1,822 matches
-
om. M-am gândit la doi centurioni: Sabinus și Cassius Chereas. S-au format la școala ta. Și apoi, Chereas e atât de puternic, încât oricine se simte în siguranță lângă el - zâmbi. E adevărat că într-o zi a sfărâmat cu mâinile goale vertebrele unui taur? — E-adevărat, râse Macro, era în fața altarului pentru sacrificii. Taurul s-a înfuriat, l-a lovit pe preot. Lui Chereas i-a luat o clipă: am văzut cu ochii mei coarnele taurului în mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de noi când îți va veni rândul! — Și nu înapoiați trupurile familiilor; aruncați-le în fluviu, ordonă senatorul. Împăratul părea că nu auzise; ceilalți îi urmară exemplul. El simțea însă că violența i se dezlănțuise în suflet asemenea unui dig sfărâmat de ape. Seneca spusese: „Omul nu știe ce se ascunde înlăuntrul său până când nu se ivește ocazia“. Nimeni nu știa unde și în ce fel își petrecuse noaptea Callistus. Mai târziu s-a descoperit că acei conjurați îi erau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
adevăr lumea mea, lumea visurilor mele dragi, lumea gheții... Și azi, pentru prima dată, am fost un simplu spectator pentru această lume, iar pentru ei nu fosta Aurora, ci o oarecare, ca sute de curioase... În mine se sparge, se sfărâmă ceva, numai de-aș putea arunca cioburile... ele taie mai rău decât vasul Întreg și mai adânc... Și erau atât de veseli... m-am simțit o clipă din nou Aurora cea de altădată, dar tocmai atunci, luată deoparte de șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Visele nu pot astupa mlaștinile ce zac În sângele nostru Orice scâncet l-absorb aștrii bolnavi. 14.10.1960 Turme fără sfârșit răsar barbar Înainte, Zarea umplând-o de tropote ca-n vremi de-nceput Scuturile materiei se rup, se sfărâmă pline de viermi Ce colcăie grași-ntre idei și concepte putrede. Se lăbărțează buruienile tandru spre toate lucrurile În frunze, În priviri, În gânduri și-n concavitățile dintre constelații. Orice obiect Își caută originea spre două extremități Informă chemare putregăită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe care i-a Îngrozit progresul meu mă vor privi biruitori, din nou stăpâni pe ei, din nou tirani ai sufletului meu. N-am nevoie de compătimiri, m-am Învățat să Închid totul În mine, iar acolo să distrug, să sfărâm cele mai dragi idealuri. Dar aș vrea să mă agăț de ceva, să nu fiu un val rătăcitor și mereu În primejdie de a se sfărâma de vreo stâncă, aș vrea ca atunci când sufletul se chinuiește și se zbate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
compătimiri, m-am Învățat să Închid totul În mine, iar acolo să distrug, să sfărâm cele mai dragi idealuri. Dar aș vrea să mă agăț de ceva, să nu fiu un val rătăcitor și mereu În primejdie de a se sfărâma de vreo stâncă, aș vrea ca atunci când sufletul se chinuiește și se zbate de dorul unui ideal ce trei ani mi-a fost lege și acuma e o rană, aș vrea ca În aceste momente să existe ceva În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o văd, nu mi se arată, aud doar vocea, o voce liniștită egală ca ton: „Lumina ochilor mei, m-ai uitat de tot, Îmi e dor de tine!“; mâine plec la Slatina; mesajele ei În vis anunță primejdie. (ieri) Să sfărâmi Închisoarea cuvântului, acest trup din care se desfac larvele sunetelor invadând ereditatea materiei. (miercuri) Avenit poeta G.M., o fată foarte inteligentă, În seria noastră; s-a transferat de la „sorbonica“ direct În anul II. Discutăm foarte mult, e capabilă să mânuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
starea de a deveni violenți; e curios cum, uneori, natura fabrică specimene atât de jegoase, că Îi e rușine și ei Însăși de rateul produs: acest ins mai are și pretenția de a fi poet; puah! (marți) Nu vreau să sfărâm nimic din mine, nu vreau să mă diluez, nu vreau să curg leșinat ca ceilalți În sentimentul de dragoste ce degradează, anihilează eul. Marii bărbați au fost singuri. Cât timp sunt singur, sunt indestructibil. UNUL este indivizibil. Don Juan este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Oare tu, prietenă, n-ai Îndrăgit niciodată tremurul vântului?“. Stânca: „Cum să-ți explic, prietenă dragă? Pentru tine, vântul năpraznic al vieții e doar un tremur, un vis. Eu trebuie să mă lupt, pentru că el pe mine mă roade, mă sfărâmă și-mi e dușman. Atâtea frunze și atât de puține stânci... Când vântul te atinge, te aud cântând aproape fericită. Dar pe mine când mă atinge el mă roade, mă sfărâmă. Și totuși, Îl aștept cu drag“. 19 octombrie 1964
