uimitor prin vivacitate și incredibil prin observarea detaliilor. Lozincile epocii, programul tv idiotizant, poncifele din
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
scriitor - este unul dintre cei mai mari, ai lumii, nu doar ai Americii! -, dar dezvăluirile-i diariste m-au făcut să simt gustul dezamăgirii. Să mă explic : nu faptul că era homosexual m-a indignat, ci indecența cu care-și rememora aventurile de gay, mîndrindu-se parcă, cu cuceririle-i deplorabile și bolile venerice deloc stimabile! Și la heterosexuali nu dă bine ...lauda de sine, d’apăi la pederaști! (acum doi-trei ani, o poetă celebră, de limbă română, a publicat un jurnal
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
următoare era, bineînțeles, ros de remușcări și s-a dovedit foarte înțelegător când am plâns și i-am spus că m-am speriat foarte tare. Mi-a promis că nu se va mai repeta și a vorbit serios. Acum, când rememorez cele întâmplate, mi se pare straniu că m-a îngrijorat doar faptul că băuse extraordinar de mult. Ar fi trebuit să mă gândesc la cauze. Am fost oarbă cu bună știință. N-am vrut să observ anumite lucruri. Am tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Ascundea o parte din componentele trenului cu care mă jucam ca să nu le găsesc și să nu le pot folosi. Tușesc intenționat, deoarece am sentimentul că monologul lui Finn este complet pe lângă subiect. —Finn, îl întreb, în timp ce el pare să rememoreze toate relele pe care i le-a făcut Barney, de ce te-ai despărțit tu de Vanessa? Dă din umeri. Din cauza veșnicelor tâmpenii. —Dar... — N-am chef să discut despre asta, bine? E mai bine să renunț. Și cum s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cele curate într-o cutie. Acum pot să plâng în liniște. Nici măcar de asta nu sunt în stare. Parcă cineva m-ar strânge de gât. Mă duc în dormitor, mă așez în fața fotografiei uriașe a lui Patrick și încerc să rememorez toate clipele frumoase pe care le-am petrecut în Portugalia. Îmi vin în minte numai amintiri neplăcute. Când ieșeam cu prietenii mei, el stătea mut și neclintit și refuza să se simtă măcar cât de cât bine. Mereu ne uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
aibă de-a face cu picioarele lui, spune și se Întoarce spre mine, cu o expresie gen „Lissy asta e dusă rău“ pe față. Poate să fie orice. Absolut orice. Încearcă să-ți amintești ! Închid ochii ascultătoare și Încerc să rememorez. Dar creierul mi se Învârte În gol, după atâta schnapps. Secrete... secretele lui Jack... adu-ți aminte... Scoția. Pe neașteptate, Îmi trece prin minte un gând coerent. Deschid ochii, cu un fior de Încântare. Îi știu un secret. Îi știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
licee din orașele vecine. Când turistul trece pe strada Emil Garleanu visează la dragoste,la „Doamna X”: „ Când mi-ai jurat pe veci iubire,\Ai fost cu încredere ascultătă ...\ Uitasem că-ntr-o minte scurtă\Și veșnicia e scurtată”. Turistul rememorează arhitectura veche. Cândva în centrul vechi exista un parc și un Arc de Triumf.Parcurile din zona de sud ale urbei au dispărut sau li s-a schimbat destinația. Acum orașul s-a îmbogațit cu un nou lăcaș de cultură
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
și Iași, respectiv Robert Gilmour Colquhoun și Samuel Gardner, deoarece Principatele dunărene suferiseră și ele, în mare măsură, de pe urma flagelului în cursul primăverii și verii anului 1831. Urmărind corespondența consulară britanică din Principate în această perioadă suntem în măsură să rememorăm unele date atât asupra istoricului holerei din 1831, cât mai ales asupra evoluției celei de a doua epidemii din 1848. Răspunzând la 2/14 ianuarie 1848 chestionarului trimis de Foreign Office la 15 noiembrie trecut (st.n.), consulul Colquhoun de la
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
făcută cu un camarad au facut vreo patru lopeți... Când au reușit să scoată tunul dintre nămeți, s-a auzit glasul comandantului de tun: „Brava, băieții tatii! Brava! Știam eu că am lângă mine niște flăcăi unu’ și unu’”... În timp ce rememora acea întâmplare, și-a amintit că în sanie are o toporișcă de care - la drum - nu se despărțea nici odată. „Am să cioplesc o lopată dintr-o scândură din podișca saniei. Alta nu am ce face. Tu să stai cuminte
