1,319 matches
-
ai putea ridica un orășel cu căsuțe din lemn, poate ceva mai mare decât Vatra Dornei. Dar parcă tot m-aș duce, ca să văd ultima descoperire în domeniu, cea mai prima dovadă a crucificării. E vorba de două cuie, perfect ruginite, găsite pentru prima dată acum 20 de ani în mormântul familiei Caiafa, pierdute (normal, că în ziua de azi cine mai e atât de atent la două cuie ruginite și îndoite, când în fiecare zi se lansează noi promoții la
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
mai prima dovadă a crucificării. E vorba de două cuie, perfect ruginite, găsite pentru prima dată acum 20 de ani în mormântul familiei Caiafa, pierdute (normal, că în ziua de azi cine mai e atât de atent la două cuie ruginite și îndoite, când în fiecare zi se lansează noi promoții la Dedeman?) și recuperate mai zilele trecute. Cel care le-a readus acum în atenția credincioșilor de pretutindeni, este regizorul Simcha Jacobovici, dintr-o familie de evrei români emigranți. Iată
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
de mirare să apară o inflație de chinezării divine pe piața credinței. Chinezii atât așteaptă, ca pe lângă lanterne cu briceag, brichete care sunt și lansatoare de rachete, jucării de pluș care au și șurubelniță, să găsești și seturi de cuie ruginite extrase de specialiștii lor de la fața locului, adică din crucea Mântuitorului sau un buchețel de spini, recoltați igienic și bio, tot din coroana aceluiași Mântuitor. Totul ieftin, 3 spini la 10 lei. Un bun prieten al meu, căruia i-am
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
din coroana aceluiași Mântuitor. Totul ieftin, 3 spini la 10 lei. Un bun prieten al meu, căruia i-am împărtășit aceste gânduri ale mele, mi-a replicat ferm: „Nu înțeleg de ce ești atât de sceptic. Este evident că toate cuiele ruginite care se găsesc, sunt cuie autentice, cunoscut fiind faptul că, din motive de umane și de igienă, pentru a evita riscurile infecțiilor postcrucificării, romanii schimbau cuiele condamnaților la fiecare 15 minute, uneori chiar mai des. Așa se explică abundența de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
îmi trimitea chiar bezele. Galben și tremurând, am luat Suferințele tânărului Werther și m-am duc să citesc la privata ecologică. Acolo, ghinion - cartonul era întors pe fața cu Pamela Anderson. Ocupat! Îl las pe Goethe pe fundul unui lighean ruginit și dirijez găinile din curtea din spate. Le împing până sub geamul de la camera mea, unde se aude glasul Sabinei. Pentru găini asta e o zonă umedă, parșivă, întrucât pe fereastra aia ies eu să le stropesc în ochi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe uscații veniți să-și arate pătrățelele de pe abdomen. - Guzgan jegos mai ești, Baroane, pișa-m-aș în gura ta! urlă Inspectorul intoxicat. - Bă, băăă, hai să vedeți o puicuță, le abate atenția Tinctură, agățat de geamul cu gratii groase, ruginite al sălii. Ca prin farmec toți uită de înjurături și se reped buluc să vadă minunea. - Fiuuu! ce bucatăă! paișpe copii aș face cu blonda asta! - He, he, băi sulică, du-te-n vestiar și freacă-ți-o puțin. tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și cel de 1000 lei desenat de un anonim (poate călugăr) În folosul mânăstirii X nu sunt ușor de găsit. Ajunge În fața porții principale a mânăstirii și Încearcă s-o deschidă lăsându-și toată greutatea pe clanța mare de metal ruginit. — Cine-i? - se aude o voce dinăuntru. Cineva deschide cu zgomot vizeta și privește cu interes spre Grințu. Aveți locuri la cazare? - Întrebă acesta. — Câte persoane ? - zice și paznicul. — Singur. Dar aș vrea să stau vreo două săptămâni. Poarta masivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de stejar, masivă, cu picioare în formă de labe de leu, pentru a încerca să văd dacă ajungeam cu mâinile până la spărtura din acoperiș, și am fost în pericol să cad deoarece îmi sprijinisem piciorul pe un maldăr de chei ruginite. Prima cheie pe care am vîrît-o, nerăbdător, în broască s-a învîrtit cu ușurință. Am ezitat, ca de obicei, să împing ușa, dar o pală de vânt a trîntit-o de perete și m-am pomenit în fața unui câmp acoperit de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
