2,533 matches
-
Își lipi de gâtul lui obrazul dat cu pudră. Apoi se dădu un pas Înapoi ca să-l privească și, izbucnind În râs, Îl prinse de nas. ― Tu ești. Aș recunoaște oriunde nasul ăsta. Râsul care urmă se consumă până la capăt, săltându-i umerii, și apoi trecu la următorul punct. ― Ei, unde-i? Unde-i proaspăta mireasă? În telegramă nici măcar nu spuneai cum o cheamă. Ce? Se ascunde? ― E... la toaletă. ― Trebuie să fie superbă. V-ați căsătorit destul de repede. Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mea. ― Deci domnul și doamna Stephanides sunt chiriași? ― Corect. ― Nu-i În regulă. Nu-i În regulă, spuse cel Înalt. Noi Îi Încurajăm pe angajații noștri să obțină o ipotecă. ― Se străduiește. Între timp, cel mai scund intrase În bucătărie. Sălta capacele de pe cratițe, deschidea cuptorul, se uita În coșul de gunoi. Desdemona se pregătea să protesteze, dar Lina o opri dintr-o privire. (Și observați cum Desdemona Începuse să strâmbe din nas. În ultimele două zile simțul mirosului Îi devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
un grup de fotografi și spre amurgul său politic. Oricât de dureros ar fi să amintesc de acea imagine, o pomenesc cu un scop. Mai presus de orice, așa arăta tatăl meu, proaspăt Înrolatul Milton Stephanides, marinar clasa a doua, săltând pe un șlep de debarcare autopropulsat pe lângă coasta Californiei În toamna lui 1944. Ca și Dukakis, din Milton se vedea mai mult casca. Ca și la Dukakis, cureaua de pe bărbie a lui Milton arăta de parcă i-o strânsese mama. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Mi-am ținut un prosop cald pe ochi și mi-am apăsat tâmplele cu mâinile. Mă Întrebam ce fac Obiectul și Rex. Îmi Închipuiam șosetele ei În aer, șosetele ei micuțe de tenis cu mingi la călcâie, mingiuțele alea Însângerate, săltând. Era clar că domnul și doamna Obiect stăteau treji doar ca să-mi țină mie companie. Așa că În cele din urmă am spus noapte bună și m-am dus și eu la culcare. Am intrat În cameră și am Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
am patruzeci și unu de ani și până acum nu s-a Întâmplat nimic.) Un camion cu semiremorcă apăru de după curbă, scoțând fum negru pe o țeavă de eșapament verticală. Prin parbrizul cabinei de culoare roșie se vedea capul șoferului săltând ca o păpușă pe sârmă. Chipul i se Întoarse În direcția mea și, chiar când trecu pe alături, omul acționă frânele. Roțile din spate ale cabinei scoaseră puțin fum, scârțâiră și apoi, la douăzeci de metri mai În față, camionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
spre peronul gării. Apoi Își continuă drumul pe peron, căutând pubela de gunoi În care trebuia să lase servieta. Răpitorul spusese că va avea un X desenat cu creta pe capac. Milton mergea grăbit pe peron, cu ciucurii de la mocasini săltându-i și cu pana micuță de la pălărie fâlfâind, În vântul rece. N-ar fi adevărat dacă aș spune că Îi era frică, În adevăratul sens al cuvântului. Milton Stephanides nu recunoștea că-i este frică. Manifestările psihologice ale fricii - inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
stăteam și citeam ore În șir, mâncând dude din pomul de afară. Zăpada de pe alee nu fusese curățată. Nimeni nu avusese timp să se gândească la asta. Capitolul Unsprezece a intrat cu viteză cam mare pe alee și ne-a săltat În scaune, lovind pământul cu țeava de eșapament. După ce am ieșit din mașină, a deschis portbagajul și s-a apucat să-mi ducă geamantanul spre casă. Dar la jumătatea drumului s-a oprit. ― Auzi, frățioare? spuse el. Poți să ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
chiar credeți că au uitat că noi avem niște oameni de-ai lor? Păi să le dăm drumul! O să ne ierte." Oftă. Chiar că sunt naivi! Cine vrea să plece, să plece, dar să nu fiți surprinși când o să vă salte pe voi și familiile voastre de pe stradă sau când o să vă spargă ușa în mijloc de noapte și o să vă facă felul în paturile voastre! Puteți pleca! Pe oriunde vreți! Plecați! "Și dacă vrem să rămânem?" se auzi Soliteraj. Zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
