4,815 matches
-
mai citiți scriitori și eseiști din Franța. N-a avut parte numai de laude, dar a știut să se amuze și când a fost criticat. Despre afirmația cuiva că, jovial cum este, n-a suferit destul ca să fie un mare romancier, spune: „Asta, da, m-a făcut să sufăr!” Întrebat cum sar caracteriza la bătrânețe, răspunde: „86 de ani, burghez, copleșit de onoruri pe care pretinde că le disprețuiește, încercând să îmblânzească moartea care vine...” Galii, geto-dacii Franței Jean-Paul Demoule este
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4759_a_6084]
-
relatat altădată pe larg și nu țin să reiau). Textul l-am publicat ulterior într-un volum de Teme, sub titlul editorialului de azi. Nu mi-am modificat între timp decât foarte puțin părerea, mai exact, nu mai cred că romancierului contemporan (postmodern, mai bine zis) nu-i rămâne decât să „povestească” în loc de a „înscena”, contrar, așadar, chemării pe care i-o adresa Henry James cu mai bine de un secol în urmă, ci, mai degrabă, că el poate face, în
Povestirea și romanul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4761_a_6086]
-
romanului realist, de tip flaubertian, îi reproșa lui Duiliu Zamfirescu limbajul grobian al lui Tănase Scatiu și neglijența cu care lăsa mătreața să-i păteze reverele hainei. E vorba de limbajul și de mătreața personajului, îi replica, pe drept cuvânt, romancierul, nicidecum de ale autorului. Această diversitate contradictorie permite romanului să dea viață inacceptabilului, imoralului sau, în general, răului. Acesta a fost, de exemplu, argumentul lui Eco, atunci când, de curând, criticii i-au reproșat felul simpatic de a fi al unui
Povestirea și romanul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4761_a_6086]
-
mai rare decât câștigătorii lozului cel mare la loto. Poate că de vină ești și tu, criticul, ale cărui gusturi s-au cristalizat într-un anume fel. Dar, constat, și în calitate de ex-critic autorii care-mi plac sunt cam aceiași patru-cinci romancieri, trei-patru poeți și doi-trei eseiști. Și atunci, la ce bun să pierd vremea cu balastul pompat isteric de editurile pentru care criza pare să nu existe? Asta nu înseamnă că m-am autoexclus definitiv din rândurile criticilor literari. Ce mă
Contra cronicii literare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4762_a_6087]
-
a cunoscut două sincope, în 1793 și în 1940- 1945, când a fost salvată de la dizolvare de doi dintre membrii ei, abatele Morellet, care a ascuns la el acasă arhiva, cuprinzând Dicționarul, amenințată cu arderea de către revoluționari, și, respectiv, de către romancierul Georges Duhamel, care s-a opus cu autoritate subordonării ei regimului de la Vichy, iar la Eliberare a refuzat orice reglare de conturi avându-i în vedere pe acei membri care se compromiseseră în anii Ocupației și care îi afectau grav
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/5030_a_6355]
-
un spectacol, arborând pancarte uriașe pline de citate din opera lui Joyce, pentru care nu-i vor plăti, mai încape vorbă?, nici un ban. Întoarcerea lui Michel Tournier La 86 de ani și după decenii de tăcere, iată, cel mai mare romancier francez contemporan, Michel Tournier, autor a șase capodopere, toate traduse în românește, acceptă să stea de vorbă cu un jurnalist. Rezultatul este o carte, intitulată Înaintez mascat. Tournier locuiește la Choisel, într- o casă țărănească tradițională, retras din lume, ca
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/5030_a_6355]
-
cetățenie pentru persoane decedate. A fost împrejurarea care a trezit interesul jurnalistei pentru istoria familiei ei dinspre mamă și pentru bunicul din America. Publicitate paradoxală S-au împlinit 30 de ani de la moartea timpurie a lui Georges Perec (1936-!982), romancier din grupul Oulipo, care milita în anii 1950-1960 pentru le Nouveau Roman francez. Cu această ocazie a fost tipărit prima dată romanul „Condotierul”, cu care Perec ar fi trebuit să debuteze în 1960, dacă nu i-ar fi fost respins
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4774_a_6099]
-
am fost foarte mulțumit, revenind dintr-o călătorie de o lună în SUA, de a nu fi fost obligat să transport cincisprezece kilograme de cărți, ci doar câteva sute de grame ale iPad-ului meu.” Optimist, domnul Umberto Eco! Doi romancieri uitați Presa culturală din Franța semnalează centenarul nașterii lui Lawrence Durrell (1912- 1990), romancierul englez născut în India și mort la Sommières (Gard) în Franța, și semicentenarul morții lui Pierre Benoit (1886- 1962), romancierul francez născut în Tunisia, socotiți, nu
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4791_a_6116]
-