decât iarba, mere pădurețe și cartofi furați din câmp, copți în cenușă fierbinte. De la "palat", mai făceam o sută de pași până în dreptul cimitirului de pe Delături. Acolo, după ce depășea ultima casă și o cruce veche, cu un Christ de tablă ruginită, "ulița" se transforma în "drum"; înecat de praf sau de noroaie care ajungeau până la butucul roții, când erau ploi multe. De o parte și de alta, se înșirau câteva livezi, cu meri tineri. Dincolo de ele, începea câmpul din partea de miazăzi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
trei-patru odăi fiecare. Cele vechi erau construite din bârne. Acum se construiește numai din cărămidă, într-un stil cam greoi, împrumutat de la oraș. Lămpile cu gaz au dispărut. De asemenea, fântânile cu cumpănă de prin curți. Cu gust de țeavă ruginită uneori, apa e scoasă din pământ de pompe electrice. Pe acoperișuri se văd antene de televizor, iar copiii nu se mai miră că se poate vorbi "prin sîrmă". Centrala telefonică sătească, instalată într-o încăpere lângă primărie, are, deja, câțiva
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mai sinceră din viața mea, după plecarea din Lisa. Poate, singura. În rest, chiar nevoia de a simți mereu un zid în spate m-a silit să fiu ca o cetate medievală cu podurile ridicate și cu lanțurile, de coborâre, ruginite. *Malagambiștii erau nonconformiști care purtau pantaloni strânși pe picior, gulere înalte și haine cu umerii deșelați, modă lansată într-un bar din centrul capitalei unde Sergiu Malagamba își demonstra virtuozitatea la baterie. 16. ― Mă întreb și azi, băiete, cum ar
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
și era năpădită de buruieni, locul unde se aflaseră cărări și rondurile cu flori puteau fi doar bănuite și majoritatea clădirilor anexe păreau gata să se prăbușească - geamurile erau sparte, zidăria se fărâmița și ușile abia se țineau în balamalele ruginite. Roddy părea insensibil la toate astea: își continuă drumul cu unicul scop de neclintit de a ajunge la ușa principală și mașina se opri în curtea pietruită din fața ei. Când coborâră, Phoebe se uită în jur, redusă la tăcere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să-i aparțină lui Sid, desigur: dar acum Sid nu-i ținea companie. Pe moment, va trebui să continue singur dialogul. Capitolul 2 Cât pe-aci să se producă un accident urât De îndată ce Michael a încercat să ridice mânerul imens ruginit, a descoperit că ușa s-a deschis prompt, de la sine. A pășit înăuntru și s-a uitat în jur. Se afla într-un hol întunecat, cu pardoseală de piatră, luminat doar de patru sau cinci lămpi fixate sus pe pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ca să treacă timpul, se apucă să fredoneze arii din opere. ─ Fluturaș, nu mai ai aripioare, ca să zbori tu din floare în floare... Se abține să nu facă o piruetă, dar își aduce aminte că e totuși în lift, o cutie ruginită pe care foarte probabil numai Maica Domnului din iconița prinsă în colțul de sus al oglinzii o susține. Numai femeia care a mai iubit poate-nțelee-ge chii-i-nu-mi cumplit... Pe scară se aud voci și din nou pași care se apropie. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și asta e. Pentru asta n-ar fi fost mai bine să vorbiți cu Nelu? Nu mai lucrează la Icechim? ─ Dragă, îți închipui că și ei stau bine cu chimia. Nu putem să le dăm un simplu obiect din fier ruginit, îmbătrânit pe cale corozivă. E nevoie de ceva mai sofisticat. Pe vremuri, la voi la observator exista o cameră, o cămăruță mică-mică, un depozit de mături și găleți, de fapt. Mai există? Cred că da. Nu s-a mai clintit nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
treptele vinăriei. Ușa era Închisă. — E Închis până la două, le spuse cu dispreț un trecător. Peduzzi coborî treptele. Era jignit. — Nu-i nimic, spuse, luăm de la Concordia. Merseră toți trei spre Concordia. Ajunși pe veranda magazinului, unde erau depozitate boburile ruginite, tânărul domn Întrebă: „Was wolen sie?“ și Peduzzi Îi dădu bancnota de zece lire, Împăturită de mai multe ori. — Nimic, spuse, nu știu, orice. Îi era jenă. — Poate niște Marsala. Nu știu. Marsala? Ușa magazinului se Închise În urma tânărului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
eram absentă ca sunetul gol, rămas în balans în aceleași clopote oprite în dans: când cu fața spre cer, când spre pământul de fier. Un vânt prelins domol mai adie în povestea rămasă în sertarul biroului acasă. Uitată, cu paginile ruginite, fără făptură gura mută, ce să mai spună bântuită de păcate, de plăceri și înfrângeri? Într-un colț pe copertă erau atâția îngeri, vedenii albe, în nerostite sorți, trăgeau de sunetele celor vii și celor morți; clopotele au rămas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
