1,812 matches
-
și prin împrejurimi, cam până la Cuțitul de Argint, deși mai vânează el și prin cimitirul evreiesc și chiar pe la geamie uneori, când e iarna grea. Zboară tăcut peste ruinele Curții Vechi sau poposește printre dărâmăturile din spatele Victoriei Socialismului, care noaptea sclipesc ca putregaiul. Neînfiorat de prefaceri politice și mișcări sociale, a îngropat trei patriarhi, căci a găsit și va găsi întotdeauna o populație îndestulătoare de șoricei neprevăzători. A privit și va privi fără patimă prăbușirea unui oraș și ridicarea altuia, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
un felinar pe strada Corbeni. Știi ce ni se întâmplă? Nu, bâiguie fata, de unde să știu? Și lumea își arată o clipă, prin clocotul și aburii de creieri puși la fiert, fața ei de putere, precum un odor de preț sclipind în bezna unui mormânt scitic. Peste zeci de ani, oameni scofâlciți și băbătii vor continua să-și amintească nuanța liliachie a unei rochii sau zgomotul ploii de aprilie, iar amintirea aceea îi va urmări mereu, mereu, mereu, mereu. Dar Iulia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
a lăsat să facă Facultatea. Popa o privi lung, ca și cum abia atunci o vedea prima oară. Îmbujorată, fătuca îl privea și ea ciudat, descoperindu-l parcă abia acum și ea. Bărbat încă zdravăn, în plină putere, cu barba roșcată deasă, sclipind năclăită de câțiva stropi din grăsimea curcanului. - Îl știu pe băiatul ăla, cum să nu, de treabă dar... Nici nu vroia după aia să mai știe de părinți. Venea aici în sat și nu se ducea la ei. Și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
greoi capul, privind nedumerit spre insul care se proțăpise în spatele lor. Înalt, bine făcut, cu o umbrelă verde, cu mâner de lemn ămodel 1937), costum crem, cu un papion rozuliu. O barbă deasă îi acoperea fața, lăsând doar ochii să sclipească neobișnuit de reci. - Nu am timp, își continuă insul acela vorba, să iau loc lângă dumneavoastră, așa cum poate vă veți gândi să mă invitați. Eram în trcere și m-am gândit să vă ajut. Erasm ne-a învățat aceasta. Verginel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din Sudica. Vezi, aicea nu te băga să dezvolți ce și cum, că e mai complicate, cu unul de la Fondul Monetar, nu e cazul. Eu tot ce vroiam, aicea e patriotismul de care vroiam și vezi cum îl prinzi să sclipească în ochii celui care te citește, vroiam adică să ținem afacerea ce-o pornisem de dinainte de evenimente, și când colo... De când a căzut guvernul în Sudica parcă au căpiat toți. Să nu te sperii dacă ai să citești la gazete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
e doar muțenia apei din Baltă, când zace stătută în Ghiolul Negru ăla de la Lintițaru, mută și sleită, pândind mută și adâncă pașii sorbului de vine s-o răzînvolbe. Pe mal Pe țărmul ucrainean al Dunării, turla nouă a bisericii sclipea sângeriu în înserare. Din susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate, cu trunchiurile prăbușite unul peste altul, parcă spre a se susține într-o ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Pânza fumurie a înserării se topea în smoala întunericului. - Curios, zâmbi ea. E prima dată când văd cum se face noapte. Senzația materială a nopții. - Vine furtuna, probabil, ridică el din umeri. Femeia deschise pumnul și aruncă pietricelele în apă. Sclipiră și ele, o clipă, traversând urzeala de raze. - Și când ne-am întors, continuă ea, dispăruse totul. Nici stejar, nici cruce, nimic. Erau trei straturi mari cu flori și, în mijlocul lor, semnul acela, piatra kilometrică, cu distanțele scrise pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Seamănă cu Polileu, un fel de maestru la Filarmonica din Sudica. Nu-l lua în seamă. Nu face nici un rău. Privi și ea iarăși în spate. Acel Polileu îi zâmbi larg, cu gura larg desfăcută. Dinții deși, puzderie, cărbuni încinși, sclipeau jucăuș în înserare. Întoarse speriată capul. - Nu-i ăla de zici, șopti ea. E Limonadă, băiatul lui Brandaburlea, bulibașa din Șoptireanca. Ăl de-a ucis activistul. Că nu ți-am mai spus, s-a făcut anchetă și au găsit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau ca semnalizatoarele cu halogen. Pe cap avea o tichie tricotată, prăzulie. Un bătrânel, cocârjat, cu o bărbuță colilie, stângând la piept o servietă din vinilin verde, se ghemui la picioarele lui. Râdea pițigăiat, sclipindu-și și