12,373 matches
-
avea un obraz roșu ca Zoli și unul alb. Zoli Îi avea pe amîndoi la fel de Înroșiți, și asta tot timpul. Iar dintre noi, el părea cel mai puternic. Nu era mai Înalt, dar avea brațele mai groase și capul mai rotund, cel mai rotund dintre toate capetele de băieți de la secția română, dar și de la secția maghiară. Așa că la Zoli am alergat de Îndată ce tata mi-a dat drumul după explicații. Mă chemase de la joacă și mă amenințase că am s-o
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
roșu ca Zoli și unul alb. Zoli Îi avea pe amîndoi la fel de Înroșiți, și asta tot timpul. Iar dintre noi, el părea cel mai puternic. Nu era mai Înalt, dar avea brațele mai groase și capul mai rotund, cel mai rotund dintre toate capetele de băieți de la secția română, dar și de la secția maghiară. Așa că la Zoli am alergat de Îndată ce tata mi-a dat drumul după explicații. Mă chemase de la joacă și mă amenințase că am s-o pățesc, dacă nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
1989 unde, oricum, nimic nu mă interesa afară de velinul paginilor. Însă pe cartea ori pe cărțile lui Weisz (trăiesc cu impresia că erau cel puțin două) am Încercat, de asemenea, să Învăț a citi. CÎteva litere le știam, pe cele rotunde mai ales, pe O, pe C, chiar și pe R și P, așa cum le găseam și le culegeam din cuvîntul „cooperativă“. Dar aici, În cartea lucioasă, nu dădeam de nici un O, de nici o Încercare a liniilor de a se face
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
crini, de boschete de buxus și rugi de zmeură. După care intrai În livada de pruni. O iarbă abundentă, cu fir lung și mătăsos, se răspîndea pe sub toți acei pomi cu prune albe, brumării, vinete și cu ren glote mari, rotunde, de un violet scăpat spre roșiatic. După ce am crescut și ne-am mutat de la ei, Matthias și Emma ne invitau, pe mine și pe Lia, să ne petrecem cîte o zi de vară prin grădină, Îndopîndu-ne cu zmeură, cu prune
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
numai cu miere. Iar bolșevicii tocmai din această pri cină Îi uciseseră, ca să poată să-i taie și să vadă dacă mădularele lor străluceau la fel și pe dinăuntru. Pișcăranii mai degrabă au dat crezare primei istorii, cea cu pămîntul rotund, fiindcă mulți umblaseră la America, iar acolo Întîlniseră oameni ce plutiseră pe mări În jurul planetei. A doua poveste Însă ținură s-o preschimbe neapărat, pentru că Împăratul, cît era el de Împărat, nu putea fi de aur greu, dar aur avea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
autorul n-ar ridica, în mod provocator, pretenții de istoricitate a fanteziilor sale (chiar în avertismentul preliminar). Cum bine știm, el combină, într-o rețetă hollywoodiană perfectă, mitul Graalului cu o pseudo-tradiție conform căreia celebrul potir căutat de Cavalerii Mesei Rotunde ar fi, în realitate, însăși Maria Magdalena, soția lui Isus. Ea ar fi purtat în pântece sămânța divină, perpetuând familia Mântuitorului până în ziua de astăzi. Elucubrațiile lui Dan Brown se întemeiază pe un dosar apocrif, redus la zero de istorici
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
c-am fost în pădure, să nu mai râdă și cei mari de noi... Când s-a aplecat să se așeze, frate-miu văzu ceva pe pământ. Stătea acolo, într-o grămadă de pietre știți cum sunt pietrele de munte: rotunde, șlefuite de apă, albe-cenușii, unele roșcate... așa erau și astea. O grămăjoară de pietre și ceva strălucea acolo. Am spus c-o fi o bucată de mică (doar pietrele de la noi aveau foi întregi de mică în ele)... dar hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mâini, și a început să spună tare și clar rugăciunea pe care și noi o spuneam mereu, repede de tot și fără să ne gândim prea mult la ea, înainte de culcare: "Tatăl Nostru"... Dar cum o spunea!... Fiecare cuvânt era rotund și proaspăt, ca și cum atunci îl auzeam prima oară... A spus o dată, încă o dată și încă o dată... Pe măsură ce rostea rugăciunea, lumina opaițului creștea în casă... Când a încetat și ne-a dat drumul la mâini, hainele noastre se uscaseră, ne trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și el mic (cât putea să se facă de mic un câine ciobănesc) și când se uitară la el nu le veni să creadă : lacrimi mari i se rostogoleau pe bot și se uita în sus, cu ochii lui negri, rotunzi, mari și blânzi, undeva, peste umărul bătrânului. Îi părea rău, în inima lui de câine, că n-a putut să meargă cu bătrânul. Fiindcă el știa demult ceea ce copiii abia acum aflaseră : somnul și hrana, bucuria și îndestularea vin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
