1,552 matches
-
nu știi unde-i binele și unde-i răul, căci ce-a fost bine azi, mâine va fi rău... În clipa când Dumnezeu ar părăsi pe om, definitiv, fără speranță, lumea ar deveni o imensă mașină fără conducător, osândită să scârțâie infinit, fără rost, îngrozitor de fără rost... În asemenea lume viața ar fi un chin atât de cumplit, că nici o ființă simțitoare nu ar mai putea trăi!... Ar fi într-adevăr sfârșitul lumii... Gross îl privi cu dispreț, zâmbitor mai întîi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu și-a dat seama că-i cunoaște... Pașii intră în tindă și se înmoaie, apoi se opresc șovăind... Apostol simte șovăirea și iar își aude limpede bătăile inimii... Pe urmă clanța se mișcă fără zgomot și nici ușa nu scârțâie, deschizîndu-se puțin, de-abia atâta cât îi trebuie ei ca să se strecoare... Iar îi fulgeră prin gând lui Apostol să sară din pat și iar rămâne țintuit pe loc, încercînd să-și mulcomească inima și înfricoșat să n-o sperie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
asupra lui Bologa, care stătea rezemat de rampă, liniștit, întocmai ca odinioară, acasă, când aștepta cu maică-sa, seara, sosirea mixtului de Bistrița. " Nici nu m-am uitat la ceas, se gândi el, privind vagoanele negre și ascultând curios cum scârțâiau roțile, parcă n-ar mai fi fost unse de luni de zile. Trebuie să fi trecut de nouă... Ce-mi pasă? Am vreme destulă... Numai Dumnezeu să-mi ajute să..." Apoi coti la stânga, pe marginea pârâului. Murmurul undelor neostoite se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
e vreme!" își zise după un răstimp, liniștit, pornind iar să umble de ici-colo. Peste un sfert de ceas se opri brusc la picioarele patului, fără urme de sânge în obraz, cu privirea spre ușa în care cheia se învîrtea scârțâind mai ascuțit ca totdeauna. " Acuma vine siguranța!" îi țâșni prin creieri ca un fior de foc, încît parcă simțea cum îi sfârâie celulele cenușii. Era plutonierul cu un soldat care aducea cina. ― Ați isprăvit de scris? întrebă, vrând să strângă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
n-o pun. Pun cincizeci de mii dacă Îmi cânți, ca bonus, pușca și cureaua lată, ce bărbat eram odată! Că eram! Șapte mândre-n șapte sate și mi le iubeam pe toate! Ele știau?, Întreabă Gicu zâmbind. Violonistul Își scârțâie instrumentul aproape de urechile lui Sandu, ceea ce duce la revolta rapidă a acestuia. Pușca și urechea spartă, du-te, domnule, de aici, vrei să vin la cârciumă cu vată În urechi?! Ei, comedie... Băi, Gore, punem pariu că Gigi construiește o
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
la el și beam. Când se plictisea, bea și el cu mine, venea socră-mea și ne aducea slănină cu ceapă, era viața frumoasă. Și nevastă-mea era mai frumoasă, da’ lasă că nici eu nu mai sunt alen delon, cam scârțâi... Gore reușește să toarne țuică, Însă mâna Îi tremură. Îl ajută Gicu să Încheie operațiunea delicată, apoi Își fixează din nou privirile asupra lui Sandu. Iar acesta nu se lasă invitat. Băi, băieți, cine n-are bătrâni trebuie să Îi
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de ceva vreme. Deodată, ieșeanul începe să recite cu avânt: „Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca sună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Toți șăgalnici și berbanți Încep să bată țara-n lung și lat, Fug câinii după ei și latră a pustiu, A început prin colț, în orice sat, Să scârțâie fântâna și totu-i arămiu. De fiecare dată, berbanții candidați, Îți rup câte un dinte și limbile-și ascut, Căci, multe axiome, voi, oameni, descifrați Dar, creierul politic e surd, perfid și mut. Dar, iată, candidații-și depun averea lor
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93374]
-
bătăile în ușă au încetat pe la 6.22, dar au început niște zgomote suspecte de scârțâit de pat pe la 6.30, de data asta din camera cealaltă, dar nu au durat prea mult, că subiectul era obosit și pentru că mai scârțâise patul o dată în noaptea aia, ceva mai devreme, dar în camera de vizavi și parcă a durat mai mult, dar nu sânt sigură și vă mai rog ceva, tovarășe comandant, să mă mutați la italieni că-s băieți mai de
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