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă lupt, pentru că el pe mine mă roade, mă sfărâmă și-mi e dușman. Atâtea frunze și atât de puține stânci... Când vântul te atinge, te aud cântând aproape fericită. Dar pe mine când mă atinge el mă roade, mă sfărâmă. Și totuși, Îl aștept cu drag“. 19 octombrie 1964 (luni) Din noianul de visuri, am cules o singură realitate palpabilă, mai puternică decât cele mai sublime rătăciri În sfere Înalte. Atât timp cât am un punct de sprijin, nimeni nu mă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pădurea ta ca de o dragoste... Iar dacă vrei să scapi cât mai iute de mine, arată-mi că poți de toate și fii pestriț. 2 iunie 1965 (miercuri) Lovește, pentru că menirea unui pumn crispat ca al tău e să sfărâme. Lovește stânci, trunchiuri de Încrederi, risipește artificiile multicolore, dar urcă-ți fruntea sus și astupă-ți urechile, ca să nu auzi neliniștea clocotind În cei bolnavi din cauza pumnului tău. Iar dacă trebuie neapărat să arunci În aer totul, ferește-te cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Rhyme oftă încă o dată și se întoarse la masa pe care erau înșirate toate probele. Rămase în sarcina lui Sachs să îi spună lui Geller cât de mult apreciau ajutorul lui. Echipa examină apoi ceasul de la mâna victimei, care fusese sfărâmat din motive pe care nimeni nu putu să le determine. Nu prezenta niciun indiciu în afara orei la care se petrecuse crima. Se mai întâmplă ca răufăcătorii să spargă ceasurile după ce le setează la ore diferite pentru a-i induce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
sosit vestea despre această din urmă crimă, au concluzionat că era opera Magicianului: primul indiciu a fost modul în care făptașul a pătruns în apartamentul victimei, dar cel mai edificator lucru a fost faptul că ceasul de la mâna victimei fusese sfărâmat - la fel cum se întâmplase și în celălalt caz cu tânăra studentă. Diferența era dată în primul rând de cauza morții. În timp ce Sellitto împărțea ordine către toate cadrele ajunse la fața locului, Sachs avu timp să studieze în amănunt victima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Aha... Asta. Aha... Asta. - Analizele sângelui ne vor edifica. Observă apoi un obiect de formă nedefinită aproape de tâmpla victimei. Avea o rană, care nu sângerase prea mult, ceea ce arăta că inima se oprise la puțin timp după ce țeasta îi fusese sfărâmată. - Nu, Rhyme. Tăietura pare a fi făcută după decesul victimei. Auzi vag cum Rhyme discuta cu asistentul său și îi spunea să noteze această informație. Spunea și altceva, însă nu putea fi atentă. Imaginea victimei o captivase și nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
îl asigură că se vor mai întreprinde căutări în acest sens, dar entuziasmul fals îi oferi lui Rhyme certitudinea că se încheiase deja orice fel de anchetă din partea lor. Se întoarse apoi din nou către Sachs: - Și spuneai că a sfărâmat ceasul lui Calvert? - Da. Exact la orele 12:00 sau, oricum, la câteva secunde distanță. - Și ceasul celeilalte victime arăta 8:00. Pare să acționeze după un orar. Ar trebui să ne așteptăm la o nouă lovitură la 16:00
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
se lege și să indice Cirque Fantastique drept ținta sa. Oare Rhyme aflase că nu găsiseră nicio bombă? se întrebă ea. Se ridică cu mișcări nesigure și rezervate și porni în căutarea unei stații de emisie-recepție; aparatul ei Motorola, zăcând sfărâmat lângă ieșirea dinspre sud, părea a fi printre singurele victime ale panicii create. Pășind cu băgare de seamă afară din camera cu pianul, Malerick ajunse din nou în holul întunecat și se opri, încercând să distingă vocile care se auzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
