2,564 matches
-
la stația tramvaiului de pe chei. Cât am așteptat, s-a răzgândit. Nu mai avea chef să vină la mine. Mi-a promis că ne vom vedea altă dată. A plecat, lăsându-mi un număr de telefon. Am rămas în stație, rezemat de grilajul metalic, privind, așa cum priveam de atâtea și atâtea ori, spre ferestrele și balconul unde ieșeam cu Ester. Nu mă mai gândeam la ea. Dar un automatism al gândului, al gestului mecanic, al golului mă făcea de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
miram că totuși mai puteam s-o mișc, articulând cuvintele. M-am resemnat să urmăresc cum, în hărmălaia din local, talentul lui Matvei se risipea în gol. Nimănui nu-i păsa, spre marea mea nedumerire. Nuni sforăia ușor, cu ceafa rezemată de stinghiile barului. Dinică plecase de mult. Apostu ridicase un turn din câteva sticle, farfurii, pahare, deasupra căruia așezase o pâine mare, neagră, peste care trecuse eșarfa albă a actorului. Din când în când, Mihăilescu-Brăila se ridica și cu paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fără șir. Când n-a mai putut, a început să bolborosească scurt, de parcă clocotea un cazan imens în pântecele ei. Mi-a dat drumul, descătușându-se cu un geamăt grozav, ca un horcăit. A stat câteva clipe prăbușită în ea, rezemată în coate. Apoi a coborât. A ridicat din umeri. — E bine c-am făcut-o. Și eu cred că voiam. Trebuia s-o terminăm odată și odată... Am coborât. Portarul ne-a descuiat ușa. Ne-a privit întrebător. Bănuia probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de tort și el, puțin absent, să-și înfigă lingurița și să se lase dus de plăcerea siropoasei prăjituri. Urmărește poate cum femeia de până atunci, femeia unor ani tineri, întâlnită întâmplător în acea seară, îl privește din chenarul ușii, rezemată în ușor, cu mâinile prinse pe piept, ca și cum și-ar strânge și legăna cine știe ce gând drag. Ea însăși amintire, femeia dintr-un timp pierdut pare că-l va întreba ceva, pare că-i va șopti ceva, pare că-l va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
eșarfe lungi, vișinii sau roșii, spânzurându-i pe umeri. Fardată gros, tencuită, cu buze intens rujate în tonuri maronii. Vorbea subțire, pisicit, alintându-se parcă, cu multe interjecții și mirări din te miri ce. Venea, de obicei, la „Spicul“, unde, rezemată de perete, în dreptul câte unei măsuțe cu picior, aștepta să i se ofere câte o chiflă și un iaurt. Nu cerea, dar te privea atât de galeș încât aproape te simțeai tu onorat să i le poți oferi. O mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu doar ca o părere, Moartea pornită spre mine, definitivă, fără gând de întoarcere. Poate mersese chiar, câteva stații, în același tramvai cu mine. Fusese poate în vagon Moartea. A fost poate chiar bătrânelul acela orb din capătul vagonului care, rezemat de bara metalică a geamurilor din spate, cânta la muzicuță un cântec știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul lui alb, agățat de bara metalică, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și am râs și eu, că erați ca la cinema, filme d-alea de talente mute, da’, zău, dacă se cunoaște matoleala... Dar totuși, o felioară de tort. Eu l-am făcut... — Nu-mi place, ce să fac! Se va rezema și ea de bufet. Îi voi întinde țigara să și-o aprindă și pe a ei. Se va feri amuzată, crezând că vreau să fac cine știe ce scamatorii cu afurisita aceea de țigară care tot o pornea spre aragaz. Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sirena aia, urletul ăla, începuseră să țipe și-n alte saloane și atunci, cât de speriată am fost, am scos incubatorul din priză. Am smuls toată instalația, înțelegeți? Nu am mai știut ce fac... Se va așeza pe un scaun, rezemându-și capul pe brațele încolăcite pe după spătar. — Apoi a venit medicul. Un accident, dar... Nu își va mai continua gândul. Se va ridica și va veni în dreptul meu. Voi fi lângă bufet, cu brațele încrucișate pe piept. — Dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de gâtul meu, ca într-o disperare. Voi urmări cum lacrimile ei se vor prelinge pe obrajii mei, cum se vor strivi, mocirloase, între fețele noastre lipite. Atunci, într-o răsucire a trupurilor, o voi vedea pe ea. Va sta rezemată de ușa bucătăriei, tot așa cum, cu câteva ceasuri