4,338 matches
-
pe sub bolțile copacilor, în tăcerea aurie, străbătută de triluri ascuțite și de bâzâitul miilor de musculițe, sclipitoare în câte o vână de lumină. Băieții se împodobeau cu coroane de cetină și se înarmau cu bâte viguroase, își făceau centuri din scoarță și alergau țipând ascuțit prin pădurea rară. Rupeau uneori coaja unui copac căzut, atât de buretos încît l-ai fi putut ridica ușor, și priveau carii dinăuntru, fiecare insectă zvîrcolindu-se la capătul unui lung și îngust canal. Striveau cu piciorul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de flori de pădure care ne rămâneau ca pradă. Ura noastră era atât de mare, încît nu mâncam, ci striveam cu călcâiul grămăjoarele de fragi pe care copiii le pregătiseră din timp pentru întîlnirea lor secretă, încinși cu centuri de scoarță și încoronați cu frunze, ne așezam în locul lor și ne întrebam ce să mai facem ca să ștergem și orice urmă de legături care mai existau în tabără între băieți și fete. Orice băiat care-ar fi fost văzut jucând volei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Era tot dimineață, o dimineață eternă, orbitoare. Dintre sutele de poteci întretăiate, alesesem una pe care mă hotărâsem să merg fără să mă mai abat din drum. Copacii uriași purtau pe trunchiuri semilune de iască. Pe jos erau bucăți de scoarță de sub care, palizi ca niște cozi de reptile, ieșeau lujeri purtând în vârf frunzulițe zbârcite. Câte un vierme albicios atârna la capătul unui fir aproape invizibil. Se sucea și se zvârcolea acolo, în aerul verde de sub frunziș. Topăiam și dansam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lângă el, mi-a dispărut toată veselia. O clipă am rămas descumpăniră: trunchiul avea diametrul cât înălțimea mea și părea pe de-a-ntregul putred. ! O viermuiala de furnici carnivore, roșii, cu clești foarte vizibili, se scurgea printr-o crăpătură din scoarța lui. Să-l ocolesc mi se părea rușinos, căci ar fi trebuit să mă abat din cărarea mea. Să mă întorc nu mă îndemna inima. M-am așezat pe-o buturugă și-am început să plâng. Iar plânsul din vis
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai sfâșietor decât cel din realitate. Un miriapod hidos, lung cât palma, se strecură pe lângă tălpile mele, în timp ce eu îmi ștergeam lacrimile cu poala rochiței. M-am ridicat și, fără să știu prea bine ce fac, am apucat de marginea scoarței desprinse și-am tras. Era putredă și ușoară ca pluta. Sub coajă am găsit cadavrul unei mierle, devorat de furnici. O masă vie, roșie, agresivă, mișuna pe hoitul păsării. Am apucat-o de vârful unei aripi și-am azvîrlit-o cu tot cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a golit de insecte, cu excepția carilor care-și săpau în lemnul afânat , buretos, canalele paralele. Toate gâzele vorace au luat urma leșului mierlei. Am putut atunci să mă cațăr pe buștean. Sus, am stat o clipă călare, simțind sub mine scoarța aspră. Mi se uscaseră lacrimile și eram iarăși fericită. Am coborât cu atenție și am pornit din nou la drum, cu soarele bătîndu-mi în față. M-am trezit devreme și după ce m-am spălat m-am dus la bucătărie, unde
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Pământul. Iar când termometrul arătă 42 de grade am văzut zeitatea Cutremurului dansând peste Eurasia, zeitatea înghețului înfulecînd Polii, zeitatea Potopului strivind Japonia sub călcâi. Și zeul întunecat al adâncurilor, Nife răzbunătorul, își făcu deodată auzită vocea de lavă aruncând scoarța în aer, evaporând oceanul. Și Marianele și cele Unsprezece mii de fecioare și toate uraganele cu nume de femei fugeau țipând, cu fustele-n flăcări, cu părul pârlit, cu sânii goi, împiedicîndu-se de metropole. Și fluvii de wolfram și râuri
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
păsărilor nevăzute. Soarele îmi ardea ochii. Priveam spre cer, vedeam cum vântul face să tremure frunzele transparente, clatină crengile tinere. Atunci am știut că visez, dar gândul acesta nu mă împiedica să mă simt fericită, să respir aerul mirosind a scoarță ruptă, a sevă, a pământ plin de rădăcinițe putrede. Aș fi vrut s-o iau la fugă înapoi pe cărarea mea, să mă opresc iar pe locul unde găsisem cheia, unde spărsesem paharul, unde trecusem prin apă, unde sărisem peste
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
