2,314 matches
-
fericită.” Lirismul rece-justificativ reconsideră vechile patetisme, evitând o poezie propriu-zisă a proceselor de conștiință, dar adăugând o anume gravitate, de esență morală, noii etape poetice: „Ei, da, nu-i ușor / să fii călărețul și calul și spada / să fii și satira, să fii și balada / [...] Sub vreme să fii și să-i fii ziditorul”. Tema măștii se instalează solid și va reapărea constant în culegerile următoare, la fel cea a trecerii implacabile a timpului. După parcurgerea câtorva spirale ale regăsirii de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
Cu pas ușor.” (G. Coșbuc- Nunta Zamfirei ) Eufemismul constă în îndulcirea unei expresii dure sau jignitoare prin înlocuirea ei cu alta. Exemplu: "Zici adesea de una ajunsă în vârstă cuvioasă Că atestatul vremii nu va să-l primească.” ( G. Alexandrescu - Satiră.Duhului meu) " De la adormirea bătrânului Ștefan -Voievod, părintele Moldovei, trecuseră șaptezeci și doi de ani.” (M. Sadoveanu - Nicoară Potcoavă ) Gradația este figura de stil care constă în trecerea treptată, crescândă sau descrescândă, de la o idee la alta și prin care se
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
persoane, caractere, concepții, moravuri și aspecte negative ale vieții sociale. Exemplu: 1907- Din primăvară până-n toamnă de I.L.Caragiale - romanța - specie a genului liric, sentimentală, ușor meditativă, nostalgică, adeseori acompaniată de muzică. Exemplu: De ce nu-mi vii de M. Eminescu - satira - specie a genului liric ridiculizând moravuri, caractere, aspecte negative, individuale sau sociale. Exemplu: Satiră. Duhului meu de Gr. Alexandrescu Tot în cadrul genului liric se întâlnesc unele poezii cu formă fixă: - gazelul -specie a genului liric, alcătuită din distihuri, folosind aceeași
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
până-n toamnă de I.L.Caragiale - romanța - specie a genului liric, sentimentală, ușor meditativă, nostalgică, adeseori acompaniată de muzică. Exemplu: De ce nu-mi vii de M. Eminescu - satira - specie a genului liric ridiculizând moravuri, caractere, aspecte negative, individuale sau sociale. Exemplu: Satiră. Duhului meu de Gr. Alexandrescu Tot în cadrul genului liric se întâlnesc unele poezii cu formă fixă: - gazelul -specie a genului liric, alcătuită din distihuri, folosind aceeași rimă din primul distih în versul al doilea din celelalte distihuri, după ce primele două
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
Satiricul apare ca o formă de ridiculizare nemiloasă a unor aspecte negative din viața socială, a unor trăsături negative de caracter și a unor moravuri, respinse în numele unor valori superioare. Principala specie literară care concretizează această modalitate a comicului este satira, în care demascarea răului se realizează cu vehemență. Finalitatea acestei critici incisive este îndreptarea viciilor din viața individului sau a societății. Putem urmări evoluția speciei încă din antichitate ( când a fost ilustrată în mod magistral de Horatius, Marțial sau Juvenal
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
din viața individului sau a societății. Putem urmări evoluția speciei încă din antichitate ( când a fost ilustrată în mod magistral de Horatius, Marțial sau Juvenal) până la Boileau, Voltaire, Grigore Alexandrescu sau Mihai Eminescu. Satiricul nu se limitează însă la cadrul satirei, ci apare și în diverse alte specii literare ca momente și atitudini. În comedie, epigramă, fabulă, epistolă, parodie, roman, schiță etc. În cunoscutele Scrisori eminesciene, satiricul îmbracă forme variate, îndreptate împotriva unor moravuri caracteristice epocii, pe care poetul le-a
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
epigramă, fabulă, epistolă, parodie, roman, schiță etc. În cunoscutele Scrisori eminesciene, satiricul îmbracă forme variate, îndreptate împotriva unor moravuri caracteristice epocii, pe care poetul le-a înfierat. Scrisoarea II se deschide cu o suită de interogații retorice care pregătesc izbucnirea satirei împotriva scriitorilor improvizați care fac din artă un mijloc de parvenire: Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care- ncearcă prin poeme să devie cumularzi, Închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane, Sunt cântați în cafenele
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
datorită unor interpreți ca Matei Millo sau, mai încoace, Miluță Gheorghiu. În „cânticelele comice”, A. configurează o „galerie de tipuri contimporane”, unele imortalizând figuri pe cale să dispară (Surugiul, Paraponisitul, Barbu Lăutarul), altele înfățișând imperisabili marțafoi (Sandu Napoilă ultraretrogradul, Clevetici ultrademagogul). Satira e mai densă în „cânticele”, siluetele sunt mai pregnante, în genere, decât în comedii, care, și ele, se structurează în jurul câte unui tip fistichiu, ilariant ori cu hazoase monomanii. După 1874, A. nu mai scrie piese vesele. În 1880, dă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