șurub, apoi Încă unul, așezi o virgulă, cu penseta, presezi Îndelung o propoziție care se tot ridică, ștergi o alta c-o cîrpă specială pentru verbe prăfuite din piele de căprioară, ungi cu ulei pentru mașini de cusut un lagăr ruginit pe care s-a-nțepenit un personaj secundar, tragi cu cleștele o descriere, smulgi un pom, desparți cu ferăstrăul o enumerare, În trei, renunțînd la un termen, pe urmă la toți, regula spune că mai mult scurtezi decît adaugi, cînd nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Mediu, e Întuneric și răcoare, ca atunci, vedem ce-a mai rămas dintr-un conte, Îmi amintesc sicriul lui Donald, urcăm scări Întortocheate, extrem de Înguste, ne frecăm umerii de ziduri, apoi trecem din sală-n sală, privim documente și săbii ruginite, și, pe măsură ce ne apropiem de apartamentele nobililor stăpîni, se fac auzite tot mai limpede sunetele unei harpe, mă gîndesc că n-au fost tocmai inspirați să ascundă casetofoane aici, Însă nu-i nici un casetofon, Într-o sală rece descoperim, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se opri pe trotuarul din fața casei și-și scoase absent bascul din buzunarul macferlanului. Rămase câteva clipe cu bascul în mână, privind cum cei trei lucrători de pe acoperiș se pregăteau să zvârle în curte fâșiile mari, aproape pătrate, de tablă ruginită. Își potrivi bascul, trăgîndu-l ușor pe frunte. Apoi căută cu ochii un loc pe unde ar putea traversa strada, printre băltoace și noroiul amestecat cu ulei negru pe care-l lăsaseră camioanele. Ultimul camion, încărcat cu giurgiuvele, fierărie și blocuri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
farfurie. Grăsimea lăsată de șuncă Îl făcuse crocant pe la margini. CÎt l-am mîncat, m-am uitat prin bucătĂrie. Dacă tot era să plecăm, voiam s-o țin minte și să-mi iau rămas-bun. În colț era mașina de gătit, ruginită, și capacul boilerului era rupt pe jumătate. Deasupra aragazului, agățat de marginea unui raft, era un ștergător de vase cu mîner de lemn. Taică-meu a aruncat odată cu el după un liliac. După aia l-a lăsat acolo, ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Cred că din cartofi și așchii din copitele cailor - pe astea le iau de la potcovar. Am simțit ce gust vrei tu, numai de cartofi nu, spuse Red după ce i-am tradus. — Îl lasă la fermentat În butoaie prinse-n cuie ruginite și mai bagă cîteva și-n ea, ca să-i dea savoare. — Mai bine mai iau o gură, ca să scap de gustu’ Ăsta. Mon capitaine, ce zici, murim Împreună? — Bonjour, tout le monde, spusei. Asta era o glumă veche de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
glumă veche de-a noastră, era un banc despre un algerian care urma să fie ghilotinat și care, Întrebat dacă mai are ceva de spus, ultimele cuvinte, spunea replica asta. — Pentru fluturi, spuse Onèsime și luă o gură. — Pentru cuiele ruginite, spuse Claude și ridică sticla. — Ascultați, zise Red dîndu-mi sticla. Auzirăm cu toții un vehicul pe șenile. — Ăsta-i lozu’, să fiu al dracu’, spuse Red. Alon anfon de la patri, le lozu’ futu-i ou le mor. CÎnta Încet și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
dîndu-mi sticla. Auzirăm cu toții un vehicul pe șenile. — Ăsta-i lozu’, să fiu al dracu’, spuse Red. Alon anfon de la patri, le lozu’ futu-i ou le mor. CÎnta Încet și acum nu-i mai trebuia sucu’ Ăla din butoaie ruginite. Cum stăteam Întinși, cu ochii pe drum, am mai luat o gură mare. Și atunci apăru. Era un autoblindat de-al friților, cu toți oamenii adunați pe platformă. CÎnd faci o ambuscadă din asta ai patru sau, dacă-ți permiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
peste întinderea dealurilor Copoului, dincolo de care soarele se rostogolea ca o minge de foc după ce și-a lăsat puterea miraculoasă în boabele strugurilor de vie... Mă întorc către ieșeanul rămas tăcut în contemplarea pulberii de aur ce plutește deasupra viilor ruginite... Când își revine din reverie, îmi zâmbește obosit. Păi o făcurăm și pe asta. Am călcat pas cu pas și pe urmele stăpânilor de vii și de pe această latură a Iașilor. Nici n-am băgat de seamă că timpul nu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]