a nu fi fost obligat să transport cincisprezece kilograme de cărți, ci doar câteva sute de grame ale iPad-ului meu.” Optimist, domnul Umberto Eco! Doi romancieri uitați Presa culturală din Franța semnalează centenarul nașterii lui Lawrence Durrell (1912- 1990), romancierul englez născut în India și mort la Sommières (Gard) în Franța, și semicentenarul morții lui Pierre Benoit (1886- 1962), romancierul francez născut în Tunisia, socotiți, nu fără temei, cei mai mari „vagabonzi” dintre scriitorii secolului XX. Benoit a făcut de
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4791_a_6116]
-
meu.” Optimist, domnul Umberto Eco! Doi romancieri uitați Presa culturală din Franța semnalează centenarul nașterii lui Lawrence Durrell (1912- 1990), romancierul englez născut în India și mort la Sommières (Gard) în Franța, și semicentenarul morții lui Pierre Benoit (1886- 1962), romancierul francez născut în Tunisia, socotiți, nu fără temei, cei mai mari „vagabonzi” dintre scriitorii secolului XX. Benoit a făcut de câteva ori înconjurul lumii, iar Durrell tot de atâtea ori pe al Mării Mediterane, care era pentru el lumea, cum
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4791_a_6116]
-
azi sau de bunicele celor mai vârstnici, înainte de războiul al doilea. Exotismul lui era captivant. Durrell și-a avut epoca de glorie în anii ’50-’60, când R.M.Albérès îl considera în cartea lui despre roman cel mai de seamă romancier de după același război. Axelle al celui dintâi sau Cvartetul Alexandria al celui de al doilea s-au bucurat de un mare succes în epoca lor, dar au fost rareori reeditate ulterior. Iată că aniversările le scot la suprafață: Axelle și
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4791_a_6116]
-
calm, lux și voluptate”, vorba lui Baudelaire. Și totuși, această vale a plângerii a acelor proscriși insuflă simptomele unei anume vitalități, ale unei joie de vivre pe care poliția politică sau publică din Cuba n-a reușit s-o anihileze. Romancierul scontează pe climaxul sordidului, pe puterea de rezistență a cititorului la scene cutremurătoare, între care se înscrie mai ales finalul, închipuind scene unice în istoria romanului contemporan. Despre Regele Havanei, autorul ar fi declarat următoarele: „Aceasta este singura carte pe
Sex și moarte la groapa de gunoi a Havanei by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4810_a_6135]
-
aceea ar putea fi întotdeauna privit drept o metaforă imperfectă a memoriei. Imperfectă? Nu ar putea fi, în definitiv, ficțiunea forma perfectă de a transmite realitatea? Și ce reprezintă de fapt realitatea? Indiferent de alte considerații, Mihai Zamfir este un romancier rafinat, deoarece în spatele poveștilor pe care le creează, este vizibilă importanța memoriei transfigurate de imaginație. Deja în romanul Acasă , naratorul asistă la un timp ce îi scapă din mână și la dispariția unei mari părți din vechiul București, din cauza furiei
Reflecții asupra romanului Lisboa para sempre de Mihai Zamfir by Fernando Couto e Santos () [Corola-journal/Journalistic/4680_a_6005]
-
Nicolae Manolescu La Călimănești și la Alba- Iulia, se desfășoară săptă mâna aceasta un Colocviu al romanului, organizat de USR cu sprijinul autorităților locale, cu participarea unor romancieri din toate generațiile. Tema: cum se scrie un roman. Deși i-am rugat pe participanți să vină cu tema scrisă, spre a o putea publica ulterior într-o culegere, n-am cum să știu de pe acum în ce constau răspunsurile
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
câtorva confesiuni datorate unor meseriași ai genului care au avut și cap teoretic: Henry James, Vladimir Nabokov, Umberto Eco, Milan Kundera sau Orhan Pamuk. Cărțile lor sunt traduse în românește și ar fi putut servi drept model de reflecție și romancierilor noștri. Nu prea cred să le fi citit. Și nu fiindcă n-ar exista și la noi scriitori cu inteligența scrisului, dar fiindcă nu există cultura respectivă. Și nu numai astăzi. Cu decenii în urmă, am mai spus-o, Dana
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
drept imago mundi, artificiu pur care vrea să creeze iluzia realității”. Am rămas până astăzi la părerea că romanul e un morman de clișee care măsluiesc realitatea, diferența dintre un roman bun și unul prost datorându-se faptului că există romancieri care măsluiesc cărțile mai bine decât alții. Cât privește măsluitul, el este de două feluri. Unii autori dovedesc, pur și simplu, abilitate. Procedează, așadar, prin captatio benevolentiae și au succesul asigurat printre cititorii naivi, care sunt cei mai numeroși, dacă
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