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Nu erau primii pe care îi primea. În fața unei clădiri lungi cât o lume, a rostit calm: ― Am ajuns. Valizele și desagii la doi pași, în spatele dumneavoastră . După ce s-au executat, au revenit în formație fără tragere de inimă. Dumitru rememora fiecare locușor pe care îl vedea. În scurtă vreme, a apărut un plutonier major. „Majurul” - în limbajul cazon. Se vedea de la o poștă că este „tatăl companiei”. Burtă pe care cu greu o stăpânea vestonul peste care treceau centura și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
grozav, fie că nu, n-aveam de gând să-l revăd pe Luke. Nu mi-aș mai fi spălat niciodată rușinea. împreună cu Brigit am disecat situația. însă nu era deloc una din disecțiile alea delicioase când ne înfioram de plăcere rememorând clipele de extaz, descriam în amănunt experiențele noastre sexuale sau calculam lungimea penisului partenerului cu ajutorul unor diagrame. Discuția aia a fost mai curând o încercare de estimare a pagubelor. Crezi că l-a văzut cineva sărutându-mă? am întrebat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și am supraviețuit ca să ne spunem povestea. Senzația generală era că amândoi trecuserăm printr-o încercare groaznică, iar experiența asta ne unise. Eram precum supraviețuitorii dintr-un avion care fusese deturnat și care se întâlneau acum o dată pe an ca să rememoreze, cu ochii aburiți de lacrimi, clipele în care-și băuseră propria urină, își măcelăriseră rudele ca să aibă ce mânca și fuseseră bătuți măr de un individ cu un prosop de bucătărie înfășurat în jurul capului. — Deci! a exclamat Chris. Deci, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
155 Bibliografie 163 Cuvânt înaintetc "Cuvânt înainte" Cu o istorie de aproape două sute de ani, fotografia a fost martorul cel mai fidel al marilor transformări ale lumii moderne, ea răspunzând nevoii dintotdeauna a oamenilor de a comunica și de a rememora evenimentele trăite. Fotografia, „desenul cu ajutorul luminii”, a apărut în primele decenii ale secolului al XIX-lea și a fost rezultatul unor perfecționări de câteva sute de ani ale camerei obscure, precum și al studiului asupra sensibilității sărurilor de argint la lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
odihnească numai un minut, după care voia să vorbească cu Ileana. Nu credea că va coborî în camera de zi, aspectul feței sale nu era cel mai potrivit pentru o masă în familie. Închisese numai puțin ochii, doar cât să rememoreze evenimentele zilei. Nici nu-și dăduse seama când adormise, pleoapele deveniseră dintr-o dată grele și somnul îl furase pe nesimțite. Cineva se juca cu o oglindă, încăpățânându-se să-l orbească. Deranjat, întoarse capul și deschise ochii supărat. Razele soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se întorsese către tânărul soldat. Era un tip mic de statură, blond spălăcit și cu niște ochi cenușii, reci și total inexpresivi. Era îmbrăcat în uniforma de campanie și purta cizme negre. Boris nici nu îndrăznea să-l privească, își rememora faptele din ultima perioadă, încercând să-și amintească dacă nu cumva comisese vreo abatere de la regulamentele militare, ce ar fi putut determina chemarea lui în fața CI-stului. Acesta se apropie de birou și rămase în picioare, sfredelindu-l cu privirea. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe urmă în sufragerie la un film de noapte din cele pentru adulți - culmea ar fi fost să-l găsească mama adormit pe canapea, când venea la șase dimineața chioară de somn să-și vadă telenovela în reluare... Până să rememorez episodul ajunsesem la barul fără firmă luminoasă, pe care, nedeprins cu întunericul, l-am remarcat când era aproape să mă izbesc de zid. Înăuntru, o lumină galbenă zgârcită cade pe mesele de lemn și o muzică țârâie din stație. Zenaida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]