1,560 matches
-
Poate mecanicul care doarme În cabina locomotivei-plug, duduind, pregătită pentru marele viscol ce va veni. Și bate vântul totul. Se duce bătută de vânt ziua, porție a zilelor ce ni s-au dat. Tu, plin de teamă, dar și de scârbă, pentru cei care păzesc ruinele bisericii demolate. Furi o bucată de cărămidă, urmă a acestei biserici pe lume, Sfânta Vineri. O așezi acasă Între cărți. Ore În șir privești cărămida asta, ciobul ăsta de cărămidă. Te uiți la ea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
atinși de lumina unui fulger malign. Mă aflam într-o criptă cu faianță veche. Am deschis robinetul. În timp ce îmi aplecam fața deasupra chiuvetei, am văzut într-un pahar agățat de un suport de fier o periuță prea mult folosită. Împreună cu scârba pentru firele acelea crăcănate m-a cuprins scârba de mine însumi. Pe marginea vanei mici de tot era așezat un covoraș de gumă. Perdeaua din plastific mucegăită a dușului atârna pe bara de susținere, înfășurată pe jumătate. Săpunul era perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
într-o criptă cu faianță veche. Am deschis robinetul. În timp ce îmi aplecam fața deasupra chiuvetei, am văzut într-un pahar agățat de un suport de fier o periuță prea mult folosită. Împreună cu scârba pentru firele acelea crăcănate m-a cuprins scârba de mine însumi. Pe marginea vanei mici de tot era așezat un covoraș de gumă. Perdeaua din plastific mucegăită a dușului atârna pe bara de susținere, înfășurată pe jumătate. Săpunul era perfect aranjat în savonieră. Pe etajera de sub oglindă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se face ziuă, te așezi pe florile de pe divan și speri doar ca eu să nu te bag în seamă. Știi că ai importanță numai în acuplare, știi că atunci când îmi fac nodul la cravată, înainte de a pleca, mi-e scârbă deja de tot. Nu ai curaj să te miști atâta timp cât eu sunt acolo, nu ai curaj să-ți arăți fundul în timp ce te duci la baie. Poate că ți-e frică să nu fi omorâtă, ți-e frică să nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
important cât un scaun, cât un lucru. Dar, ridicându-te, vei simți cum un firișor din sămânța mea ți se prelinge pe picior și atunci nu mai știu, dar aș vrea să știu. Aș vrea să știu dacă ți-e scârbă sau... Nu, spală-te în grabă, curviștină, vâră-te sub perdeaua ta mucegăită și șterge-ți cu buretele mizeria și fantasmele nebunului ăstuia. Pe masă erau câteva moșmoane, am luat una. Era dulce, am mai luat una. — Ți-e foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mucegaiuri și cu un miros cadaveric, descoperind înăuntru, spre marea mea suprinză, un gust violent și plăcut, în același timp. Mi-a rămas în gură senzația unei fântâni, a unei profunzimi, care avea în ea dorul și în același timp scârba de brânza aceea, de acreala ei. Era ora șase, eram în avans față de obligațiile mele profesionale. M-am oprit să beau o cafea în obișnuitul bar. Ar fi fost ca și cum te-ai întoarce într-un bordel dimineața devreme pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de văduvie. Ăsta da civism! — Dar dacă don Eloíno a respins cu indignare o asemenea propunere, închipuiește-ți ce va fi spus patroana. „Eu? Să mă mărit eu, la vârsta mea, și pentru a treia oară, cu boșorogul ăsta!? Mi-e scârbă!“ S-a consultat însă cu medicul, a fost asigurată că lui Eloíno nu-i mai rămâneau decât foarte puține zile de trăit și, zicând: „Adevărul este că treisprezece duros pe lună mi-ar pica bine“, l-a acceptat în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu cere, Se vaietă fără durere, Și urlă ca-n strânsoarea cleștelui, Zvârlind la mal miros din stârvul peștelui Turbini și clocot în cazane, Trec trenuri noaptea pe tavane Și-n întuneric catastrofele Vin groaznice să-mi împlinească strofele Cu scârbă-n suflet, mână-n mână, Stă trupul meu culcat pe-o rână Și-ascult, înghemuit sub pătură, Cum ne gonește cineva, ne mătură, - Cum cineva mă cheamă-n casă, Când silă mi-e de pat și masă, Când doare sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai întunecate. Așteptam ca dintr-o clipă în cealaltă, să apară în fiecare prag, bărbații și femeile în costume sumare, gata să pună mâna pe hoț și care, dând cu ochii de