2,171 matches
-
și a artistului În societatea modernă”, el nu va fi esențial la Voronca (deși nu va lipsi cu totul), poetul român fiind atras mai degrabă de desfășurările feerice ale acestui univers ce putea să se Înscrie În replică la „viața scundă”, cu „mucegaiul birourilor” din posomorîtul „veac al mediocrității”. TÎnărul care În manifeste se arăta fascinat de „Împărăția afișelor luminoase” e dispus să vadă În spațiul citadin În primul rînd scena unei sărbători continue. Toposul orașului feeric este cel ce se
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
către care "apropierea" are loc la o vîrstă a maturității depline: Și-o veste-aduc mai dulce, mai amară / CÎnd mă apropii, ziduri, cu alți ani, de voi". Locul său de acum e "tabăra" ("E mai rotundă vocea În tabără, mai scundă") și "cortul" soldatului, stilizat, acesta, la modul emblematic-cavaleresc, În timp ce metaforele tensiunii interioare fac apel la registrul războinic, "medieval": Bătuți În șa: luceferi. În rădăcini: merinde Somn fraged tors, În corturi, din umeri de femei Coardă de arc, un sînge spre
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
receptorii LDL vor determina o funcționare defectuoasă a procesului de prelucrare a colesterolului, determinând un nivel periculos de crescut al colesterolului circulant (Mange și Mange, 1999). Altă maladie autozomală dominantă destul de frecvent întălnită este acondroplazia. Persoanele cu acondroplazie sunt foarte scunde, iar creșterea corpului lor se face disproporționat, fiind mult mai restricționată la nivelul membrelor decât la nivelul trunchiului, care are o mărime relativ normală. Capul este ușor mărit, cu o frunte proeminentă, nasul plat, iar degetele sunt, de obicei, scurte
Fundamente de psihologie evoluțonistă și consiliere genetică. Integrări ale psihologiei și biologiei by Daniel David, Oana Benga, Alina S. Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
s-au focalizat asupra caracteristicilor fenotipice cu valori continue (de exemplu, niveluri diferite de inteligență). Pornind de la aceste studii, Galton a elaborat principiul regresiei la medie; el a observat, spre exemplu, că tații foarte înalți au, de obicei, fii mai scunzi decât ei, iar cei foarte scunzi au, de obicei, fii mai înalți decât ei. Evident că prin prisma acestui principiu, transmiterea acestei caracteristici nu este ghidată de legile mendeliene. Multă vreme, paradigma mendeliană și cea galtoniană au fost în conflict
Fundamente de psihologie evoluțonistă și consiliere genetică. Integrări ale psihologiei și biologiei by Daniel David, Oana Benga, Alina S. Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
cu valori continue (de exemplu, niveluri diferite de inteligență). Pornind de la aceste studii, Galton a elaborat principiul regresiei la medie; el a observat, spre exemplu, că tații foarte înalți au, de obicei, fii mai scunzi decât ei, iar cei foarte scunzi au, de obicei, fii mai înalți decât ei. Evident că prin prisma acestui principiu, transmiterea acestei caracteristici nu este ghidată de legile mendeliene. Multă vreme, paradigma mendeliană și cea galtoniană au fost în conflict. Galton considera că, deși anumite caractersictici
Fundamente de psihologie evoluțonistă și consiliere genetică. Integrări ale psihologiei și biologiei by Daniel David, Oana Benga, Alina S. Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
gros, nu era loc de nedumeriri. În fața atâtor lucruri neobișnuite, nimic nu îl mira mai puțin decât absența mirării. Așa și casa. Era la fel, cu tencuiala neîngrijită peste pereți înjghebați din chirpici, cu acoperișul din păpuriș cenușiu, cu ușa scundă și clanța încovoiată, de parcă sta tristă, cu colțurile buzelor lăsate, cu stâlpii prispei dând întregii case înfățișarea unei femei gârbovite, cu bărbia rezemată în coate. Și totuși, casa părea nouă ; toate culorile ei palide, muchiile șterse și ferestrele mici și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mâinile de umerii lui, în aceeași poziție ca în fotografia de pe policioară făcută când se întorsese el de pe front, apoi părinții, tineri, și fratele lui, mort de tuberculoză la șapte ani. Totul era ca atunci, masa de lemn negeluit, scaunele scunde, fără spetează, lavița cu cerga înflorată, covorul de pe perete înfățișând căprioare care vin să se adape. Își amintea fiecare detaliu, redesco perindu-l cu bucurie. Era atât de fericit, încât îi dădură lacrimile, nu și le putea opri, nici nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se îndesase în trunchi. Încât, judecând după mărimea pieptului, Coltuc