1,270 matches
-
satelor" și a provincialilor, în general, în București. Exodul spre capitală al tinerilor este identificat ca factor redutabil de diminuare a valorii provinciei. Dar, dacă pentru cei care visează doar la evadare, provincia e numai un provizorat, pentru ceilalți - provincialii resemnați - capitala adună un mănunchi bogat de tare și stereotipii: Pentru ei, Capitala e un loc de nebunie, de neomenie, de necurmate ispite zadarnice. Acești provinciali consideră pe oaspeții lor bucureșteni un fel de personagii senzaționale și frivole, asemeni eroilor de la
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
mai greu de deschis". Îmi permit să închei această secvență a istoriei cărturarilor provinciei, tot prin vocea lui Petru Comarnescu: Și totuși ce rezervă bogată de omenie și virtualitate culturală ne păstrează mult hulita monotonie provincială. Și cum oamenii aceia resemnați, dar cu viață interioară, plictisiți, dar cu ochii deschiși, potoliți, dar fideli, supărați, dar sensibili, chiar prea sensibili ar putea fi altfel dacă noi cei dela centru nu am socoti că numai exteriorizarea conținutului sufletesc și a calităților morale și
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
În funcție de activitatea pe care o adăpostește. De-a lungul acestui experiment, „copiii arhitecți― au fost foarte clari În exprimări. Această „sinceritate creativă― a copiilor se datorează În primul rând faptului că, la vârsta lor, ei nu sunt Încă „obișnuiți și resemnați― față de mediul În care trăiesc (Tofan 2003: 47). Desigur că nu există o formulă ideală de proiectare a spațiilor pentru copii. Dar luând În considerare nevoile fiecăruia și resursele disponibile, societatea poate Încuraja anumite comportamente, dezvoltarea unor aptitudini și responsabilitatea
Polarităţile arhitecturi by Ana-Maria Pătroi () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92986]
-
ar fi tragic: iată un cititor obișnuit, îndreptîndu-se liniștit către sfîrșitul cărții și care se trezește deodată interpelat (cu majuscule) de eroina care nu mai vrea să moară și care se agață cu disperare de forța salvatoare nu a autorului resemnat și pervers absent ci a cititorului. În cazul de față, acesta ar da totul ca să se afle în altă parte, cu o carte mai "cuminte" între mîini și, în același timp, este sedus de ineditul situației și, pocnind de orgoliu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
al cotidianului lesne recognoscibil, pe care proiectează mici drame sentimentale care mobilizează atenția unui cititor nepretențios, obosit ori mai degrabă indiferent față de prea numeroasele complicații moderne ale narativității. Condiția femeii, în toate ipostazele - adolescentă, matură, prea matură, îndrăgostită, înșelată, dezamăgită, resemnată, în curs de reconstruire a speranței, mamă, mătușă, soție mai mult sau mai puțin adaptată situației -, reprezintă, firesc, motivul obsedant, la care se adaugă situații-tip, recurente: întâlnirea iubiților / soților despărțiți „après vingt ans”, confruntarea cu o limită, nu absolută
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287368_a_288697]
-
Dar ceea ce n-ai vrut tu, a vrut-o mizerabilul destin". Această insistență a lui Ovidiu asupra discrepanței dintre voința (= împotrivirea) lui Brutus și voința destinului depășește o simplă formulare poetică, pentru a sugera, cunoscătorului prăpastia dintre cei care secondau resemnați destinul, soarta, norocul care adesea maschează, în opera ovidiană exilul, cum era Augustus și cei care se împotriveau acestora. Această tenace voință de dușmănie a poetului persistă atât la sfârșitul celor cinci ani care au trecut, cât și la începutul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
citate mi se par lămuritoare pentru scenariul liric al lui CÎrlova. Poezia este Întîi, o ușurare, o eliberare din Încordarea interioară. Însă durerea a luat, Înainte de Întîlnirea cu obiectul ocrotitor (În cazul de față: ruinurile), culoarea și temperatura unei tristeți resemnate: „la voi spre ușurință cu triste viu păreri”. Aceste, „triste păreri” inițiale nu se modifică prin contactul cu un obiect aflat el Însuși În stare de stingere. Fuga dintr-un cerc de durere se Încheie cu intrarea În alt cerc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Satire. Alexandrescu manifestă o oarecare preferință pentru asemenea spații retrase În care sălășluiesc umbrele, iazmele. SÎnt locuri sumbre, ascunse de ochii lumii, bătute de viscole rele, stăpînite de neguri. Ele stimulează În așa chip gîndirea Încît gîndirea, de obicei potolită, resemnată, Închisă În propria-i suferință, devine ageră și devoratoare „ca tigrul În pustiuri”: „Îmi place a naturei sălbatecă mînie, Și negură, și viscol, și cer Întărîtat, Și tot ce e de groază, ce e În armonie Cu focul care arde
