1,572 matches
-
care trecuseră peste ele. Și eu, și Yazaki ne-am oprit de mai multe ori, sprijinindu-ne cu mâinile de pereți ca să ne recăpătăm suflul. La etajul al doilea era un culoar lung, la fel ca acela de jos, care scârțâia din toate Încheieturile. Din spatele uneia dintre ușile solide răzbăteau sunetele Înăbușite ale unei tobe În ritmuri de rap. Partea interioară a ușii probabil era capitonată cu câteva straturi de materiale antifonice. Muzica se auzea foarte slab, dar aveam impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
rotile? Își curmă firul gândurilor. N-avea nici un sens să facă speculații în legătură cu lucruri pe care nu le putea îndrepta. Avea chestiuni mai presante de rezolvat, ca, de exemplu zgomotul ciudat pe care-l scotea scaunul cu rotile. — Scaunul tău scârțâie, aduse el vorba. Așa face întotdeauna? Ea clătină din cap. — Face așa de câteva săptămâni încoace. Cred că s-a stricat. Domnul J.L.B. Matekoni se lăsă în genunchi și se uită la roți. Nu mai reparase vreodată un scaun cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
NOUĂ Vântul trebuie să vină de undeva Ieșiră din oraș în dubița albă a lui Mma Ramotswe. Drumul prăfuit era accidentat, aproape că dispărea ici-colo în gropi adânci sau se unduia într-o mare de valuri care făcea dubița să scârțâie și să zăngănească în semn de protest. Ferma nu era decât la doisprezece kilometri de sat, dar înaintau cu greu, iar Mma Ramotswe era bucuroasă să o aibă pe Mma Potsane alături. S-ar fi putut rătăci în savana uniformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Elena Marin Alexe Sosește toamna-n pas șăgalnic, Prin galbenul de crizanteme. Pe drum s-aude vuiet jalnic Și scârțâit de car, cu lemne. Grădinile stau dezbrăcate, Par jefuite de podoabă. Nu mai sunt flori înmiresmate, În vii n-a mai rămas o boabă. Aici în satul dintre dealuri, Spre iarnă totu-ncremenește, Iar Milcovul doarme-ntre maluri, Doar primăvara
Rece noiembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83377_a_84702]
-
și mă bucur de-asemenea sfat! Iară din câte vrei s-auzi, cumnată, bag samă că prima o să fie cu cântec. ISPAS: Ce tot spui acolo, Dănilă? DĂNILĂ: Spun bine, bădie. (se aude, apropiindu-se, o melodie săltăreață, cântată cam scârțâit la vioară) Ei, am sau n-am dreptate? Aista-i Pâșpâlică, scripcarul, aista simte peste trei hotare unde-i rost de-oleacă de petrecere. Să știți că mi-a venit, așa, o vitejie și-un chef, ș-aș pofti să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
să fie înveselit. Ia arată ce știi, Măscăriciule. MĂSCĂRICIUL: Numai cât să aduc lădița și să rânduiesc păpușile. Țiganii cu dibla și cu țambalul or zice de după ușă. Aduce cutia cu păpuși, le pregătește.) Gata. Ziceți, bre! (Melodie foarte ritmata, scârțâită de lăutari nu prea pricepuți, dans cam deșuchiat al păpușilor. Sfetnicii aplaudă, Posacul cam cu mâna altuia) PRICINĂ: Hm... Fie la dânșii acolo! Așa că eu tot supărat am rămas. Înseamnă că-mi mănânci pâinea de pomană. Tăieți-i capul! MĂSCĂRICIUL: Măria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
port și cu lăudat dar al vorbirii. Cât despre puțina știință de carte a sa, nu-i o pagubă prea mare, fiind destui învățați care n-au după ce bea apă și care, pentru un ban cu bortă, abia așteaptă să scârțâie din pene ce li se cere de către cei cu stare. Așa se și cade! Bun urmaș va fi pentru Degeaba-Împărat, tot megieș al nostru, acest Fudul-Voievod și bine o vei duce lângă dânsul, fata mea. Să se scrie deci carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
fi dat prea multe mustrări de conștiință. Contele fu cel care vorbi după aceea: — În lumina acestor informații, poate fi întrebat Reichskriminaldirektor dacă interzicerea știrilor în ziare, care s-a aplicat în acest caz, va fi acum înlăturată. Cureaua lui scârțâi când se aplecă peste masă, aparent dornic să audă răspunsul lui Nebe. Fiul unui cunoscut general, care era acum ambasador la Moscova, tânărul von der Schulenberg avea foarte multe relații sus-puse. Cum Nebe nu răspunse, el adăugă: — Nu înțeleg cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