ar fi trebuit să fie un flăcău înalt și vânjos. Așa însă abia dacă măsura, cu glugă cu tot, vreo doi coți, dacă socotim și căruțul, cu rulmenții de dedesubt. Scund, dar cu chip de- acum bărbătesc, cu nas încovoiat, tot așa, bărbătește, și cu tuleiele mijite ca niște cârcei de viță, Coltuc arăta ca un copil bătrân. Iar ochii tocmai de aceea se încăpățânau să rămână copilăroși. Alerga de-a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vag, antiseptic, mirosul alcoolului. Rămase o vreme așa. Nu auzi de la început pașii care veneau pe alee, abia vocea o făcu să tresară. — Vai, ce m-am speriat ! se auzi un glas de femeie. Dumneata erai, duduie Rada ? Femeia era scundă și durdulie, rămăsese cu palma dusă la gât, într-un gest de apărare. — Bună seara, madam Gavrilescu, spuse Rada, fără să iasă la lumină. Și adăugă, pentru a ocoli o altă întebare : Ce mai faceți ? — Nici nu mai știi, spuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
O scurtă topografie a locului nu-i de prisos. Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui G. Călinescu Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal turcesc bătând în nuanța tutunului uscat, iar de o parte și de alta - câte o fereastră înaltă, acoperită cu draperii de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
etc.) formează împreună cu ea o familie poetică. E o stradă putin frecventată, lipsită de orice expresie edilitară, pavată toată (trotuare inclusiv) cu bolovani. Casele G. Călinescu au numai parter, și excepțional, în interiorul curților, dependințele sunt sporite cu câte un etaj scund ca un mezanin. Departe de arterele principale, într-o suburbie vastă și labirintică, fără o notă distinctivă, strada e intruvabilă pentru un ochi deprins cu indiciile plastice. Nu există nicăieri în apropiere vreo piață cu fântână sau monument, nimic tipic
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
excepție, era pavată cu dale de piatră. Simplificarea aceasta a unei case banale, concepută pe o schemă regulată, era opera lui Ioanide. Îndată peste drum se recunoaște și celălalt punct insolit, prin același dalaj al trotuarului. Aci construcția era mai scundă, cu toate că solidă. Un zid înalt, alb, cu muchie de olane, ascundea curtea și se oprea în flancul casei, care avea la stradă o ușă de stejar și o fereastră. De fapt ușa răspundea într-o tindă, unde se afla adevărata
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pietrar să vorbească cu gazda a cărei casă se zărea în apropierea bisericuței și care nu era lipsită de stil. Se vede că scopul ei primitiv fusese de a sluji drept dugheană pentru petreceri în afara satului, căci avea un parter scund, cu stâlpi groși de lemn și obloane, iar deasupra, cat cu prispă. Casa era făcută evident din drugi de lemn, însă acoperită cu tencuială și văruită. Acoperișul era de olane. Lui Ioanide i se păru încîntătoare de la distanță, așa îndreptată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vacanța vreunei direcții de muzeu. În parte, drumul spre casă le era comun și trecea prin fața casei doamnei Farfara și implicit cu câteva curți mai încoace, pe dinaintea casei pe care o construia Ioanide. În poarta binalei aproape terminate, cei doi scunzi, unul pletoric, altul înarmat cu bastonul răsucit, se opriră și amândoi, din simplă curiozitate, avură simultan ideea de a vedea pe arhitect, Hagienuș gîndindu-se pe deasupra la posibilitatea de a-l descoase pe Ioanide asupra valorii reale a unui cavou de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
afacerea Dan Bogdan. Nu mai puțin, Suflețel ședea într-o continuă panică. - A venit, zicea infirmiera, un domn care dorește să vă vadă. Suflețel țâșnea în sus, înfiorat. . - Militar? . - Nu, un domn civil. . - Cum e la față, gras, slab? . - E scund și gras, un domn mai în vârstă. - Cum îl cheamă, n-ai întrebat? Spune-i că nu știi dacădoctorul permite, întreabă mai întîi de nume. Vizitatorul nu era altul decât Hagienuș. - Ce faci, domnule Suflețel, nu te mai scoli din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
construcției. Era o sală impunătoare și somptuoasă, lungă aproximativ de cincisprezece metri, cu plafonul în casetoane de lemn negru, obținute prin încrucișarea a două serii de grinzi de stejar, de care atârnau trei mari lustruri de cristale venețiene. Ușile erau scunde, cruțând pereții, iar la un capăt al sălii se afla un șemineu de marmură cu o țesătură înflorită de sculpturi vegetale și anatomice, mergând până spre tavan. Piesele sculpturale erau copii după Jean Goujon. Pendulul lui Saferian, cu nudurile sale
