9,763 matches
-
prea mulți, doar era conștientă, se temea să n-o supere și să nu mai calce în casă la ea, doar așa un pic, cât să nu plesnească ca un burduf prea umplut Între timp sosise acasă și Trofin, se salutară în hol mai mult mormăind. În bucătărie, cu poalele suflecate, cu genunchii pe jos femeia freca gresia, muncă, nu glumă și Sidonia ușurată de povara treburilor casnice ce nu se mai sfârșeau, să foia de acolo, acolo, fără rost. Miroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
discută, zâmbește, respiră, ochii lucesc, figura îi este transfigurată. Iese pe ușa bibliotecii de îndată ce acele ceasului indică ora de plecare, coboară scările în pripă, balustrada se balansează sub mâna ei, tocurile îi bat pe aleea de ciment din curte, o salută portarul, îi răspunde și ea, aleargă, zboară spre stație, se urcă în primul autobuz, coboară cu greu împingând, strecurându-se cu violență printre oameni, la aprozar sunt struguri negri, dar ea nu mai are timp să aștepte, pornește ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ar fi în dezavantajul dumneavoastră, zâmbi el confuz, să-mi refuzați oferta. Mașina mea e în parcare, la doi pași de aici. Aveți tot dreptul să coborâți din ea ca dintr-un autobuz, când o să ajungeți acasă, fără să mă salutați măcar. Ar fi mult mai bine să știu că v-am dus acasă în bune condiții. În mașină, îi mărturisi că un bărbat "plasat" ar trebui să fie cu orgoliul la pământ. El nu se simțea decât puțin scârbit. Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care avut ca sarcină suplimentară transpunerea în prepelița - mamă: Între cer și pământ Dinspre răsărit adia ușor parfum de primăvară. Printre solii anotimpului începu agitația: ,, Trebuie să ne pregătim de plecare, să părăsim țărmurile dantelate ale Africii și să-i salutăm pe primii ghiocei ai ținuturilor natale. Mâine, în zori, vom pleca, străbătând iarăși ținut după ținut pentru a ne reîntoarce pe meleagurile natale. Cele dintâi trenuri aeriene s-au aliniat deja în gara imensă a văzduhului. Sunt o biată prepeliță
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
a ne reîntoarce pe meleagurile natale. Cele dintâi trenuri aeriene s-au aliniat deja în gara imensă a văzduhului. Sunt o biată prepeliță, dar mă gândesc dă iau loc printre cele dintâi stoluri, căci solii primăverii vor pleca să-și salute regina. După o călătorie lungă și foarte obositoare, am ajuns în sfârșit la destinație, în țara aceea ca un buchet de flori înfipt în vaza Mării Negre, deasupra bătrânilor Carpați. Uite că văd acolo panglica albastră a Dunării! Mam lăsat încet
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
bara” de la care vor fi rostite intervențiile acuzatorilor și pledoariile apărătorilor. În desfășurarea propriu-zisă a procesului, succesiunea momentelor va fi următoarea: a) deschiderea făcută de un aprod care anunță cu glas tare: ,,Onorată asistență, Curtea!”; b) intrarea completului de judecată, salutat de public prin ridicarea în picioare; c) punerea în temă a publicului de către președintele completului de judecată printr-o alocuțiune în care se precizează cine va fi judecat și pentru care culpă; d) audierea acuzaților și a apărătorilor (după fiecare
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
următoare oferim un proces literar, realizat după opera Amintiri din copilărie, de Ion Creangă. Inculpat: Nică a lui Ștefan a Petrei din Humulești, ținutul Neamț. Aprodul (deschide ușa și anunță cu voce puternică): Onorată asistență, Curtea! (Intră completul de judecată salutat de public prin ridicarea în picioare). Președintele: Pe ordinea de zi, figurează judecarea inculpatului Nică a lui Ștefan a Petrei, fiu al lui Ștefan a Petrei și al Smarandei Creangă, cu domiciliul în satul Humulești de pe apa Ozanei, ținutul Neamț
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
întinerită; veni cu cofa plină de rouă și lumină; vine într-o caleașcă încununată cu verdeață; un parfum ușor vine pe adierea amurgului; dulce serbare poetică; miresme calde de cimbrișor; iarba este de un verde-crud sălbatic; solii primăverii, ghioceii, își salută regina; ghioceii timizi ies din pământul jilav ca niște sulițe; tânăra domniță țese un covor verde de iarbă; păsările își revarsă trilurile încântătoare; florile sunt sfioase, îmbrăcate-n haine de sărbătoare; copacii primesc musafiri, mugurii, care se transformă în suave