intrigă creatoare de suspans, dialoguri scurte, absența descrierilor și portretelor, fraze absolut banale rostite pe un ton ritos, totul grefat pe o problemă morală, socială sau politică la modă. Cu precizarea că rețeta e totdeauna ascunsă cu grijă. Sunt și romancieri (adevărați, aceștia), care dau rețeta pe față. Când scriam Arca, eram sigur că modernii sunt aceia care, conștienți de clișeele care fac romanul, nu caută să le evite, ci să le dea în vileag. Nu-l citisem destul de atent pe
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
vileag. Nu-l citisem destul de atent pe Stendhal: metaromanul e gata înzăuat în Roșu și Negru, în 1830; nu-l așteaptă pe Gide, aproape un veac mai târziu. Borges n-a scris romane, dar povestirile lui i-au învățat pe romancieri cum să măsluiască cărțile fără să pară că o fac. Povestirile lui nu pretind a fi pure ficțiuni, în pofida titlului unuia din volume, ele sunt combinații savante de invenție și de comentariu, de epică și de eseu. Borges predă romancierului
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
romancieri cum să măsluiască cărțile fără să pară că o fac. Povestirile lui nu pretind a fi pure ficțiuni, în pofida titlului unuia din volume, ele sunt combinații savante de invenție și de comentariu, de epică și de eseu. Borges predă romancierului modern o lecție de umilitate: autorul Ficțiunilor nu-și arogă orgoliul lui Dumnezeu, se mulțumește a fi un umil filolog, care descifrează cartea de nisip a vieții. „Îmi închipui paradisul ca pe bibliotecă, nu ca pe o grădină”, spunea Borges
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
nu ca pe o grădină”, spunea Borges în Conversațiile cu Willis Barnstone. „Acum cred că pot să răspund eu însumi la întrebarea de ce nu scriu roman: fiindcă îmi închipui lumea ca pe o carte, nu, așa cum și-o închipuie mulți romancieri, ca pe o lume”, mărturiseam în finalul eseului din 1985.
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
lucrurile pe partea bună: Franța este, neîndoielnic, singura țară în care, în plină campanie prezidențială, scriitorii sunt în stare să se certe într-un mare cotidian de seară pe tema dacă romanul realist ține de populism sau de puritanism”, scrie romancierul Frédéric Beigbeder în „Le Monde”, cotidianul de seară la care se referă (Franța nu este totuși singura țară aflată în această situație: în România, tot în campanie electorală, se discută despre roman. A se vedea editorialul și Ochiul magic). Interlocutorii
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4699_a_6024]
-
dorită de criticii anilor 1960, alta, pledoaria criticilor francezi din secolul XXI în favoarea unei literaturi în care „redarea” (cine mai ține minte cuvântul?) realității să nu pună în pericol ficțiunea romanescă. Beigbeder are însă dreptate să afirme că, în fond, romancierul nu-și propune nici să scrie despre realitatea zilelor lui, nici să inventeze o realitate de neunde. Își propune, pur și simplu, să scrie un roman. Despre ce? Asta îl privește numai pe el. După Balzac sau Zola, e caraghios
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4699_a_6024]
-
propune nici să scrie despre realitatea zilelor lui, nici să inventeze o realitate de neunde. Își propune, pur și simplu, să scrie un roman. Despre ce? Asta îl privește numai pe el. După Balzac sau Zola, e caraghios să pretinzi romancierului să închidă ochii la problemele sociale, iar după Stendhal, să le ignore pe cele politice (împotriva propriei afirmații dintr-o pagină celebră din romanul Roșu și Negru). Dar e tot așa de caraghios să-l condiționezi de actualitatea de ultimă
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4699_a_6024]
-
Foarte curând după aceea, un inginer agronom necunoscut publică un pamflet contra lui... Balzac, intitulat „Pour un nouveau roman”. Inginerul agronom se numea Alain Robbe- Grillet, iar titlul pamfletului său de la Editions de Minuit consacră termenul de nouveau roman. Noii romancieri, publicați de aceeași casă de editură, sunt Claude Simon (laureat Nobel peste două decenii), Michel Butor, Robert Pinget, Nathalie Sarraute și alții. Marguerite Duras și Beckett refuză să fie numărați printre membrii grupării, ai cărei teoreticieni sunt Jean Ricardou și
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4959_a_6284]
-
cu alte cuvinte. „Metoda” de creație bizară rezultată din această concepție și care făcea noul roman aproape ilizibil era plăcută scriitorilor români tocmai pentru că le pemitea să elimine din ficțiune semnificațiile ideologice. Oameni de stânga, unii apropiați de comunism, noii romancieri francezi n-aveau idee de forța conservatoare pe care o reprezenta ideologia marxistă în literatura din fostele țări comuniste și nici de întrebuințarea dată în acestea revoluționarei lor metode de creație. La începutul acelorași ani va veni și replica neașteptată
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4959_a_6284]