KorAP: Find »[drukola/base=sanie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...100 >

2,488 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

și tăiau cărări. Fumuri se înălțau drept în sus și sunetele și glasurile loveau ca într-o sticlă sonoră. Călări pe cai, Faliboga și Lepădatu se duseră și cercetară girezile de paie și stogurile mari de fân. Oamenii veneau cu sănii la încărcat. În apropiere, ciobanii luminau locul în jurul perdelelor în care stăteau grămădite oile. Până în fundul zării se întindea o pânză albă, nepătată. Din senin, uneori cobora ca o fumegare, se apropia, ș-un convoi lung de corbi presăra puncte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dulce cătră vale. Și-ndată, ca fulgerul, se răspândi zvon că sosește boierul Avrămeanu. Bordeienii izvorâră ca furnicile din toate părțile. Ieșeau și femeile și copiii desculți își întindeau capetele pe după creasta mușuroaielor lor. Într-adevăr, sosea stăpânul într-o sanie cu patru cai, și cu zurgălăi care sunau felurit. Faliboga și cu Iana lui ieșiră din bordeiul lor în cojoace curate și coborâră spre curte întru întâmpinare. —Vai! Sandule! strigă muierea vătafului cu uimire. Așa mândră sanie încă n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
stăpânul într-o sanie cu patru cai, și cu zurgălăi care sunau felurit. Faliboga și cu Iana lui ieșiră din bordeiul lor în cojoace curate și coborâră spre curte întru întâmpinare. —Vai! Sandule! strigă muierea vătafului cu uimire. Așa mândră sanie încă n-am mai văzut... —Taci, femeie, răspunse Faliboga râzând, că este în sanie ceva și mai mândru, și mai minunat... —Ce este? Apoi eu îs mai nalt și am și gâtul mai lung... Ridică-te și tu în vârful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și cu Iana lui ieșiră din bordeiul lor în cojoace curate și coborâră spre curte întru întâmpinare. —Vai! Sandule! strigă muierea vătafului cu uimire. Așa mândră sanie încă n-am mai văzut... —Taci, femeie, răspunse Faliboga râzând, că este în sanie ceva și mai mândru, și mai minunat... —Ce este? Apoi eu îs mai nalt și am și gâtul mai lung... Ridică-te și tu în vârful degetelor și vezi... Alei! Sandule! asta are să fie stăpâna noastră... Mândră duducuță!... Într-adevăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
spre vataf și-l privi pieziș, cu sprâncenele puțin încruntate. —De ce zici tu vorba asta, Sandule? —Hei, Iano, hulubița asta-i pasere de târguri - ș-are să desfacă pe boier de pustietățile noastre... Iana nu răspunse; își aținti ochii arzători asupra săniei care venea domol acuma; privi lung obrazul trandafiriu învăluit în blănuri al cucoanei celei tinere; după aceea se trase în dosul lui Faliboga și se învăli mai bine în cojocu-i de berbec. Om vedea și noi ce drac a mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
obrazul trandafiriu învăluit în blănuri al cucoanei celei tinere; după aceea se trase în dosul lui Faliboga și se învăli mai bine în cojocu-i de berbec. Om vedea și noi ce drac a mai ieși de-aici, șopti ea încet. Sania trase la scara caselor de vălătuci. La ferestre fâlfâiră perdelele albe - parcă se desfăcură niște pleoape; ușa se deschise și călugărița se strecură în cerdac, subțirică, în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
desfăcură niște pleoape; ușa se deschise și călugărița se strecură în cerdac, subțirică, în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate părțile veneau bordeieni și se adunau în jurul săniei, cu căciulile în mână. Se desfăcu întăi din blănuri și se coborî sprinten cuconu Jorj, cu fața-i smeadă plină de un zâmbet fericit. Pe urmă se dădu jos, trăgându-și încheieturile, boierul cel bătrân, gros și greoi, cu mustăți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
brațele lui Avrămeanu, și subțirica cea balaie, cu căciuliță albă pe-o sprânceană, și c-o blăniță ca puful în jurul ochilor ș-a urechiușelor. Intrară în casă. Călugărița-i urmă plecată din șele și cuviincioasă. Oamenii stăteau în loc. Priviră întăi sania, și caii, și vizitiul cu blana-i albastră și cu căciula-i buhoasă căzăcească; pe urmă, după ce sania trecu spre grajduri, ei rămaseră vorbind despre boieri și despre minunatele ținuturi din care veneau acești oameni fericiți și bine hrăniți. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