un pas. — Mai e ceva, stăpâne... — Ce? Cavalerul îndrăznește cu timiditate: — Nu e bine să schimbăm principiile medicinei în fiecare zi și să ne lăsăm purtați de cum bate vântul. — Și tu ce propui atunci? se răstește Augustus la el. Își saltă ușor capul de pe pernă. — Să mă ardă cu fierul roșu? Musa agită violent din mâini, încercând să se dezvinovățească. Nici vorbă, preabunule. Riscăm să întețim răul cu metode atât de dure. Atunci? ridică bătrânul glasul. — Eu aș rămâne la regulile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
doctorul trece ocara pe seama pa ci entului, învinuit sărmanul că nu a respectat cu strictețe tratamentul, deși învață pe riscul nostru și și câștigă experiența tot pe pielea noastră. — Ia nu te mai agita atâta, îl mustră afectuos Livia. Se saltă în picioare și, aplecată asupra lui, îi aranjează perna la spate cu o mână expertă. Îi pune apoi, grijulie, palma pe frunte. — Parcă arzi un pic... Nu m-aș mira, surâde el. L-am chemat pe Themison pentru că m-au
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mă vadă așa, neputincios. Ochii Liviei se umplu de lacrimi. Îl sărută duios pe frunte. Hai să mai încercăm o dată, șoptește. Ține-te cu o mână de marginea patului. Pe cealaltă i-o proptește în podea. — Acum, încearcă să te salți când te împing în sus. Se impacientează. — Lasă-le naibii de picioare, că mai mult te încurci în ele. Reușește cu chiu, cu vai să-l urce în pat. Se așază și ea istovită pe margine alături de el, ștergându-și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
având permisiunea împăratului, șontâcăie cu greutate până la un sipet masiv din lemn, în care cezarul ține unele acte. Din fericire, cufărul stă pe patru picioare joase, iar partea de deasupra este netedă, deși ferecată în armături de bronz, așa că se saltă pur și simplu pe el. Augustus își stăpânește cu greu un zâmbet de satisfacție când îl vede foindu-se, ușor panicat. Plăcile masive de metal și încuietorile solide îl împung probabil în părțile moi. Lasă să treacă un timp, apoi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cap, nu alta! Cum adică fiu său? — Păi nu ți-am zis că a murit? Nu! tună Asinius Gallus. — Ba da! îl contrazice nervos Scribonius Libo. Te-am corec tat adineaori: a fost. — Cine a fost? Își amintește și se saltă într-un cot. — Și ce-i cu fiul lui? mârâie înăbușit. — Ofelus, îl informează Libo. — Să-l ia naiba cum îl cheamă! urlă ca scos din minți Gallus. Scribonius Libo se ridică și el în șezut. E palid și agitat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Tot ele îl vor ajuta să-i dea lovitura de grație și lui Tiberius când va veni momentul. Degetele ating fundul lăzii. Respirația i se precipită. Se apleacă peste cufăr cu fruntea îmbrobonată. Pe Jupiter! Au dispărut. CAPITOLUL VII Rufus saltă ușurel trapa și-și scoate cu grijă capul prin deschizătoarea rotundă din tavan. Parada a început. Respiră adânc de câteva ori ca să-și calmeze bătăile inimii. Câți dintre băieții lui, care l-au însoțit în dimineața asta de la școală la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cinstire zeilor este încredințată tuturor cetățenilor, de la simplul particular până la înalții magistrați, și poporului în ansamblul său. Copiii cei mari îl privesc neîncrezători, dar nu spun nimic. Ca să le abată atenția, întinde iute cealaltă mână pe după talia fetiței și o saltă în sus. Livilla chiuie de bucurie. Nu s-a născut încă bărbatul care să merite o asemenea comoară, îi trece tatălui prin minte în timp ce coboară scările cu ea în brațe. Se rușinează imediat. Ce gând prostesc! Doar n-o s-o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
le torc, mi le-mpreună Pentru-ntregul viitor; Iar doi îngeri cîntă-n plângeri, Plâng în noapte dureros, Și se sting ca două stele, Care-n nuntă, ușurele Se cunun-căzînde jos. Într-un cuib de turturele Ca și fluturii de-ușor, Saltă Eros nebunește, Il desmiardă, l-încălzește Cu un vis de tainic dor; {EminescuOpI 14} Iar în norul de profume, Două suflete de flori Le desparte-al nopții mire Cu fantastica-i șoptire, Le resfiră, până mor. Când pe stele aurie
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
neagră în falduri și-o adună, Movili de frunze-n drumu-i le spulberă de sună, Iar steaua cea polară i-arată a lui cale. {EminescuOpI 93} Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi, Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră, Colo cenușa sură în părăsita vatră, În codri-adînci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