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ci ședeau ca niște ornamente de sine stătătoare, în grupuri. Dar detaliul esențial care producea impresie asupra vizitatorului era un vitraliu, care se întindea de la ușa exterioară de intrare a casei (făcută din fier și sticlă mată și părând relativ scundă) și până sub acoperiș, constituind astfel un perete translucid al scării de piatră și al vestibulului ce ducea la salonul de sus. Vitraliul reprezenta în toată înălțimea lui o fată în profil și în gest hieratic, alergând parcă în vijelie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
într-un cosmos, sugerând un anume prezent și trecut: "Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal turcesc bătând în nuanța tutunului uscat, iar de o parte și de alta, câte o fereastră înaltă acoperită cu draperii de pluș roșu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
căzând direct pe pământ, cu trei ferestruici pe peretele vestic și cu o ușă care se înalță deasupra a două trepte de lemn, pe peretele nordic. Acoperișul, ca și pereții sânt îmbrăcați în solzi de șindrilă, care coboară până la brâul scund de piatră pe care se sprijină cabana. În spatele casei e pădurea, în fața ei se deschide, uriașă, valea cu versantul de vizavi (unde e pârtia pe care Heidegger schia), în dreapta și în stânga nici o casă, cât vezi cu ochii. "O casă de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
faimosul gest prevenitor al lui Cioran care își așeza mâna pe canatul de sus al cadrului ușii, rugîndu-te să fii atent să nu te lovești cu capul, gestul repetîndu-se la trecerea din culoar în living, unde ușa era și mai scundă decât cea de la intrare. Recunoșteam, de asemenea, felul lui de a bavarda și voluptatea cu care se lansa în povestirea insignifiantului. Pe Friedgard, care venise să-l cunoască pe marele "aforistician" și care credea că Cioran va revărsa de la bun
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
omuleț. De ce pe mulți dintre români i-a înduioșat moartea lui Ceaușescu? Pentru că din omul dat jos dintr-un TAB în curtea unei cazărmi, cu căciula care i se așază într-o rână când dă să coboare pe ușa prea scundă, ieșise dintr-o dată la iveală omulețul. Cel care le spunea românilor ce au voie să spună și ce nu, ce trebuie să gândească, ce trebuie să mănânce, câți copii trebuie să aibă, ce filme pot să vadă și ce cărți
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cercetător Eugen Comșa, de la Institutul de Arheologie din București, relata următorul aspect: „La aproximativ 1 km nord de digul (sic) de la Ivești (e vorba de terasamentul de cale ferată ce ducea la moara Torcești, n. I. S.) este o ridicătură scundă, ce se pierde în luncă. Pe grindul amintit, din loc în loc, se găsesc fragmente ceramice mari, din vase modelate din pastă nisipoasă, lucrate la roată înceată și ornamentate cu linii orizontale și în val. Pe acel loc a fost o
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
altfel mă aleg cu intestinul gros constipat (bea, gargarisește și râde) FEMEIA (se apropie brusc de el): Oare la câți ani trebui să-ți fi ajuns viața Că de douăzecișicinci de ani îți era viața corpului la nunta noastră cea scundă Și o sută de ani a numărat chinul tău deja Și s-a întâmlat cum trebuia să se întâmple, că ai ajuns încă și mai bătrân O sută de ani ți-au fost să fie prea puțini Și o mie
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
și cărări improvizate. Deși la stradă casele sunt apropiate, fundurile de curte par să fie depărtate și indistincte între ele, separate eventual formal. Nu altfel stau lucrurile în Casa cu Molii a mătușilor lui Jim din Cartea nunții. Clădirile sunt scunde și înconjoară un teren comun, fiind construite prin adițiune aleatorie. Și Moș Costache Giurgiuveanu, când vrea să facă un rost Otiliei, se apucă să strângă material în vederea unei construcții noi în propria curte. El nu se preocupă de vreo aprobare
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
e scârbă de colaboraționiști, Îi e scârbă de germani, mărturisind că i-a preferat Întotdeauna pe englezi și pe americani. Pe aceeași listă a lucrurilor pe care le detestă - „ca rasist și ca naționalist”! - se află „francezul mediu, omul brun, scund, din Centru și din Sud”, precum și „oribila Marsilie”. Masochist și În ceea ce privește Franța, și În legătură cu sine, el substituie reveriei mistica, iar vitalității „o curiozitate crescândă pentru moarte”, ca, În ultimii ani, să ajungă la confuzul sentiment, de a „cunoaște moartea prin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]