astea ? Se trântește pe pat și își strânge pleoapele, așteptând amintirea de nesuportat, gonind-o, scrâșnind din dinți, și ea, revenind, încălzindu-i sângele. Mirosul foarte timpuriu de primăvară al aerului, răceala lui, vie și tremurătoare, grămezile de zăpadă cu scoarța înnegrită adunate în marginea trotuarului, din care se scurg șiroaie de apă. Și el, simțindu-se foarte tânăr, alergând în lumina neașteptată, traversând în goană pe roșu, de teamă că o să întârzie. Fata avea umerii fragili și înguști, brațele subțiri
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și față de care manifesta interese filantropice, și a angajat-o ca servitoare a fiicei lui. Ruby era cu doi ani mai mare decât Alex. Arăta și pe atunci ca și acum: brună, dură și vânjoasă, solidă ca un copac cu scoarță neagră. Erau unite printr-o legătură veche, reciprocă. Să fi fost dragoste? Chestiunea părea deplasată. Mai curând aveau o teribilă nevoie una de cealaltă, de parc-ar fi trăit amândouă într-o închisoare. Uneori, Alex încerca senzația că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
așezase aici în caz că John Robert ar prefera să lucreze în camera de jos. Parchetul superb, pe care papucii lui Alex patinau molatic, era acum acoperit cu carpete; carpete geometrice, persane, pe care le adusese de la Belmont, covorașe de lână și scoarțe din petice, cumpărate de mama lui Alex la sfatul arhitectului decorator, care găsise că se potrivesc foarte bine cu Papucul. Pe pereții zugrăviți într-un alb-albăstrui, atârnau câteva gravuri în lemn reprezentând sălcii plângătoare, curbate. Domnea o tăcere intensă, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
uită la cele două fotolii dezolante, joase, cu arcurile prăbușite și, cum trebuia să se supună prompt ordinului, întinse mâna și trase din spatele lui John Robert un scaun cu speteaza dreaptă, dar foarte șubred, pe care-l plasă pe o scoarță neagră, deșirată, din fața căminului, și se așeză pe el. John Robert aruncă o privire fotoliilor, dădu să se așeze pe brațul unuia dintre ele, apoi se răzgândi. Tom sări în picioare. — Nu - așază-te... o să... mai este un scaun... în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la John Robert. Pearl rămase în hol, strângând încă în mână clanța ușii. Apoi ieși deodată afară în ploaie, fără o haină pe umeri, fără pălărie. Alergă printre copacii din dumbravă, acolo unde sălășluia vulpița, și își lipi fruntea de scoarța netedă și udă a unui fag tânăr. Între timp, John Robert trecuse pe lângă garaj și o luase pe poteca de lângă casă înspre poarta din față de la Belmont. Portalul avea o înfățișare mai curând de capelă, cu vitralii victoriene. Își aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o forță în eforturile mele, dându-mi putere și curaj de a merge înainte, îl simt ca o seninătate și liniște interioară în mersul meu de fiecare zi, îl simt ca o lumină ce mă face să pot vedea dincolo de scoarța lucrurilor și să le percep frumusețea lor cuceritoare. Nu găsesc altă explicație pentru tot ce simt în mine și în jurul meu în aceste zile uneori atât de grele, dar mereu atât de frumoase încât nu le-aș schimba, nu aș
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
de clavecin, armonii lunare, ciudate note etc., universul întreg stând sub semnul muzicii (Văzduhul e o harpă până-n nervi...), iar un aport, deloc neglijabil, în alcătuirea imaginarului artistic îl are cromatica (de exemplu, albastrul de Voroneț sau: Bujorii albi din scoarța muntenească). Tot pe filieră simbolistă, în poemele lui Horia Zilieru sunt prezente sinesteziile (Înmiresmat e gerul. Aud zborul / de îngeri în lumina lăcrimată subt desfrunzirea smirnei...; E verde frigul dincolo de tine...; planeții bat mioapele timpane...). Antologia Astralia se deschide cu
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
sv(â)ntaa mănăstire la Pobrataa 23 de a(n)i închise într-o ladă...” După atâta amar de vreme, însă, deși acei negustori le credeau pierdute, le-au găsit totuși pe toate nesmintite. Drept răsplată, au dăruit Pobratei o scoarță, o icoană a Precistei, opt lei și o pecete. “Iar altele... le-au dat toate pre mâna egumenilor de la sv(i)ntele mănăstiri... carele sântu închinate la Ier(u)s(a)lim ca să le ducă acolo să fie în svânta
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
ca un virtuos mânuitor a unor simboluri fantastice, a unei țesături ideatice urzită din principalele curente filozofice asupra vieții și morții, vechi de când lumea și noi pentru fiecare generație, care află sau nu află niciodată rostul periplului lor pe această scoarță din cernoziom și piatră a planetei Pământ. De după paravanul unei existențe înăbușită de poliția defunctei ere de aur ne apare adevăratul poet: „Voi fi și eu țărână într-o bună zi/ Când cețuri groase-ți vor lovi-n perdele/ șiatuncea