păzit de dezordine. / Ca o agonie imperfectă, resturile lui intime, infime / pătrunseră asupra formelor neclare." Aceeași incomprehensibilitate a unor lumi neumane se relevă brusc și în afazia îngerului care, deus ex machina, simulează salvarea ființei androgine din hotelul "Fantastic": "- fonf-fonf - scârțâie îngerul - răsturnîndu-te din sacul de spate / - fonfat... fatafon... fon". Disprețul, aversiunea lui Florin Iaru pentru tot ce seamănă a sentimentalism, a melodramă, a emoție expusă direct în poezie devin foarte clare într-un poem de o mare ironie, din care
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
când în când, noaptea, steaua sau ochiul luminos din cer. Iar într-o seară marea se sfârși. Biata lor corabie, cu care nimeni pe vreme bună nu s-ar fi încumetat să iasă departe în larg, se opinti până la țărm scârțâind din încheieturi; și foștii robi ai Atlantidei, când simțiră în sfârșit sub tălpi pământul neclătinat, oftară ușurați și fiecare mulțumi zeilor săi că scăpase cu viață. Robia era departe. Atlantida era departe sau poate nu mai era. Aici mișunau negustori
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Angela spunându-i că mereu îl vede pe copil împreună cu Ramona și tatăl său. Ionuț era un copil foarte inteligent pentru vârsta lui, știa să citească și lua ore de limba engleză. Relația Angelei cu Iulian Badea a început să scârțâie, el a început să o ignore din cauza aroganței și încăpățânatei ei mândrii. El se îmbăta des, uneori chiar lipsind de acasă. Acum toate gândurile ei se îndreptau spre Ionuț și Radu, păstrându-le vie și nealterată imaginea care i-a
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
celor la care ne-am fi așteptat: În lațul Întins pentru păsărele - soarele toamnei Liniște. În plasa păianjenului: luna, noaptea și eu la fel de bine, cum poate fi subînțeleasă din alte lipsuri sau urme ale Întîmplării: E tristă curtea. Nu mai scârțâie scara sub pașii mamei Doar pene pe jos. MÎța-i sătulă: bestia, să nghiți un cântec... În urma broaștei un plescăit În noapte - și luna În țăndări Octombrie pe ducă. Nu se aud greieri - tic-tac de ceasornic Nu-i loc de greieri
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
neîndoielnic, menită să ascundă și să compenseze dezordinea suferitoare a sufletului său, făcea parte și domolirea zgomotelor unei case. Năzuia să locuiască într-o liniște perfectă. Pândea zgomotele pentru a le veni de hac. Principalul lui dușman erau ușile care scârțâie. Lipsind eu într-un week-end de acasă - locuia, cum am spus, la mine pentru câteva săptămâni -, nu mică mi-a fost mirarea când, la întoarcere, odată intrat în vestibul, apoi în prima cameră, m-au întâmpinat, întinse pe jos, ca
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
neîndoielnic, menită să ascundă și să compenseze dezordinea suferitoare a sufletului său, făcea parte și domolirea zgomotelor unei case. Năzuia să locuiască într-o liniște perfectă. Pândea zgomotele pentru a le veni de hac. Principalul lui dușman erau ușile care scârțâie. Lipsind eu într-un week-end de acasă - locuia, cum am spus, la mine pentru câteva săptămâni -, nu mică mi-a fost mirarea când, la întoarcere, odată intrat în vestibul, apoi în prima cameră, m-au întâmpinat, întinse pe jos, ca
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
ideea că această limbă este, „în partea ei structurală, o limbă onomatopeică și aglutinantă” (p. 101). 1. „Forma onomatopeică, arată el, se constată, între altele, la toate cuvintele care arată în limba românească sunete ca: a șui, a șușui, a scârțâi, a țiui, a zbârnâi, a șopăi, a șopoti, a șuiera, a pocni, a sfârâi, a zurui, a guița, a mârâi etc. fără excepție, fenomen ce cu greu se poate afla în alte limbi. În limba franceză, de pildă, toate cuvintele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care-i intra încetul cu încetul în inimă, în tot trupul, dar și acoperit de rușine... intră în crâșmă ca o furtună, murmurând: - Tot a me‟ ai să cii, fa Anucă! Trântind ușa de perete, mare cât un mal, podelele scârțâiră jalnic sub greutatea pasului său, și se opri lângă tejghea. În crâșmă lăutarul le suspina din gură și din vioară, la ureche, bătrânilor, cântece vechi, neauzite... neascultate, din alte vremuri, care bucurau dar și întristau sufletul... Era atâta jale în
