1,450 matches
-
Icar nu e și el un romantic? Narcis nu e un romantic atunci când așează un mormânt în adâncul cunoașterii de sine? în stufoasa legendă a lui Empedocle apare, întîi, un personaj excentric ce se credea de origină divină, umbla cu sandale aurite, cu o mantie de purpură pe umeri și cu o ghirlandă de lauri pe cap, ghicea viitorul și împărțea rețete de însănătoșire, sugerate, pretindea el, de fratele său Apolo, scria poezii, valoroase, probabil, de vreme ce au stârnit admirația lui Aristotel
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Democrit cu cea a lui Parmenide, materia și spiritul, afirmând că totul se explică în lume prin "dragoste" și "ură", în funcție de care lucrurile se organizează și se dezorganizează; la bătrânețe, acest amestec de poet, mag, aventurier și filosof a descălțat sandalele aurite, a aruncat mantia de purpură și ghirlanda de lauri, predicând umilința, ca franciscanii mai târziu, și dispărând, dacă e să-l credem pe Diogene Laerțiu, în craterul vulcanului Etna; sinucidere care pare, prin misterele ci, o capodoperă romantică. Relațiile
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pe un dram pietruit, să vedem de aproape colinele de nisip rezultate din măcinarea rocilor. După ce coborâm, încerc să urc pe prima colină desculț, dar nisipul îmi frige tălpile și mă văd obligat să revin la mașină, să-mi încalț sandalele. E o căldură năpraznică, pe care abia o suport. Cred că temperatura a trecut de patruzeci și cinci de grade Celsius. După un timp, reapar arbuștii pitici, sârmoși, cu rădăcinile acoperite de nisip. Unica formă de viață. Mașina rulează monoton
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
care se cristalizează într-o masă mare de chihlimbar, cutiuța cu semințe de petunii magice, pe care o ai de la iubitul tău, din care vâri câteva în bucata arătoasă de pământ dinspre miazăzi, la câțiva becuteci adâncime, perechea ta de sandale zburătoare, pe care le încalți o secundă și privești de deasupra ținutului patul tău de lemn vechi, uns cu ulei de nuci, și, în fine, puișorul de tigru alb, ghemotoc nevoie mare. mai multe furnici albe apar imediat să adulmece
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
la locul potrivit, adică în ziua nunții tale, în ziua când cavalerul tău puternic va ajunge la tine, la capătul drumului lung și întortocheat, în care aleargă cu fiecare pas cât un maraton, of, dacă i-ai fi putut împrumuta sandalele tale cu aripi, primite de la hermes când erai mică, dar din păcate nu s-ar fi potrivit măsura, iubitul tău este mai mare cu o optime decât tine, măsoară ceva mai mulți becuteci. vecinii tăi îți onorează acum sinceritatea oferită
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
dimineața roz a lacului tău secret, kanas, lacul paletei dumnezeului adevărat, se aud rugile din bisericuța-mariitale-speranțe, vocile solemne ale veverițelor-călugăr, albinuțele superpolenizatoare, cu inelele aurii și argintii ale trupurilor elastice, lucrează intens, cu gurița înfiptă în pistilul petuniilor tale magice, sandalele tale zburătoare au încălțat picioarele din față ale tigrului alb qilin, tigrul prosperității grădinii tale suspendate, să îl facă să se trezească, furnicile albe se țin de picioruțe, lanțuri-lanțuri, în rochia ta albă de mireasă. nouă în al doilea loc
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
a dragostei tale, unde defensiva este atât de bine organizată, totuși nu te neliniștești, anxietatea te poate paraliza, continui să alergi, ajutată câte un pic de roiul de albinuțe superpolenizatoare din talie, uf, măcar dacă te-ai fi încălțat cu sandalele tale cu aripi, primite de la hermes când erai mică, uf, cum graba de a fi fericită poate să orbească o minte atât de bine organizată și prevăzătoare, ca a ta. șase în al cincilea loc: zeița chuang-mu, care își admiră
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
se întîmplă și ne simțim chiar încîntați de neglijența noastră. Suntem în tricou de plajă toată ziua și în picioare purtăm papuci, cărora repede le-au dispărut culoarea și șireturile. Așa îl știu pe Hacik, cu pantaloni de baie cu sandale, cu restul corpului gol, corp negru, dogorit de soare și plin de păr. În cap poartă o pălărie specială de paie, mare cât o umbrelă, prinsă pe sub bărbie cu un elastic. Stranie apariție și Hacik, așa de străin și totuși
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
