1,322 matches
-
cel puțin episcop. Starețul se Întreba cum de-a putut bătrânul să găsească drumul printre mulțimea de clădiri, foișoare și scări, deși nu fusese niciodată la mânăstire. Sihastrul se Înclină În tăcere și se pregăti să-l urmeze, fără nici o sfială sau mirare, și privi drept Înainte, ca și cum vederea impunătoarei mânăstiri i-ar fi fost cunoscută dintotdeauna. — N-am timp de vorbit, vreau Înainte de toate să văd rănitul. — Îndată, preacuvioase, răspunse starețul și toți priviră mirați. Niciodată nu se purtase părintele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe care Bertold Îl numise de curând maestru de vânătoare. — Nu știam că sunteți la castel, frumoasă doamnă! V-a chemat ducesa aici ca doamnă de onoare? În acest caz am s-o cert, cu tot respectul și cu toată sfiala, că a tăinuit un eveniment atât de Îmbucurător pentru Întreaga Curte! Tânărul tărăgăna cuvintele căutând să câștige timp. Nu știa ce să creadă. Fratele său se arătase dintr-odată Încântat de greoiul Siegebert și-l copleșise cu onoruri. La Curtea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îi legă strâns basmaua pe cap, ascunzând cu grijă șuvițele aurii. Îi puse În mână tava cu resturile de mâncare, o mai privi o dată cu grijă și o luă Înainte pe treptele În spirală. — Mergeți cu pas măsurat, fără grabă și sfială. Nu priviți cu frică Împrejur și siliți-vă să stați mereu În urma mea. Trebuie să trecem prin curte nebăgați În seamă. Apoi căutăm vreun colț Întunecos unde să vă ascundeți până găsesc un țăran cu o căruță cu care să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-l tainele meseriei... Era urmașul care mai târziu avea să-l moștenească, În care avea o adâncă Încredere și de a cărui destoinicie era mândru. Dar, În același timp, după ce află cine era, Începu să-l privească cu o anume sfială. În vinele acestuia curgea sânge albastru, care l-ar fi Îndreptățit să urce Într-o bună zi pe tronul francilor. și bancherul avea mult respect pentru cape tele Încoronate, chiar dacă știa cât de goale erau buzunarele lor. Spre mirarea lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se găsea cea a Fecioarei Maria, de o frumusețe nepământeană. Un negustor prieten cu bancherul Urs povesti, aflându-se odată În Freiburg, că trăsăturile Îi erau cumva cunoscute și că Îi aminteau de no bila Adelheid. Îndrăzni, stânjenit și cu sfială, să spună aceasta, când Își Întindea stofele scumpe În fața tinerei ducese Clémence și a soțului ei, Conrad. Conrad aprobă: — Da, Adelheid avea Într-adevăr ceva regesc. Trăsăturile ei erau demne de a fi Întipărite pe veci În piatră. Pesemne că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
stăteai liniștit și visător, odihnindu-Ți bătrânețile într-un fotoliu comod, așezat sub mărul Cunoașterii din grădina Edenului, filosofând asupra frumuseții nepieritoare a acestei lumi, n-ai sesizat plutind prin fața ochilor Tăi divini particule de cenușă umană, depunându-se cu sfială tremurândă în părul Tău, pe umerii Tăi, pe obrazul Tău impasibil și pe fața de masă imaculată, țesută din cel mai fin borangic și brodată cu încântătoare motive folclorice? La ce meditai, Doamne? Spune! Ai probleme? Crezi că aș putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cărai în bucătărie și-ntre timp zorii deveneau amiază și lemnele pâlpâiau sub cuptorul în care se cocea pâinea ori cartofii timpul trecea prin fața ochilor noștri uimiți și dispărea în șura caldă încă multă vreme după ce apunea soarele noaptea regăseam sfiala mea în fața mării pe care n-o văzusem niciodată câți mă vor fi înțeles ce voi fi înțeles eu din tot ce trăiam habar n-aveam pe-atunci că ființa are nevoie de transcendența necazurilor și-a bolii și de-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