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Dogoritoare, Vântul Asfințiturilor Senine, Vântul Bălților și Vântul Câmpiilor, Vântul Lacurilor Vineții, Vântul de Piscuri și Vântul Zefirul Norilor. După ce văzu că erau toate, își domoli suflarea, și le spuse Bine-ați veni! Atunci toate vânturile se plecară dinaintea lui, salutându-l ca pe un mai mare al lor. Eu stăteam ghemuită lângă vânturi, pe când nebunaticul meu prieten nu mai avea stare. Ei tot șușoteau, dar nici că-mi păsa. M-am întins acolo lângă ele și am ațipit. Apoi m-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
construite. Aerul proaspăt te împresura din toate părțile. Boarea florilor se răspândea în întregul oraș. Adierea aceea catifelată era poate răsuflarea cu care acestea doreau să farmece pe admiratori. Străzile erau pline de oameni care vorbeau frumos între ei, se salutau șu se respectau. Orașul era aerat, nici o hârtie nu se zărea pe jos. În ceea ce privește raporturile familiale, totul era normal. Copiii nu își supărau părinții și nici pe cei mai vârstnici. Trăiau în liniște și în armonie. Oare așa să fie
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
petreacă nopțile la datorie, dacă va fi nevoie, asigurând astfel o bună desfășurare a traficului rutier spre bucuria participanților la trafic. Buldozerul putea fi văzut patrulând plin de importanță pe străzi, Împodobit cu panglici tricolore. Automobiliștii, puțini la număr, Îl salutau cu claxoane prelungi. Huruitul molcom al șenilelor era o garanție a Îndeplinirii cu succes a angajamentului. De oglinda retrovizoare atârna o sticlă de șampanie și o poză la bustul gol al femeii de care buldozeristul tocmai divorțase. Nepotrivire de caracter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
profesorul de desen Îl situă, prin profunzimea și evidența ideilor, la o altitudine civică și intelectuală la care generații de oratori aveau să aspire cu timiditatea cuvenită. În liniștea recunoscătoare ce urmă, iubitorii de artă se Înviorară brusc, gata să salute izbucnirea triumfătoare, chiar dacă târzie și oarecum căznită, a coloanei de apă ghemuită până atunci ca o tenie În burta micului chit. În timp ce brațul primarului cobora cu măsură, după ce preț de un minut inelul său de aur strălucise autoritar deasupra pieței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a acestei superbe navete. E de la sine Înțeles că două minute nu contează. În general vorbind. Dar, vedeți dumneavoastră stimate domn, În urmă cu treizeci de ani, la ora plecării acestui tren, mă aflam tot la geam, ca acum. Îmi salutam ca și acum rudele. Trăiam acele momente dinaintea călătoriei când nu mai auzi ce ți se spune. Privirea Îmbrățișează grăbită forfota peronului și te pregătești să-ți fluturi batista Înainte de a-ți ocupa locul de lângă geam cumpărat din timp de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
interesează... Nu. Atunci plec singur. Nu e nevoie să mă conduceți. Am fi Împărțit o taină. V-aș fi luminat. V-aș fi vindecat de spaime, căci adevărul acesta se poate dovedi, domnule profesor, se poate dovedi... Ieși fără să salute, străbătu cu poticneli terasa Înzăpezită și ajunse În stradă, Înainte ca ecoul Îndepărtat al Întrebării lui Șendrean să se fi stins de tot: Ca... e adevă...? 32. Piața Carolina, Casa lancu de Hunedoara, Catedrala, prima stradă la stânga și, de la pod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cei mai lucizi și cu o experiență mai Îndelungată la serviciul de cadre al partidului. „Bosnia” era un cartier liniștit, plin de verdeață, cu cinematograf și biserică la doi pași de cimitirul Bunavestire. Oamenii se cunoșteau Între ei și se salutau În câteva limbi, dar conversau mai mult În română. Tăiau miei la Paști, porci la Crăciun și aveau Îndoieli serioase În privința Vieții-de-apoi chiar dacă, duminica, biserica abia Îi putea primi pe toți, după un orar afișat la intrare: ortodocșii 9-10, greco-catolicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Într-un gât normal. Picioare foarte lungi, talie scurtă, țâțe mari, fund ca al Agnethei de la Abba, iată cum avea să rămână În memoria lui. Plăti pentru cele trei ziare, Adevărul, România liberă și Evenimentul zilei și ieși În stradă, salutând la fel de politicos ca la intrare. Stația de taxiuri era la douăzeci de pași. Urcă Într-o Dacia gri-metalizat a firmei Sasari și dădu șoferului adresa de acasă, precizând și cartierul: „Bosnia”. Șoferul zâmbi Îngăduitor apoi, cu mișcări sigure și elegante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mai suplă. Șoferul apăsă prelung pe butonul soneriei, grăbit să predea marfa și să-și vadă de drum pentru că mai avea de livrat În aceeași după-amiază un sicriu cu patru coroane și o cruce. Când Petru deschise ușa, cei doi salutară politicoși, Îi Înmânară un plic și, fără nici o explicație intrară În hol cu cele două baloturi pe care le lăsară să cadă cu bufnet pe pardoseală; apoi ieșiră zicând Să trăiți! ducându-și câte o mână la cozorocul caschetelor negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