poveste de noapte bună, în manieră eficientă și administrativă, cu pumnul său cât o enciclopedie. Se zicea despre Tanchist că era cel mai dur polițai din Orpo și, privindu-l așezat în fața mea acum, doar în cămașă, cu imensa curea scârțâind sub greutatea burții sale și mai imense, nu mi s-a părut deloc greu de crezut asta. În mod sigur timpul se oprise în loc în privința trăsăturilor sale cu prognatism accentuat - undeva pe la circa un milion de ani înainte de Hristos. Tanchistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
el cu o voce strangulată și subțire și cu un puternic accent berlinez. — Steininger, i-am zis. Iar aceasta este soția mea, Hildegard. Vogelmann arătă înspre două fotolii aranjate în fața unei mese mari de birou și i-am auzit pantofii scârțâind în timp ce pășea pe covor în urma noastră. Nu era prea multă mobilă. Un cuier, un cărucior pentru băuturi, o sofa lungă, cu aspect uzat, și, în spatele ei, o masă lipită de perete pe care erau două veioze și câteva teancuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
satisfacție în timp ce pistonul era împins. — Iar acum, domnilor, aveți amabilitatea de a ajuta un om bătrân să meargă la culcare. I-am urmărit cum l-au luat fiecare de un braț și l-au condus în sus pe scările care scârțâiau. Mi-a trecut prin minte că dacă Rahn sau Kindermann plănuiau să plece, atunci poate ar fi vrut să-și pună haina, așa că m-am strecurat afară din garderobă și am mers în camera în formă de L unde fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
parfumul amețitor peste pergola din fața bucătăriei, lângă un palmier înalt. În rest, grădina era aridă, împrejmuită de un gard din fier forjat, făcut din niște mici sulițe ruginite din cauza aerului sărat. Poarta, care la cea mai mică adiere de vânt scârțâia, scoțând un sunet identic cu acela al pescărușilor speriați de vremea rea, se deschidea direct pe plajă. Porțiunea de litoral din fața casei era destul de puțin populată. Stabilimentele balneare erau aliniate mai jos, dincolo de vărsarea fluviului în mare și de uriașele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întors pe dos. Am atins cu umărul căptușeala albă dintre picioare, bucățica aceea de lycra care stătea lipită de intimitatea soției mele. Am dat colțul casei și am intrat în salonul cu marele colțar cu tapițeria din cânepă albastră. Nisipul scârțâia sub tălpi, mi-am scos pantofii, nu vroiam să mă audă Elsa. Am umblat desculț pe pardoseala de piatră întotdeauna rece. În timp ce coboram treapta care ducea în bucătărie, am desfăcut degetele și am destins tălpile să se lipească mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
largi. Ne cățărăm până la cetățuie, dincolo de clădirea primăriei. Ieșim pe terasă și privim în jos câmpia nocturnă spuzită de lumini. Coborâm câteva trepte și ne trezim într-o piațetă pietruită în mijlocul căreia se află câteva jocuri pentru copii. Un leagăn scârțâie mișcat de briza care bate la înălțimea aceea, e întuneric, doar clopotnița cu turla romanică apare iluminată printre acoperișurile negre. Așezați pe o bancă de piatră privim în fața noastră căluțul de lemn cu un arc gros în loc de picioare și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de material de povestit sunt în măsură să-l manevrez cu detașare și fără grabă, lăsând să transpară chiar și o anume plictiseală și permițându-mi luxul să mă lungesc asupra unor episoade secundare și a unor detalii nesemnificative. De câte ori scârțâie portița - eu stau în garajul plin de căzi din fundul grădinii - mă întreb din care din trecuturile mele sosește persoana care vine să mă caute chiar și aici: poate e doar trecutul de ieri și din acest cartier, măturătorul arab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Alteori mi se pare că distanța dintre scrisul meu și cititul ei este imposibil de umplut, că orice aș scrie va purta pecetea artificialului și incongruității: dacă ceea ce scriu ar apărea pe suprafața netedă a paginii citite de ea, ar scârțâi ca unghia pe sticlă, iar ea ar arunca volumul cât colo, înfiorată. Uneori, mă conving că femeia citește adevărata mea carte, cea pe care atâta vreme ar fi trebuit s-o scriu, cuvânt cu cuvânt, o văd în adâncul ocheanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
zise: — Spune-mi tu. Cum crezi că mănânc și cum dorm? Ca dracu’, răspunse Leigh fără nicio ezitare. Jesse începu să râdă și deschise ușa. — Bun venit în umila mea locuință. Leigh privi în jur. Măsură cu privirea podelele care scârțâiau, masa rustică imensă și veche, cuvertura croșetată aruncată la întâmplare pe sofa și, deși se îndrăgostise deja de toată casă doar văzând prima cameră, suspină impresionată și spuse: — Jesse, Jesse, Jesse...chiar ai cheltuit tot ce-ai câștigat pe cocaină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