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nostru în Scoția. Ningea. Ea era entuziasmată pentru că totul avea un aer atât de neașteptat de tradițional. În noaptea de Crăciun făcură o plimbare pe domeniul hotelului la care se cazaseră. Sub lumina argintie a lunii aproape pline, pașii lor scârțâiau în zăpadă, spre crângul de la capătul domeniului, lăsând o dâră de urme - cele mari, ale bocancilor lui, iar cele mici, ale ei. Se așezară pe o buturugă de pin și cântară împreună un colind, apoi, când ea se plânse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
mai am Încă foarte multe lucruri de făcut În vederea Înmormântării de mâine. Sunt convins că mă Înțelegeți. M-am așezat și mi-am aprins o țigară. Haupthändler Își Încrucișă brațele, pielea de la jacheta lui sport de culoarea cojii de nucă scârțâind peste umerii lui lați, și se sprijini de biroul stăpânului său. — Spuneți-mi acum - despre ce e vorba? — De fapt, chiar despre Înmormântare e vorba, i-am răspuns improvizând pe ce tocmai Îmi spusese el. Mă Întrebam unde o să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
în codru și nimeni n-o să mă găsească!” Cu această hotărâre, porni spre casă, călcând prin bălțile ploii de peste noapte. Se simțea în stare să răstoarne munții, numai să fie lăsat să-și crească copiii în pace și liniște. Portița scârțâi și, de după șură, se iți chipul negricios al fiului mai mic, Vasile. Tătucă, pe unde-ai umblat? Am mers pe la moș-tu Vasile. Masa-i gata? se stropși bărbatul, căutându-și nevasta. Noi am mâncat de mult! Dar mămuca ți-
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Moctezuma în visurile spaniolilor. Cum ar explica asta, oare, Tatle? ― Tezaurul lui Moctezuma e acolo unde cuceritorii nu l-au căutat niciodată. Nu e nevoie să-l căutăm în locuri tainice. Ajunge să ne putem mira de lucrurile firești. Cum scârțâie un pas pe o alee de nisip, cum înflorește nopalul pe vechile morminte. Atunci vom descoperi că taina nu e sub coaja unui fruct. Tezaurul e însuși fructul. dilemă Cu patru decenii în urmă, Graham Greene a văzut aici alt
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
mai mult. Ajungem târziu la Uxmal. Autobuzul se oprește și suntem parcă prea obosiți ca să mai putem coborî. Rămânem câteva clipe pironiți pe scaune. Apoi ne hotărâm să ne dăm jos. Furtuna a rămas în urmă. Plouă mărunt acum, pietrișul scârțâie sub tălpi și în bătaia farurilor se văd tufe de bambus și un palmier. Suntem la o hacienda, ni se explică. Și abia acum observăm că nu e nici un oraș în jur. Restaurantul de la hacienda s-a închis. Nu mai
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
de așa ceva acum. Avea nevoie să iasă de acolo. Doar pentru a putea respira din nou. De ce îți este atât de frică? întrebă el, chiar și mai dulce. Ei i se părea chiar că se apropie de ea. De nimic, scârțâi ea mai rău ca frânele unui autobuz. El o analiza, cu brațele încrucișate. Felul în care gura lui se strâmba la colțuri o făcea să se simtă ca o puștoaică prostuță, de care se face mișto. Apoi, dintr-odată, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
sunt genul acela de fată“. —A, serios? Dylan își schimonosi gura într-un mod care exprima atât regretul, cât și mulțumirea și, dintr-odată, își dorea să fie acasă. Tăcut, Dylan a condus-o înapoi în oraș, lăsând roțile să scârțâie pe serpentinele drumului de munte. În fața casei ei, a reușit să îi mulțumească, dar nu știa cum să se dea mai repede jos din mașina lui. Odată ajunsă în bucătăria ei, a mâncat o gogoașă (pentru că era la cura cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
făcut făcu cu ochiul și m-a imitat, apoi am străbătut curtea ce ducea la dărăpănătură. Ambele etaje aveau uși de lemn fragile, iar scara care ducea la etajul întâi era șubredă. Lee încercă ușa de jos, care se deschise, scârțâind. Ne-am lipit de perete de-o parte și de alta a ușii, apoi eu m-am întors brusc și am pătruns în cameră, cu pistolul în față. Nici un sunet, nici o mișcare. Doar pânze de păianjen și o dușumea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]