avu impresia că o observaseră și ei și că Îi zâmbiră, și că doamna Îi făcuse chiar un semn discret cu mâna stângă, eliberată pentru o clipă din manșonul din blană de vulpe, iar domnul Își scoase cu eleganță pălăria, salutând-o la rându-i. Se Îndepărtară privind vitrinele cu o curiozitate reținută, ca și cum ceea ce Îi interesa cu adevărat pe ei era faptul de a fi Împreună și de a privi Împreună lumea printr-un singur ochi, ca un ciclop mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Ster, Împreună cu casa și cu opt hectare de pământ, plus ceva dintr-o pădure În care câțiva copaci doar aveau vârsta ei. De toarta damigenei era legată cu o panglică subțire, roșie, o crenguță de brad. Domnul Húsvágó Își mai salută o dată gazda care Îl urmărea cu privirea din pragul casei, apoi Își puse cu o mișcare scurtă pălăria pe cap, luă damigeana și Începu să coboare scara, atent la fiecare treaptă, ținându-se prudent de balustradă. Știa prea bine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vreodată, nu doar din pricina distanței și a discreției, ci și din pricina unei perdele de muselină prin care se vedea silueta zveltă a Eleonorei, nemișcată În dreptul geamului Înalt al camerei sale. Domnul Húsvágó Își scoase din nou pălăria pentru a le saluta pe cele două femei. Doamna Ster Însă dispăruse și odată cu ea și Eleonora. În locul acesteia rămase un dreptunghi mare, Întunecat, cum au geamurile caselor nelocuite. Ochiul de artist al domnului Húsvágó observă pe sticla neagră a ferestrei conturul fosforescent al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lagăr, unde a rămas până prin '56. Iuri trăia cântându-și povestea vieții sale cui dorea să Îl asculte. Câștiga cât să poată mânca și să se Îmbrace din când În când. Se socotea un mic Soljenițân de cartier și se saluta cu multă lume. La cerere cânta muzică compusă de el pe versurile lui Esenin sau Mandelstam, ținuți la mare preț de doctorul Rancea, și făcea reclamă filmelor lui Tarkovski, Șukșin și Nikita Mihalkov, pe care Îi apreciau și Grațian și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ochiul lumii Întregi Între două sughițuri; era o țară săracă fără continent; un trup fără consistență; un contur; o părere. Dădu un ocol larg În jurul lampadarului, reproșându-și că Își pierduse Încrederea În minuni. Zbura legănat ca un avion ce salută mulțimea la un miting aviatic. Înainte de a se despărți pentru totdeauna de acel loc, văzu un bărbat Înalt, cu ochelari și un fular roșu, care Îi făcea semne amicale de drum bun. Grohăi și el ceva În semn de răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o transpirație rece sub cozorocul scurt al unei șepci din blană de vulpe. O șapcă pe care o ura, dar de care nu se putea lipsi iarna. Toată lumea zâmbea văzându-l cu tichia aia de cămătar pe cap. Unii Îl salutau ironic, scoțând-și căciulile de astrahan sau chiar pălăriile. El se mulțumea să ducă două degete la cozoroc și atât. Dacă și-ar fi scos șapca, ar fi continuat drumul cu capul gol pentru că prefera să răcească decât să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Clio! am strigat din nou și-am făcut un gest exagerat cu mâna. Mi-am dus mâinile căuș la gură, chiar dacă ea nu se afla atât de departe, și am așteptat cât să numeri până la trei. Clio Aames! Apoi am salutat din nou în felul acela vag. Clio, te iubesc! am strigat, fluturând neîncetat din mână. Avea deja un public restrâns când a început să lovească apa împotriva valurilor, dându-și jos masca și tubul de respirat cu o mână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
soarele perfid. Avea o expresie dezaprobatoare puțin cam prea exagerată; dacă te uiți atent la ea, zărești un zâmbet care pândește în colțurile buzelor și deseori la trage spre exterior. — Repetă după mine, zise ea. Nu-i deloc comic să saluți ca Hitler. — Nu-i deloc comic să saluți ca Hitler, am spus, dându-mi jos ochelarii de soare și mijind ochii spre ea. Tuturor li s-a părut comic atunci când a făcut-o Peter Sellers. — Mda, zise ea, ștergându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]