șuviță pe celălalt stâlp, iar pe bolta porții, unde se uneau, se împleteau așa, în trei, cum se împletea în cozi lungi, purtate pe spate sau strânse în coc, părul fetelor la horă. Pe stâlpii porților, din loc în loc, un rotund , în miezul căruia era săpat ba un copac, ba o scară, ba o floare, ba un chip de om... La poarta bisericii însă, acel cerc era gol... iar mijlocul, acolo unde ar fi trebuit să fie săpat ceva, strălucea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
La poarta bisericii însă, acel cerc era gol... iar mijlocul, acolo unde ar fi trebuit să fie săpat ceva, strălucea în lumina soarelui, neted, auriu lemnul galben... ca oglinda. De la un timp, oamenii au prins a se uita acolo, în rotundul acela gol, când intrau și când ieșeau din biserică. Și unii plecau plini de bucurie și chipul lor strălucea ca aurul în lumina amiezii, alții plecau înnegurați, alții lăcrimau și se întorceau înăuntru, alții... fiecare, după cum vedea înăuntrul cercului. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
celui care știe să-și poarte crucea, așa ca El, în lume și pentru lume. Dacă nu vedeți crucea în oglinda lemnului, mai aveți de crescut până să fiți oameni..." "Bine, dar de ce n-ai săpat niciodată o cruce în rotundul porților, în oricare din celelalte porți ?" " Fiindcă se cade să fie o singură cruce la care să se închine toți și aceea e ridicată în Biserică. Și este o singură cale a crucii, aceea care duce la adevăr și viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am dat s-o scot de pe șnur, a căzut ceva. Cât un bob de grâu. Înnegrit de vreme. Dar lăcașul unde era ascuns fusese poleit în aur. Și acolo, înlăuntru, se putea încă citi, scrijelit neîndemânatic, INRI. Fiindcă în oglinda rotundă ca un ochi de aur, fusese păstrat lemnul și sângele Altei Cruci. Câteva luni mai târziu, a venit o scrisoare. Fusese trimisă de fratele meu, cu câteva zile înainte de a fi omorât. Nu avea decât câteva cuvinte : "Adevăr, adevăr îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mai colorate, mai lucioase, mai transparente v-am spus doar că o dată găsisem una care-și schimba culoarea după cum era soare sau nor în ziua aceea, iar altă dată, una prin care te puteai uita la soare și-l vedeai rotund, întunecat și verzui fiindcă verde-gălbuie și subțire ca o foiță era piatra aceea sau ce-o fi fost... Dar secretul meu era altul : vroiam piatra aceea vrăjită de Poseidon (ce-ați făcut ochii mari?! Poseidon, zeul mării !...) el o făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
un alt spațiu de referință, nu doar spirituală, pentru ființa acestui neam - Iași - Vasile Ilucă s-a dovedit din capul locului un pasionat al Istoriei. Dar și al artelor frumoase. Dar și al literaturii. Al valorilor, materiale și spirituale, În rotundul lor, ca documente ce atestă capacitatea unui popor de a exista și a se edifica prin afirmarea unei identități proprii, concordante, nu divergente, cu patrimoniul universal. De remarcat faptul - evident, de altfel - că Vasile Ilucă nu alcătuiește cronici istorice. El
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
doresc succes, prietene, fiindcă În asemenea situație nu merge spusa: <Nihil sine bafta, magna cum propteauaă. Aici, ori știi, ori nu știi. Și unde mai pui că te Întreabă ce contribuții personale ai În acel domeniu... Dacă răspunsul nu este rotund...adio! Stai pe post de asistent până ce Îți crește barba de un cot!” - a căzut la pace gândul de veghe... ― Bună dimineața, doctore Gruia - s-a auzit salutul pornit din spatele unor mustăți cât o lume, adăpostite sub o pălărie de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe mușterii... „Hai să-ți dau o floare, conașule”. Gruia nu s-a lăsat furat de frumusețea dimineții, ci de gânduri. Tocmai terminase comentariul asupra operației efectuate șetrarului. L-a Întors pe toate fețele. Când a fost sigur că este „rotund”, l-a introdus În lucrarea pe care o pregătea. Cea pentru „marea Întâlnire”, cum Îl persiflase gândul de veghe. Se Întreba dacă n-a omis totuși ceva. Așa că s-a apucat să revadă mental fiecare moment al intervenției și să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ridicându-se o clipă de pe fotoliul pe care-l ocupa. Nu părea să aibă mai mult de 35-40 de ani. Era un bărbat brunet, cu o figură expresivă și cu o privire vie, ușor disimulată în dosul ochelarilor cu lentile rotunde și groase, pe care-i purta. Stelian îi strânse mâna și se interesă, mai mult ca fapt divers, dacă nu-l avusese ca pacient, în urmă cu vreo doisprezece ani, și pe fiul său Virgil, care fusese internat câteva săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să-i extermine... Despre nemți toți și-au închipuit că sunt oameni civilizați și că nu sunt în stare de asemenea fapte... Dar dumneavoastră ce credeți?... întrebă medicul Gutman, săgetându-l cu o privire ușor ostilă pe Ticu prin lentilele rotunde și groase ale ochelarilor săi. Și genocidul armean a ajuns la cunoștința opiniei publice europene mai târziu, și totuși a existat!... Văzând că remarcile sale nu fuseseră bine primite, Ticu hotărî să nu mai spună nimic. Adevărul este că Hitler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ca mine și decât noi toți chestia asta și ai o răspundere!... Ceaușescu dădu să protesteze, dar se reținu. Profesorul Constantinescu, după ce-i ascultase pe colegii săi de partid și de conducere, măsurându-i cu un aer academic prin lentilele rotunde și verzui ale ochelarilor săi, își rosti laconic punctul său de vedere: Poate că tovarășul Maurer are dreptate. Să nu judecăm lucrurile pripit. Să ne mai gândim. Gheorghiu-Dej încuviință liniștit, privindu-l pe profesor cu un zâmbet abia vizibil în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
până nu de mult. Dar cine sunteți dumneavoastră și ce doriți de la noi? păru să se mire funcționarul ministerial spre biroul căruia fusese îndrumat de portar, un tip chel și urât, privindu-l suspicios prin lentilele fumurii ale unor ochelari rotunzi, cu ramă groasă, de baga. Solicit să fiu primit în audiență la domnul ministru..., îi explică Sever, cu o voce imperativă. Adică la tovarășul ministru, îl corectă birocratul cu ochelari. Nu, la domnul ministru, că eu nu sunt membru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
este a mea... Habar n-am avut ce ți s-a întâmplat. Dacă m-aș fi interesat mai devreme... Bătrâna din patul de vizavi își sfârșise de mâncat iaurtul și acum îi privea pe amândoi, cu ochii ei iscoditori și rotunzi, ca de viezure. A, voi matematicienii!... Ei, ce să mai vorbim! făcu fata, cu un aer comprehensiv. N-am de gând să-ți fac reproșuri... Dar îmi fac eu, insistă el. Mă rog, dacă ții neapărat..., zise fata. Victor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
al cărei chip nu îl poate desluși, șade acolo, în fața lui, într-o bizară atitudine rigidă. La început distinge doar o pălărie ca un fel de cunună aurie care îi înconjoară capul. Inele argintii de fum, de o perfectă formă rotundă, se ridică din locul în care trebuie că este gura și urcă spre plafon formând arabescuri de forme ciudate. Victor se simte dintr-o dată copleșit de o senzație stranie, o senzație de intruziune într-o altă lume, ruptă de realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
chilii. Un pat îngust, un raft pe care se odihnesc vreo câteva cărți vechi legate în piele, o firidă în care este agățată o icoană sub care pâlpâie flacăra cât un bob de mazăre a unei candele și o măsuță rotundă și mică, ce pare o jucărie. Cămăruța nu are nici o fereastră, iar lampa cu petrol este pitită în firidă. Intrată în această minusculă cameră, Dora își dă seama cât este de obosită. Patul, de dimensiuni adaptate la cele ale camerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cu încetu am simțit ceva ciudat, parcă era o căldură ce venea de la el spre mine ca să se întoarcă după acea iar la el și tot așa. Când i-am vorbit s-a uitat la mine cu ochi mari și rotunzi și a zâmbit cu gura lui știrbă. Marina Pavlova m-a învățat cum să îl desfăș și schimb. Nu este greu numai că am rămas foarte mirată când am văzut că bebelușul are un fel de mugurel ca un sparanghel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]