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la rândul ei, o formă de memorie creatoare. Dar explicația unui termen prin celălalt relevă o aporie (generată, s-a spus, de diversitatea semnificațiilor atribuite de filosofii greci conceptului de "imagine", eikon) care, dincolo de insatisfacția cognitivă, ne îndeamnă să acceptăm, resemnați, că nici memoria nu funcționează fără imaginație, nici imaginația fără memorie de unde și posibilitatea spațializării timpului și a comprimării lui în prezent (ca "prezență a absentului") cu ajutorul "amintirii-imagine". Ei bine, această "prezență a absentului" nu desemnează cumva chiar ipostaza privilegiată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
decât în compania prietenilor, cu gândul de a duce la bun sfârșit un studiu despre Horațiu. Interesant e că, asemeni moraliștilor, nu opera poetului latin îl interesează în primul rând, cât "omul", cu "atitudinea lui față de viață", cu "nihilismul lui resemnat", cu "filosofia lui scurtă dar singura reală și de bun simț". Horațianismul furnizează, de altfel, câteva principii esențiale în configurarea concepției "bovarice" a intelectualului lovinescian (vezi supra comentariile privind "filosofia de viață" a lui Andrei Lerian). Prin urmare, cum "capul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
vedea decât ceea ce e" "singura realitate și valoare pozitivă i se părea moartea, al cărei simț nu izvora dintr-o infirmitate, dintr-un conflict cu viața, dintr-o deziluzie", ci se manifesta "ca o simplă constatare ineluctabilă", vădind "un simț resemnat și fără tragism". Mai mult decât "lirismul propriu-zis", Bizu aprecia la Horațiu "prezența efectivă și eficace a morții, cu toate limitările aduse normelor unei vieți trăite fără iluziile voinței de putere". Evident că în personalitatea poetului tiburtin, asumată bovaric drept
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
său simbolic, de fapt), ce stă mereu la distanță, departe de iureșul vrăbiuțelor "vulgare și zorite". Izgonit din vis, contemplativul agronom se vede silit să privească seară de seară, cu vădită resemnare, la această "imagine vie a vieții". Mai puțin resemnat, Lovinescu reconfigurează ulterior destinul personajului său, împăcându-l din nou cu viața. Astfel că, voindu-se un romancier în toată puterea cuvântului, criticul modernist va abandona treptat registrul autobiografic (al "povestirii" și al "memoriilor") pentru a izbuti să scrie o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
îi adaugă o tonalitate nostalgică, impresionantă prin sinceritate (Autoportret, Printre, Amurg de toamnă). În volumele ulterioare, Zăpezi fără întoarcere (1973), Ritualuri intime (1978) și Scutier la umbra clipei (1982), meditația devine mai gravă, tulburătoare întrebări sunt puse cu o luciditate resemnată, răspunsurile au „poleiul îndoielii”, tăcerile semnificative iau locul credinței orgolioase în puterile omului (Etcetera, Minune). Poetul este obsedat de vulnerabilitatea ființei umane („Duce scoica vremii-n sine/răzbunatul univers/luna trudnică revine/cu profil în aur șters// Joc de doi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
vedea ulterior și din ce cauze), conștiința sa "burgheză" era departe de a fi dispărut. Tocmai acesta a fost obiectivul vizat de Ceaușescu prin intermediul "tezelor din iulie": transformarea populației într-un factor activ de promovare a ideologiei romantic leniniste. Acceptarea resemnată a regimului de către societate nu echivala, pentru urmașul lui Dej, cu procesul autentic de "construire a socialismului". Nu. Populația trebuia să se convingă și să fie convinsă de măreția, echitatea și inevitabilitatea avansării spre comunism, să devină deci una cu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
de vedere, ca și din multe altele. Așa cum am observat în lucrare, statul și partidul comunist devin indistincte în cadrul leninismului romantic. Împreună, ele acționează în vederea articulării unei inginerii sociale prin intermediul căreia populația să devină parte activă a idealului revoluționar: acceptarea resemnată a principiilor romantic leniniste nu este suficientă. Imperativul îl constituie asimilarea lor afectivă și popularizarea lor efectivă prin militantism și "spirit combativ". Politicul nu numai că intervine în câmpul social și economic, ci îl structurează în conformitate cu principiile ideologice care îl
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
cu hățișul încâlcitelor nimicuri disperate și omenești. Scena finală a spectacolului Personajele sunt transe... se slujesc de actori, istovindu-i ca pe niște hipnotizați. Asemeni unor astre, ele nu au umbră, diferența dintre ele fiind de luminiscență; strălucesc întunecos ori resemnat, jucăuș sau epuizant, pâlpâind agonic ori consolator, zadarnic fremătând ori gratuit patetic. Se autodevoră iradiind. Prezența lor fiind lipsită de corporalitate; pur și simplu ele fiind pe scenă se naște un ideal cosmos bântuit de tensiuni astral siderale. Sunt pustiitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Profilactic. 25 iulie În fond, orice "oră de istorie" e bună la ceva. Chiar și una falsă. Depinde: 1. cine o produce; 2. cui se adresează. Dacă e produsă de un individ certat, structural, cu adevărul, atunci mirarea noastră, una resemnată, nu mai atinge cote alarmante (de altfel, ce-am făcut jumătate de secol, decît, imuni la minciună, să îngurgităm pe nemestecate contrafaceri!). Dacă însă profesorul de istorie e o persoană cu statut onest, în schimb derularea lecției se menține într-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