vedea în dumneavoastră ambiția de a deveni cârmuitorul națiunii. Aici, făcu o scurtă pauză. — Până acum, aceasta a fost o parte și un punct puternic al caracterului dumneavoastră. E necuviincios din partea mea să aduc vorba, dar când erați purtătorul de sandale al Seniorului Nobunaga, v-ați dedicat, din toată inima, îndatoririlor de atunci; iar când ați avut statutul de samurai, v-ați pus toate capacitățile în slujba sarcinilor samuraiului. Niciodată nu ați avut dorința pătimașă de a urca mai sus. Lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
soțiile generalilor și li se oferi un rând de sake. Toți își dădură seama imediat care erau intențiile lui Nobumori. A doua zi dimineața, așa cum se așteptase toată lumea, Nobumori luă o halebardă mare, în chip de toiag, își legă o sandală de paie pe piciorul stâng umflat - rănit în lupta pentru apărarea castelului - și porni, șchiopătând, spre poartă. Îi convocă pe apărători la adunare, se urcă în turnul cu acoperiș al porții și-și cuprinse cu privirea forțele. Avea mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
puțin, așteptând nemișcat ca o stâncă. Curând, dinăuntru se auzi glasul lui Mitsuharu: — E nevoie de un răspuns și îl voi scrie mai târziu. Spune-i călugărului să aștepte. Gardianul se înclină politicos spre intrare și reveni la postul său. Sandalele sale de paie nu scoteau aproape nici un sunet pe cărare, în timp ce se îndepărta discret. O vreme, Mitsuharu și ceilalți trei stătură cufundați într-o tăcere desăvârșită și o atmosferă sfâșietor de înghețată. Din când în când, câte o prună coaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
loc: — Cine pleacă? — Seniorul Mitsuhide. — Ce?! Da, stăpâne. S-a gătit cu o ținută ușoară pentru munte și îl însoțește numai Amano Genemon. Plănuiesc să-și mâne caii până la Hiyoshi. Sau, cel puțin așa a spus Seniorul Mitsuhide, în timp ce încălța sandalele de paie la ușă, adineaori. Mitsuharu nu lipsea niciodată de la rugăciunile de dimineață, în fața capelei castelului și la altarul familiei, dar, în ziua aceea, le neglijă pe amândouă. Echipându-se atât cu sabia lungă, cât și cu cea scurtă, porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aștepta pe Mitsuharu, Mitsuhide se întâlni, pe neașteptate, cu cineva pe care nu plănuise câtuși de puțin să-l întâlnească. Omul era îmbrăcat într-o robă călugărească, de culoare cafeniu-verzuie, cu glugă de aceeași culoare, și purta jambiere albe și sandale de paie. Avea peste șaptezeci de ani, dar buzele îi păstrau o roșeață tinerească. Sprâncenele lui erau de un alb pur și arăta ca o barză îmbrăcată în sutană de călugăr. Îl însoțeau doi slujitori și un copil. — Senior Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în paj și permanent lângă el. Această rectificare urma să fie și pentru binele lui. — Ieșiți în grădină? îl întrebă Ranmaru. Nobunaga se oprise pe verandă, iar Ranmaru ieșise în grabă din odaia pajilor pentru a pune o pereche de sandale pe treaptă. Era plăcut să aibă în slujba lui un om atât de binevoitor și ager la spirit, își spuse Nobunaga; se obișnuise cu acest gen de solicitudine, cam de zece ani încoace. Nu, nu mă duc în grădină. Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca nimănui să nu-i scape nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide își puse mâinile pâlnie la gură și strigă: — Scoateți potcoavele cailor și aruncați-le! Comanda strident dată din primele rânduri se auzea clar. — Toți pedestrașii să încalțe sandale de paie noi. Nu purtați sandale cu curelele desfăcute după mersul pe drumurile de munte. Dacă baretele s-au rupt, legați-le îndeajuns de strâns astfel încât, dacă se udă, să nu vă roadă picioarele. Pușcași, tăiați fitilele flintelor la lungimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide își puse mâinile pâlnie la gură și strigă: — Scoateți potcoavele cailor și aruncați-le! Comanda strident dată din primele rânduri se auzea clar. — Toți pedestrașii să încalțe sandale de paie noi. Nu purtați sandale cu curelele desfăcute după mersul pe drumurile de munte. Dacă baretele s-au rupt, legați-le îndeajuns de strâns astfel încât, dacă se udă, să nu vă roadă picioarele. Pușcași, tăiați fitilele flintelor la lungimea de un picior și legați-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aproape ca și cum ar fi citit un text scris: — Bucurați-vă. Astăzi, stăpânul nostru, Akechi Mitsuhide, va deveni conducătorul țării. Să nu aveți nici cea mai mică umbră de îndoială. Glasul său ajungea până departe, la pedestrași și la purtătorii de sandale. Toți icniră, ca