toporiștile lor, zăpada începu să se abată prin alte locuri, ca și cum ar fi încetat să-i bage în seamă. Negura serii se răspândea o dată cu zăpada. Totul împrejur devenea cenușiu. Într-un târziu, samuraiul și ai săi isprăviră lucrul și își săltară pe umeri câte o legătură de lemne. Se pregăteau pentru iarna care se apropia și de aceea tăiaseră lemne de foc. Zăpada le cădea pe creștete în timp ce mergeau de-a lungul râului, înapoi spre luncă, unul după altul, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cenușie și răpănoasă și lipsită de păr, cu ceafa lipită direct de umeri și cu coarne negre și lucioase, rămas puțin În urma celorlalți doi, care-și continuau galopul susținut, cu capetele-ntinse; și atunci mașina se apropie și mai mult, săltând de parcă ar fi trecut peste-un șanț, și el putu să vadă uriașa masă zvâcnindă a bivolului și noroiul agățat de firele rare de păr, umflătura imensă unde se-mbinau coarnele, botul cu nări imense Întins Înainte, și atunci ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
motorul și se urcă-n avion. El le făcu cu mâna lui Helen și băieților, și, În timp ce zgomotul sacadat al motorului se transforma-n răgetul familiar, Începură să se Învârtă În cerc, Compie evitând gropile făcute de porci; avionul urui, săltând de-a lungul terenului dintre cele două focuri, și, după o ultimă smucitură, se Înălță, și el Îi privi pe toți cei rămași jos, fluturându-și mâinile, și tabăra de la poalele dealului care se aplatiza și câmpia tot mai lată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
apa, apoi Îi scoase cârligul și-i dădu drumul În sac. Deschise larg gura sacului și Își privi peștii vii În apă. Clătinându-se În apa tot mai adâncă, Nick se duse spre buștean. Își scoase sacul peste cap. Păstrăvii săltară când fură scoși din apă. Agăță sacul În așa fel Încât să atârne cu fundul În apă. Apoi se trase sus, pe buștean, și stătu acolo, cu apa scurgându-i-se din ghete și de pe pantaloni. Lăsă undița din mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lungul spinării și, când calul era ridicat În aer din cauza loviturii, picadorul era pe jumătate coborât din șa, cu piciorul drept ridicat pentru a-l feri și căzând În stânga pentru a ține calul Între el și taur. Cum calul era săltat În aer și slăbit, se prăbuși, cu taurul Înfigându-și coarnele În el; picadorul Îl Îmbrânci bine cu cizmele și se trase Într-o parte, așteptând să fie ridicat și scos de acolo. Manuel lăsă taurul să se-nfigă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu mantia roșie menită să-l obosească, să-l aducă mai la Îndemână pentru ce urma. Țiganul se-ndrepta din nou spre taur, mergând doar pe vârfuri și călcâie, ca un dansator, ca să-l insulte, cu cele două bețe roșii săltând când mergea. Taurul Îl privea fără a-l ținti, dar pândindu-l, așteptând să se apropie mai mult ca să fie sigur că nu-l ratează, că o să-și bage coarnele În el. În timp ce Fuentes se apropia, taurul atacă. Fuentes descrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cadă-n genunchi. — Mamă, păi ăsta-i un matador tare de tot, spuse omul lui Retana. — Nu, nu e, răspunse Zurito. Manuel se ridică și, cu muleta-n mâna stângă și sabia-n dreapta, primi aplauzele tribunelor Întunecate. Taurul se săltase În picioare și acum aștepta cu capul În jos. Zurito spuse ceva altor doi băieți din cuadrilla și ei fugiră-n arenă cu capele ca să-l sprijine pe Manuel. Acum avea patru oameni În spate. Hernandez Îl urmase Încă de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
muleta. Scurt și direct. Corto y derecho, scoase sabia din muleta, se poziționă În dreptul cornului ciobit din stânga, lăsă muleta În jos de-a curmezișul corpului său astfel Încât sabia ținută În mâna dreaptă să Întruchipeze la nivelul ochilor semnul crucii și, săltându-se pe vârfuri, ținti de-a lungul lamei sabiei umflătura dintre umerii taurului. Corto y derecho, se aruncă asupra taurului. Simți o lovitură și se trezi luat pe sus. Apăsă pe sabie când se Înălță și trecu peste taur, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]