haitele lui securiste, l-a hăituit noaptea pe șosele în momentele fumegoase ale unei țări ce încerca disperat să se desprindă de dictatură. Sigur, fiind una din ultimele figuri eroice europene, încă în viață, nu putea rămîne în umbra anonimatului resemnat; în fond, se aflase la originea modificării cursului conflagrației, rămăsese pe cît de tînăr, pe atît de vertical în fața invaziei rusești. Merita cu prisosință proeminența publică. Mai cu seamă în propria-i țară. Dar chiar și fără acceptarea compromisurilor provocate
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
bătălie cu reziduurile unui comunism ce se dovedise a fi mai ortodox decît al vecinilor întru dogmă. Și nu există moment mai trist-revelator pentru drama prelungită a acestei încercate categorii cum e cel al alegerilor. Cînd spiritualitatea realizează, cu (aproape) resemnată stupoare, în ce postură subalternă e nevoită să stea. Oricîtă întîietate ar avea invocarea democrației în soluționarea cvasitotală a problemelor, gustul amar al constatării că, în numele acesteia, supunerea (democratică) în fața majorității e unica soluție persistă dureros. Comunismul a urît țărănimea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
un lucru sau exact contrariul lui etc. Ca să graveze mai în adînc însemnele disperării de care suferă personajul, autorul i-a creat un fel de alter ego în persoana soției, Mina, care acționînd o vreme în contratimp, apoi cu o resemnată, se pare, docilitate, subliniază din ce în ce mai apăsat tragica tratare umană a protagonistului. Iluziile cu care s-a hrănit, încercări febrile de regăsire a sensului pierdut al vieții, se destramă pe rînd. Celălalt cuplu al piesei, un cuplu "martor" pentru experimentul moral
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
ultimii ani), dar cred că linia generală a personajului a fost gîndită într-o cheie prea blajină, prea bonomă, ceea ce estompează în mare parte tragismul condiției sale umane. Îl secondează, în schimb ireproșabil, Violeta Popescu (Mina), o mască a durerii resemnate, cu o privire terifiată de sălbătăciune rănită. În două roluri mai puțin importante, Florin Mircea (Ștefan) și Liana Mărgineanu (Vera) completează strict și eficace galeria umană a piesei cu două imagini de contrast, menite să se constituie într-o replică
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
puțin de monotonie în partea de supușenie a rolului său, actorul izbucnește convingător, patetic, puțin caraghios și vitriolant, cînd băierile constrîngerilor cedează. Este C. Pușcașu adevărat, omenesc și înduioșător în părțile din registrul de farsă tragică ale piesei. Cînd soția, resemnată și înțelepțită, dorește să abdice, Poetul îi răspunde cu un eseu lung și metaforic, răspunzător pentru lungime și nescenicitatea momentului fiind în întregime regizorul, îngăduitor cu dramaturgul. Pe Livia Iorga am surprins-o în spectacolul cu Mașina de vînt într-
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
ști că este insolubilă. Atitudinea activă a fost reafirmată. În acest sens, magia poate fi interpretată ca o acțiune simbolică cu funcția de recuperare a speranței și de afirmare, totodată, a necesității acțiunii. Dezastrul natural nu găsește colectivitatea disperată, neputincioasă, resemnată, în pragul dezagregării interne, ci acționând solidar și organizat. Dansului ploii i se pot asocia și alte funcții: oportunitate de manifestare estetică și, de ce nu, eventual facilitarea contactului între tineri în vederea alegerii partenerului de viață. Analiza funcțională nu trebuie, în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
devenind unul dintre instrumentele mobilizării energiilor interne, pe când într-o perioadă de profundă criză socială și umană, religia poate manifesta în primul rând funcția de compensare individuală, de restabilire a echilibrului psihologic în condiții lipsite de speranță printr-o acceptare resemnată. Studiile de impact (sau, cum mai sunt denumite, de evaluare a tehnologiei), avansate în momentul actual, dezvoltă tocmai asemenea explorări funcționale: ce efecte în planurile vieții sociale are difuzarea unui anumit tip de tehnologie (Sandi et al., 1986). Pentru înțelegerea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nu este nimic din toate acestea. Fiți sigur(ă) de acest lucru”. Pacientul are nevoie să fie ajutat să iasă din izolare, să distrugă sentimentul puternic (instalat adesea cu mulți ani în urmă) că este singur pe lume, neînțeles, abandonat, resemnat și rușinat. A deveni actorul terapiei sale „Dacă sunteți de acord, vă propun să vă ajut, într-un mod concret, progresiv, să luptați în așa fel încât să faceți să dispară aceste tulburări. Noi, psihiatrii și psihologii, dispunem de instrumente
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]