aceasta? mă întrebam. Cine a muncit pentru pîinea aceasta pe care o mănînc?" Fiindcă îmi dădeam seama, totul în jurul meu îmi arăta aceasta, că nu poate fi mîncare fără muncă. Prins de asemenea gînduri, vă mărturisesc că înghițeam pîinea cu sfială, ca pe o anafură și uneori chiar cu un ușor sentiment de vinovăție, față de cei care muncind-o, erau printr-un joc al legilor societății pe care nu-l deslușeam încă, dar îl bănuiam puternic, necruțător și nedrept lipsiți, cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ținînd seama de curentul antisemit creat în această regiune, unde populația a fost otrăvită de regimurile trecute mai mult ca în oricare altă regiune a țării a creat o atmosferă rea asupra organelor Securității, pe care îi privește populația cu sfială și în aceste condiții își duc munca cu multe greutăți. Chiar și la Botoșani, serviciul cel mai bine gospodărit și organizat, totuși întîmpină greutăți din cauza curentului antisemit, provocat în sînul populației de faptul că majoritatea instituțiilor sînt conduse de tovarăși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de noi? - Tată, a oftat el. Cuvântul suna diferit de cum îl rostise în trecut. Își puse mâna pe a mea. Era acolo. O simțeam. E în regulă. Am întins cealaltă mână și i-am atins fața cu palma și atunci sfiala i-a revenit, coborându-și privirea. - Nu-ți face griji, zise băiatul. Nu sunt pierdut. Repetă: Nu mai sunt pierdut. Am vrut încă o șansă, dar îmi era prea rușine să-i aud răspunsul. Totuși, l-am rugat. - Robby, m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
găsesc un loc mai liniștit. Când ajung cu însoțitorul meu în țiitoare și ne oprim, văd la treizeci de pași înaintea mea, între tufărișurile uscate, o căprioară stând liniștită jos, în poziție grațioasă de odihnă. Mă privea cu liniște, fără sfială, cu ochii ei umbriți de gene mari fumurii. Îi șoptesc cu glas moale: Căprioară, nu sta aici, du-te. Părea că mă aude, dar rămânea liniștită pe loc. Îi fluer cătinel, o îndemn iar, ea stăruiește să rămână. Am chemat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să mă clintesc, am întors ochii și mi-au apărut, oprite grațios la câțiva pași de mine, două căprioare. Ascultau larma din urmă, întrebau desișul dinaintea lor, adulmecau cu botișoarele negre și umede, apoi rămâneau neclintite cu ochii plini de sfială înlăcrămată. Au trecut încet la deal, spre alți vânători, căutând un loc de trecere. În fața unuia din ei, presate de o nevoie mai grabnică decât primejdia din urmă, au lăsat o mică amintire și s-au întors, oprindu-se iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
feudale românești erau identice cu cele din Franța sau Germania. De aceea, reacția profesorului Mihai Berza, față de afirmațiile făcute în lucrările mele, nu era departe de ceea ce credea Ferdinand Lot. Pe de altă parte, de vină este și o anumită sfială a noastră de a arăta lumii că, uneori, am mai făcut și noi câte ceva. Iar documentele pe care le avem la îndemână erau suficient de lămuritoare, cu o condiție: să fie cunoscută realitatea de dincolo de granițele noastre, adică să se
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
am intrat În lumea știutorilor de carte. Bunica Raveca mi-a pregătit hăinuțele și trăistuca, părinții mi-au cumpărat tăblița de gresie și stilul, și cu dragostea de litera scrisă, insuflată de Bunica, neștiutoare de carte, m-am apropiat cu sfială de domnișoara Eugenia Pintea, prima mea Învățătoare. O cunoșteam și mă cunoștea foarte bine, căci locuia vis-à-vis de unchiul Milian. Preda la școala unită, câteva case mai jos, la clasele I-a și a III-a. Mergeam regulat la școală
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
inacceptabil, ar însemna că mă ridic pe mine până la a sta față în față cu el. Raporturile noastre cu divinitatea țin de o absolută intimitate și găsesc indecent să vorbești despre ele ori să scrii despre ele altfel decât cu sfială, șoptit, sugerând, iar nu direct, cu voce tare, declamatoriu. Drept care prefer să nu prelungim discuția pe această temă. Marin Sorescu este și o spun cu convingere unul dintre marii scriitori români. Din păcate meandrele caracterului său, în care și-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Ramon Jimenez. Dintre ai noștri au mai țintit Nobelul, din câte știu, Eugen Jebeleanu și Geo Bogza, cavalerii "schimbării la față", după mica liberalizare din 1965. La fel, Marin Sorescu... Ce sfaturi ați da unui tânăr care bate, fie cu sfială, fie cu tupeu, la porțile literaturii? Care sunt capcanele care-l încearcă pe tânărul confrate de azi? Nu-mi place să dau sfaturi. Prefer să înfățișez câteva constatări. Proba vocației literare o dă capacitatea tânărului condeier de a se bizui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cenaclu când găsim ceva ce se cere numaidecât de împărtășit. Pe ei îi vedem prin reviste ori pe cluburi literare internetice. Ți-a fost vreodată rușine că ești poet și nu altceva, om de afaceri, de exemplu? Rușine nu, dar sfială da, față de părinții mei când începusem și eu să scriu în caiete încercări poetice, pe ascuns, și când le arătam, rar, vreun text-două publicate. Ei erau oameni simpli, țărani mutați la oraș, cu trei copii, eu fiind mijlociul și singurul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