sa. — Jamie, ieși din mașină... Jamie! Năucită, deschise ușa din partea ei și coborî pe stradă, luîndu-și geanta de pe bancheta care se clătina. În spatele lor, tancul japonez Își croia drum peste mașina Lincoln Zephyr, abandonată de dansatoarele chineze. Șenilele de metal sfărîmară aripa din spate a mașinii, apoi o Împinseră În spatele Packard-ului. — Ridică-te, Jamie... mergem acasă... Cu o mînă la obrazul rănit, mama lui Jim trăgea cu cealaltă mînă de ușa din spate, blocată. Tancul se opri, Înainte de a face o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pe noi. — Rațiile noastre... Domnul Maxted Întinse mîna și Îl apucă pe Jim de Încheietura mîinii. Stors de malarie și malnutriție, trupul aproape că i se unea cu vehiculul distrus din spatele lui. Cele trei camioane trecură mai departe, cauciucurile lor sfărîmÎnd sticla spartă care acoperea pămîntul. Pacienții spitalului zăceau unii peste alții ca niște covoare rulate. Doctorul Ransome stătea În ultimul camion, cu picioarele ascunse printre trupurile Înghesuite. Văzîndu-l pe Jim, apucă bara laterală a camionului. — Maxted...! Hai, Jim! Lasă lada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Jim de pista de pe aeroportul Lunghua. — Bine, Jim... Domnul Maxted se ridică, iar Jim simți mirosul de excremente care venea dinspre pantalonii lui. Hai să te ducem la Nantao. Ținîndu-l pe Jim de umăr, porni șchiopătînd mai departe, saboții lui sfărîmÎnd sticla spartă. Nefiind În stare să treacă Înaintea camioanelor, Înaintară prin norii de praf, alăturîndu-se celor cîțiva soldați din coada coloanei. O mulțime de prizonieri abandonaseră convoiul și stăteau lîngă copiii lor pe scările mașinilor militare bombardate, ca niște țigani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
care zboară, se mișcă spre mine și mă invită să n-o urmez, s-o las să facă singură primii pași în spaima aceea de lucruri regăsite. Poate acolo, acasă la ea, pe pajiștea unei bisericuțe de piatră care se sfărâmă, voi îngenunchea la picioarele ei, o voi înlănțui cu brațele și îi voi cere iertare pentru ultima oară. Apoi nu voi mai avea nevoie s-o fac. De acum înainte o voi iubi fără s-o fac să sufere. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
au cultivat valorile moralității umane. Din punct de vedere istoric, scrise Fima, moralitatea te apără pe tine, mai mult decât o aperi tu pe ea, iar fără ea, până și cei mai fioroși colți de lup sunt condamnați să se sfărâme și să cadă. Apoi Îmbrăcă o cămașă și niște pantaloni curați, Își luă puloverul gros pe care Îl moștenise de la Yael și paltonul, reușind de astă dată să evite cu abilitate capcana mânecii, mestecă o pastilă contra arsurilor și coborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pericolului. Cu tot respectul datorat vehiculelor cu propulsie cu jet, prima lor datorie era față de copil. Și de data asta nu va renunța, ci va lupta cu toată puterea pentru a deschide și ochii șoferului, În drum spre ei. Va sfărâma În bucăți neînduplecarea și cruzimea. Va Împiedica spălarea creierelor. Îi va obliga pe toți să Înțeleagă În sfârșit cât de aproape e dezastrul. Dar Întrucât stația de taxiuri nu răspundea, se răzgândi și sună la Annette Tadmor. După două apeluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
înspăimântați de contopire, fugiseră cu puțin mai înainte de sosirea noastră. Sprâncenatul nostru brigadier măsură cu privirea, ușa grea și bine zăvorită a camerei vecine. Apăsă pe mâner, o zgâlțâi, se dădu un pas înapoi și repezind cu sete patul carabinei, sfărâmă tăblia de stejar. Doi rezerviști încărunțiți îi săriră în ajutor, rupând zăvoarele, dar se opriră în pragul odăii, cu privirea încruntată spre icoana din perete, sub care candela mai ardea. Cu stânga șovăitoare, unul după altul își descoperiră capetele asudate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de cumplită mânie. - Zitta! Șuierai din spatele ei. Graiul tău îmi îngheață azi măduva și mă izbește între umeri ca un târnăcop. - Nu ai dreptate, interveni piticul împăciuitor, trecând fățiș de partea ei. - Te-am îmbrățișat ca pe scândura corăbiei mele, sfărâmată de destin. - Nu o meriți, ticălosule! guiță încă o dată mica pocitanie, repezindu-și piciorușul ce-l ținea pe inimă, spre laringe, cu intenția de a-mi înăbuși cuvintele. - Fiindcă ocna la care m-ai îndrumat era pustie, continuai cu vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
bolta cuptorului. Atunci mă voi opri iar o dată, până când întreaga clădărie a trupului se va prăbuși pentru totdeauna pe pulberea fină a măruntaielor mele prefăcute în cenușă. Omul cu drugul de fier va deschide apoi capacul iadului de foc, să sfărâme ciolanele înnegrite, insuficient carbonizate. El va găsi mădularele piticului, înfipt ca un uriaș păduche lat în colivia oaselor mele. Îl va recunoaște după forma de dovleac micuț a craniului și după piciorușele lui de Mickey Mouse. Cu drugul de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]