puful în jurul ochilor ș-a urechiușelor. Intrară în casă. Călugărița-i urmă plecată din șele și cuviincioasă. Oamenii stăteau în loc. Priviră întăi sania, și caii, și vizitiul cu blana-i albastră și cu căciula-i buhoasă căzăcească; pe urmă, după ce sania trecu spre grajduri, ei rămaseră vorbind despre boieri și despre minunatele ținuturi din care veneau acești oameni fericiți și bine hrăniți. Era ca o lumină în viața lor, ca sosirea unui domnitor. Când ieșiră boierii din casă, bordeienii se așezară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
arătarea fericită a stăpânei lor: — Auzi, Sandule, o chiamă Zina. Faliboga mormăi ceva neînțeles. Boierii intrară în casă. Apoi peste puțin ieși cuconu Jorj singur; și chemând pe Faliboga, îi zise cu glas tare: —Sandule, să trimeți un om cu sania până la comună, s-aducă de la crâșmă trei vedre de rachiu... Să dai cinstea asta la oameni... chiar în ia-sară... Da’ să fii cu luare-aminte... Am înțeles, cuconașule, răspunse Faliboga. Da’ când vă-ntoarceți? — Cine? întrebă boierul. A! cuconiței nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lumina ochilor o arătare blândă. A doua zi zurgălăii tremurară limpede, cu tonuri felurite, în liniștea vălcelei. Frigul mai scăzuse și soarele lucea pe un cer senin și verde ca piatra de chiclaz. Cei patru cai încordați traseră la scară sania plină de blăni și de cergi mițoase; iar vizitiul, cu căciula-i buhoasă, stătea drept și mândru, nici nu catadicsea să se uite spre umilitele icoane care se zugrăveau în juru-i. Bordeienii se adunaseră iar, așteptând plecarea stăpânilor. În geamlâcul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cunoscu numaidecât. Zise cu oarecare mirare: A! domnu Vâlcu!... De când pe la noi? — Chiar acu am căzut... răspunse primarele închinându-se adânc spre cuconița Rozina. Un moment, domnule primar... un moment! Și boierul ajută de subsuori pe tânără, o potrivi în sanie și grămădi cergi în juru-i. Ea îl privea cu ochișorii scânteietori și cu botișorul rumăn zâmbind. —Vreme splendidă, ciripi ea dulce, să mergem, Georges, să mergem, să nu întârziem!... Un moment... îi șopti Avrămeanu în treacăt, în franțuzește... am ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ochișorii scânteietori și cu botișorul rumăn zâmbind. —Vreme splendidă, ciripi ea dulce, să mergem, Georges, să mergem, să nu întârziem!... Un moment... îi șopti Avrămeanu în treacăt, în franțuzește... am ceva de spus omului acestuia... Se sui cu greutate în sanie și boierul cel bătrân. Din cerdac, cuvioasă, cu genele plecate, privea neclintită călugărița. Stăpânul trecu spre primar și-l luă la o parte. Vorbiră încet, foarte puțin. Avrămeanu se descheie domol la blană, vârî o mână la piept și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în altă parte și încheindu-se la blană. La revedere, domnule Vâlcu, la revedere! — Cu tot respectul... vorbi ceva mai tare primarele și se ploconi spre blănița albă. Cuconița clipi numai din ochi; Avrămeanu se grăbi să se suie în sanie. Călugărița coborî iute din cerdac. Faliboga se apropie și el din partea cealaltă, vizitiul se aplecă îndărăt, și cu toții așezară blănurile și cergile. —Sandule, mai zise boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să veniți sănătoși... Își scoaseră și bordeienii căciulile din cap. Cu bine! strigă iar boierul. Hai, Costache! Vizitiul pocni din bici, zurgălăii prinseră a suna și sania porni repegior la deal. În urmă, se grăbi și domnu Vâlcu, cu căluțul și cu săniuța, grămădit în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i se vedea. —Măi Niță, grăi Faliboga cătră Lepădatu... ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
datoria... Altfel aici noi în de noi trăim - și n-avem nici popă, nici primar... Mai vine perceptoru o dată pe an după parale, și gata! Faliboga râdea, privind spre săniuța de scânduri nevopsite, care grăbea ca un pui după mândra sanie boierească. — Măi Niță, mai zise el. Tare ai mai rămas tu cu gura căscată... ca și ieri... Parc-ai văzut o zână din poveste... Pune-ți, măi Niță, căciula în cap... Zurgălăii cu dulce sunet se stânseră în depărtare; curtea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