mine, să-mi arunce în obraz, cuvinte de scârbă și dispreț. Intimidat oarecum la gândul acesta, m-am cățărat până la geamlâncul de deasupra ușii, ca să intru în camera ei. Abia atunci Albertina îmi deschise. Pătrunsei în bezna odăiței, fără să înțeleg, și fără să caut motivul absurdelor mele pretenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai aproape de adevăr măcar cu un pas, fie și pe căi întortocheate. De cele mai multe ori, obiectele sunt acelea de care amintirea mea se izbește, care mă lovesc la genunchi, rănindu-mă, sau care mă fac să simt din nou gustul scârbei: soba de teracotă... barele de bătut covoare din fundul curților... closetul de la mezanin... cufărul din pod... un chihlimbar, de mărimea unui ou de porumbel... Aceluia care și-a păstrat în amintire, palpabile, acul de păr al mamei ori batista tatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a țării, la începutul războiului rece și al îndepărtatului război din Coreea am luat poziție pentru una sau alta dintre tabere, și dacă totuși da, cu ce argumente. Era vremea ineficientelor lozinci Ami go home. Îmi amintesc doar senzația de scârbă care mă cuprindea față de acei indivizi, proaspăt îmbogățiți cărora miracolul economic care a prins viață mai întâi și-ntâi în Düsseldorf le convenea de minune. Și de atitudinea mea în permanență contra sunt sigur. Dar oare cel care, între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se fluiere Au sfârșit prin a se lua! după voia afișierului. Persky, care nici baremi calu calculator nu-i numără pistruii, mi-a dat un termen prodent s-o șterg pe loc, ca bicicleta. Io nici că voiam alceva, da scârba cine mi-o estrage? C-un arșin dă marjă dă eroare care, pă bune, nu ierta depozitu dă târnuri și măturicioaie care ie o demonstrație dă cum prăpădește mălaiu bosu dă personal din S.U.P.A. noastră, am tras pă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
poștă. Scoate lovelele dân salteaua care tre să fie ca cornu abundenței. Pă jumate dificultos la vorbit, mi-a răspuns târziu: — Marafeții nu iera ai mei. I-am scos din casa dă la firmă. L-am privit cu uimire și scârbă. — Stau, adicălea, dă vorbă c-un manglitor? am Întrebat. — Da, c-un manglitor, a zis chestia aia dă nimic. Am continuat să-l privesc și-am zis: — Pramatie improdentă, nu știi că asta mă Întărește. Suveranitatea mea ie acu pă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
În apele la iordanism, unde făcea d-acu bras José Hernández, care și-a pus pretenarii dă familie să-i spună Gaucho Martín Fierro. — Îmi aduc bine aminte dă lectura care a făcut-o doctoru Pantoja, când a elogiat fără scârbă opera despre Iordan, care nu șovăi s-o pun lângă Autobiografia Nilului, a nu mai puțin evreului Emil Ludwig. — Hop și tu din Onolulu. Cum se vede, doctoru Pantoja ți-a pus biciclete dă cal și nu le mai scoți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
în infinitul apropiat. Maturul spitalizat, îl privesc în trecut pe V. Îl privesc cu mîndrie cum descoperă că unii oameni au tot timpul conștiința finitudinii și microscopicității lor iar unii din aceștia, senini, chiar nu disperă. Resimt și acum imensa scîrbă ce-l cuprinde față de marea masă a celorlalți: năuci înecați în prostie sau în inconștiență. Seninătatea cu care aceștia nu sînt înspăimîntați îmi pare și acum un cataclism. O omenire debusolată ca Steaua Polară văduvită de Nord. Locul geometric unde valorile
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
fiind, n-o pot ghici decît ca moarte sau ca disperare. Tînărul simte greață. De tot. Chiar și de aer. Vomită. Dar găsește iute leacul miraculos: o gură de oțet ce, pînă la proxima experiență, jugulează greața organică și-culmea, scîrba de a mai privi în jur. Maturul V. observ că nici măcar vîrsta nu m-a scăpat. Îmbătrînind ne visăm sfinți și ne sorbim încet, ca pe o poțiune amară, asceza. Memoria devine păcat, autoflagelare a rațiunii: să guști îndelung regretul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