mai înainte, stătuse în ușa dormitorului copilului pe care îl adormisem. Doar că nu o va mai învălui lumina aceea de asfințit venind de la becul de pe holișor. În lucirea dură a neoanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pîs de-a lungul unui coridor cu aspect de peșteră al cărui miros Îmi aminti de tunelele de la metrou. Coridorul era flancat de niște cadre lipsite de uși, dincolo de care se zăreau săli iluminate de lumînări, cu șiruri de paturi rezemate de perete și acoperite cu plase Împotriva țînțarilor ce se ondulau ca niște lințolii. Îndărătul perdelelor se auzeau jeluieli și se Întrezăreau siluete. — Pe aici, indică maica Hortensia, care ținea avanpostul cu cîțiva metri Înaintea noastră. Am pătruns Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
roșiatică a lumînărilor, În timp ce o dezbrăcam cu degete tremurătoare, ea surîdea, căutîndu-mi privirea și dovedindu-mi că, atunci și Întotdeauna, orice mi s-ar fi putut Întîmpla mie, ei i se Întîmplase deja dinainte. Mi-o amintesc așezată, cu spatele rezemat de ușa Închisă a Încăperii, cu brațele căzute pe lîngă trup, cu palmele deschise spre mine. Îmi amintesc cum Își ținea capul sus, sfidător, În timp ce Îi mîngîiam gîtul cu vîrfurile degetelor. Îmi amintesc cum mi-a luat mîinile și le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Pleacă, Daniel. Pleacă din casa asta și să nu te mai Întorci. Ai făcut deja destul. M-am Îndepărtat spre ușă, lăsînd-o În sufragerie. M-am oprit la jumătatea drumului și m-am Întors. Nuria Monfort se așezase pe podea, rezemată de perete. Toată vraja prezenței sale se destrămase. Am traversat piața San Felipe Neri măturînd pe jos cu privirea. TÎram după mine durerea culeasă de pe buzele acelei femei, o durere pentru care acum mă simțeam complice și unealtă, Însă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Barceló zîmbi malițios. — Teoretic. Însă don Manuel Își amintește că mai era cineva În sală, un al treilea polițist, care intrase pe nesimțite pe cînd cei doi agenți Îl pregăteau pe domnul Fortuny și care asistase la scenă În tăcere, rezemat de perete, cu o țigară În gură. Don Manuel și-l amintește deoarece, cînd i-a spus că regulamentul interzicea În mod expres fumatul În morgă, unul din cei doi agenți i-a făcut semn să tacă. După don Manuel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a șase persoane se aliniau pe fundalul unui cer de cenușă. Am iuțit pasul și m-am oprit În punctul pînă unde ajungeau cuvintele preotului. Sicriul, un coșciug din lemn de pin necurățat, odihnea În noroi. Doi gropari Îl străjuiau, rezemați În lopeți. I-am scrutat pe cei de față. Bătrînul Isaac, paznicul de la Cimitirul Cărților Uitate, nu venise la Înmormîntarea fiicei sale. Am recunoscut-o pe vecina de palier, care sughița scuturînd din cap În timp ce un bărbat cu aspect sărăcăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am rămas locului nemișcat, ascultînd. Mi se păru că aud un susur, o răsuflare Întretăiată ce provenea dinăuntru. O clipă m-am gîndit că, dacă deschid ușa, o s-o găsesc așteptîndu-mă de partea cealaltă, fumînd lîngă balcon, cu picioarele strînse, rezemată de perete, ancorată În același loc În care o lăsasem. Încetișor, temîndu-mă să nu deranjez, am deschis ușa și am intrat În apartament. Perdelele de la balcon unduiau În Încăpere. Silueta stătea așezată lîngă fereastră, cu chipul estompat contra luminii, nemișcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
tîrÎt spre ieșire, Însă Tomás m-a Înșfăcat de braț și m-a izbit de perete. — Ce i-ai făcut? — Tomás, eu... Pleoapele i-au căzut de nerăbdare. Prima lovitură mi-a tăiat respirația. Am alunecat pe pardoseală, cu spatele rezemat de perete, cu genunchii slăbiți. O strînsoare teribilă m-a Înșfăcat de gît și m-a ridicat În picioare, țintuit de zid. — Ce i-ai făcut, nemernicule? Am Încercat să scap din strînsoare, dar Tomás m-a doborît cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu ochii ațintiți la cer, cei doi urlau la lună plină. Pornind de la această revelație și mergând din treaptă În treaptă, Oliver descoperi și calea, sau mai bine zis, scara ce duce spre adevărata mântuire. Scara se afla În el, rezemată de un zid prăbușit În bezna de nepătruns. Bezna nu-l Îndepărta Însă pe Oliver de la misiunea care-i fusese Încredințată de Însuși Tatăl ce viețuia În neantul de deasupra, ce se reflecta În bezna așternută dedesubt. Acesta, coborând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