n-o pun. Pun cincizeci de mii dacă Îmi cânți, ca bonus, pușca și cureaua lată, ce bărbat eram odată! Că eram! Șapte mândre-n șapte sate și mi le iubeam pe toate! Ele știau?, Întreabă Gicu zâmbind. Violonistul Își scârțâie instrumentul aproape de urechile lui Sandu, ceea ce duce la revolta rapidă a acestuia. Pușca și urechea spartă, du-te, domnule, de aici, vrei să vin la cârciumă cu vată În urechi?! Ei, comedie... Băi, Gore, punem pariu că Gigi construiește o
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
la el și beam. Când se plictisea, bea și el cu mine, venea socră-mea și ne aducea slănină cu ceapă, era viața frumoasă. Și nevastă-mea era mai frumoasă, da’ lasă că nici eu nu mai sunt alen delon, cam scârțâi... Gore reușește să toarne țuică, Însă mâna Îi tremură. Îl ajută Gicu să Încheie operațiunea delicată, apoi Își fixează din nou privirile asupra lui Sandu. Iar acesta nu se lasă invitat. Băi, băieți, cine n-are bătrâni trebuie să Îi
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
lăsase și cerul se limpezise. O lumină dulce si proaspătă scălda tabăra. În pacea serii, zgomote de linguri și farfurii urcau din toate părțile. Lilieci zburau pe deasupra corturilor și dispăreau apoi pe neașteptate. De cealaltă parte a zidurilor, un tramvai scârțâia la un macaz. \ Bietul judecător, a murmurat Tarrou ieșind pe poartă. Ar trebui făcut ceva pentru el. Dar cum să ajuți un judecător ? Existau astfel, în oraș, multe alte tabere de felul acestea, despre care naratorul, din scrupul și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ZÂMBEA. ÎN STRADĂ, ZGOMOTELE FAMILIARE ALE NOPȚII SE SCHIMBASERĂ RÂND PE RÂND. CU TOATE CĂ NU SE DĂDUSE ÎNCĂ AUTORIZAȚIA, MULTE MAȘINI CIRCULAU DIN NOU. ÎNGHIȚEAU REPEDE ASFALTUL, DISPĂREAU ȘI APOI REAPĂREAU. GLASURI, CHEMĂRI, DIN NOU TĂCEREA, PASUL UNUI CAL, DOUĂ TRAMVAIE SCÂRȚÂIND LA O CURBĂ, FOȘNETE NESIGURE ȘI IARĂȘI RESPIRAȚIA NOPȚII. ― Bernard! ― Da. ― Nu ești obosit ? ― Nu. El știa ce gândea mama lui și că în acel moment îl iubea. Dar știa de asemenea că nu e mare lucru să iubești pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
zgomotul unui motor. Un tractor hârbuit se târâia la vale trăgând o remorcă plină cu vite. Șoferul era un tinerel. Poate-l convingeam să mă ducă acasă. Când s-a mai apropiat, i-am făcut semn cu mâna. Vehiculul opri, scârțâind din toate încheieturile, în dreptul meu. Am observat stratul de praf amestecat cu fire de fân ce-i acoperea vopseaua scorojită. Totul e-n regulă? mă-ntrebă tipul. Dumnezeule, ce drăgălaș era. Avea păr negru, cârlionțat, și purta un tricou roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
păsa. Probabil chelea și purta pantaloni din aceia îngrozitori, reiați, de-un roz țipător, și ciorapi cu buline din aceia atât de îndrăgiți de filfizoni. Peste puțin timp, cărarea a dat într-o alee cu pietriș. Am înaintat cu pietrișul scârțâindu-mi sub tălpi, am pășit pe-un grătar special, care împiedică vitele să intre pe domeniu (très greu cu pantofii de la Jimmy Choos, dar nu imposibil, în caz că vă întrebați). Domeniul era superb. Dumnezeule, ador grădinile proiectate de Capability Brown! Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
lei. Uite o casă. O să sun la ușă și o să cer un analgezic și un pahar cu apă. Și o să întreb dacă nu există nici un hotel prin apropiere. Împing porțile din fier forjat, care se deschid, și pornesc pe pietrișul scârțâindu-mi sub pași către ușa masivă din stejar de la intrare. E o casă destul de impozantă, din piatră de culoarea mierii, cu frontoane ascuțite și două Porsche pe alee. Ridic o mână și trag de mâner. Nu se aude nimic. Rămân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
aproape o mie de lire. Și nu e nici măcar ora prânzului. 11.42 Totul merge ca pe roate. Am băgat aspiratorul și mă-nțeleg foarte bine cu el... Shit. Ce-a fost asta ? Ce-a intrat în furtun ? Și ce scârțâie așa ? L-am stricat ? 11.48 Oare cât o costa un aspirator ? 12.24 Mă dor picioarele de mor. Am stat în genunchi pe gresia tare, am curățat baia și mi s-a părut că a durat o veșnicie. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]