el tăciunii aprinși, ascunși sub obloanele unor pleoape zgrunțoase, groase, răzbuzate. Din stufăriș mai scoase capul, întrebător, unul, deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagără, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Își săltă pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dungi verzi ținută în mâna stângă înmănușată. Celălalt, înalt, bine făcut, cu o umbrelă verde, cu mâner de lemn (model 1937), era într-un costum crem, cu un papion rozuliu. O barbă deasă îi acoperea fața, lăsând doar ochii să sclipească neobișnuit de reci. Încolonați, toți trei se apropiară de barcă, traseră de capătul dinspre cel cu ghionderul și o mai lungiră de câteva palme. Se cățărară, găsindu-și fiecare câte un loc lângă un vâslaș. Polileu arăta cu arcușul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
În afară de cazul că unul din gardieni minte - ceea ce e absurd, pentru că investigațiile noastre, cât și ale poliției au epuizat de mult această variantă - vom conchide cu necesitate că la mijloc e ceva necurat. Când au auzit de necurat le-au sclipit ochii. Făcusem bine să chem și redactorul unui cunoscut săptămânal de scandal. Aveți un plan? Avem un plan. Vom închiria cu ajutorul financiar al dumneavoastră camere de luat vederi, le vom monta în secret, vom fi în legătură permanentă cu poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fost mirarea când am realizat, pe la 11 ani, că pe pereții cămării taică-meu lipise o grămadă de afișe din Playboy. Ceea ce eu luasem până atunci drept imagini inutile se dovedeau acum poze cu femei dezbrăcate și mașini decapotabile care sclipeau în soare. Dar asta e o altă poveste. Pe pereții cămării ei, bunică-mea lipise un calendar ortodox și alte câteva hârtii pe care le-am ignorat. Mai erau și niște mături, niște cutii sau cam așa ceva, niște pantofi. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
regulă? Că toată lumea va fi mulțumită? De ce să fiu mulțumit? Mi-ați invadat liniștea, domnule, și... în definitiv, nu sunt obligat să vă dau explicații. De asta nu-mi plac reporterii. Un revolver ieși din umbra hainei lui Frank și sclipi în soarele amiezii. Printre straturile de mușcate de pe balcon, soldații continuau să ochească. Toată lumea era determinată să acționeze în următoarele secunde, în afară de Mitch, care se foia de colo-colo, neînțelegând cum ciuruirea unui reporter poate fi trecută drept accident. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pe actori ca o aură. Dar MM era atât de sigură pe ea încât nu părea deloc venită din altă lume. Tabitha, cu care vorbea acum, stătea cu mâinile împreunate; încă mai radia de bucurie după succesul săriturii, cu ochii sclipind. Ceilalți trecuseră în poziția de repaus a actorilor, cu oasele adâncite bine în încheieturi, cu umerii aduși și cu brațele moi, de parcă ar fi fost bătuți în cuie de un par, exact între omoplați, iar restul membrelor fuseseră lăsate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
clipocitul lor sub apă, simțind în nări gâdilătura lor. Apoi își înfipse mâinile pe fundul apei și le înălță, lăsând nisipul să i se prefire liber printre degete. Era un nisip călduț și grunjos, aspru și strălucitor, cristalizat cu reflexe sclipind sub razele de soare ce reușeau să se strecoare printre ramurile dese. Continuă să se joace distrat, în vreme ce mintea îi rătăcea aiurea, până când îi rămase în mână o piatră de mărimea unui bob de năut din care soarele scotea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tușitul suferind al Odettei și vijelia fuzionată cu ploaia o răzbeau. Triluri de clarinet dănțuiau armonios... Hm! izbucni Ion, ignorându-i pe amândoi. Ce a mai rămas de făcut azi, după părerea ta, Celia? se adresă gentil, schimbând brusc tonul, sclipindu-i ochii. Zic să ne ascundem! Da, da! Când eram copilă-mi plăcea la nebunie; „Cine nu-i gata, îl iau cu lopata!”, râse Celia. Nu ești niciodată prea în vârstă ca să fii copil. Avem la dispoziție un conac imens
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