și cum ar fi tras aer în piept pentru ultima dată. Dar acel gâfâit nu conținea nici un dram de bucurie sau de aclamare. Era mai mult ca un fior. Toshimitsu închise ochii și ridică tonul aproape ca și cum i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era încă întunecat. Curentul râului Katsura descumpăni, un moment, caii de război, în timp ce încercau să treacă prin vad. Jerbe de spumă albă țâșniră în sus, răsturnându-se înapoi peste ele însele. Întreaga armată tremura, pe când oamenii plescăiau prin apă cu sandalele de paie ude. Deși erau leoarcă, nici unul dintre trăgători nu-și lăsa fitilele să se umezească. Valurile limpezi li se ridicau până peste genunchi și erau mai reci decât gheața. Fără îndoială, fiecare ofițer și soldat, trecând râul, era adâncit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și încă nu le trecuse prin minte că inamicul putea fi Nobunaga. Cinstitul și îndărătnic spirit al clanului Akechi, devotat simțului de dreptate, fusese transmis de la comandanții de companii, prin eșaloanele inferioare, până la cel mai umil infanterist sau purtător de sandale. — Priviți, se luminează de ziuă. — În curând se vor arăta zorii. Ajunseseră în zona dintre Nyoigadake și lanțul muntos. care delimita marginea răsăriteană a orașului Kyoto. Tivul masivului de nori scânteia roșu viu. Dacă oamenii își încordau vederea, puteau desluși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și îl aruncă spre fețele celor trei oameni. Apoi, mai azvârli un tăciune în cămară și altul spre tavan. — Înăuntru! — Înăuntru trebuie să fie! Ținta lor era Nobunaga. În acea clipă, își forțară intrarea, împrăștiind în jur lemnele aprinse cu sandalele lor de paie, în timp ce se răspândeau prin clădire. Flăcările începură să urce repede pe coloane și pe ușile glisante, ca niște vițe cu frunze roșii. Pajul și maestrul ceaiului stăteau nemișcați în timp ce focul îi învăluia și pe ei. În grajduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
imediat. Repede! Dacă situația i-ar fi permis, lui Hideyoshi i-ar fi venit să plângă în hohote. Îl slujise pe Nobunaga de la vârsta de șaptesprezece ani. Fusese mângâiat pe cap de mâinile acelui om, iar propriile lui mâini duseseră sandalele de paie ale stăpânului său. Iar acum, acel stăpân nu mai era pe lume. Relația dintre Nobunaga și el nu fusese una oarecare din nici un punct de vedere. Fusese o relație de un singur sânge, de o singură credință, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
audă toată lumea: — Zvonurile pe care le auziți sunt, cu siguranță, adevărate. Seniorul Hideyoshi se pricepe să găsească scuze și este, fără îndoială, modest. Demult - acum peste douăzeci de ani - nu era decât un rândaș care mătura bălegarul cailor și ducea sandalele Seniorului Nobunaga. E admirabil că nu a uitat acele zile. Și râse de propria lui obrăznicie. Ceilalți, pesemne, rămaseră surprinși. Conversațiile încetară dintr-o dată și toți începură să-și mute privirile de la Hideyoshi, care încă mai stătea așezat în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sus pe cer, își retrăsese armata în Fuchu, castelul fiului său. — Slavă zeilor că ești nevătămat, spuse soția lui, când îi ieși în întâmpinare. — Ai grijă de răniți. De mine te poți ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; doar stătea în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură să intre, în pas vioi, pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
decât își imaginase Inuchiyo că avea să fie. Inuchiyo fu mai binevoitor decât de obicei în primirea pe care i-o făcu generalului înfrânt. Toshinaga era la fel de îngrijorat ca și tatăl său și-l ajută pe fugar să-și scoată sandalele îmbibate de sânge. — Mă simt de parcă aș fi la mine acasă. Bunătatea impresionează profund pe cel aflat în abisul deznădejdii și îl face să nu mai fie suspicios și plin de amărăciune. Este singurul lucru care îl determină să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca pe vremea când el și Hideyoshi locuiseră în case despărțite doar printr-un gard. În sfârșit, Inuchiyo îl invită pe Hideyoshi înăuntru. Hideyoshi, însă, se opri privind în jur fără a schița măcar un gest de a-și dezlega sandalele de paie. — Clădirea de-acolo - e bucătăria? întrebă el. Când Inuchiyo răspunse afirmativ, Hideyoshi porni într-acolo: — Vreau să-ți văd soția. E aici? Inuchiyo fu luat complet pe nepregătite. Tocmai se pregătea să-i spună lui Hideyoshi că, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]