la greci, pe care le-a publicat, împreună cu alte câteva articole despre literatura latină, în „Instrucțiunea publică” (Essagiu asupra lui Omer, Esiod și Erodot, Literatura latină, Ovidiu, Scepticismul la greci, Poezia dramatică la greci, Poezia lirică la greci, Poezia bucolică, satira și epigrama). În domeniul istoriei naționale și al filologiei, contribuția sa este însă remarcabilă. În tradiția Școlii Ardelene, al cărei continuator se considera (este editor al cronicii lui Gh. Șincai, 1853-1854), a inaugurat, alături de M. Kogălniceanu și N. Bălcescu, studiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287756_a_289085]
-
la salariu”, „la scumpirea benzinei”, în timp ce descântecele pot fi „de conjunctură”, „de intrare în NATO” (acesta „să zâce la răsăritul soarelui în fața Bruxellesului”) ș.a.m.d. În volumul următor, Rondeluri implementate (1999), P. părăsește stilul folcloric, dar nu abandonează filonul satirei sociale, politice ori de moravuri. Histrionismul funciar al autorului (primul poem amenință că „L. Perța” se va „implementa” în întreaga țară) înscrie întotdeauna o notă de autoironie, de umor bonom, care camuflează fibra moralistă în ludicul până la urmă gratuit. Multe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288764_a_290093]
-
clasică, I-II, București, 1929-1930; ed. Iași, 2003; Curs de istoria literaturii latine. Epoca ciceroniană, Iași, 1931; Răsfoind scriitorii clasici, București, 1942; Străini vestiți în luptele din Roma veche, pref. Lucian Dumbravă, Iași, 1982. Traduceri: Petronius, Satyricon, București, 1923; Juvenal, Satire, București, 1928. Repere bibliografice: Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 57, 68; Nichifor Crainic, „Figuri din Antichitatea clasică”, „Gândul nostru”, 1930, 5; I. Al-George, „Figuri din Antichitatea clasică”, CL, 1930, 2; C. Balmuș, „Figuri din Antichitatea clasică”, VR, 1930, 4-5
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288033_a_289362]
-
Crucea). Puține dintre scrierile sale au fost tipărite. O poezie incendiară, Recunoștința Valahiii, apare în „Curierul românesc”, iar traducerea elegiei La Chute des feuilles de Millevoye, în „Curiosul”. O alegorie, ce biciuia trădătorii revoluției, a intrat într-o culegere de Satire politice alcătuită la 1884 de C.D. Aricescu. Dintre manuscrise rețin atenția două pamflete antimonarhice, îndreptate împotriva domnitorilor Gheorghe Bibescu și Barbu D. Știrbei: Adresa recunoscătoare la plecarea prințului Știrbei din Principat (datat Craiova, 1853) și Neamului românesc, prea plecată plângere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286250_a_287579]
-
plângere, care îl așază pe între creatorii speciei la noi. El mânuiește un limbaj violent și sigur, traducând exact intensitatea indignării. Poseda arta dificilă a portretului moral, și mai ales o retorică flexibilă, cu treceri repezi de la ironia subtilă la satiră (M. N. Rusu îl vede drept „Paul-Louis Courier al nostru”). A mai publicat broșurile prounioniste Ce se cuvine să cerem de la Adunarea ad-hoc (Paris, 1856), Privire asupra trecutului și prezentului Principatelor Moldo-Române (1857), O aruncătură de ochi asupra Unirii Principatelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286250_a_287579]
-
asupra trecutului și prezentului Principatelor Moldo-Române (1857), O aruncătură de ochi asupra Unirii Principatelor Române (1857), semnată Un Român din București, și O aruncătură de ochi asupra administrației Valahiei de la 1849 la 1859, semnată Un Român. SCRIERI: O alegorie, în Satire politice care au circulat în public, manuscrise și anonime între anii 1840-1866, îngr. C. D. Aricescu, București, 1884, 13-15; Adresa recunoscătoare la plecarea prințului Știrbei din Principat (publ. M. N. Rusu), RL, 1973, 31. Repere bibliografice: M. N. Rusu, Un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286250_a_287579]
-
el, eroii astronauți americani sunt, după cum sugerează titlul capitolului, văzuți ca echivalentul modern al îngerilor. Desigur, în capitol ei continuă să se prăbușească și să moară, dezvăluind mândria umană în termenii reificării lor ca eroi. În aceasta se poate vedea satira socială a lui Wolfe. Dar și Dekker scria satire sociale și, într-adevăr, conceptul medieval al dansului macabru a fost fundamental satiric pe socoteala trufiei umane. Satira lui Wolfe este, deci, o versiune târzie, datând din secolul al XX-lea
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
văzuți ca echivalentul modern al îngerilor. Desigur, în capitol ei continuă să se prăbușească și să moară, dezvăluind mândria umană în termenii reificării lor ca eroi. În aceasta se poate vedea satira socială a lui Wolfe. Dar și Dekker scria satire sociale și, într-adevăr, conceptul medieval al dansului macabru a fost fundamental satiric pe socoteala trufiei umane. Satira lui Wolfe este, deci, o versiune târzie, datând din secolul al XX-lea, a unei teme vechi. În Anul minunat, 1603, de
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