scuze că am întârziat, a bolborosit Hugo. În fața semicercului stătea în picioare o femeie cu un chip alungit, cu niște ochelari cu rame subțiri și un zâmbet larg și vesel. Hugo s-a gândit că felul în care ochii femeii sclipeau prin lentilele ochelarilor avea ceva aproape maniacal. Bună seara, a zis ea. Numele meu este Lotti. Da, ai întârziat, dar mai bine mai târziu decât niciodată, așa cum se spune în țara asta, nu-i așa? E olandeză, a presupus Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fornăială? Hugo s-a uitat provocator la acest nou-venit. Dar Jake i-a evitat privirea, lăsând impresia că era absorbit de contemplarea costumului dungat în care era îmbrăcat Hugo. —Mulțumesc, Yogi. Poți să iei loc acum. Ochelarii lui Lotti au sclipit dubitativ, într-o privire aruncată de jur împrejurul camerei, înainte de a fi atrași ca un magnet înapoi, către Jake. —Jake, s-a animat ea. De ce nu ne spui câte ceva despre tine? Jake, care stătuse jos, s-a ridicat încet în picioare. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a fustei cu un vraf de șervețele, și a clătinat din cap. Ar trebui să-i trimiți chitanța de la curățătorie, i-a sugerat Alice. N-ar fi mai bine s-o dau în judecată? Ochii mari ai lui Sherry au sclipit plini de furie. —De ce nu? Alătură-te și tu celorlalți. În clipa de față, toată lumea o dă în judecată. Frustrată, Alice s-a dat cu capul de birou. —Dumnezeule! Cine ar vrea să se facă avocat la o revistă? Sherry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a doua. Încasările merg către oamenii cu handicap. Alice s-a îmbujorat, simțindu-se ca o caraghioasă. Tipul a întins către ea o mână mare și bronzată. —Apropo, eu sunt Jake. Când s-a uitat la Alice, ochii lui au sclipit. — Eu sunt... ăăăă... Alice. —Și cu ce te ocupi... Alice? În timp ce limba lui i-a mângâiat „l“-ul din nume, Alice i-a văzut vârful roșu izbucnindu-i printre buze preț de-o secundă. Apoi și-a mutat privirea. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Avocatul i-a aruncat o privire. De ce aș vrea să am un copiator acasă? Am unul la serviciu. Și, oricum, ăsta e preistoric. Hugo a rânjit. Avea răspunsul pregătit. Tocmai de asta reprezintă o insulă conversațională perfectă. Lentilele avocatului au sclipit neîncrezătoare. —Ce-i aia o insulă conversațională? —În general, se găsesc în bucătării, a spus Hugo rapid. Sunt blocurile alea masive în jurul cărora stau oamenii și toacă tot felul de chestii ca între prieteni. Sau de pe care servesc băuturile. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și-ați dat lovitura. Ochii omului-nevăstuică străluceau de încântare. —Aveți dreptate. Piața celor care urmăresc trenurile. Fir-aș al naibii! La asta nu mă gândisem. Și-a frecat mâinile. Se poate face o avere, i-a spus el lui Hugo sclipind de fericire. —Da-aa. Dar trebuie să vă mișcați repede dacă vreți să faceți avere, i-a replicat Hugo nonșalant. După cum desigur vă imaginați, de locul ăsta este interesată foarte multă lume. Nu era nevoie să-i spună omului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Azi mergem acasă. —Azi? E puțin cam devreme, nu, dacă zici că Alice a suferit abia alaltăieri o operație cezariană? Jake a ridicat din umeri. —Vrem să ducem copilul acasă, să ne reluăm viața de familie. Cu toții. Ochii i-au sclipit și gura era deschisă într-un zâmbet de un entuziasm nerăbdător. Hugo s-a gândit mohorât la viața de familie alături de Amanda și de Merlin-Vercingetorix. Nu-i era ușor să și-o imagineze. — În orice caz, a adăugat Jake pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
atâția oameni au așa probleme, a remarcat ea. Când eram cu... și-a coborât vocea ca să pronunțe numele unei actrițe celebre - și o țâțoasă celebră -, ea a avut, aș putea spune, ceva dificultăți. —Chiar așa? Ochii Amandei au început să sclipească. Sfatul asistentei Harris putea fi luat în considerare sau nu, dar Amanda era mereu gata să asculte povești despre clienții faimoși ai asistentei. —Ai fi zis că, la ce „lăptării“ are, tipa produce litri întregi. Stând în barul hotelului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ușoară. Petele lui Theo dispăruseră în mod miraculos, exact așa cum spusese doctorița Watson că se va întâmpla. Apoi, chiar și mai miraculos, cei de la Chicklets acceptaseră băiețelul înapoi fără nici un murmur. Dimineața era senină și însorită, făcând ca iarba să sclipească și punând în evidență frumusețea clădirilor. Hugo a admirat grilajele rare, alămurile elegante și sticla strălucitoare a ferestrelor. Pietrele sclipeau datorită miilor de minerale fără nume. Pentru el, cel puțin. Hugo a admirat toate aceste lucruri în parte ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]