urii asupra dragostei. Ura-i facilă. V. tînăr trăind într-o lume de un gri sanguin, lume excitată de umbra îngerilor care fîlfîie deasupra. Sînt pentru Doctor un caz? Un dobitoc pe care trebuie să-l tratezi deși ți-e scîrbă? Îl întreb de ce nu mă sedează sau, invers, de ce nu-mi pune-n mînă una din otrăvurile cu care se joacă. Îi spun: „-Dar tu ești societatea, ce faci? “ „-Nu poți să faci nimic “-răspunde el. Ca nici un doctor, el
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mă alimentez și urmez scenariul societății dar sînt decerebrat. Viața pe care o trăiesc merge pe pilot automat. Am încercat să mă apropii de altele. Nu pot rămîne lîngă niciuna. Le fac jocul și, după aceea, mi-e greață și scîrbă ca într-un coșmar. Apropierea și atingerea omului nu-mi mai spune nimic. Gesturile s-au descărcat de semnificație. Fiecare ființă îmi pare un obiect de serie perfect înlocuibil. „-Chiar și eu?”-întreabă tînărul Doctor. Tînărul V. e dezorientat. Nu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ce se apără. Ca bolnavii tăi ce-ar vrea să abată pedeapsa asupra patului de alături. Nutrind altora moartea, îți amețești suferința faptului de a fi și speri că o vei îmbăta și ea are o să te uite. Ți-e scîrbă de ziua de azi și nici pe mîine n-o suporți. Înnebunești la gîndul că va veni. Mai bine trăiești renunțînd la orice măsură. Bătîndu-ți joc de ea. Te naști și mori. Nimic nu-i la cheremul tău. Doar niște
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
o obligam să rămână cu mine. Foarte bine, du-te, îi aruncam eu cu răutate. Du-te! Pentru că eram așa de înfricoșătoare, nimeni, nici măcar Helen, nu avea curajul să-mi spună că eram incredibil de egoistă și, vorbind cinstit, o scârbă și jumătate. Îmi terorizam toată familia cu nebunia mea și cu schimbările mele imprevizibile de dispoziție. Kate era singura pe care o tratam cu respect. Și asta numai ocazional. O dată, când a început să plângă, am țipat la ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
amestec îngrozitor de sentimente. Era o combinație de rușine, umilință, jenă din cauza comportamentului meu copilăresc, stare defensivă din cauză că eram certată, furie fiindcă eram tratată ca un copil și conștientizarea faptului că venise momentul să încetez să mă mai port ca o scârbă egoistă. Tata s-a așezat cu toată greutatea pe pat, strivind o cutie goală de bere pe care nu o observasem zăcând pe pilotă. Tata a recuperat-o de sub el și mi-a arătat-o cu tristețe. —Ce-i asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a spus el zâmbindu-mi. Mă simțeam de parc-aș fi avut din nou trei ani și jumătate. Știu că nu ți-e ușor, mi-a zis el. — Dar asta tot nu e o scuză ca să mă comport ca o scârbă, am recunoscut eu. Preț de câteva minute, am tăcut amândoi. Singurele sunete care se auzeau erau cele produse de Kate, care sforăia fericită - poate că și ea era la fel de fericită ca toți ceilalți că-mi primisem pedeapsa - și de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ușă cu un braț de haine noi. —O, Claire! a zis ea tresărind vinovată și scăpând pe jos una din cizmele mele noi. Credeam că dormi. Asta văd și eu, am răspuns eu sec. Și-acum pune totul la loc. —Scârbă! a bolborosit Helen, aruncând pe jos un teanc enorm format din hainele mele noi. Era limpede că intenția fusese să le ia și pe ele într-o călătorie la Belfast. Îmi pare rău, copii, le-am spus hainelor. Vă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
s-a supărat. — Îmi pare rău, am îngăimat venindu-mi să mor de rușine. Dacă până atunci Adam avusese vreun motiv să mă considere isterică și nevrotică, chestia asta nu putea decât să-l convingă de faptul că eram o scârbă totală căreia îi plăcea să iște scandaluri. —De ce pleci? m-a întrebat el supărat și jignit. Îmi cer scuze că a durat atât. Dar am crezut c-o să mă aștepți. Am crezut c-ai plecat, am bolborosit. — Dar de ce? m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
prins în vârful capului și, ca de obicei, era superbă. Când ne-a vezut, s-a oprit în loc și s-a holbat la noi cu mare atenție. —Uită-te la ele, a zis ea cu amărăciune. Uită-te la ele, scârbele astea norocoase. —Bună, Helen, a spus Anna cu prudență. —Vaci leneșe ce sunteți! Toată ziua zaceți și nu faceți nimic, în timp ce eu trebuie să învăț de-mi sar capacele, a continuat Helen ofticată. Eu mi-am pus mâna streașină la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]