mândria umană în termenii reificării lor ca eroi. În aceasta se poate vedea satira socială a lui Wolfe. Dar și Dekker scria satire sociale și, într-adevăr, conceptul medieval al dansului macabru a fost fundamental satiric pe socoteala trufiei umane. Satira lui Wolfe este, deci, o versiune târzie, datând din secolul al XX-lea, a unei teme vechi. În Anul minunat, 1603, de exemplu, o soție bolnavă de ciumă care se așteaptă să moară îi mărturisește soțului ei cizmar că nu
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
auriu. Deși Hunter Thompson este deseori catalogat drept nou jurnalist 84, jurnalismul său gonzo, după cum a fost descris, ocupă o poziție anormală vizavi de jurnalismul narativ. Dificultatea constă în faptul că jurnalismul său, deși este narativ, conține și elemente de satiră scandaloasă, iar limita dintre ficțiune și non-ficțiune este neclară. Se spune că acesta ar fi motivul pentru care Bill Cardoso, un reporter de la ziarul National Observer, pe care Thompson l-a cunoscut în 1968 când scria despre campania electorală a
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
un pionier al lui Ned Ward (inclusiv prin vulgarisme). În lucrarea Spaime și scârbe în Las Vegas (Fear and Loathing in Las Vegas), Thompson merge în mijlocul raiului american al jocurilor de noroc, aparent în căutarea visului american. Dar elementele de satiră ne fac să ne întrebăm dacă adevărata intenție a autorului este să micșoreze distanța dintre subiectivități sau să o mărească prin ultraj senzațional. Acesta ar putea fi unul din răspunsurile privitoare la relația dintre jurnalismul "gonzo" și cel literar. Întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
întrebare ce ține de această relație este dacă scopul ideologic al jurnalismului literar este de a micșora distanța dintre subiectivități sau dintre Ceilalți, jurnalismul gonzo al lui Thompson reprezintă - ca să cităm din critica postcolonială - colonialul Celălalt, scriind înapoi imperiului. În satiră, "imperiul" (sau visul american, după caz) este forțat să vadă o față a sa pe care numai un Celălalt marginalizat o poate oferi. Doar pentru că Thompson, Mailer și Didion și-au afirmat subiectivitatea cu atâta ușurință, nu ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
mod absolut coerent, ea spune: "M-am urcat în avion fără să mă uit înapoi și am stat țeapănă până când avionul a părăsit solul. Nu mi-am pus centura de siguranță. Nu m-am sprijinit de spătar" (106). În această satiră post-imperialistă, Thompson rămâne băiatul cel rău al Americii, nu numai defecând în mod simbolic asupra valorilor tradiționale ale Americii, ci și aducând în discuție, în narațiunile sale scrise sub influența drogurilor, noțiunea însăși a ceea ce se consideră a fi starea
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
, publicație de „humor și satiră”, apărută la Sibiu, lunar, în mai multe serii: de la 1 ianuarie 1881 până în iunie 1895, de la 1 ianuarie 1903 la 1 mai 1905; bilunar, de la 15 ianuarie 1924 până la decembrie 1927, iarăși lunar, în intervalul 20 ianuarie 1928 - 10 februarie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286033_a_287362]
-
proză, scenete de profil, dar și sentințe morale sau articole politice pe ton grav, precum și lirică sentimentală. Se reproduc pagini din G. Ranetti, G. Topîrceanu (Romanță autumnală, Balada unui greier mic), Otilia Cazimir. Se republică din scrierile lui I. L. Caragiale (satira Mic și mare și două epigrame). Într-o notiță inserată în numărul 9 din 1883, e condamnată epigrama lui Al. Macedonski la adresa lui Eminescu. O relatare cu iz anecdotic din viața creatorului Luceafărului găzduiește numărul 7 din 1929 și tot aici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286033_a_287362]
-
strategii din domeniul criticii literare. Asemenea strategii sunt bazate pe luarea în considerare a tipologiei narative, a progresiei narațiunii și a coeziunii sale. Una dintre tipologiile frecvente conținând patru tipuri narative de bază include povestirea romanțată, comedia, la tragedia și satira. În cazul variantei „romanțate” un erou trece printr-o serie de provocări cu care este presărat drumul spre ținta lui sau spre victoriasa finală, iar esența călătoriei este lupta în sine. Scopul „comediei” este restaurarea ordinii sociale, iar eroul trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
este lupta în sine. Scopul „comediei” este restaurarea ordinii sociale, iar eroul trebuie să posede abilitățile sociale necesare pentru a învinge pericolele ce amenință această ordine. În „tragedie”, eroul este învins de forțele răului și ostracizat de către societate. În fine, „satira” oferă o perspectivă cinică asupra hegemoniei sociale. Pentru mai multe detalii, vezi Chanfrault-Duchet, 1991; Gergen, 1988; Murray, 1988) Progresia narațiunii se referă la evoluția intrigii în timp. Într-o „narațiune progresivă”, povestea avansează constant (figura 5.1). În „narațiunea regresivă
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]