părintele care era cu noi, părintele Serafim. I-a dat ceva bani și ne-a deschis ușa să intrăm. Cum intri cobori două rânduri de trepte, vreo 5 metri, și vezi mormântul, locul unde a fost pus Lazăr. Privim cu sfială și vedem cu ochii sufletului pe Domnul cum l-a strigat să iasă afară din mormânt. Și a ieșit, că Domnul stăpânește peste cei vii și peste cei morți. O minune a făcut. Pentru că Îl iubea mult pe el și
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Închinat tainic, am sărutat și am plecat. Urc treptele Golgotei. Sunt cam multișoare. Aveam emoții mari și nu le-am numărat. Azi Îmi pare rău că nu le-am numărat. Ajung sus pe trepte la Golgota. Acolo te cuprinde o sfială, o tristețe, o durere de nedescris. Vezi Locul unde L-au pironit pe Cruce pe Domnul. Îngenunchezi, săruți Mâinile Întinse, Îți spui tainic ce ai pe suflet și lași În Mâna Domnului toate. Îți spui durerile și dorințele, pomenești pe
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Unde s-a botezat Hristos! Sfânt Ioan botează lume Domnu-L cheamă și Îi spune Vino Ioane și cutează Vino tu și Mă botează! Că așa e rânduit Ca să fie prea slăvit Sfânt Ioan Botezător Le vorbește tuturor Le vorbește cu sfială Și botează cu-ndrăzneală: E Mielul Lui Dumnezeu Ce ridică păcat greu El e foc ce mistuiește Și făptura ce-nnoiește Și-L botează În Iordan La-nceput de veac și an. Domnul când L-a Botezat Porumbel s-a
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
De câte ori era vorba de Stere, mă îndurera ideea că acel om, pe care îl crezusem așa de înflăcărat patriot, cu suflet de apostol, cult și muncitor, devenise un instrument dârz al vrăjmașului învingător, orbit de o seacă ambiție. Vorbea fără sfială de împărțirea țării și de intrarea noastră în Confederația Europei Centrale! Tot cu astfel de știri fanteziste sosi și căpitanul Moos. Crezând că vine în serviciu comandat, îl primii. Nu era singur și îmi prezentă pe amicul lui, care dorea
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
deja nu numai pregătit, dar chiar proclamat în țara de dincolo de Prut. Stere alergă într-acolo, pronunță 55(În ediția I, 1937: „36“, p. 312.) de discursuri în câteva zile, sosi cu delegația la Iași și, fără cea mai mică sfială, o prezentă regelui, ca președinte al Sfatului, el, cel mai înverșunat prăbușitor al dinastiei și tronului. Regele se făcu neștiutor de cele petrecute în teritoriul ocupat, decoră întreaga delegație și pe Stere, și-i invită la dejun. El uitase tot
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
primesc pe ducesa de Coburg. Cu aceasta se schimbă lucrurile, nu dânsa îmi va face prea multe complimente... Ceea ce era și mai grav și îndreptățea ura bulgarilor era chipul cum suveranul lor vorbea către români de supușii săi, fără nici o sfială, tratându-i de brute stupide, incapabili să înțeleagă ceva intelectual și mai ales artistic. Încheia: Trebuie să viu câteodată aici ca să mă dezmorțesc.“ Dar să lăsăm scrisorile din 1897 și să ne reîntoarcem la 1918.](Ibidem, p. 367.) Publicul bucureștean
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cu bibliotecile publice. Vreau să spun că pentru lumea intelectuală a vechii Brăile, această librărie era și altceva decât un loc de unde se puteau cumpăra cărți sau articole de papetărie: era o incintă a cărei frecventare te îmbogățea spiritual. „Cu sfială“ i-a trecut pragul prima dată Valeriu Avramescu, proaspăt licean, „încântat de coloritul atrăgătoarelor lucruri etalate“, cum făcuseră, în succesiune, multe serii de școlari brăileni. Și azi amicul meu, amintindu-și, este cuprins de emoție și mândrie, mai ales când
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
fi fost rușine, aș fi rupt-o în bucăți și eu însumi aș fi rupt-o de fugă pentru a nu mai călca în "Junimea". Dar, se vede că mi-a fost scris să fiu autor fără voie. Cu multă sfială și după mult îndemn, scosei, în sfârșit, teancul de hârtie din buzunar și îl pusei pe masă. Atunci deodată se auzi în sală glasul lui Pogor: Să ascultăm Sfânta Evanghelie a lui Neculai cetire. Apoi un al doilea glas din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]