gând să ia trenul de București, dar, aflându-se Într-o stare agitată, fără să stea prea mult pe gânduri, se urcă În primul tren ce staționa În gara mare și se lăsă dus În voia sorții. Stând cu coatele rezemate pe geam, Noimann trăgea fumul adânc În piept și-l slobozea peste locurile goale din compartiment. Rotocoalele se Întindeau de-a lungul scaunelor. Alcătuind arabescuri din ce În ce mai complicate, pe care Noimann, În mahmureala sa, le asemăna cu niște versuri de Omar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de mâna bătrânei. Fântâna cu cumpănă În dreapta intrării În curte. Gardul de nuiele Împletite se oprește În ghizdul de ciment plin de mușchi, astfel că jumătate din fântână se află În curte și jumătate afară. Găleata e plină și se reazemă de ghizd. Grințu se oprește să bea apă. S-ar zice că intenționează să Întârzie să dea ochii cu bătrâna. Nu-i place să vadă oamenii care suferă din vina altora. (Din mai până-n septembrie trecuse de cinci-șase ori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
La fiecare pas se oprea, să asculte și să se orienteze. Nu a trecut multă vreme până să se împiedice de fantoma căzută cu fața în jos și acoperită de ninsoarea neostoită... A stat întâi să asculte... Țipenie. Și-a rezemat durda de un copac și cu mâna sănătoasă l-a întors pe individul căzut cu fața în sus... „Ptiu! Om lipsit de judecată! Ai vrut să te răzbuni pe mine! Păi, dacă aista ți-o fost gândul, de ce nu ai
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
o sticlă pe măsuța de cafea și avu impresia că pășește într-o halucinație. Își scoase pistolul, dar își dădu seama că era un gest de nebun și puse arma la loc. Se duse la masă și văzu un bilețel rezemat de sticlă: RETRAS, CU CARACTERE MAI MICI, CA UN CITAT Ted, Ai fost extraordinar astăzi la demonstrație. Eu stăteam pe De Longpre și am văzut întreaga scenă. Apropo, eu i-am zis tipului de la Academie să-ți spună „labagiu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mele pulovere de vreo două sutare. Mal vârî cutiuța în buzunar și întinse mâna. Meeks i-o strânse mai să i-o rupă. — Prânz, șefule? — Sigur, sergent. Luară ascensorul până la parter și ieșiră în stradă. Doi polițiști de la Circulație stăteau rezemați de mașină și sorbeau din ceștile de cafea. Mal interceptă câteva cuvinte din conversația lor - „Mickey Cohen, bombă, grav”. Meeks se legitimă în fața celor doi, pe un ton dur: — Procuratura. Ce-ați zis mai înainte de Cohen? Polițistul mai tânăr, tipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
spuse: — Scoate-mi chestiile astea și poate că stau de vorbă cu tine. Danny îi descuie cătușele. Duarte se frecă la mână, apoi se ridică în picioare, dar simți că i se înmoaie genunchii și alunecă în fund, cu spatele rezemat de gard. — Cum poate să-i pese unui mercenar angajat de studiouri de vărul meu asasinat și homosexual? întrebă el. Danny îi spuse: — Ridică-te în picioare, Duarte. — Vorbesc mai bine din fund. Răspunde-mi! Cum de îți pasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
-se de gard. — Ai de gând să vorbești sau nu? — Vorbesc, pendejo. Ziceai că moartea lui Augie pornește de la Sleepy Lagoon și asta mi-a atras atenția. Și Charlie Hartshorn credea același lucru, așa că... Mâna lui Danny scutură gardul. Se rezemă cu tot corpul de el, ca să nu-și piardă echilibrul. — Ce-ai zis? — Am zis că Charlie Hartshorn credea că poate n-am face chiar așa de rău dacă ne-am adresa curvelor alea de polițiști. Danny se lăsă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Plus ceva strict secret. Există vreun loc unde putem sta de vorbă? Lux o luă pe hol și îl conduse pe Buzz într-o mică încăpere cu fișete și grafice de reconstrucție facială. Închise ușa. Buzz o încuie și se rezemă de ea. Lux întrebă: — Ce dracu’ faci? Buzz își simți bastonul gâdilându-l pe spate. În primăvara lui ’43 i-ai făcut o operație estetică fiului lui Reynolds Loftis. Povestește-mi despre asta. Nu știu la ce te referi. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]