spune că se duce să se dea cu capu-n jos într-o fântână. Tâmplele iarăși i se zbătură ca sub flăcări. Așa că noi o învălim bine și frumos, urmă nana Floarea cu glas dulce, și o potrivim bine în sanie. Bucuroase suntem că i-a trecut aceea care spui tu. Eu iau copilul; mă înfășur în sarică și-l țin în brațe. Vremea nu-i tare. Calu-i bun. Tu stai în picioare dinaintea noastră. Dacă pornim mâni dimineață, sara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în clanță; s-a aplecat la geamul de alături: —Bezarbarză! Numaidecât s-a auzit frământare dincolo și Bezarbarză și-a vârât creasta de păr în fereastră. —Onule, a poruncit Culi; când s-a face ziuă, să fie Murgu înhămat și sania plină de fân. Auzit-ai? — Auzit; se face întocmai! a răspuns sluga. S-a ferit de la geam și s-a dus la patul lui de lângă sobă; a plecat fruntea și a adormit iar, numaidecât. Într-adevăr, ceața începea să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nu catadicsi să răspundă la asemenea observație. Încă se amestecau în el otrăvurile și dezgusturile și încă nu-i venise vremea să rupă din el mânia. —Așa-i acest Culi totdeauna! oftă bătrâna. Feciorul ei ieșise, întorcând aceleași sprâncene posomorâte. Sania era trasă dinaintea ușii; calul înhămat. Vremea se arăta moale și senină. Ion Bezarbarză, sluga, umbla aprig împrejur, grămădea fânul în lada săniei, întindea bine cergile. Tropăia cu bocancii lui grei, din când în când își trecea un pumn pe sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din el mânia. —Așa-i acest Culi totdeauna! oftă bătrâna. Feciorul ei ieșise, întorcând aceleași sprâncene posomorâte. Sania era trasă dinaintea ușii; calul înhămat. Vremea se arăta moale și senină. Ion Bezarbarză, sluga, umbla aprig împrejur, grămădea fânul în lada săniei, întindea bine cergile. Tropăia cu bocancii lui grei, din când în când își trecea un pumn pe sub nas, întorcea ochii vii spre stăpânu-său, aștepta un cuvânt. Vedea că stăpânul său e într-un ceas crâncen. Ca să nu lese nici o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a ornicului. Ornicul bătea ceva mai repede și cu mult mai tare. Cu brațul liber, bolnava se închină spre candelă de trei ori. Avea nădejde bună. Era însă prea ușoară în brațele celui ce-o purta. Cum o așeză în sanie și o învăli cu lăvicerele, omul veni iar în casă și opri limba ceasornicului. A oprit limba ceasului, zise tainic Bezarbarză cătră nana Floarea. Ea ridică din umeri cu obidă. Faptele lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ceasornicului. A oprit limba ceasului, zise tainic Bezarbarză cătră nana Floarea. Ea ridică din umeri cu obidă. Faptele lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această plecare pripită, dis-de-dimineață. Sluga făcu: Hm! Vârî carabina și înfipse biciul la bourii săniei, dădu fuga să-și ia căciula, și-o îndesă peste părul răzvrătit, căută un toiag într-un cotlon și o luă repegior pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace; nu lăsa răgaz nourilor de vreme rea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
repegior pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace; nu lăsa răgaz nourilor de vreme rea să se spargă. Am adăpat vaca! precum și junincile! strigă el din capătul poienii. Am pus arma și biciul! Culi umbla prin jurul săniei, pipăind. Ce spune nebunul ăla? Nana Floarea voia să-i dea lămuriri. El nu le mai așteptă. —Ei, v-ați așezat? ori mai aveți mult? —Vai, băiete, cum grăiești tu așa de răstit! — Grăiesc cum trebuie; nu mai avem de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
căci, în aceste singurătăți, și mai ales la o vreme ca asta, nu era nici o primejdie de hoți. Culi nici nu privi ceea ce lăsa în urmă și îndemnă calul. După ce ieși la drumușor, băgă de samă că Vidra umbla în urma săniei. Opri și opinti un răcnet cumplit, adăogind o sudalmă cu totul neașteptată, încât cățelușa își supuse coada și se duse cu grăbire înapoi acasă. Nana Floarea își trase broboada peste gură. Bolnava zâmbea; părea a avea în ea o putere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
totul neașteptată, încât cățelușa își supuse coada și se duse cu grăbire înapoi acasă. Nana Floarea își trase broboada peste gură. Bolnava zâmbea; părea a avea în ea o putere nouă; îi înfloriseră obrajii. Un răstimp de jumătate de oră, sania merse destul de bine. Calul pufnea în răcoarea dimineții și răsăritul încununa cu aur depărtările de codri. Apoi calea poticni într-un loc râpos. Culi coborî cu mișcări rupte și luă pe Murg de căpăstru. Îl duse până la altă așezătură. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]