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
o bătrînă cămătăreasă... Restiui și eu, În felul meu, așa cum spuneam, cerului marea-i singurătate. Am băut, am dansat, ne-am jucat În taină cu sexul, ne-am Înfiorat de penajul principiilor eterne, am vestit lumii prin cîntec de cocoș scoarța de măr domnesc a dogmei, am desenat pe pîntecul femeilor scene din viața și moartea poetului anonim, am privit prin gaura cheii măștile celui mai Îndepărtat viitor, am cîntat la gratiile ferestrei recviemul pumnilor strînși, În vreme ce luna se Împlinea, iar
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
obișnuită (îmi repugna așa ceva), ci de un cuib cald, intim, în care faptul iubirii să afle condiții cât xnai optime. Am găsit-o pe strada Triumfului, cu trudă puțină și noroc mult. Era o odăiță așa cum dorisem, cu mobilă nouă, scoarțe, tablouri și, mai ales, perdele care făceau noapte chiar ziua-n amiaza mare. În fața casei un tei al cărui frunziș acoperea curtea ca o umbrelă, iar ceva mai departe o grădină cu pomi roditori. ― Aici, să știi, e un adevărat
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
unele mult mai frumoase și mai interesante: ne putem cățăra în copaci, putem arunca în apă cu pietre năzdrăvane, putem culege margarete și sânziene de pe marginea drumului, putem alerga pe derdeluș și apoi putem să ne lipim obrajii dogoriți de scoarța rece a unui tei, salcâm sau nuc...putem!... suntem liberi, avem timp și putem cunoaște toate-n jur! Îmi pare rău pentru cei care locuiesc la oraș, poate pentru ei acest timp magic este mult mai scurt, dar nu trebuie
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
toți trei de acord, d-na Smărăndița a invitato pe Măriuca cu frățiorii ei, în ziua întâia de Crăciun, după Sfânta Liturghie la ei la masă. Sărăcuții au intrat sfielnici în frumoasa casă a Domnului învățător, neîndrăznind să calce pe scoarțele de lână țesute în modele naționale de doamna Smărăndița. Frații mai mici aveau cu ei o stea, și au cântat: „Steaua sus răsare”, „Trei crai de la Răsărit” și alte cântece de stea. Erau îmbrăcați sărăcăcios, dar cu haine curate, vădind
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
pupile ne vor iar îndrăgosti. Sângele scurs ne lasă carnea cenușie. Mormintele ni-s de acum goale pe vecie. Morți, răstigniți pe cruci îmbrățișate Sărutăm darul vieții de după moarte. Asini în veșminte ne-nveselesc în piei de om, Gheare din scoarțe ne trezesc același dor. Rămânem tot supuși în cătușe unui păcat, căci Om muri, om iubi și-om muri iar... Dintr-altă viață, într-altă moarte, Pentru o altă eternitate.
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93426]
-
peste drum de casa Rim - doamna Vera, necunoscând genealogia vecinilor, judeca după aparențe înșelătoare. - Uite-i iar! . . . Uite-i subt geamul boierilor și subt ochii noștri! . . . Se pupă în stradă! Ptiiu! și, efectiv, doamna Vera, azvîr-lea pe seînduri, nu pe scoarță, dezgustul ei astfel coagulat într-o spută amăruie, care, desigur, îi ușura organismul de prisosurile unui dispreț care, neconcretizat, i-ar fi putut face, Doamne ferește, vreun rău. Totuși, disprețul doamnei Vera se refăcea tot mai veninos. Nu ar fi fost
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ce ascultați, vi se va da și se va prisosi”. (Ev. după Marcu, cap. 4;24) Atâtea neliniști! Și atâtea suspensii... Mă obsedează incredibila asemănare dintre anumite răvășiri ale ființei umane, petrecute în perioade diferite. Semnele de întrebare îmi înțeapă scoarța cerebrală. Cutia toracică prea strâmtă pentru ca inima să- și păstreze ritmul. Respir un aer vâscos, sufocant. Conștiința mea de om și de român se lovește de toate ușile căutării unei explicații și se împotmolește în spațiul rușinii. 23 împușcături, august
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
experiențe rămase nepedepsite. Pe la vreo patru ani, lăsat singur acasă, m-am trezit cuprins de friguri artistice care nu suportau amânare. Drept care am luat o "cuțitoaie", o lamă de cuțit cu mânere laterale la ambele capete, și am răzuit de scoarță toți pomii fructiferi din grădină, pe care tata, pasionat pomicultor, abia îi altoise. Doream să-i fac albi, "mai frumoși". Am lucrat cu spor, până seara, încredințat că voi fi lăudat pentru strădania mea, și am fost sincer mirat când
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]